15 zile în Croația în 15 poze

Ieri s-a terminat tradiționala noastră vacanță de vară târzie în Croația. Am fost a șaptea oară în aceeași localitate, de fapt pe aceeași stradă, 4 ture într-o vilă, alte 3 în vila vecină.

Din fericire, spre deosebire de data trecută, când Nadia a plecat la drum cu enterocolită, de data asta a fost sănătoasă tun și tot așa ne-am și întors.

Mi-am planificat mai multe, pentru acest concediu, o ieșire de o zi cu vaporul la insulele Elafiti, o zi în Golful Kotor, o plimbare mai serioasă în Dubrovnik, dar nu am apucat să le mai facem. Croaziera de o zi mi s-a părut totuși prea obositoare pentru Nadia, care încă doarme la prânz, în Kotor nu am apucat să mai mergem și Dubrovnik-ul l-am vizitat mai frugal, să spun așa.

Am petrecut mult timp în Cavtat, am făcut o vizită de o zi în Albania, iar Nadia s-a comportat ca de obicei exemplar pe mașină, am fost în Dubrovnik așa scurt și am petrecut ore bune în Trsteno.

În rest .. plajă, plimbări cu cartul prin localitate, lecții făcute pe terasă, joacă, aruncat pietre în mare, chestiile obișnuite.

În ultima zi de vacanță gogoașa decreta că a fost un concediu super, deci probabil am făcut ceva bine.

Mutra deloc impresionată a Nadie, când a trezit-o ta-su la șapte dimineața să o anunțe că s-a ținut de cuvânt – după 12 ore de condus prin te miri ce coclauri montane, de am crezut că nu mai ajungem, când să se trezească, avea să vadă marea.

Aparent genitorul a fost mai rapid decât răsăritul fiicei, așa că, imediat ce am ajuns să vedem marea a decretat că trebuie trezită fata, să-și savureze surpriza.

După ce a trecut de amorțeala trezitului inoportun, Nadia a fost, totuși, absolut încântată să vadă marea.

Soarele de dimineață mângâia o parte din clădirile din Cavtat și niște bărcuțe locale. Yachturile ale mari sunt în celălalt golf, trecem și pe la ele.

Acesta este golful principal din anticul sat pescăresc (datează din sec. al VI-lea, î.e.n).

Niște bărci de milioane (la propriu și la figurat) se odihnesc la mal, în timp ce proprietarii și cohortele de servitori/mateloți își fac de lucru pe lângă ele.

Asta am văzut în fiecare zi de pe terasa apartamentului. În față este o străduță pe care circulă mașinile pe sens unic, o mini-terasă (de la ea se vede acoperișul roșiatic) și marea. Norii în cauză nu prevesteau nimic bun, au fost 2 zile de ploi serioase, de am crezut că plecăm la vale cu tot cu apartament. Avantajul cu un asemenea loc este că e frumos și când vremea este urâtă.

Apusul de soare și un yacht șmecher.

Dubrovnik văzut de sus, de la stația de telecabină. O poză cu efect miniature, făcută de soțu. Am mai avea ceva poze din Dubrovnik, din ziua anterioară, dar a decis să seteze data și ora să apară pe poze. După ce i-am promis că nu mai prinde mâncare gătită 3 luni de acum încolo, a scos setarea, dar sincer mi-e lene să crop-ui poze și să tot ascund cifrele portocalii.

Ce au reușit croații să facă dintr-un vârf de munte. Acum 20 și de ani trozneau bombele pe acolo, acum au făcut o stație de telecabină, un restaurant chic și scump, plus locuri de făcut poze cât te ține aparatul.

A se observa drumurile suficiente pentru a ajunge acolo, calitatea infrastructurii este absolut remarcabilă. Se vede că se iau mulți bani de la populație, dar se și face ceva cu ei.

În contrast puternic .. Albania.

Am fost în (și ea tradiționala) vizită în Shkodra, unde am fost totuși uimiți să vedem progresul. Drumurile sunt mai bine asfaltate, marcate (imaginați-vă că acum câțiva ani nici măcar dungi albe nu erau trasate), albanezii circulă o idee mai civilizat, deși bicicliștii merg în continuare ca bezmeticii.

Zona centrală a mai fost bibilită și am mâncat acolo o pizza absolut senzațională, aproape la același nivel cu cea de la Totono, din New York, și aproape de calitate celei pe care o face soțu. Deci senzațională, în caz că s-a pierdut epitetul. Pizzeria este A3, exact in zona centrala, vis-a-vis de Grand Hotel Europa.

Ne-a prins o ploaie țeapănă, deși aplicația de vreme anunțase un soare arzător.

Am sărit deci peste așteptata vizită la Cetatea Rozafa și ne-am întors spre Croația.

Deasupra de Budva și-a făcut soțu poză cu Nadia, probabil poza lui preferată.

Ne-am pregătit spre final de sejur și pentru cea mai cea plimbare, în Trsteno, acolo unde, de fiecare dată, când ajungem, facem o poză în același loc.

Am pe biroul meu o poză alb-negru, făcută de Mircea în 2013, când am rămas gravidă. De fiecare dată, când am mers în Trsteno, ne-am pozat cu moștenitoarea și vrem ca peste ani să se vadă .. nu știu ce să se vadă .. cum crește ea și îmbătrânim noi 😀

Locul l-am descoperit în 2009, datorită cumnatului meu și este favoritul nostru din toată zona, deși Croația nu stă deloc rău la capitolul frumuseți.

În spate se vede Vila Nardelli, din păcate părăsită.

Anul acesta, pentru că nu am mai uitat încărcătorul lui Niki acasă, m-am aventurat serios în vilă. Voi aloca un întreg capitol clădirii și pozelor, este absolut senzațională, chiar dacă mi se rupe inima să văd în ce hal este.

Un cărucior vechi și distrus păzește holul vilei. Sunt 3 etaje în total și parterul, un edificiu minunat, dar complet nefolosit.

De la etaj, salonul principal are podeaua dărâmată, dar de la balcon se poate întrezări priveliștea incredibilă.

Mi-am propus să-i arăt Nadiei și parcul dendrologic din Trsteno, deși nu am avut nicio așteptare de la ea. Culmea, deși era incredibil de obosită, a savurat plimbarea și i-a plăcut enorm. Inclusiv peștii portocalii din fântâna arteziană, pe care i-a vrăjit iremediabil.

Închei cu poza din Dubrovnik, de pe deal, care ilustrează încă o dată frumusețea locurilor și spiritul de explorare sub care s-a petrecut întreaga vacanță. A cules mentă, a venit acasă cu o plasă de scoici și de pietre, a urcat dealuri și sute de scări, a pedalat mulți kilometri pe cart.

Ea spune că i-a plăcut, nouă ne pare rău că nu putem asta acolo măcar 6 luni. Poate ni se mai potolește dorul.