Aveam acum câteva săptămâni o discuție cu bunica din dotare, că-s sărită de pe fix că tot planific atâtea chestii, deși fata încă nu s-a născut. Că ea nu face planuri, din simplul motiv că, de câte ori decidea ceva, se brodea să nu se mai întâmple. Așa că, văzând femeia că tot are planurile date peste cap, a încetat să mai planifice viitorul.
Eu se pare că m-am nimerit bine cu Mr.Dojo (probabil chestia aia cu „cine se aseamănă, se adună”), pentru că, deși suntem doi indivizi diferiți, avem și destule idei crețe similare, de zici că gândim cu un creier. Așa că noi ne facem planuri …
Am început și eu cu planificările de business/financiare de vreo 2 ani, sătulă să tot merg pe burtă și să las fiecare zi să treacă așa cum dă Domnu’. Așa că notez pe ce se duc banii și de câteva luni țin și un buget lunar. Care se mai dă peste cap (mai ales când încă ai de cumpărat o groază de bulendre pentru un bebeluș), dar mă ajută ambele să știu la orice oră cum stăm și unde ni se duc banii. Un exercițiu pe care nu contenesc să-l recomand oricui. La final de 2013 de pildă știam fiecare leu unde s-a dus, unde am putea face îmbunătățiri (deși se pare că suntem destul de „frugali” în general) și ce am făcut bine pe parcursul anului. Te responsabilizează și informează bine o treabă de genul ăsta.
Îmi încep anul cu „rezoluții” de business (x câștiguri, y economii etc.) și încerc o dată pe lună să-mi dau seama dacă merg pe calea bună sau mai am de lucru. Modificările de genul „fac mai mult sport” mi se pare normal să le începi când realizezi că ai o problemă, dar fac și planuri de început de an. Mi-au folosit în ultima perioadă și, dacă o treabă funcționează, voi continua să o fac.
Dar nu doar despre planuri din astea mai este vorba.
Imediat ce am aflat că-s gravidă, soțul m-a întrebat „OK, acum ce ne trebuie?”. Există în literatura de specialitate ideea că gravida are un puternic instinct de a face „cuibul”, de asta multe dame se apucă de întors casa cu susul în jos, de cumpărat diverse bulendre etc, în timp ce un soț răbdător o sprijină și-i înțelege „nebunia”. La noi se pare că din punctul ăsta de vedere, nu eu eram gravida.
Mi-am permis să fiu suficient de prăpăstioasă, încât să nu mă apuc de cumpărături, până nu treceam de prima parte a sarcinii, știind că, dacă e să se întâmple ceva nasol, cam pe atunci se întâmplă în general. Imediat ce am trecut cu brio și măsurătorile de 12 săptămâni (pentru Down și altele asemenea) – un rezultat prost ar fi însemnat stop-joc – am venit acasă și am anunțat omul că din acest moment trecem la făcut necesarul.
Șoc și groază pe mulți .. cum de începem să dăm bani de acum, deși nu știi niciodată ce se poate întâmpla. Le-am răspuns tuturor că, dacă doamne-feri se întâmplă ceva, încercăm din nou, dacă nu, vindem, că doar nu se strică chestiile în cauză. În acest moment mai avem de luat niște chestii din farmacie, pe care le voi lua doar după ce discut cu neonatologul la naștere (sunt chestii minore, pentru care nu mai trebuie să faci comandă peste mări și țări și nici nu ai diferențe mari de preț).
Prima mișcare-plan a fost după ce am aflat că-s gravidă. Am venit acasă, ne-am dezlipit într-un final de telefoane și de skype (deh, veștile bune trebuie anunțate), apoi am deschis agenduța în care-mi notez tot felul de chestii și am tras o linie în mijloc. Am scris „nume fete” și „nume băieți” la cap de coloane și ne-am apucat să recităm niște nume pentru ambele posibilități. Pentru fată am stabilit ambii Nadia, pentru băiat mai aveam de ales între 2-3 nume (nu eram 100% hotărâți), dar nu mai era mult de lucru oricum.
Și acum, că mai am aprox. o lună până se naște a mică, sunt unii șocați că deja știm numele fetei. Păi normal că-l știm, doar nu am stat 8 luni să ne uităm unul la altul. În momentul în care doamna mea doctor (Florina Todoruț pentru timișorence) mi-a spus „e clar că-i fată”, i-am replicat că are deja nume, așa că, de câte ori merg la consult, puștoaica e „apelată” pe nume, nu te joci.
Despre unde și cum nasc discutăm de luni bune. Am vizitat deja Athena, am semnat contractul pentru prelevarea de celule stem, am luat lista neonatologilor (pentru a fi consultată de cumnata, medic pediatru), ne tot discutăm opțiunile și cum să facem să fie mai bine.
Ne-am făcut până și rezervarea pentru concediul de anul acesta (în zona respectivă nu merge să te trezești cu 1 lună înainte, că nu ai unde merge), știm unde dorim să botezăm fata (o concesie pe care o facem tradițiilor) și unde va fi un mic „party” după botez. Din nou, chestii pe care nu le poți lăsa pe ultima zi, că ai dat de necuratu’.
Normal, unii sunt pur și simplu șocați de atâtea planuri și speriați că e posibil să se mai și strice din ele. Dacă se strică, asta este. Rezervarea se poate anula cu un apel telefonic (și la cât e de căutată gagica în cauză, își găsește turiști pentru apartamentul în cauză în 20 de minute), biserica pe care o avem în vedere (nici nu știm dacă se poate boteza acolo, trebuie văzut în primăvara asta) va supraviețui și ea, la fel și locul ales pentru „destrăbălarea” de după botez. Nimic din ce nu se poate rezolva cu un apel telefonic.
Deci da, facem planuri. Cumpărăm hăinuțe, ne uităm la ele și-i povestim micuței despre ce o așteaptă, odată ce vom fi în echipă completă.
Se mai pot da planurile peste cap? Și asta se întâmplă. Chiar în 2013 de pildă aveam în plan, imediat ce am venit din concediu, să am o vară plină de „fun”. Să merg la ștrand, să merg cu prietenii etc. Iar în toamnă urma să mă operez la genunchi, să-mi rezolv meniscul. Aveam deja diverse posibilități puse în fața nasului, purtam discuții, făceam pregătiri.
La o săptămână după concediul „mare”, am fost la Aqualand în Deva cu prietenii mei și le spuneam pe mașină cât de bine mă simt cu ei, dar și că am așa o vagă bănuială că nu ne-am întors doar eu și soțu’ din concediu. Peste 2 zile testul de sarcină îmi dădea dreptate, peste alte 2 zile doamna doctor mă felicita pentru „punctulețul” ce se vedea la ecografie.
Cum mi-a arătat vara? Am stat cuminte acasă, am mai făcut ceva înot, dar m-am ferit de stat la soare și de mulțimi. Ați ghicit că s-a dus și planul de operație, rămânând cu dulcea așteptare a nașterii fetei, cu analizele de făcut, consulturile de specialitate și bucuria uriașă că o asemenea minune mi-a dat planurile „peste cap”.
Facem deci planuri, chiar dacă nu tot timpul se vor împlini? Cât sunteți de superstițioși pe tema asta? Ați avut motive să fiți așa?
Cineva imi spunea mai demult ca nu e bine sa iti faci planuri pentru ca au timp sa se strice si tind sa cred ca e adevarat cu toate ca fiecare dintre noi isi planifica anumite lucruri la un moment dat.
Totusi, de multe ori, clipele cele mai frumoase vin atunci cand nimic nu e planificat.
Mi se pare foarte bine sa planifici. De ce sa umbli innebunita cand poti sti exact ce ai de facut?
Eu nu as putea trai fara o planificare cat de cat si ceva to do lists. Unii cred ca planurile elimina distractia si suprizele din viata de zi cu zi si prefera sa traiasca clipa. Eu cred ca o oarecare panificare ne ajuta sa realizam mai multe si sa traim mai din plin fiecare clipa. In acelasi timp cred ca e vital sa nu ne atasam prea mult de planuri, la fel cum e important sa nu ne atasam prea mult nici de obiecte pentru ca nu stii cand zboara si ramai pierdut in spatiu. In rezumat, imi place la nebunie sa planific, dar incerc sa vad frumusetea si in momentele in care toate planurile sar in aer. Cum se spune, noi ne facem planuri si Dumnezeu rade 🙂
E o treaba care tine de firea fiecaruia. Eu nu sunt genul care sa planifice prea mult, am un plan general in cap dar nu intru in detalii pentru ca reactionez mai bine daca nu stiu fiecare amanunt care ar putea urma.
Iti vei boteza copilul? Why?…Il indoctrinezi de mic?
Nu, dar nu am chef sa ma bat cu tot clanul si sa aiba dupa aia de tras ca-i ‘nebotezata’, ca se pare ca pe romanii ii ‘asta’ grija nasol de tot pe tema in cauza. Asa ca vom merge (daca ne iese) la o biserica misto de tot (pe care am vizitat-o deja ca turisti) si vom face apoi o mica tura de halit si baute cu niste prieteni dragi. Dupa aia va mai merge in biserica probabil ca turist sau daca are ea chef 😀
Ei, treaba asta cu planurile e foarte relativa 🙂 Planurile astea sunt ca busola. Iti arata nordul dar si cand te izbeste cateodata o furtuna te trezesti la 1000 de kilometri de locul in care ai vrut sa ajungi si tre sa te adaptezi din mers. Eu sunt adepta caii de mijloc. Nu e ok sa traiesti la voia intamplarii (ca daca nu stii unde vrei sa ajungi cu siguranta nu o sa ajungi niciodata), dar nici prea multe planuri pentru ca in felul asta iti pierzi abilitatea de adaptare la situatiile necunoscute.
“Niciun plan nu supravieţuieşte cu siguranţă dincolo de primul contact cu forţele inamice” – Mareşal Helmuth von Moltke
😀
(Tot el a mai spus şi că strategia e un sistem de improvizaţii…)
Şi mie îmi place să fac planuri, chiar dacă nu îmi ies întotdeauna. Cu bebeluşul însă, nu am fost aşa de organizaţi ca voi. Eram cam absorbiţi de vizite la doctori şi astea, dar nu am luat decât câteva lucruri dinnainte. Şi după aceea am alergat de ne-am zăpăcit, ca să organizăm botezul şi toate. Nu-ţi mai spun că eram şi cu casa în zugrăveli netrminate în timp, că doar ce o luasem. Aşa că, din maternitate am aterizat direct la mama primele două săptămâni, până au terminat meşterii de făcut casa.
Eu imi planific banii (fac si eu bugete lunare sau chiar trimestriale!)si calatorille. Dar, bineinteles mai intervine si neprevazutul, si toata munca la buget se duce pe apa sambetei cand se mai strica vreo piesa la masina ori trebuie musai o revizie, sau nu stiu ce obiect a mai aparut la oferta la vreun supermarket si ar trebui sa il luam….
Concluzia mea e ca trebuie sa-ti propui anumite chestii daca vrei sa realizezi ceva in viata !
E un cadou minunat. Probabil ca totul a fost premeditat, acolo, sus 🙂 Nu este ceva usor, insa e frumos si, pana la urma, asa se formeaza familia. cat despre palnuri nu imi fac, cand vine vorba de lucruri care nu mai depinde de mine. Daca imi doresc ceva incep sa fac, sa dreg, sa ma gandesc ce si cum sau cand, dar, de obicei las sa mi si vina de la sine. Nu imi place sa imi planific la sange totul pentru ca se intampla mereu sa apara ceva cu totul neastepta si chiar socant si efectiv sa nu mai ai cum sa respecti planul pe care ti-l doreai foarte mult realizat. Incerc sa fac un echilibru intre a face plan si a mai lasa de la sine lucrurile. Ma bazez, uneori si pe propria intuitie. Nu am dat gres niciodata cu ea!
Eu sunt superstitios insa nu ma pot abtine sa nu-mi fac planuri, mai ales pe termen lung 😀
Cred ca asta este una dintre caracteristicile mele, sa-mi planuiesc fiecare pas in viata! Voi continua sa fac asta, chit ca uneori dau rateuri!
O, da! Și cu câtă plăcere plănuim!
Încă cu mult înainte să ne permitem casa noastră ne făceam planuri despre cum vom investi, cum să fie și cum să o decorăm, înainte să rămân gravidă ne gândeam cum ne-am dori să ne creștem copilul, iar odată ce am rămas gravidă, după ce am trecut de primul trimestru (când am stat cuminte, din același motiv ca și tine, că dacă e să se întâmple buba, se întâmplă în primul trimestru), am început să rezolvăm totul pentru moștenitor.
Inclusiv ne-am gândit la un plan financiar pentru pitic, ca în cazul în care își va dori să studieze la o universitate în afară, să nu dăm din colț în colț că n-avem bani de taxe.
Când am ajuns acasă din maternitate, totul era pus la punct, camera lui decorată, hăinuțele spălate și călcate.
După care a venit piticul. În prima noapte, am remobilat camera, că nu-l vedeam din pat. După care, la 2 zile eram la cumpărături de hăinuțe pentru bebi proaspeți, pentru că ce-i luasem se potriveau pentru 0-3 luni, iar el era mic-mic și-l înecau pijamalele respective.
Deci da, plănuim, dar suntem mereu pregătiți să ne dăm planurile peste cap.