Ieri s-a produs inevitabilul .. aşteptat de zile bune. Fratele bunicii mele s-a stins. A trăit 91 de ani, a murit pur şi simplu de bătrâneţe. Nu a ştiut ce înseamnă boala, în afara unui reumatism ce-l mai stresa, nu şi-a frânt mintea cu probleme existenţiale, şi-a dus viaţa în linişte în sătucul natal din zona Sibiului.
Cu seninătatea omului simplu, ce consideră cartea ca fiind ceva deosebit, dar oricum nimic chiar atât de important, mai ales pentru un om al muntelui. Pentru el conta să poată munci, să aibă o muiere gospodină şi cam atât. A fost însurat cu o femeie din sat, dar a murit acum vreo 15 ani şi ceva cred. Are copii, nepot şi o căsuţă de lemn în capătul satului, lângă “şupot”, cum numesc ei izvorul ce te taie la dinţi din zonă. OK, avea, că acum a scăpat de toate.
A fost un ţăran fără ghilimele, un om muncitor şi aspru. Iubitor de mâncare bună şi eventual un păhărel de ceva tare să curgă mai bine. Nu a fost “beţiv”, dar nu a refuzat o ţuică sau o bere şi s-a bucurat de micile “delicatese” chiar aproape de ziua morţii.
Nu suntem trişti, pentru că a avut o viaţă lungă şi frumoasă. Glumeam cu bunică-mea chiar acum câteva săptămâni, că, la cât era moşul de falnic, ne îngropa pe toţi. N-a mai apucat săracul, se pare că totuşi bătrâneţea e chestie serioasă şi nimeni nu scapă viu din ea. Sper ca şi noi să avem parte de o viaţă lungă şi cu sănătate, pentru ca, atunci când ne va veni vremea, cei din urma noastră să dorească să trăiască aşa cum am trăit noi.
Tetea Marc, odihneşte-te în pace!
