Bătrâneii

Se plimba alene, cu spinarea ușor arcuita, de parcă era o pisică mai mare. Ochii destul de șterși și botul alb mi-au dat de înțeles că este bătrân. „Are 15 ani” îmi spune stăpânul lui, uitând probabil că deja mi-a oferit informația asta acum câteva zile, când ne-am întâlnit din nou. Probabil nu-și aduce aminte de mine, mai ales că atunci Nadia nu era în cărucior. Sau poate pur și simplu nici mintea lui nu mai este la fel de sprințară ca la 20 de ani.

Admir câinele atât de calm și de cuminte, iar bebelușul chiuie ca la nuntă. Îi plac animalele, face spectacol de câte ori vede un porumbel sau un câine. Îi plac și oamenii, iar oamenilor le place de ea, așa zâmbitoare cum este. Doar să te uiți o idee mai curios la ea, că deja îți râde cu toți cei 2 dințișori pe care îi are.

Bătrânul mai schimbă două-trei vorbe cu noi, apoi pornește agale la plimbare. Câinele pășește încet, cu oboseala adunată după 15 ani „lumești” (și chiar mai mulți ani „câinești”), iar bătrânul, și el lejer peste 80 de ani, îl urmează cu pași târșâiți și hainele care atârnă pe trupu-i slab. Există între ei acea înțelegere pe care doar niște prieteni vechi o pot avea.

Este mândru .. are un strănepot de 2 ani și 7 luni și unul de 2 săptămâni. Când am vorbit ultima dată, era străbunic doar „o dată”.

În partea cealaltă a orașului, o bătrână de 83 de ani, trudește toată ziua pentru „băieții” ei. Teoretic amândoi ar avea tot 15 ani, practic unul dintre ei, la cât este de neputincios deja, pare de vreo 17. Poate chiar atât are, l-am luat din stradă pe când medicul spunea că are în jur de 8 ani. Acum 8 sau 10, cine știe. La celălalt vârsta ne-a dat mai puțin cu virgulă, pentru că era pui, când l-am pescuit tot din curtea blocului. Ni s-a spus că arată de 2 luni, dacă s-a greșit, nu se putea greși cu mult.

Este tristă când vede cât de greu se mai mișcă „bătrânelul” ei. Și știe că, atunci când nu se va mai putea ridica, dacă nu face Dumnezeu o minune, să-l ia la el, va trebui să ia cea mai grea decizie de până acum: să sfârșească ea o viață. Ar fi cea mai plină de compasiune măsură – când viața va deveni un chin pentru bătrânelul câine, să fie adormit cu grijă de un veterinar.

Celălalt câine este pe medicație pentru inimă de 3 ani, dar încă se mai ține bine.

„Urâtă e bătrânețea asta”, concluzionează ea, mândră că a apucat să-și cunoască totuși strănepoata. Are 9 luni deja și e infuzia ei săptămânală de energie.

Două povești similare, protagoniști diferiți – există probabil milioane de asemenea destine, ce dovedesc că prietenia nu ține cont de vârstă sau de specie.