M-am trezit azi tarziu (pe la 11) ca de fiecare data de fapt. Dorm mult si greu, ma culc la 3 noaptea, asa ca trezirea la 11 nici macar nu mai e atat de spectaculoasa. Toata ziua am pierdut-o cu tot felul de “obligatii” .. niste modificari pe macheta de revista a unei clinici cu care colaborez, plimbat cainii (de 2 ori ca Junior si-a stricat .. din nou .. stomacul)…
Am ajuns intr-un final la radio si dupa inca vreo 3 ore mi-am dat seama ca e 11 septembrie. Adica 11 SEPTEMBRIE !!! .. m-au ajutat e drept si televiziunile care cantau pe muzica asta inca de dimineata.
Imi amintesc ziua in cauza.
Eram la fostul post de radio, inchis si inlocuit the Kitsch FM (Kiss pentru necunoscatori), cu muzica lor tampa. Nu cred ca e neaparat vina lor, cat a indivizilor fara coloana vertebrala care nu au stiut sa se foloseasca asa cum trebuie de un radio cu muzica de calitate. Deh .. era prea mult sa avem asa ceva in Timisoara ..
Eram deci la radio. Era perioada de maxime restructurari (cand patronul probabil ca trebuia sa puna bani pentru urmatorul Mercedes E Classe) asa ca prestam verbal pe emisiune si pe stiri. Ziua mea de munca era cam gata, numai ca pierdeam timpul si eu pe acolo .. cu inca niste colegi. Nu ma dadeam dusa. Si uite ca am prins suplimentare cu aceasta ocazie.
Exact cand ma batea gandul sa merg spre casa cui ma are, suna sefu’ si ma anunta ca e mare nebunie la americani ca a intrat un avion intr-un turn. Ura si la gara .. inapoi in radio, repede in departamentul stiri, direct pe EuroNews si CNN, ca si ai nostri inca isi cautau sursele (televiziunile romanesti adica). Si a inceput maratonul. Tradu ce zic aia, scrie stiri, intra din jumate in jumate de ora, mai scrie ceva, vezi de updates etc.
A fost una dintre putinele ocazii in care am functionat ca “stirist”, dar din punctul asta de vedere a fost chiar OK. Pentru omul de la stiri in aceste momente nu mai conta partea “sentimentala”, nu apucam sa ne gandim la faptul ca oameni multi au murit, ca altii au ramas orfani sau vaduvi. In momentul ala trebuie sa scrii, sa vorbesti pe post, sa te aduni. Ore intregi am stat “in priza” pentru a gestiona sutele de informatii care veneau din toate partile. Am ajuns tarziu acasa si abia atunci am apucat sa “simt” evenimentul ca un om obisnuit, nu ca un robot de scris si citit news.
Au trecut atatia ani de atunci. Este ziua in care unii condamna terorismul, altii il acopera, se scriu rauri de cerneala si se fac tot felul de declaratii demagogice. Gandul meu porneste insa spre oamenii simpli, cei care si-au pierdut in acea zi blestemata sotii, fii sau fiicele, parintii si prietenii. Ei sunt cei pentru care merita sa ne gandim cu regret la aceasta zi si sa aprindem o lumanare. Timpul trece si vindeca multe rani. Dar mereu raman urme …
