Cum sa incepi ca freelancer pe Elance.com

Încep să primesc tot mai multe mesaje pe email despre munca de freelancer și, în loc să dau răspunsuri individuale, zic că nu strică să scriu câte un articol. Așa ajutăm câteva sute de oameni cel puțin, nu doar unul. Mă bucur că îmi scrieți și doriți detalii. Nu-s cel mai mare freelancer din lume, dar fac treaba asta cu succes de niște ani, așa că poate experiența mea vă face începutul  mai ușor.

Astăzi povestim despre Elance.com, unul dintre liderii mondiali pe piața muncii „de acasă”. După câteva zile petrecute pe fostul RAC (RentACoder), transformat apoi în vWorker și cumpărat recent de Freelancer.com, m-am mutat cu tot calabalâcul pe Elance.com. Pentru mine acesta este locul ideal de a găsi clienți, deși Guru, Odesk sau Freelancer sunt situri la fel de OK. Dar, pentru că recent am primit emails în legătură cu Elance, despre el vom discuta.

1. Puneți-vă la punct cu engleza.

În momentul în care ieși pe piața internațională de muncă și vorbești engleza ca Iliescu, ți-ai tras-o de unul singur, dacă-mi permiteți. Nu vreau scuze de genul „dar am făcut rusă la școală”, „dar nu cred că pot învăța engleză” etc. În general în afaceri și în viața e indicat să cauți soluții, NU scuze.

Deci, la muncă, oșteni! Luați-vă meditator la engleză, puneți la vizionat tot ce prindeți dar fără subtitrare românească (eventual cu aia în engleză, că ajută să citiți/auziți ce se întâmplă acolo), citiți, căutați cursuri. Dacă în anul domnului 2013 încă nu găsiți resurse de învățat engleză, zic că aveți o problemă.

Veți observa că sunt extrem de mulți clienți care CER ca freelancerul cu care colaborează să știe engleză bine. Nimeni nu are chef să piardă timpul cu un nenea care nu înțelege ce se cere de la el și, când dă  un reply, să te ferească dumnezeu. Să nu spunem că, dacă intrați pe content writing, fără o engleză FOARTE solidă, nu faceți prea multe pe Elance (sau orice site similar).

Unul dintre marile mele avantaje în munca pe online cu diverși clienți din toate colțurile lumii a fost că știu engleză bine. Nu perfect, nu-s la nivelul unui „native speaker”, dar o vorbesc/scriu suficient de bine încât să nu mă împiedic în idei. Și da, am avut destui clienți care mi-au admirat calitățile de „vorbitor” în limba lor și asta pentru mine a constituit un avantaj chiar în fața unor freelanceri cu prețuri mai mici de pildă, dar care se exprimau „nemulțumitor” pentru client.

Aici zic că este primul pas pe care trebuie să-l aveți în vedere. Chiar și de la zero, cu un meditator decent și multă voință, puteți ajunge la niște rezultate excelente. Dacă eu am luat o loază de la scris „dă” în loc de „the” și am dus-o la stadiul în care a luat nota 9 la BAC la engleză în doar 6-7 luni, zic că și voi puteți. Fătuca aia a mâncat engleză pe pâine jumătate de an și probabil m-a visat în fiecare noapte, concluzia este că SE POATE. Investiți în voi, pentru că asta este cea mai importantă investiție.

2. Faceți-vă cont de Paypal

O zic a mia oară: nu e greu, se folosește destul de simplu, este un sistem unanim acceptat în toate colțurile lumii. Am Paypal de mulți ani, nu am ce să comentez (bun, nu-s mereu încântată de comisioane, dar, când mă gândesc cum mă bucură băncile românești în fiecare lună, parcă nu mai e dracul atât de negru).

Am scris și despre Paypal de mi-au amorțit degetele, luați de citiți.

3. Intrați pe Elance.com

Nu putem lucra pe site, dacă nu suntem pe el. Deci intrați pe site și uitați-vă pe joburile de acolo. Să vedem ce găsim:

  • IT & Programming – zic că nu are nevoie de prezentare – de la web design la SEO și munca pe baze de date, aveți de toate acolo.
  • Design & Multimedia – asta este a doua categorie pe care o am setată. Plătesc „abonament” lunar pe Elance, și astea două sunt cele alese de mine, pentru că majoritatea joburilor de acolo vin.
  • Writing & Translation – după cum spuneam de multe ori nu doar designerii și programatorii au o pâine de pe freelancing. Căutați aici joburi „ne-tehnice” pe care le puteți duce la bun sfârșit.
  • Sales & Marketing  – la câți specialiști avem în România, mă îndoiesc că nu se găsesc oameni care să câștige un dolar și de acolo.
  • Admin Support – sunt mulți „afaceriști” care nu au chef și nervi să facă unele munci de birou. Așa că angajează secretare de peste tot din lume, oameni care să pună produse pe situri, să „populeze” baze de date etc. Nu trebuie să aveți prea multe cunoștințe tehnice, este nevoie în general de planning, căutări sau muncă repetitivă de urcat informații pe câte un site. Știu că nu sunt munci atât de „sexy” ca alea de design, dar se pot câștiga niște bani.

Restul de 3 categorii (Engineering & Manufacturing, Finance & Management și Legal) mie nu-mi spun nimic. Dar poate găsiți și acolo joburi relevante pentru pregătirea voastră.

Studiați joburile postate în categoriile care vă interesează. Vedeți ce propuneri sunt (vi se dau niște detalii financiare, care să vă ajute să evaluați puțin piața) și gândiți-vă cum ați putea voi duce la capăt un asemenea job.

4. Cont

Odată ce v-ați decis ce și cum, faceți-vă cont pe site. Este gratis și ușor. Nu vă dați denumiri nebune, nu este mIRC. Este un loc de muncă pentru voi, deci nume de genul Sexy69 s-ar putea să vă descalifice. Puneți o poză decentă, nu în costum de baie. La fel ca pentru un  CV, faceți-vă contul în așa fel încât să inspirați seriozitate. Scrieți o scurtă prezentare pentru profil, încercând să subliniați ce este minunat la voi și cum ajutați clientul în munca sa.

Există teste pe care le puteți da. Recomand să petreceți ceva timp cu ele, orice calificare dovedită prin test (nu doar că scrieți voi că știți Photoshop de nota 10) vă oferă un punct în plus față de concurență.

Puneți-vă câteva lucrări relevante în portofoliu, să aibă potențialii clienți ce să vadă.

5. Ce joburi să vânez?

Nu știu ce joburi să căutați voi, de asta ați stat pe secțiunea de jobs și ați tot făcut planuri. Vedeți la ce vă calificați și dați-i drumul. Dacă faceți design de 2 luni, aș zice să mai învățați. Știu oameni care abia sunt în stare să facă un layout (și ăla „desenat” prost) și se aruncă pe web design. Nu toți clienții sunt fraieri și, dacă bunghiți ceva, ați pus-o regește. Deci mergeți pe cele mai puternice atu-uri și apoi vă puteți extinde, odată ce prindeți experiență și eventual vă plictisiți de jobul curent.

Eu am ales să plătesc 15 dolari pe lună pentru contul meu. Puteți merge pe free la început, deși veți plăti probabil „connects”. Connect-ul este un punct (0,5 dolari) pe care-l consumați pentru a licita la un job. Prin faptul că-i costă 50 de cenți cel puțin un bid, freelancerii nu se înghesuie ca pe alte situri să facă licitări amboulea, doar să nu tacă din gură. Deci, când licitați la un job, gândiți-vă că vă costă. Dacă sunteți invitați, NU PLĂTIȚI connect-ul.

Căutați joburi pe posibilitatea voastră și, zic că e bine așa, mai micuțe la început. În general un client nu se va arunca într-un proiect de mii de dolari cu un om care nu are nicio istorie pe site, decât dacă acel freelancer e genial. Ceea ce e mai greu de dovedit. Așa că treceți la chestii mărunte, pentru că, facându-le bine, veți primi bani și recenzii pozitive. Apoi veți putea crește prețurile și intra pe chestii serioase.

6. Client management

Veți da de tâmpiți. Asta trebuie să știți de la început. Există oameni minunați pe Elance, cu care, dacă aveți noroc, poate veți lucra ani buni de acum, dar există și clienți de 2 bani care încearcă să vă folosească mai mult decât ar fi frumos. Clienți isterici, care au impresia că le datorați și primul născut doar pentru că v-au dat un job de 50 de dolari. MARE ATENȚIE. Așa cum un client studiază profilul vostru, așa să căscați și voi ochii la ale lor.

De fiecare dacă când licitez la un proiect, mă uit la istoricul clientului. Dă de multe ori feedback prost? Pe merit (sunt unii freelanceri care merită șuturile în dos) sau doar așa de sanchi? Sunt clienți care nu știu că 5 star se dă când ești mulțumit și totul e OK și zic, ca unii profesori că „10 e pentru profesor”. În „la-la land” unde stă cu mintea clientul în cauză probabil că 5 nu se dă, dar voi munciți pentru 5 stele (sau cât mai aproape). Deci nu intrați în horă cu asemenea clienți sau vă treziți cu un 4.5, deși clientul e tot dat pe spate de cât de minunat ați lucrat.

Dacă un client dă în general note bune și primește note bune de la freelancerii săi, este clar că e un om experimentat în sistem care știe cum să se poarte. Există și clienți nou veniți. Am lucrat cu asemenea oameni, dacă știți să-i ghidați, se poate colabora frumos.

Fiți mereu cu un pas înaintea lor, oferiți-le detalii, chiar dacă nu țin de jobul în cauză. După cum spuneam, există clienți noi în sistem care nici nu știu cum să pună banii în escrow. Nu vă cade nimic să le oferiți detalii, să fiți săritori. VOR APRECIA asta. De asta e important să știți engleză bine, să nu vă încurcați în detalii.

7. Atent, politicos, nu slugă

Trebuie să înțelegeți de la început că munca de freelancing NU este ușoară. De cele mai multe ori lucrați singuri, nu este mama, tata sau șeful să ia șuturile în dos. Veți lua destule și le veți lua personal. Gândiți-vă că aici nu este nimeni după fundul vostru să vă repare prostiile, deci lucrați serios și aveți grijă de clienții voștri. Nu acceptați abuzuri din partea nimănui, dar nici nu vă purtați de parcă le faceți clienților un favor că vă plătesc.

Citiți CU MARE ATENȚIE cerințele proiectului și fiți cinstiți de la început. Eu nu am nicio problemă să le spun clienților „asta nu pot face” și le este  mai util decât să mă prefac și apoi să-i las descoperiți. Eu de pildă sunt web designer. Știu destule „chestii” în treaba mea, mai adaptez de pildă unele coduri pe wordpress (după tutoriale, că nu mă duce creierul mai mult), dar, dacă sunt facilități suplimentare pe care le dorește clientul îi spun că pot pune un plugin sau pot găsi ei un programator să acopere nevoia în cauză. Majoritatea nu au nicio problemă, eu îm iau banii pentru munca mea de web design și se poate colabora câteva ore cu un programator care să codeze ce nu pot eu.

8. Viitorul – el sună bine?

Depinde. În afaceri (pentru că freelancing-ul până la urmă tot asta este) nu există rețete sigure. Succesul sau eșecul vostru depinde de multe „variabile”: specialiazare, timp, implicare, seriozitate etc.Puteși câștiga câțiva zeci de dolari, câteva sute sau peste 2000 pe lună. Totul depinde DE VOI.

Nu este anormal să prindeți unii clienți care doresc să lucreze cu voi mai mult timp. Clientul meu principal m-a pescuit pe elance pentru un job de modificat un vBulletin și în martie se împlinesc 2 ani de când lucrăm „full time”. De asta nu recomand să țineți coada sus și să căutați doar joburi mari. Pe când am primit invitația de la el, vânam doar joburi mai mari (de câteva sute bune de dolari). Am acceptat propunerea lui (un „mărunțiș” de 160 de dolari) pur și simplu pentru că știam că-mi ia puțin să fac munca respectivă și nu erau mulți specializați pe vBulletin acolo, așa că vedeam că nu prea are oameni. A fost atât de încântat de mine, încât am chat-uit a doua zi câteva minute și mi-a propus să-i fiu web designer și admin pentru rețeaua de situri pe termen nedeterminat.

Pregătiți-vă un portofoliu (separat de situl de freelancing) pe care să-l promovați puternic și aveți mare grijă de profilul vostru din Elance. Faceți treabă cât mai bună și în timp se va consolida, astfel că probabil veți avea invitații mai multe decât joburile pe care să le vânați voi. Pe când eram foarte activă pe Elance (2010 în special), primeam și 5-10 invitații pe zi, deci puteam alege ce-mi plăcea, nu să alerg după orice job.

Observați că nu vă dau sfaturi despre taxe și organizarea afacerii în România. Puteți lucra ca PFA, SRL, pe offshore etc. Căutați un contabil deștept și discutați-vă opțiunile. Sistemul e atât de amboulea făcut, că aș muri fără contabila mea, în fiecare lună vin cu alte întrebări și mă nedumeresc alte faze. Deci un contabil bun vă poate sfătui cum să vă organizați cel mai bine.

Dacă mai aveți întrebări, aici sunt. Sper să vă folosească. BAFTĂ!

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793

135 Comments

  1. Salut,

    Am tot biduit pe Elance insa nimic. Cred ca trebuie sa mai lucrez la profilul meu. Personal am biduit la joburi de data entry, chestii mici pentru inceput. Ma pricep si la translate insa nu ma un portofoliu. Asta e problema mea, asa cred, nu am portofoliu.

    Oare din cauza asta nu m-a ales nimeni nici pentru joburi super mega usoare?! Tu ce zici?

    Ms,
    Ioana

    • Ioana, pai da un link catre profil si vedem ce nu-i in ordine. La inceput e mai greu, pentru ca nu ai inca nicio recenzie pozitiva si nu-i tot timpul usor sa iei un proiect. Dar hai sa vedem, poate imbunatatim putin profilul ala si cine stie .. 🙂

      • Buna Dojo,

        Vreau sa iti spun ca datorita mamei mele, care a vazut o emisiune pe TVR 1 despre freelancing, am ajuns sa iti citesc blogul si m-ai convins ca se merita sa incerc sa lucrez ca freelancer. Am citit articolul tau despre Elance.com si mi-am facut cont in urma cu o luna, si am tot biduit, din pacate inca nu am castigat nici un job, presupun din cauza ca nu am review-uri..
        Vroiam sa te intreb daca mai stii si alte site-uri pentru freelancing care sa aiba garantia aceea de Escrow? Si la care sa nu trebuiasca ca freelancerul sa plateasca un procent din suma biduita inainte de a fi platit?
        Astept cu mare interes raspunsul tau!
        Iti multumesc frumos!

      • Mariana, salutari mamei tale si felicitari ca este atat de deschisa la minte. Sunt inca multi romani care nu doresc sa auda de asa ceva, desi sunt putine riscuri, daca stii ce faci.

        Majoritatea siturilor mari de freelancing merg pe escrow. Deci clientul te angajeaza, PLATESTE banii in cauza, care sunt blocati de sistem. Nici el nu ii poate lua, daca nu are un motiv sa intrerupa contractul, nici tu, daca nu este acceptat jobul ca si ‘complete’. Mai exista si tampiti, dar in 99.9% din cazuri ar trebui sa mearga treaba ca unsa.

        Tu la bidding nu platesti procent din suma (cel putin nu pe elance), platesti suma fixa pe connects (50 de centi). Incearca si pe odesk.com, guru.com, freelancer.com Sunt situri la fel de bine infipte.

        Rabdare si tutun, sa zic asa … da eventual un link catre profil, poate mai imbunatatim ceva.

      • Iti multumesc pentru sugestii, citisem pe alte forumuri ca freelancer.com daca castigi un job trebuie sa platesti inainte tu ca freelancer 10% din valoarea jobului, inainte de a il finaliza, este adevarat?
        Profilul meu este urmatorul: “https://www.elance.com/s/edit/mariana-n/”, am incercat sa-l completez cat am putut de bine.. poate ai un sfat pe langa ce am facut..iti multumesc frumos!!

      • Mariana, daca ai citit pe un forum despre faza in cauza, tind sa cred. Probabil asa este pe freelancer.com, eu lucrez aproape exclusiv pe elance, deci nu stiu clar cum e prin curtea altora. Profilul tau mi se pare super OK. Io zic sa mai bidui la niste proiecte, eventual sa iei chestii mici la preturi mici si sa ai 2-3 clienti multumiti. In momentul asta poti sa te bati un pic si la preturi (oferi un deal excelent) si apoi cresti. Eu am facut in primele luni si design cu 100 de dolari, apoi mi-am crescut rate-ul mult peste valoarea in cauza.

  2. In ultima parioada parca s-au nimerit subiectele. Am scris in urma cu jumate de luna pe subiectul Elance si am primti feedback mai mult decat ma asteptam.

    Oamenii incep sa scape de mentalitatea de angajat si se arunca la lucruri cu risc. Este un lucru bun. La cat ne duce capul ca romani am putea face nume bun tututror lucrand pe Elance. Si eu am primti oferta de 600 de dolari pe luna, dar am preferat sa lucrez in Brasov pe aceiasi bani, cu contract.

    Daca te intereseaza vezi aici ce am scris (am dat ceva sfaturi, inclusiv despre organizarea proiectelor in calculator): https://obisnuit.eu/2013/01/16/lucruri-pe-care-le-am-invatat-de-cand-sunt-pe-elance/

  3. Avem nevoie de mai multe articole similare. Eu, indiferent cat de ‘tare’ ma stiu si ma simt pe devel, am 0 (nimic, nothing,rien) experienta pe freelancing pe astfel de site-uri si tare ma tenteaza ideea. Desi intr-un fel ma gandesc ca daca pun link catre portofoliu apare cam dubios ca cineva care a facut anumite chestii mai complexe a ajuns pe elance. Nu stiu de ce am impresia ca cine lucreaza pe elance e vazut ca nu atat de bun sa fie la o firma ‘reala’. Mi se pare ca toate formele de crowdsourcing tintesc low price si not so good quality si automat cine participa ‘beneficiaza’ de imaginea asta.

    • Nu vad care e problema. Nu toti de pe elance lucreaza pe 10 dolari pe ora. Este un loc in care poti gasi niste joburi, cand ai chef de un supliment si un excelent tool de promovare. Daca ai portofoliul tau si bid-ui, potentialul vine sa vada cine esti. Am avut clienti separati care m-au angajat dupa ce m-au vazut pe elance, au venit pe situl meu, le-a placut ce fac acolo si mi-au dat de lucru. Sunt destule companii mari care fac joburi prin elance.

      Pana la urma ai de ales: stai cu mandria ca ‘am facut chestii mai complexe’ sau FACI BANI. 😉

  4. Nu e vorba de mandrie, e vorba de credibilitate. Eu as fi inclinat sa consider ca cineva minte daca imi arata portofoliu de chestii serioase dar vine sa lucreze pe elance cu 20$ pe ora.

    • Mihai, daca ai nevoie de bani, muncesti si gata. Pui eventual cateva chestii in portofoliul de pe elance si nu dai link catre cel oficial, desi nu vad ce problema are clientul. Se va bucura ca da de un expert ce lucreaza pe pret mic 😀

  5. Dojo, eu mi-am facut de curand cont pe oDesk si am castigat 2 joburi. E adevarat, nu sunt extraordinar de bine platite, insa, asa cum spui si tu, trebuie sa incepi de undeva si e de preferat sa licitezi pentru proiecte mici la inceput, pana prinzi experienta. Unul dintre joburi e pe termen nelimitat. Inca nu m-am prins cum e cu contabilitatea, dar voi cauta si eu o contabila care sa ma lamureasca.

  6. Imi poti zice cat timp dureaza verificarea contului, dar daca acele connects, odata folosite nu le voi mai primi inapoi decat daca imi cumpar premium?

    Am postat la multe joburi dar nu am prins nimic, decat pe odesk am un job facut si acela mi la dat un roman.

  7. Cred ca asta cu a pune doar cateva chestii pe portofoliul de elance e cel mai bine. Iar un expert care lucreaza pe bani putini nu e expert 🙂

    • Un expert nu are nevoie sa liciteze pe elance. Daca are nevoie, probabil nu e atat de expert 🙂

      Plus ca nu spune nimeni sa lucrezi pe mizilicuri. Sunt oameni care cer preturi foarte mari si PRIMESC banii astia, exact pentru ca au dovedit chiar si acolo ca-s experti. Si nu toti clientii merg pe preturi mici.

      Eu nu ma consider expert, castig in afara elance suficient de bine, dar, cand mai am o invitatie la proiect si ceva timp de ‘omorit’, de ce nu

  8. Buna Dojo,
    Imi poti zice cum ai invatat webdesign, stiu ca ai invatat acum mult timp, dar de curiozitate intreb.
    Merci

  9. Din experienta ta, crezi ca un angajat full time poate face fata suplimentar si la alte proiecte de pe Elance, in limita a 4 ore pe zi? Sau chiar trebuie sa fii disponibil 100% ca freelancer, in ideea de time 2 market?

    • Nu stiu, depinde de programul tau si de cat poti lucra. Eu eram angajata fulltime, cand m-am apucat serios de web design, dar aveam doar 4 ore de munca la radio. Pana la urma important in freelancing este cum iti setezi deadline-urile. Asta inseamna ca poti lucra 2-3 ore pe zi (mai mult sau mai putin), eventual in weekend. La tine sunt paine si cutitul 😉

    • Trebuie sa fii disponobil atat cat ai promis ca o sa fii.
      Dupa o luna-doua si cateva proiecte nu o sa te mai stresezi cu “ia sa vad ce mai e pe elance” 🙂

      Am folosit elance cativa ani, culmea, tot dupa un articol al Ramonei. Incercasem inainte alte 2 site-uri (cred ca rac si freelancer.com) dar cand am vazut ca la 90% din proiecte bugetul era in jur de 20$ m-am lasat pagubas. Cu elance a fost alta treaba, chiar daca la inceput nu castigi extraordinar de mult, cu timpul sumele cresc. La primul meu proiect acolo am castigat 200$.

      Din punctul meu de vedere important e sa citesti foarte bine secificatiile clientului, sa intrebi ori de cate ori ai nelamuriri si pe cat posibil sa te tii de deadline-uri. Restul se invata pe parcurs.

      • Bogdan, pai ia sa pun eu contul de paypal aici sa va iau comision 🙂

        Ma bucur sa aud ca ti-a mers OK. 200 de verzisori la un prim proiect nu-i chiar rau.

      • Adevarul e ca de mult vroiam sa iti multumesc pentru articolul ala si nu stiam cum 🙂

        Datorita elance lucrez acum cu aceiasi 3 clienti de aproape 4 ani (cel mai vechi) si e chiar ok, am de lucru exact cat trebuie, nici nu lucrez non stop dar nici nu sunt perioade de timp mari in care sa nu am ce sa fac.

      • Ma bucur sincer de succesul tau. Mai sunt cativa freelanceri care au avut curajul sa intre in ‘joc’, dupa ce au citit propria mea saga si asta mi-am dorit. Suntem in general crescuti sa fim angajati buni, dar exista si romani care au intrat in acest sistem si prin munca serioasa ajung la rezultate bune. Asemenea replici imi demonstreaza ca nu-mi pierd chiar timpul cu acest blog 😉

  10. Deci primul punct, cel cu engleza, trebuie batut in cuie :). Practic, fara sa stapanesti foarte bine limba, mai bine stai “acasa”. Din pacate, cand inveti si olandeza, practic iti sterge cu buretele tot ce ai agonisit la capitolul engleza. Cel putin, la mine asa functioneaza. Pai la serviciu vorbesc engleza (decenta ca sa recunosc), apoi seara merg la scoala si bag olandeza (asta se intampla martea si joia), a doua zi ori zic jumatate de propozitie in engl si cealalta in olandeza, ori deja o dau pe chineza. Profa mi-a recomandat sa uit petru moment engleza, daca vreau sa imi fac viata mai usoara in Belgia invatand olandeza. Dar nu pot nici asa, pt ca in timpul putin ramas, mai citesc articole scrise in engleza si uneori mai traduc pt blogul meu de IT. Daca alergi dupa mai mult iepuri, nu prinzi niciunul.

    Sincer acum, daca nu stapanesti engleza foarte bine, nu are rost sa-ti faci cont pe Elance, nu?

  11. Pana s-ajung sa invat engleza la perfectie prefer sa raman la limba romana. Se misca destul de greu, dar decat nimic…

    Si mediul online e bogat, trebuie doar sa stii unde sa bati.

  12. Eu am stat o perioada cuminte pana am prins skill-uri de care sa fiu mai sigura pe mine, apoi m-am avantat pe Behance. E una din cele mai bune experiente de invatare de pana acum. Sunt multi foarte, foarte buni si te forteaza sa te ridici, sa nu publici orice, sa fii mult mai atent atat cu lucrarea ta, cat si cu clientii.

    Sunt happy acolo, deocamdata. Poate o sa incerc si Elance la un moment dat.

    • Nu am stat acolo, de fapt acum aud prima data de acest site. Daca iti merge bine, super. Nici nu ai nevoie de altceva. Pana la urma e irelevant pe ce site stai, atat timp cat prinzi clienti si faci bani 🙂

      Ma bucur ca merge treaba. Bafta in continuare 😉

  13. @Dojo am si eu o intrebare.
    Mi-am facut cont recent si am vazut ca pentru fiecare bid se consuma cate un connect (initial am 15).
    Intrebarea e, numarul acela de connecturi se reinnoiesc in fiecare luna sau trebuie sa platesti dupa ce ti se termina cele 15?

  14. Am si eu o intrebare. Daca activezi ca freelancer pe elance trebuie neaparat sa fii pfa sau sa ai un srl? De exemplu dupa ce ai facut un proiect si plata iti vine in cont prin paypal cum se impoziteaza acei bani?
    Multumesc

    • Asta-i farmecul, NU se impoziteaza. Elance-ul isi opreste un comision din plata ta, intre 8-10% din suma TA (ai grija cat biduiesti) si atat. Nimeni nu te intreaba de unde ai banii aia in cont, Ex: mi i-a trimis bunica din Hawaii. Daca vrei sa fii corect, te duci si iti declari venitul la stat, si iti ia statul 16% parca, plus 10% comisionati de Elance…te cam arzi de 26%, repede. Final: nu declara nimic daca nu vrei sa muncesti una din patru zile pentru altii, eu asa consider ca e bine si dorm noaptea perfect.

      Atentie, statul roman considera ca pana in 50euro sunt cadou si nu trebuie declarati ce trece peste nu mai sunt cadou si zice sa-i declari. Banca sesizeaza statul daca retragi sume mari, NU MAI STIU SIGUR EXACT dar parca era de la 10000 in sus; te luau la intrebari de unde ai banii si trebuia sa-i declari. Cel mai bine e sa intrebi un contabil sau un avocat, pt a fi sigur.

    • Daniel, Elance nu au treaba cu tine. Poti lucra ca si companie sau persoana fizica. Deci nu ai nicio limitare acolo. Trebuie sa vezi cum aduci banii in tara, de asta e bine sa discuti cu un contabil bun, sa decizi cum declari respectivele sume (daca alegi sa le declari)

    • Salut Daniel,

      Ai reusit sa vorbesti cu un contabil priceput?
      Te intreb pt ca si eu sunt interesat.

      Ms,
      Andrei

  15. Am vazut pe freelancer ca sunt multi indieni si chinezi care pun preturi extrem de mici. Tu cum te descurci cu ei? Am senzatia ca orice angajator ii ia pe ei, ca-s mai ieftini.

    Cam cate proiecte recomanzi sa fie pe profilul de elance? Ma gandesc ca prea putine=putina experienta si prea multe=ma pierd in detalii.

    Si sectiunea de inginerie de pe elance unde ai gasit-o? Ca eu n-am vazut-o si aia o vroiam.

    Mersi anticipat pentru raspuns 🙂

    • Daca ai un portofoliu bun si rating excelent, te alege clientul pe tine. Nu toti clientii doresc sa lucrezi pe 100 de dolari si multi inteleg ca un freelancer experimentat si cu portofoliu serios nu lucreaza pe seminte. Deci e loc de fiecare 😉

      Nu exista un numar magic de proiecte. Depinde cum le faci si sa fie clientul multumit. Poti prinde joburi cu zero proiecte sau poti pierde biduri cu 100 de proiecte la activ, depinde de multe chestii. Cea mai buna solutie este sa-ti pui profilul sus, sa-l faci cat mai atractiv si sa incepi sa licitezi. Pana la urma pescuiesti client si construiesti de acolo.

  16. Salutare tuturor!

    Dojo, imi plac articolele tale despre elance si nu numai, cu ceva timp in urma am ajuns de pe google pe site-ul (blogul) tau.

    Probabil sunt unul dintr’aia la care te referea la inceputul articolului (care solicita raspunsuri individuale – ti-am trimis mail direct sau am folosit formularul de contact, nu mai stiu exact). Inteleg ca ai treaba si ordinea prioritatilor tale poate nu corespunde cu solicitarile/intrebarile pe care le primesti destul de des.

    Ei…acum vazand ca e proaspata postarea am zis sa-mi incerc norocul 🙂

    Imi place cum e structurata informatia articolului, se vede ca esti o persoana organizata. In fine, de ceva timp tot ma apuc sa pornesc treaba pe elance, ca graphic designer.

    1. cu engleza cred ca stau bine
    2. urmeaza sa-mi fac si cont pe PP, in cazul in care prind cateva joburi intre timp, este vre-o optiune sa-i primesc folosind alt sistem, de ex. moneybookers unde am deja cont?
    3. – 4. cat de curand imi fac cont nou, pt inceput optiunea free (initial imi facusem cont in numele unei asa zise companii :), si fara succes dupa cateva licitari, poate nu am insistat suficient, poate nu e ok portofoliul )
    5. am citit, cred, de-a lungul timpului, toate postarile tale despre freelancing si cu toate astea am unele nelamuriri; real, dupa parerea mea, m-as incadra pentru joburile tip graphic design; te-as ruga daca binevoiesti si ai timp cateva secunde sa tragi cu privirea peste portofoliul meu si sa-mi spui daca am sanse sa prind – mi-ai usura foarte mult munca si m-ai ajuta cu nervii. As putea lasa un link

    Bafta tuturor la facut banuti! 😉

  17. Legat de Freelancer, uite și tu cu ce proiecte pot veni unii:

    Create a PHP web app that will integrate with Instagram to auto like pictures. I can build the UI but I need you to write the scripts to login to Instagram and auto like about 200 photos per minute. You may need yo bypass any limits instagram has. This will be a paid service via PayPal. You will also need to create the script to link PayPal to site and start the service once payment is verified.

    User will login in to site using their Instagram credentials. They will select a package that is based on a time frame that the script will run, 1 day for $4.99 for example. Once payment is verified, service will start and then automatically shut off after time frame is complete.

    The goal is to build something like instakiller.

    Bine măcar că recunoaște că ar putea fi atinse niște limite de-ale Instagram-ului la un moment dat 🙂

    • Cred ca se refera la limitele de likes. Eu asta inteleg. Sa faca un script care sa auto-like 200 de poze pe minut. Si va trebui probabil sa treaca peste orice limite (in numarul de likes, inteleg eu) pe care le are Instagram.

      In rest .. plina lumea de nebuni, nicio problema 😀

      • Da, limitele alea, de fapt ale ratei cu care se dă like, probabil tocmai pentru a preveni abuzuri de genul ăsta.

        Plină într-adevăr, de-abia că mai dai de un proiect decent.

  18. Multumesc Dojo pentru sfaturile date din exeprienta ta de freelancer.Am ajuns pe blogul tau tot cautand informatii despre freelancing.Imi doresc sa capat cat mai multe cunostinte despre acest domeniu si de ce nu sa imi gasesc ceva de lucru.Nu stiu inca catre ce proiecte sa imi indrept atentia!Am sa revin pe blogul tau! Toate cele bune!

  19. Buna Ramona. Tot eu sunt. Si sunt intr-o mare dilema. Tot biduiesc de mi s-a acrit pe Elanca si nu inteleg unde e problema, de ce nu prind nimic. Sunt pe Writing&Translation. Nu m-am aruncat aiurea la ce nu pot face sau cu preturi mari. Am primit invitatii, nu zic nu ,dar nefiind sigura ca pot rezolva taskurile, am refuzat. Ce-i drept, aia cereau niste chestii care seb situau mult peste ce puteam eu presta in banii aceia. Unde gresesc? Poate asa e normal sa dureze pana prind ceva? Multumesc

    • Nu ma descurc pe nisa ta, deci nu stiu ce se intampla pe acolo. Ce servicii mai exact doresti sa oferi? Poate reusim sa miscam si pe alte situri similare.

      • Pai in primul rand fac traduceri in si din engleza,franceza, thai. Scriu articole pentru bloguri si siteuri,Scrisori oficiale catre diverse organizatii si alte asemenea. Ideea e ca pe freelancer.com si alte cateva asemenea, imi merge cat de cat , dar pe Elance, ioc. Activez de vreo luna si jumatate pe toate, dar singurul carte nu vrea deloc este Elance.

      • Daca iti merge mai OK pe freelancer.com, ramai acolo. Pana la urma fiecare isi gaseste un site care ii da mai multe joburi. Eu de pilda nu am prins NIMIC pe odesk, guru sau freelancer.com, desi am prins destui clienti pe elance si am un portofoliu bun. Daca acolo iti merge OK, ramai pe sistem si renunta la elance. Conform principiului lui Pareto 80 la suta din rezultate vin din 20% efort. Deci, daca freelancer.com iti aduce majoritatea banilor, consolideaza-ti pozitia acolo si fa si mai multi bani 🙂

    • Pai nu am facut nimic 😉

      Cu placere, daca ti se pare de folos. Si eu am incercat sa ma impart in 10 locuri si am facut prost. Acu’ incerc sa-mi consolidez portofoliul si sa promovez exact munca mea, apoi eventual sa mai prind ceva pe elance, desi din fericire nu prea mai am nevoie de situl in cauza.

      Pune de un portofoliu ceva, devino activa pe forumurile internationale de webmasteri, ca nu stii de unde pica gogoasa 🙂

  20. Dojo, ma bucur ca am dat de tine, pentru ca am nevoie de lucrari. Foarte pe scurt, sunt prof de engleza, traducator si jurnalist.
    Am vreo 200 de lucrari tehnice traduse din ’83 pana acum, trei piese de teatru, numeroase articole pentru websites.
    Ca freelancer, am activat pe freelancer.com (intr-o urata competitie cu sud-est Asia), pe guru si pe vworker. Din august 2011 cand am inceput, am scris ca negru peste 600 de articole din cele mai diferite domenii, schite si nuvele, un roman pentru copii, vreo 10-12 ebooks, am facut doua filme documentare de 15-20 de minute si am reusit sa strang aprecieri din cele mai bune.
    Am nevoie de cineva care sa-mi gaseasca de lucru, pentru ca – stii prea bine – ca individ bidezi de 25 de ori ca sa castigi o data.
    Ariile mele de expertiza sunt variate, pentru ca am o coltura enciclopedica. In afara de IT&C, m-as putea plia pe aproape orice. Daca esti de acord si ai nevoie de mine, pot sa-ti trimit samples, CV, precum si cateva domenii de expertiza.
    Iti multumesc si iti doresc spor in toate!

  21. Buna,
    Am citit articolul tau ! Este foarte bine punctat. Multumesc mult ca l-ai scris! Sunt convinsa ca ai ajutat enorm de multa lume cu el!
    As avea si eu niste intrebari legate de elance. Sunt noua in lumea asta a “freelance”-uitului. Mi-am facut cont pe oDesk, freelancer si pe elance. Momentan nu prea merge nimic, nicaieri.
    In legatura cu elance as avea niste intrebari. (pentru ca mi-am propus sa ma “domiciliez” pe elance, momentan)

    Am cont gratis (care include 40 de job proposals/luna).
    Nu inteleg ce trebuie sa completez la Invoice & Tax Settings, la Coompany Name/Legal Name. Imi scriu numele? Sau? 🙂

    Am cont pe Skrill (fostul moneybookers), in loc de paypal. Habar nu am cum functioneaza treburile astea. Mi-ar fi de mare ajutor un raspuns.

    Multumesc mult!
    O zi cat mai frumoasa!

  22. Buna,
    Cautand informatii despre elance si odesk, am ajuns aici. Felicitari pentru tot! Deocamdata caut proiecte pt sotul meu, pe partea de accounting si tot ce tine de excel si data entry. Eu sunt genul care stie cate un pic din fiecare, dar am mai mult timp decat el, fiind in crestere copil. Eu inca nu mi-am facut cont nicaieri. Sunt in etapa de studiu si cercetare:)). Intrebarea mea este de ce nu pleaca o astfel de platforma si de aici, din Romania. Multi sunt foarte buni, geniali chiar in acest field. Daca ai de gand sa initiezi un astfel de proiect, ma abonez sa devin parte. Raman in crestere copil cat mai mult (nu cu acesta, primul:)) si m-as implica in proiect cumva, ca sunt pe partea de legal, deci cu foarte putina cautare pe astfel de platforme. Numai bine!

    • Alina, bun venit pe blog si multumesc pentru apreciere.

      Un asemenea site merge pe o platforma destul de complexa si cele mai ieftine platforme de cumparat sunt cel putin cateva sute de dolari.

      Nu stiu sincer daca merita efortul, mai ales ca piata de publicitate din Romania nu e chiar stralucita si foarte sigur majoritatea romanilor ce folosesc sistemul ar face tot posibilul sa scoata joburile din sistem, sa nu plateasca comision. Am o platforma de paid posting pe https://topadmin.net/jobs si toti romanii care sunt pe ea deja s-au inteles sa lucreze intre ei, fara sa mai intre pe platforma. Ii inteleg ca e mai OK sa nu platesti comision (desi comisioanele nu sunt deloc mari), dar uita faptul ca situl in cauza a costat ceva bani (platofrma nu este gratis), sa nu vorbim de gazduirea lui care si ea costa ceva.

      Deci eu iti spun sincer ca nu as avea prea multe intentii sa mai invart nimic in Romania 😉

  23. Buna,

    Cum iau angajatorii legatura cu tine? Adica care-i modalitatea de comunicare? Telefon, mail, mesaje private pe Elance?

    Multumesc!

  24. Buna am facut cont pe elance si nu stiu cum sa licitez (sai spun omului ce stiu sa fac )adica nu stiu cum sai trimit mesaj persoanei,sai spun ce competente am.Stima

  25. Buna Dojo Blog,sunt noua in aceasta lume a joburilor online,pfff am foarte multe nelamuriri dar o sa le inteleg pe parcurs,eu sunt la facultatea de Finate Banci si Contabilitate..in anul 2 ,am terminat liceul in Turism si am lucrat tot in turism,,mi-e foarte greu sa aleg un job,nu stiu unde sa bat,ce mi se nimereste,cum sa-mi fac portofoliul sa fie unul bun..
    Multumesc,ai un Blog super!

    • Mihaela, bun venit pe dojoblog 😉

      Alegi ce-ti place tie si ce crezi ca poti sa faci. De la scris de continut, SEO sau web design, exista o groaza de specialitati din care poti sa alegi.

  26. De curand am incercat si eu sa prind cateva job-uri pe elance dar nimic. Am tot facut propuneri acolo si tot nimic. Ma poate ajuta cineva cu sfaturi propuneri sau orice altceva?
    Cred ca mai am de lucru la profil dar nu stiu ce sai mai fac si sunt multe chestii de care sunt nelamurit, ar putea cineva sa ma ajute?
    Multumesc anticipat!

    • Alex, link catre profil, te rog. Sa vedem, poate imbunatatim ceva. Nu-i exact usor sa prinzi primele joburi, dar e posibil 😉

      • Merci de link 😉

        1. Pune un ‘tagline’ sub nume (vezi la mine: https://www.elance.com/s/wtricks/)

        2. Nu intereseaza pe nimeni ce scoala faci, ca esti student etc. Nu spune ca ai experienta cu cateva proiecte etc. Oamenii vor sa stie CE POTI SA FACI si de ce sa te angajeze.

        3. Gaseste-ti o specializare pe care vei marsa: wordpress design, web design, content writing etc. Pune keyword-uri cu specializarea in cauza, ca astea ajuta clientul sa dea de tine.

        4. Pe baza specializari in cauza, ‘lauda-te’ in profil. Gaseste un unghi pentru serviciile tale (la mine era chestia cu design unicat, probabil voi baga si responsive, ca si asta fac – drept ii ca nu prea mai stau deloc pe Elance …). Pe baza astuia te promovezi.

        5. Baga continut la service description. Esti serios, ai preturi bune, faci proiectele repede etc. Gaseste ‘unghiul’ ala.

        6. Fa teste relevante pentru specializarea ta (vad ca ai unul deja, foarte bine).

      • Cred ca aici e foarte important sa prinzi acel prim job, indiferent cat de mare sau de mic e. Dupa e simplu in ceea ce priveste job-urile, nu ma intelege gresit nu tintesc sume mare de bani, doar un mic venit aditional.

      • Important este sa te vinzi bine si sa stii ce sa prezinti. La fiecare bid te bati cu 10-30 de oameni, deci orice chestie conteaza. Eu am inceput sa prind primele joburi dupa ce am luat testele. Drept ii ca am lucrat mult sub pretul meu normal

      • Cand fac o propunere cum e mai bine sa ma adresez omului astfel incat sa il fac sa isi indrepte atentia spre mine si poate sa imi acorde job-ul?
        Sunt anumite chestii care trebuie evitate, altele abligatorii?

      • Ce se intampla daca temini acele connect-uri care in numar de 40 ti se dau gratis la inceput? Normal platesti dar cum?

      • @Alex – eu de obicei vorbesc cu clientul ceva de genul “Hello, x …”. Apoi fac bidul bazat pe cerintele lui, eventual dau 1-2 idei, incat sa isi dea seama ca ma pricep si chiar is serioasa in ceea ce priveste jobul in cauza.

        Pentru connecturi suplimentare faci plata prin paypal. Ai posibilitatea din profil sa comanzi mai multe.

    • Multumesc dojo. Tocmai am primul meu job si sunt foarte entuziasmat, multumesc pentru toate cele invatate.

      • BRAVO! Tre’ sa incep sa cer bani pentru consultanta asta 🙂

        Ma bucur. Bafta cu proiectul si cu toate ce vor urma.

    • wtfamireading.jpg Cum e posibil să te ocupi de Article Writing și să scrii cu „i” în loc de „I”? Și mai ceri și 11 dolari pe oră.

      • “a”mice orice fel de publicitate tot publicitate ramane, fie ca e ea negativa sau pozitiva. “i”nvata ca nu traiesti intr-o lume idilica.
        “s”e trezesc destui “destepti” sau iti lase un gust amar chiar si la un succes cat de mic.
        “i”n rest ma abtin de la comentarii.

      • Care publicitate? Eu nu văd nicio publicitate, doar am atras atenția asupra unui fapt. Mi se pare normal ca cineva care se ocupă de scris să fie capabil să scrie corect în limba engleză, mai ales că aia e o chestie banală. Crede-mă că nu-ți atrăgeam atenția dacă era doar o greșeală de tipar, însă la tine îmi pare o constantă.

        Nu știu dacă trăiesc în vreo lume idilică, dar văd că sunt și alții care gândesc similar:

        The personal pronoun “I” is always capitalized. All sentences must end in a period. If your cover letter looks like this I will not even look at your résumé:

        i m interested in your summer job.
        here is my resume
        —————————————
        Do you Yahoo!?
        Yahoo! SiteBuilder – Free web site building tool. Try it!

        Getting Your Résumé Read by Joel Spolsky (emfaza mi-aparține)

        Cât despre succesele tale, după cum remarca o prietenă, prost e ăla care dă, nu ăla care cere. Din partea mea succes maxim, dar să nu ne mirăm după aia cum de toți maneliștii (analfabeți) au succes, cum de avem politicienii care-i avem șamd atâta timp cât venim cu textele astea că nu trăim într-o lume idilică.

        Dacă fi băiat deștept, ai mulțumi pentru proofreading-ul făcut și ai corecta greșeala, dar tu preferi să sari de cur în sus. În cazul ăsta te cred și eu că ți-am lăsat un gust amar.

        Nu te abține de la comentarii, bagă mare.

  27. Kids, behave! 😀

    Alex, ai niste greseli de gramatica si de ‘spelling’, e bine sa mai arunci un ochi pe profile si sa faci corectiile in cauza. Daca nu, te putem ajuta noi cu niste sfaturi. Vinzi continut, deci este important sa scrii corect.

  28. Acum vreo luna habar nu aveam ce inseamna freelance. Aveam o idee vaga, dar nu mi-as fi imaginat ca o sa fac asta vreodata. Sapand pe net dupa un fir despre cum as putea face traduceri de acasa am dat de blogul tau si am aflat despre Elance. Parca as fi zarit lumina de la capatul tunelului. Mai este mult pana la capatul tunelului, dar lumina devine din ce in ce mai mare. In 2 saptamani am astigat deja 2 proiecte, nu prea banoase dar am spart gheata si m-am capatat si cu niscaiva stelute :). O fi norocul incepatorului, dar deja nivelul meu de optimism parca a mai crescut. Mi-am facut cont si pe odesk si pe freelancer, dar acolo ma simt ca intr-o casa straina, nu reusesc (si nici nu am rabdarea) sa le dau de capat. Elance mi se pare mult mai serios si mai usor de folosit. Iti multumesc nespus pentru informatiile pe care ni le oferi. Si sunt sigura ca sunt multi care au sa-ti multumeasca pentru aceleasi lucruri.
    Vreau sa precizez un lucru, poate mai citesc si altii care nu au incredere in ei: eu fac traduceri in si din engleza si italiana ( si implicit romana). Nu sunt nici pe de parte expert, am invatat ce-i drept engeza in scoala de mi-a iesit pe urechi, da au trecut multi ani de cand am schimbat ultima oara 2 vorbe in engleza cu cineva. Italiana n-am studiat-o niciodata cu adevarat, am petrecut cativa ani in Italia, ca multi alti romani, vorbesc limba destul de bine si ma mai pun la punct cu gramatica pe parcurs. Pentru restul, exista netul 🙂 Ceea ce vroiam eu sa zic e ca SE POATE. Cum foarte bine spuneai tu, in primul rand trebuie pusa a punc engleza, macar la nivelul la care poti scrie o scrisoare de intentie fara greseli. Mai trebuie un dram de noroc, curaj sa participi la licitatii chiar daca iti zici in sinea ta ca n-ai nici o sansa (proiectele mele au venit de unde ma asteptam mai putin). Si muuulta rabdare.

    • Simina, bun venit pe blog si FELICITARI pentru rezultate. Inceputul NU este usor, am spus-o si o repet de cate ori este nevoie. Dar, odata ce ai niste lucrari complete si feedback pozitiv, potentialii clienti sunt mai usor de convins sa lucreze cu tine.

      Nu e nevoie sa lucrezi pe toate siturile. Si eu am cont pe mai multe, dar Elance mi-a adus maxim de rezultate. Alti freelanceri au succes mai mare pe odesk, guru sau freelancer. Ideea este sa iti gasesti un loc in care te simti OK si sa the concentrezi pe el. Pana la urma sa tii 3-4 portofolii active nu-i chiar usor, plus ca si veniturile se impart pe mai multe situri. In timp iti dai seama ce site iti aduce maxim de rezultate si stai mai mult pe el. Se pare ca si pentru tine elance ar fi acel site.

      Ma bucur ca te ajuta articolele mele, sunt oameni care au intrat in freelancing si datorita informatiilor pe care le-am prezentat. Si asta este intentia. Sa scriu despre aceasta munca, asa cum este ea (cu bune si cu rele) si macar sa va indemn sa aveti curajul de a INCERCA. Daca merge, bine, daca nu, macar stii clar ca nu e pentru tine. Si stii asta pentru ca tu ai incercat, nu pentru ca tot felul de pierde-vara iti spun asta.

      Bafta la joburi si sper sa te mai vad pe aici 🙂

  29. Aş vrea să ştiu şi eu cum îmi retrag banii de pe elance, am văzut treaba cu contul de paypal, dar am înţeles că dacă ai un cont în RON, nu poţi primi dolari. În altă ordine de idei, îmi puteţi explica vă rog mai în detaliu modul de plătire, tot ce presupune. Ar însemna mult pentru mine din moment ce nu reuşesc să găsesc o soluţie de ceva timp! Mulţumesc anticipat!

  30. Buna seara am si eu o intrebare legata de elance.com, sunt de peste o luna pe acel site si nu pot prinde nimic , implicit m-am axat pe traduceri din enleza, italiana si nu a iesit absolut nimic. Acum mai nou vad daca vreau sa fac un proposal trebuie sa trec la alta categorie de membership adica imi cere sa numai am cele 40 de biduri ci mult mai mult platite ,ceea ce nu doresc sa fac asa ceva.
    Ceva solutii ?

    • Bun venit pe blog. Imi poti da un link catre profilul tau? Poate mai facem acolo ceva modificari. Iti poti modifica tu categoria principala, dupa cum iti ies mai multe joburi. Pe ce categorie mergi acum?

      • https://www.elance.com/s/edit/electronik/ aceasta e pagina mea personala . Eu merg acum pe traduceri pt ca chair ma pricep la asa ceva +ca am ceva cunostiinte si de contabilitate primara, stiu sa lucrez cu word, excel , pp s.a.m.d , ms frumos pt timpul acordat si raspunsului prompt .

      • Cu placere. Daca pot sa ajut, incerc 😉

        Acu’ inapoi la profilul tau:

        1. pune o poza
        2. translation services: english, etc, cred ca suna mai OK decat translator in..
        3. atentie la prezentare, suna cam ruseste .. in the languages of …
        4. scrie cateva cuvinte despre tine si ce face serviciul tau deosebit: fast and affordable translation services (ceva de genul).
        5. pune o prezentare in detaliu. Iar mergi pe ideea ca oferi un serviciu de calitate, pret bun, fast turnaround etc.
        6. pune niste chestii in portofoliu. Ia-ti cateva textulete in fiecare limba (10-15 propozitii, ca nu esti Balzac) si tradu-le. Chiar daca nu ai inca un client pe tema asta, fa-ti portofoliul din lucrari din astea ‘din burta’. Ai grija cum le traduci, sa nu fie scrise ‘ruseste’. Sunt convinsa ca dupa asemenea modificari iti cresc sansele.

        Momentan profilul tau inca nu inspira incredeer, pentru ca nu prea e nimic acolo de citit/studiat. Incearca sa iei si niste teste. Apoi incepe sa te bati din nou pe joburi, zic ca vei avea mai multe sanse.

        Arunca un ochi pe providerii de top din nisa ta, vei vedea cum isi structureaza/promoveaza serviciile.
        BAFTA!

  31. Ms frumos de ajutor . E primul meu contact cu acest site si fara niste guidelines nu am stiut cu ce se mananca. + ca mai stiu si ceva ruseste , dar asta e alta poveste (hehe) . Inca odata ms frumos pt ajutor si zi placuta

    • Inca o data cu mare placere 😉

      Am programat pe luni un articol ‘in extenso’ despre ce ar trebui sa contina un profil de freelancing. Sa vii si atunci, ca sunt niste sfaturi utile (de fapt cam ideile din raspunsul pe care ti l-am dat, dar ceva mai detaliate).

      Fa modificarile in cauza si vezi cum iti merge treaba. Sper sincer sa incepi sa iei joburi. Primele is mai naspa, dupa aia vor incepe sa te invite clientii la proiecte si vei putea avea onoarea chiar sa ii refuzi pe unii 😀

      • Ms frumos , o sa revin , am avut putina treaba dar o sa revin sa citesc articolul scris de tine , ms frumos si zi placuta sa ai .

      • Nicio problema, la noapte, la ora 1 intra articolul, asa ca maine dimineata il ai la cafea 🙂

        Bafta in continuare si un weekend fain sa ai (cat mai e din el)

  32. Buna.Sunt noua pe Elance.Mi am facut cont, am profilul completat 80%, am trimis cateva propuneri, dar am niste nelamuriri:
    1. ce sa includ in portofoliu?(experienta mea este de contabil, si o alta aptitudine este cea de a scrie poezii pentru copii).Mentionez ca nu mi am facut un caiet cu operele mele, le compun instant, ba in engleza, ba in romana, chiar si in spaniola.
    2. am primit 2 invitatii de la niste clienti si nu stiu care e pasul urmator.Ar trebui sa le raspund?
    Cum?
    https://www.elance.com/s/edit/baciu_delia_nicoleta/

  33. Avand doua aptitudini diferite:data entry si children’s writing, cum le introduc in acelasi timp in overview?clientii vor fi derutati.
    ar trebui sa fac un profil separat de fiecare data cand postez un job, axat doar pe un anumit skill?

  34. Buna,din intamplare am dat de articolul acesta si asa am aflat despre elance.Mi-am facut si eu cont astazi si am inceput sa-mi completez profilul si ma intreb daca ati avea amabilitatea sa ma ghidati prin website poate inteleg mai bine functioneaza totul.De preferat ar fi un call si un screen share prin skype.ID-ul meu e chidovati, poate cu ocaziia postarii mele gasim mai multi doritori si facem un groupe call.
    Va multumesc!

  35. Am si eu o intrebare: toate site-urile de freelance percep acea taxa de 50 centi la licitarea pentru un job ?
    Multumesc anticipat!

    • Vlad, bun venit pe dojoblog.

      Connect-urile sunt specifice Elance. Partea proasta este ca trebuie sa le folosesti la fiecare bid (daca nu ai fost invitat). Poti sa iti iei un ‘membership’ si ai 50 de connecturi incluse, sau cumperi, cand ai nevoie.

      Partea buna este ca se liciteaza doar de catre aia care chiar au intentii sa faca jobul, pentru ca ii costa. Altfel, e ca pe alte situri, unde liciteaza 100 si o fac aiurea. Eu am avut un job pe odesk (eram clientul) si mi-au licitat vreo 100 de tampiti, majoritatea nici macar nu se obosisera sa citeasca atent ce aveam de zis in oferta de job. Am pierdut ore intregi scotandu-i din licitatie pe toti neavenitii. Daca aveau de platit licitatia, sigur licitau doar cei care aveau intentii serioase.

  36. Buna! Am dat peste postarea ta in urma unor cautari pe google legate de elance. Voiam sa te intrebi daca ma poti ajuta (sfaturi, tips&tricks)sa-mi fac un profil astfel incat sa-mi gasesc ceva de lucru in domeniul de editare video. Ideea e ca nu am portofoliu (am facut doar vreo 2 filmulete, nimic deosebit, doar ca-mi place sa fac asta si simt ca am ceva cunostinte) si mi se pare imposibil sa prinzi vreun proiect in situatia asta. Multumesc oricum ca-mi cistesti mesajul 🙂

  37. Buna,

    M-ar interesa si pe mine sa-mi fac cont pe elance. Am intrat sa ma inregistrez, dar nu merge. Mai precis dupa ce completez campurile cu datele mele nu gasesc nici un buton ca care sa confirm. Unde gresesc?

    Mersi.

  38. buna dojo.am citit articolul tau despre Elance.as vrea sa ma bag si eu in treaba asta.vroiam sa te intreb daca ma poti ajuta.pentru inceput cu engleza,poti da meditatii sau ‘suport’?multu

  39. Buna Dojo. Mi-am facut cont pe elance, pot sa vad joburile dar nu stiu cum sa aplic pentru ele, am inteles ca se plasesc 50 centi, dar nu am idee ce trebuie sa fac ca sa platesc.Cand mi-am creeat contul am mers pe versiunea free.

  40. Chiar de pe site-ul tau aflasem de ei, si am zis sa incerc, ce-am de pierdut.
    Dupa ce ca stau doua ore sa-mi aranjez profilul intr-o seara, poftim feedback :))
    Imi pare rau, insa asta e lipsa totala de profesionalism.
    Pai daca asta e reactia la un cont abia creat, la ce te poti astepta cand ai proiecte mari in curs?
    Jenant..

    ———————————————————————

    Isabel, Jun 13 05:31 pm (PDT):
    Hello ******,

    Our risk management system has detected irregularities with your account.

    Because of this, we are closing your Elance account, effective immediately. Needless to say, we don’t take this decision lightly and have reviewed your account in detail before taking this action.

    To view our Terms and Conditions, please go to:
    https://www.elance.com/p/help/tos/index.html

    Regards,
    Isabel
    Elance Policy Team

    *******, Jun 12 08:00 am (PDT):
    Hello,
    I created an account one week ago or so (something like this), navigated the site, etc, created a profile and now (the first time i login after the creation) i can`t login? I receive the following message: “Your Elance account is expired.”
    How can it be expired? It has just been created!
    Please explain.

  41. Buna Dojo. Acum o luna mi-am facut cont pe freelancer, am tot incercat sa prind ceva dar nimic. Astazi mi-am facut cont pe Elance:) La primul si singurul job la care am aplicat, m-au ales pe mine (asta cam la 10 min de la inscriere, nici nu imi venea sa cred:))) problema este ca nu stiu cum fac cu banii, am 30$ primiti in “escrow account”, cum ii transfer de acolo in buzunar? Cont paypal mi-am facut de la freelancer.com. multumesc:)

  42. Inca nu am inceput sa lucrez pe site-urile de genu, insa am mai lucrat in parteneriate din proiect in proiect. Nu a iesit ceva semnificativ, insa probabil voi incerca si pe site-urile de mai sus, consider ca ceea ce pot face este valoros, pana in momentul de fata, pentru ca voi mai evolua.

  43. hehehe, voi vanati grele mai… 20$/ora… eu lucrez de aproape 3 ani pe elance si mentin decentul 10$/ora, oricum nici in visele mele cele mai frumoase nimeni in romania nu m-ar plati nici macar la jumatate… pentrul primul job am primit 50$ si n-am facut nazuri pentru ca pe deasupra a venit insotit de un review extrem de bun, si ca sa fiu sincer la inceput la engleza eram praf, foloseam un program translator (pentru ca da, am facut rusa in scoala) si nici un client nu s-a proptit in asta… eu zic ca limba nu reprezinta neaparat o bariera…

  44. Hy ! Profilul meu cum ti se pare “https://www.elance.com/s/ioan489/” … te rog spunemi ce este ineregula cu el (daca este ceva ineregula)si eu nu am castigat nici un job pana acum dar am multe invitatii.

      • George, probabil nu ai inteles cum merge treaba acolo. Nu-ti trimite NIMENI niciun job. tu trebuie sa cauti prin listing-uri si sa licitezi la joburi. Nu iti trimite elance pe tava joburile, ca ar fi prea usor. Iar aia 10 dolari mi-e greu sa cred ca sunt furati, daca ti-ai setat contul pe membership platit, 10 dolari te costa lunar. Intra pe cont si alege cont gratis, daca nu doresti sa dai banii in cauza 😉

      • Elance este un site care te taxeaza la greu chiar si in varianta gratuita exista taxe de administrare.

  45. Buna, am inteles ca nu dai sfaturi despre taxe si organizarea afacerii, dar am, totusi, o mica intrebare. Am un client in Germania caruia ii fac servicii de traduceri, content writing si altele asemenea. Omul vrea sa ma plateasca, dar trebuie sa ii emit o factura in fiecare luna, ceea ce este normal. Care ar fi cea mai buna varianta pentru mine sa rezolv problema aceasta? Am inteles ca trebuie sa faci PFA sau o alta formula. Problema mea este ca nu stiu cat va dura colaborarea si nu prea as vrea sa ma complic cu infiintarea unei firme, cel putin pentru inceput. Exista vreo varianta alternativa? Daca nu atunci as vrea sa stiu exact cum se procedeaza in acest caz cu facturarea pentru o alta tara din UE. Mentionez ca sumele lunare nu se ridica la mai mult de 500 eu. Multumesc!

    • buna Marco!
      intr-adevar, orice client are nevoie de o factura, iar pentru a emite acest document, nu e necesar sa te complici cu infiintarea unei firme. cel mai simplu e sa te inregistrezi, la ONRC( Oficiul national al registrului comertului) din orasul tau, ca PFA (persoana fizica autorizata).
      bine, am spus ca e cel mai simplu, dar totusi iti ia ceva timp, insa e ceva ce poti face tu, fara a apela la avocati sau alti specialisti in infiintari firme (doar daca nu esti foarte comod).
      apoi, dupa ce te-ai inregistrat la ONRC, trebuie sa mergi la ANAF, tot pentru inregistrare.
      atentie! chiar daca organizarea ca PFA confera un avantaj celor care doresc sa isi deschida propria afacere, cu procedura de infiintare relativ simpla, costuri reduse, cheltuieli de administrare mici, totusi, sunt destule declaratii de depus la fisc si taxe de platit.
      succes tie si tuturor celor ce au ales sa lucreze pentru ei!

      • Multumesc pentru raspuns. Ar mai fi ceva. Daca facturez pentru o tara din UE am inteles ca este necesar un număr de înregistrare pentru TVA. Cum se procedeaza?

      • Draga Dojo, as dori sa fac o mica precizare legata de traducatori, daca imi permiti. Traducatorul face parte din categoria profesiilor liberale si nu este nevoie de inregistrare la Registrul Comertului, doar la Anaf unde I se va cere o autorizatie sau o calificare de traducator. Asadar ca sa poata factura trebuie intai autorizatie de la Ministerul Justiției sau de la Ministerul Culturii.

    • Eu iti recomand o intreprindere individuala ca este cea mai ieftina varianta si cea mai rapida . Intereseazate un pic cu I.I

  46. Hy dojo ! Am o problema urgenta cu elance,este vorba despre “milestones” alea.Deci la un job am un milestone cu delivery date pana la 15 si acum suntem deja in 17, intrebarea este daca mai trebuie sa fac alt milestone si ce sunt si pentru ce sunt ele ?

  47. cred ca la un moment dat in viata ajungem la o cotitura si trebuie sa schimbam radical directia in care am mers pana acum,cred cu tarie ca sunt multi care ar face acesta cotitura insa ori nu au tarie si curajul sa o faca.
    pentru un trai decent cred ca este cea mai buna oportunitate sa incepi ca freelancer.
    le doresc succes tuturor.

    yon

  48. Buna.
    Ti-am citit blogul cu interes avand in vedere ca si eu de curand mi-am facut cont pe Elance. Eu am acum o nelamurire legata de incalcarea unei reguli ale siteului. Sunt curioasa daca ai trecut prin asa ceva sau daca sti cum se procedeaza in situatia aceasta.
    Ce-i drept, fara sa citesc de-a fir a par toate regulile lor de la bun inceput, la primul proposal pe care l-am depus mi-am trimis niste date de contact intr-un atasament.
    Am sesizat imediat ce prostie am facut si mi-am retras oferta specificand greseala. I-am spus clientului ca nu doresc sa incalc regulile siteului si de aceea sunt fortata sa-mi retrag oferta, cu scuze bineinteles…
    Din pacate regulamentul lor nu zice nimic despre urmarile unei astfel de greseli desi citind pe diverse forumuri catorva li s-au inchis conturile direct, fara niciun fel de atentionare (insa nu se intelegea clar daca asta ar fi fost motivul).
    Ai idee cum trebuie procedat intr-o situatie ca asta? Ceilalti clienti imi pot vedea prima oferta retrasa cu tot cu atasament si eventual si motivul?
    Cel mai tare ma enerveaza ca acest subiect este un subiect tabu pentru toti si nimeni nu zice nimic despre experiente similare.
    Clientul acela deocamdata nu a zis nimic si de aceea am curiozitatea asta.

    Multumesc mult si succes in continuare cu blogul!:)

  49. Buna,
    Sunt noua pe Elance si acum descopar cum merge toata treaba asta. Problema mea este cu modul de plata.
    Am aplicat pentru un job si respectivul mi-a raspuns inapoi, insa nu vroia sa plateasca via elance. El spunea ca poate plati numai prin paypal si l-am refuzat.
    Nelamurirea mea este ca nu inteleg modul cum se face plata prin elance. Imi poate explica cineva sistemul lor?

  50. Ok, pana acum am fost si eu freelancer si am lucrat inclusiv pe elance. Dar acum fac pasul spre antreprenoriat si as dori sa stiu cum pot ca firma romaneasca, cheltui bani legal pe elance. Da elance factura? Are cineva idee ? Multumesc,
    I.

  51. buna seara

    sunt noua pe elance. nu inteleg cate joburi poti licita pe cont gratuit? cand trebuie sa platesti?

    multumesc

  52. Dragi copii,

    Sa terminam cu prostii gen elance, freelancer, etc. pentru ca exista o metoda mult mai buna, mai eficienta, mai sigura si mai simpla de a face bani. Aceste site-uri sunt pline de “afaceristi” care va plaseaza voua o serie de job-uri platite pe sume de nimic si apoi ei le “vand” mai departe pe sume de 10 ori mai mari. Aceasta e noua metoda de sclavie online. Daca vreti sa faceti bani stand la calculator, apucati-va sa realizati aplicatii web in HTML5 pentru Android, iOS, Windows Phone, Blackberry, etc. Nu ai deadline, nici stresul aferent, si esti platit exact pe ceea ce ai creat si ai muncit. Se invata usor si cu puterea si flexibilitatea care o ofera acum HTML5 pentru crearea de aplicatii hibride. Studiati putin pe internet si vedeti ca am dreptate. Cum zicea si regretatul Steve Jobs: “HTML5 is the future!”

    • Eu sunt interesat sa ma apuc de asa ceva. Ma intreb oare daca pot sa o iau de la zero cu chestia asta, eu avand alta meserie de care m-am cam saturat. Cum fac sa iau legatura cu tine, poate imi dai niste hinturi. Multumesc !

  53. Buna tuturor , sunt un nou freelancer proaspat inregistrat pe elance si as avea nevoie de o lamurire de la voi, cei mai experimentati…in cazul in care sunt independent, nu am I.I, PFA sau SRL , pot activa ca freelancer pe elance ? ma gandesc la nevoia eventualilor beneficiari ai muncii mele de a primi factura . Multumesc

  54. Buna Dojo! Am citit tot articolul tau, am vazut ca esti foarte priceputa in tot ce tine de freelancing si as avea si eu o intrebare, daca esti amabila… Cum as putea “sa atrag” angajatori atata timp cat profilul meu este pe 0? (nu am note, nu este verificat etc.) Precizez că am destulă experiență în ceea ce fac.

  55. Mersi pentru articol, a fost informativ si util.

    Am cont pe Elance de vreun an jumate, insa nu am obtinut prea multe job-uri.
    Eu sunt freelancer in “article writing” de vreo 3 ani, insa am lucrat mai mult in afara site-urilor mentionate, mi-am gasit clientii prin prieteni care lucreaza tot de acasa in unul din domeniile de pe Elance.

    E adevarat ca trebuie sa fii foarte bun si sa stapanesti limba engleza la un nivel superior. Eu cand am inceput scriam un articol in 2-3 zile, acum imi ia intre o ora si 3. Am evoluat mult de cand am inceput, abia acum pot sa zic ca sunt pregatit pentru Elance.

    Ideea e ca se poate invata, si da, poti sa treci de la un nivel mediocru la un nivel superior. Eu am invatat engleza din filme la inceput plus vreo 10% la scoala.

    • Buna Ionut,
      Sunt fana ta pentru domeniul ales si te rog sa-mi intinzi un deget asigurandu-te ca nu-ti iau toata mana. Sunt cu engleza in ascensiune si-ti propun sa profiti de intentiile mele bune pana progresez si eu mai mult in engleza. Asa ca da-mi de lucru in engleza, eu iti trimit o forma a traducerii, tu o corectezi si o folosesti in interesul tau.

      Daca accepti, multumesc pentru ajutor.

  56. buna!
    sunt nou in domeniu si nu prea imi dau seama cum merge treaba….imi fac cont si caut joburi…aplic si…nimic. Nu inteleg, trebuie sa trimit lucrarea inainte, sau astept sa fiu selectat pentru a face lucrarea?….multumesc mult! sigur o sa te mai deranjez! 🙂

    • Trebuie sa fii selectat. Clientul se va uita la portofoliul tau, profilul tau, mesajul pe care i-l trimiti odata cu bidul si bineinteles la pret. Daca il convingi, iti cel mai probabil iti va mai pune cateva intrebari, te alege, iti trimite ultimele indicatii si te apuci de treaba.

      Eu personal recomand urmatorul lucru, mie cel putin mi-a adus o rata de accept destul de mare. Atunci cand vrei sa aplici pentru un job, citeste cu atentie descrierea si in mesajul respectiv scrie si cateva lucruri despre proiect. Cum l-ai face, ce proiecte similare ai mai facut etc.

      Succes tuturor freelancerilor 🙂

  57. Buna, cum se pot inregistra in contabilitatea banii obtinuti prin elance.com? (pentru un PFA de exemplu), sau care ar fi metoda legala de ai declara la ANAF?
    Multumesc.

Comments are closed.