M-am tot supărat în anii ăștia pe mania alor mei de a ține tot felul de boarfe de-ale mele. Aveam până acum ceva timp și haine de prin pruncia mea, pe care e clar că nu le mai purtam și, chiar dacă am spus de mii de ori că nu-mi îmbrac potențialul copil cu haine vechi de 30 de ani, ai mei tot ezitau să scape de ele. Până la urmă am cadorisit și noi câte un țânc, dar cu multe insistențe din partea mea.
Când e vorba de mine, nu prea dau doi bani pe aspect. Nu am haine elegante, nu mă uit în fața oglinzii, mă îmbrac în general curat, cam asta e singura chestie mai specială care mă interesează. Soțu-i cam pe același calapod, merge pe ideea că haina trebuie să fie comodă.
Pentru a mică nu pot spune că ne-am dat peste cap enorm, i-am luat haine când am găsit ceva drăguț și din material de calitate (a se citi bumbac în general). Nu am cutreierat prea multe magazine, spun cu „rușine” că are majoritatea țoalelor de la sectorul de bebe din Auchan/Real, plus haine primite cadou de la prieteni dragi sau de la mătușa.
Am avut până acum o lună destule haine de purtat, pe care i le-am asortat și schimbat și de 3 ori pe zi (când se udau sau plecam undeva). Stă asta mică la îmbrăcat ceva de speriat, deși citisem prin cărți de parenting că uneori să îmbraci un bebe e o adevărată epopee. Nu-i cazul ei, din prima zi a stat cuminte, chiar își împinge mânuțele în mânecă sau stă cu piciorușele să pot să le bag în pantaloni.
După cum bănuiți, junioarea a crescut, așa că am lăsat în urmă destule haine. Am mai tras câte o raită prin magazin, să-i mai iau una-alta, că arăta deja de parcă era îmbrăcată de la ajutoare, și m-am trezit că am haine ce-mi ocupă acum spațiul degeaba. Așa că le-am făcut pachet și am vorbit cu pediatrul Nadiei să le duc la el la cabinet, că mai are și familii nevoiașe, care sigur s-ar bucura de ele. Sunt în stare excelentă majoritatea, nu sunt pătate sau rupte, unele nici nu arată purtate (și vreo câteva au fost purtate o dată sau chiar deloc).
Și aici intervine surpriza …
Am stat acum câteva zile pe pat, același pe care împachetam hainele respective, în așteptarea micuței, în urmă cu mai mult de 3 luni. Pe atunci aveam burtă, acum „burta” dormea în patul ei, iar eu aveam un moment de respiro pe care-l foloseam în scopuri din astea caritabile. Am luat fiecare pantalonaș sau bluziță și le-am despachetat/împachetat. A venit și Mircea și ne-am uitat la fiecare haină, concluzionând că trebuie dată. Și spuneam asta cu jumătate de gură, deși era clar că nu stăm cu ele o veșnicie și că sunt doar niște zdrențe, la urma urmei.
Cel puțin asta aș fi spus, dacă era vorba de hainele mele, de care nu sunt în general atașată în halul acesta.
Dar aveam în față HAINELE ei. Pantalonașii verzi „imitație de blugi”, atât de drăguți, cu buzunărașele aplicate, bluzițe care acum nu o mai încap, dar atât de „dulci”, căciulița cu care a venit din maternitate (și care stătea pe cap ca pe gard, că mai intra un cap de bebeluș în ea), care acum probabil că nu mai intra (oricum nu mai poartă din astea de la 5 săptămâni), șosețelele primite de la clientul meu din SUA, care acum i-ar sta pe degetele de la picioare etc.
Ne-a prins pur și simplu nostalgia, pentru că o vedeam din nou în fața ochilor, mică și atât de frumoasă. Am decis să ținem hainele cu care am adus-o din maternitate și un body (din ăla complet, nu știu cum se cheamă) pe care Mircea l-a ales din magazin și îi plăcea cum arăta pe fată. În rest .. le-am împachetat din nou și ne-am mângâiat la ideea că un alt bebeluș le va purta, un bebeluș dintr-o familie care poate nu-și permite luxul de a-și îmbrăca pruncul cu prea multe haine noi.
Uite că a trebuit să ajung părinte, să văd niște simple haine altfel. Nu sunt „țoale”, fiecare bluziță are o poveste, fiecare pantalonaș mi-o readuce în fața ochilor așa cum era pe atunci. Au trecut doar câteva săptămâni, dar s-a schimbat enorm și tot crește.
Astăzi am fost la pediatru și i-am dus plasa cu haine. Să le poarte cu plăcere o bebină mai mică decât Nadia și să se bucure și părinții ei de cât de frumoasă este.
eu m-am nimerit in America in preajma momentului venirii pe lume, asa ca am adus haine sa tot aiba pina la vreo 3 ani. Ca haplea, nu alta! 🙂 Dar a meritat, a fost un “background” asigurat pina la virste … inaintate! 🙂 Dar da, odata lasate in urma, si-au gasit alti proprietari, insa eu cel putin, nu am prea plins dupa ele.
Si noi i-am luat toale pe 1-2 ani deja, ca tot vedem ceva misto si luam. Plus ce am mai primit .. pana acum o luna nu am luat niciun capat de ata si ma preocupam sa ii tot dau diverse haine, sa apuce macar sa le poarte o data.
Daca eram prin State acum, sigur veneam cu haine pe 3-4 ani cel putin, la ce preturi mici sunt acolo. Cu cateva sute de dolari ii faci garderoba pana la scoala, aici am lasat numai in Real 480 de lei pe o plasa de haine. Las’ sa fie ea sanatoasa 😀
Yap, asa e cu nostalgia asta 🙂 Din fericire, dupa ce reusesti sa te rupi de ele, si le dai, le uiti in sec doi 🙂
La noi a venit fratiorul, dupa doi ani, si a purtat si el majoritatea hainelor si lucrurilor ei (pastrate, stiam ca mai vrem unul), apoi le-am dat la nepotel, cu un an mai mic decat baietelul meu, si de acolo probabil au mai ajuns pe la inca niste copii. Hainutele astea pana in 6 luni, de buna calitate, cred ca merg purtate si de 10 copii la rand 🙂
PS: am fix aceeasi atitudine fata de haine, mai ales ale mele 🙂
Si eu sunt cu pastratul hainutelor, cel putin a celor mai speciale: din maternitate, de la botez si mai ales cand vezi “tentativa” aia de incaltaminte de 3-4 cm, cum sa iti vina sa le dai 😛
Frumoasa initiativa voastra dar si a pediatrului. Tuturor ne este greu sa ne despartim de primele hainute tocmai pentru ca nu sunt NISTE HAINE ci sunt HAINELE …Si noi am pastrat cateva lucrusoare cu semnificatie! 😀
P.S Hainutele din Auchan sunt foarte frumoase si de calitate! Si noi ne facem aprovizionarea de la ei cu “grosul”, doar pentru “hainele de parada” apelam la alte branduri 😀
Eu am dat tot. Stiam ca hainutele (dar si lucruri, gen carut, cadita, etc) s-au dus la cineva care nu isi permite totul nou, si are nevoie de un start. Am recunoscut in poze/ in parc din hainutele date, atat pe cele care le-am facut eu, dar mai ales unele care se deteriorasera in asa hal … si totusi acel copil inca le purta – pt ca nu avea de ales.
Si acum, cand junioara e de scoala, tot ce ii ramane in stare integra se duc la copii mai putin norocosi. Pt ca,da, noi suntem norocosi.
Mai am rochita de la botez, cusuta de miinile dibace ale prietenei mele. Sta frumos pe umeras, ma mai intreaba fiica mea daca poate sa imbrace vaca favorita cu ea 🙂 – habar nu am de ce nu o las, ca ar bucura-o mai mult sa o vada pe vaca decat pe umeras.
Frumos gest. Nici nu ma gandeam ca ai fi putut face altceva. Te tuc si numa’ bine!
P.S. Am gresit mailul desi si ala e valabil. 😀 La fel o sa facem si noi cu cele pe care le avem. Dar din dar se face Raiul!
E bine sa pastrezi cateva de suflet sau cu care ai amintiri placute. Restul e bine sa le donezi.
eheheh. 🙂
stai sa vezi cum o sa fie cand nu o sa vrea sa mai plece de acasa fara geanta ei in care iti tine cheile de la masina si portofelul pe care il cauti de 3 zile si nu il gasesti 🙂
La noi a fost o nebunie cu hainele fetitei si nu numai….. patut, carut, jucarii, camera decorata, haine suficiente pentru primul an……. Cu baiatul ne-am ”linistit”…. ne-a dat peste cap ritmul ”accelerat” de crestere asa ca le facem pe toate la timpul lor. Cu hainele fetitei am rezolvat-o, cu jucariile nu stim ce sa ne mai facem….am ramas fara saci si cutii in care sa le depozitam….. nu vrea sub nicio forma sa renunte la ele. Un sfat?