După vestea de acum câteva zile (plus euforia cauzată .. și oboseala tot mai mare pe care o simt), începem să revenim la un fel de normal și eventual .. să mai și scriem pe blog. Până îmi mai adun puterile să scriu chestii ceva mai serioase, mă gândesc să vă amuz puțin cu o întâmplare de prin trecut.
Să tot fie niște ani de când ne-am planificat o ieșire pe la beutorii de bere. Era cu ocazia Numismata, un târg numismatic frecventat de jumătate, ocazie si pentru dojo să se preumble prin oraș, eventual să facă ceva shopping. Nu mult, dar suficient cât să se simtă și ea piți adevărată.
Cum viața în doi e bună, ne-am gândit că-n patru ar trebui să fie de două ori mai bună, așa că i-am invitat cu noi pe sora lui iubi și pe nepotu’. Era vorba de un weekend, deci puteau ambii să-și elibereze programul de muncă și de școală. Cu multă voioșie ne-am plasat strategic în mașina lui iubi, gagicile în spate, domnii în față, plus câte un bagaj micuț de cap de turist în portbagaj, care, spre deosebire de ce am eu la Corsa, poate ține mai mult de o poșetă și niște apă minerală.
Odată trecuți prin Praga (și absolut impresionați de frumusețea orașului, chiar dacă l-am vizitat pe noapte), ne-am oprit într-o parcare și am dormitat 2-3 ore. Mircea are bunul obicei ca, dacă se simte extenuat de drum, să doarmă chiar și o jumătate de oră undeva oprit, decât, doamne-feri, să dormim somnul ălor drepți că se vitejește la volan.
Spre dimineață am ajus în Berlin, o zi tipică pentru finalul de toamnă nemțesc, cu singurul avantaj că măcar nu ploua.
Înainte de a ne lua camera în primire (planificam asta mai încolo), ne-am înfipt la niște cumpărături, că doar și gura noastră trebuia să mănânce. Am luat mezeluri, niște delicatese pentru pofticioși ca noi, plus un sortiment de cașcaval pe care-l adoră sora lui Mircea și familia ei. Am pus toate bulendrele în portbagaj și ne-am pus pe plimbat și făcut poze.
Cum s-a înserat, ne-am adunat și noi picioarele spre mașină, am urcat în ea, cu destinația hotelul aflat la câțiva kilometri de centrul orașului. Pentru că ne înghețaseră și ovarele de frig, s-a dat drumul la căldură, așa că în câteva minute ne-am dezmorțit.
Imediat însă aerul din mașină a părut că se deteriorează rapid. Mirosul greu perceptibil a prins „iuțeală” și forță în max. 3 minute, iar buna dispoziție din mașină s-a cam disipat. Am început să strâmbăm din nas, rușinați să întrebăm cine s-a scăpat. Până la urmă, cumnata a prins curaj și a întrebat amuzată „bă, care stă prost cu mațele la ora asta?”. După amuzamentul întrebării, ne-am dat seama cu toții că mațele personale stăteau bine, merci de întrebare.
Aha, deci nu era asta, plus că mirosul începea să meargă spre o combinație de hoit, îmbrăcat în șosete nespălate. Era clar ceva inuman la mijloc, pentru că niciunul nu ne mai confruntaserăm cu asemenea iz. Simțeam că nările chelesc subit de păr, iar mirosul începea să ne amețească. Cum înghețul temporar suna mai bine decât asfixia în mirosul aceala criminal, s-au deschis toate geamurile de la mașină, până să ajungem la hotel.
În parcarea hotelului au deschis și ei bagajele, să afle de unde vine aroma unică. De la brânza aia care le place lor atât de mult. Pare-se că nu a fost ambalată prea isteț de către cei de la magazin, plus că aportul brusc de căldură dat de mașină i-a dat „viață”. Exact lângă noi era parcat un Golf, lăsat cu portbagajul deschis (probabil până revine proprietarul să mai ia din bagaje).
Acum să vă imaginați glume și planuri drăcești pe capul nostru: ne imaginam cum ar fi să punem brânza buclucașă în mașina omului (undeva de unde să nu o găsească prea repede) și să vezi dimineață mutre pe bietul păcălit. Și cum și-ar vinde mașina pe 100 de euro, mai ceva ca nebunii ăia de la Mythbusters (sau care au fost), de au lăsat un leș de porc în mașină, atât de compromisă, că și metalul caroseriei puțea de-ți muta părul din nas.
Partea bună pentru victima noastră a fost că, în ciuda opiniei lor despre români, suntem totuși oameni civilizați, așa că ne-am luat singuri „puturoasa” în cameră (cu frigider, din fericire) și nu am purces la nenorocit viitorul nimănui. Plus că frigul și tura de râs ne-au amintit subit că deținem fiecare câte o vezică și numai mirosul ăsta nu ne lipsea (deși zic fără teamă de a greși că brânza aia era atât de împuțită, că nu se mai simțea dacă ne scăpam pe noi).
În ciuda intenției inițiale de a căuta vreun container de „chemical waste”, cumnata a re-împachetat brânza și a promis că, dacă se apucă de împuțit mașina în lungul drum spre casă, o aruncă înainte să o lăsăm noi să stea la ocazie prin Germania. Culmea, puturoasa aia mică s-a potolit (probabil și-a consumat miasmele în prima seară, sfântul știe), așa că am ajuns în Timișoara cu nările intacte și ficații nestresați.
Tot culmea, cumnații au consumat brânza respectivă și s-au jurat că a fost senzațională. S-au oferit să ne mai aducăo bucată, dar am preferat să nu ne batem joc de norocul nostru. Mirosul din acea seară berlineză ne-a cam redus cheful de brânzeturi „speciale” măcar pe câteva luni.
Se mai intampla. Si eu am fost socat cand am mancat prin Belgia un sortiment de branza pentru care a trebuit sa imi antrenez narile sa nu accepte mirosul :))
Si cei de la Napolact aveau o branza cu un miros foarte strident dar gust bun (Nasal se chema parca), fermentata intr-o pestera si ambalata intr-o cutie de lemn, dar din cate am inteles nu o mai fabrica.
Au descoperit ca, oricat de buna e branza, romanii nu-si permit sa dea pe un gram de Nasal cat pe un gram de aur 😀
E pacat, dar asta este economia actuala. Mai luam si noi, dar, cand am vazut ca pretul se tot duce in sus, am renuntat. Mai bine o telemea ‘taraneasca’ la o mica parte din pret.
Ohoho, eu dorm in pat cu un mare mancator de branza puturoasa, asa ca am ajuns sa-i stiu soiurile, mamele si bunicile! Pun pariu ca pe “puturoasa” voastra o chema de domnisoara “Tilsiter”. Am umblat cu asa ceva din germania pana in romania, in portbagaj, iarna, ambalata in 3 straturi de recipiente plus 2 de sacose, asta doar pentru ca gagiu-miu voia sa duca acasa la rude. O saptamana mi-a luat sa spal toate hainele imputite – pe alea care au stat mai aproape de chiar si de 2 ori. Cand am oprit la hotel in ungaria imi era efectiv rusine sa intru la receptie, puteam cu spume, ziceai ca nu mi-am mai spalat sosetele si nici dintii de minim 3 ani :))))
Oh, nasol. Nu mai stiu cum se chema afurisenia, dar a putit de ne-a mutat nasul din loc. Din fericire nu atat de tare incat sa ne imbibam si noi de miros, iti dai seama cum se holbau nemtii atunci 😀
Bine că nu v-a muşcat de picioare brânza aia, că nu se ştie niciodată ce se activează acolo, din cauza căldurii. :))
uhh. nu cred ca as putea manca ceva ce pute ingrozitor, dar nu se stie niciodata! in alta ordine de idei, am aruncat eu la munca o bucata de branza in containerul pe care-l tinem in interior si dupa cateva zile era sa dau in hepatita, de unde am concluzionat ca produsul asta face casa buna c-o bomba chimica super-performanta!
Mi-ai adus aminte de brânza cu mucegai din Italia ”cum mucegăită, și pe bani mulți?”
Apropo, era un banc, se duce unu la un supermarket Penny și intreaba pe una de la casa ”Doamnă aveti branza Roquefort?” La care asa ii spune ca nu stie ce este aia, individul ”Este brânză cu mucegai” la care tipa îi spune ”Aaaa, Nu, domnule branza Roquefort nu avem, dar avem pâine Roquefort, salam Roquefort, cârnati Roquefort …”
🙂
Buna treaba, macar sa fie toate ingredientele cum trebuie, nu doar branza. Masa imbelsugata sa fie 😀
Unii spun ca cu cat e mai imputita, cu atat e mai buna :))
Eu n-am vizitat (inca) Berlinul.