Am vrut să scriu un comentariu kilometric la articolul lui Vali, dar mai bine scriem unul aici, că-s multe de povestit.
Am pus aseară niște coaste pe grătar … Minim jumătate de oră să fac focul, aranjat masa, chemat copiii, mâncat, 4 farfurii rămase, 2 blide, pahare, cuțite, tot felul de minuni de spălat. Deranj. Fast food is faster and better.
După 37 de ani petrecuți departe de bucătărie și detestând ideea de a găti, acum vreo 2 ani am decis că nu-mi trebuie 10 facultăți să fac o ciorbă. Și m-am apucat de una-alta.
Să gătești acasă chiar nu ia 10 ore pe zi
Am avut norocul să văd cum se poate găti fără să pierzi toată ziua în bucătărie și am adoptat câteva idei.
Am stat 18 luni în casa unor români americanizați, care au făcut tot posibilul să-și hrănească fiica sănătos, pe cât posibil. Chiar dacă acolo e moda să dai iama în fast-food, ei gătesc în casă și fiica lor arată ca un top model.
Asta se rezolvă ușor, gătind chestii simple zilnic sau la 2 zile, plus folosit congelatorul pentru chestiile care iau mult timp.
Eu fac de pildă 30-35 de sarmala dintr-un foc. Păstrez 6-8 pentru masa curentă și eventual câteva pentru mâine. Restul se pun în porții de 4 sau de 7 (în caz că decid să mănânc și eu din ele, că nu tot timpul am chef) și le pun la congelator. Scot din ele seara și a doua zi avem prânzul asigurat.
La fel cu ardeii umpluți – aici porțiile sunt de 2-4 ardei.
Ciorbă fac o dată la câteva zile, păstrez pentru azi și mâine, restul în caserole și la congelator.
Mâncarea este cât se poate de bună, nu se strică vreo câteva zile la congelator și nici nu mâncăm sarmale o săptămână întreagă.
Cotlet iau unul mare, pe care-l feliez și-l pun pe porții (6-7 felii pe porție pentru grătare/șnițele).
În rest .. există rețete rapide, care iau 30-40 de minute.
Cu toate pretențiile pentru ingrediente de cea mai bună calitate, ies mai ieftin decât la restaurant
Am mâncat în ultimele zile de 3 ori la restaurant. Am plătit spre 200 de lei, pentru 3 oameni și jumătate (fii-mea nu mănâncă totuși cât un adult).
Mâncarea a fost OK, nu ne-a dat pe spate neapărat, dar a fost decentă.
Cu aprox. 200 de lei îmi fac o aprovizionare pe o săptămână. Carne, lapte, brânză, zarzavaturi etc. Și dacă mă costă 300 de lei, tot e decent, în condițiile în care am ingrediente pentru o serie de mâncăruri.
Mâncarea mea este cea mai „curată”
De vreo câțiva ani încep să am un fix cu ingredientele din mâncare. Deși ies lejer în decor, mâncând croissante din comerț, ciocolată și consumând cola cam des în ultima perioadă, când e vorba de ce intră sub nasul moștenitoarei, sunt maniacă.
Cea mai mare problemă o am cu faptul că majoritate restaurantelor folosesc Delikat, Secretul Gustului, Vegeta și ce-o mai fi la oferta de potențiatori din ăștia de gust. Știu că probabil nu mă vor ucide sarea și zahărul din ele (în condițiile în care nu-s diabetică și sunt hipotensivă cu acte în regulă), dar mi se pare aiurea să dau bani pentru supe „îmbunătățite” cu Vegeta și alte mirodenii.
Așa cum gătesc, bine sau rău, stau departe de chestiile astea și de semipreparate pe cât posibil.
Cam de asta am decis și să gătesc în concediu, deși teoretic îs acolo să mă relaxez. După ce am mâncat supă la plic și grătar de pui de consistența anvelopei de pe roata mea de rezervă, am decis să investesc ăia 50 de euro într-un Lidl din zonă și să mâncăm aproape 2 săptămâni din banii respectivi.
Până doarme junioarea de prânz sau se duce cu ta-su să arunce pietre în mare, frig repede ceva sau pun de-o ciorbă pentru 2-3 zile. Am avut timp și să mă distrez și să mai lucrez printre picături. Și ne-am redus bugetul de călătorie cu cel puțin 1000 de euro, cât ne-ar costa în plus mesele prin stațiune.
Am văzut cum arată copiii hrăniți doar cu fast-food
În 2010 am avut un mic șoc cultural, să zic așa, când am văzut la ce nivel poate ajunge obezitatea în unele țări. Din păcate în ultimii ani observ că și românii încep să recupereze în sectorul acesta și e păcat.
Atunci am văzut fetițe de 10 ani ajunse spre 70 de kile, pe lângă care eu arătam ca o adolescentă, deși aveam de 3 ori vârsta lor. Adulți ce se plimbau cu cărucioare electrice, pentru că picioarele lor nu mai puteau ține 200 și ceva de kile de om.
Indivizii de genul celor din The Biggest Loser existau la tot pasul, nu doar la televizor.
Nu știu cât de bine ne vom descurca în viitor cu hrana fetei, pentru că este extrem de greu să ai o dietă perfect sănătoasă, dar eu nu îi deschid cu bună știință apetitul pentru o mâncare ce este clar nesănătoasă și cu prea multe calorii.
Mă amuzam acum câteva zile cu niște prieteni apropiați că acum câțiva ani mă gândeam ce mișto ar fi să ne permitem să mâncă mai des la restaurant, în condițiile în care detestam ideea de a găti.
Acum mănânc rar, deși ne-am permite. Am prins mâncare senzațională la unele, dar și mâncare fără prea multe calități la majoritatea. Mă gândesc că există și restaurante cu bucate de x stele Michelin, dar nu ne permitem să dăm chiar sute de dolari pe un prânz.
Așa că rămânem la varianta gătit acasă.
Voi cum vă descurcați? Mâncați des prin oraș sau acasă?
Când mănânc în oraș încerc să mănânc ceva gătit și, foarte rar, fast food. De multe ori, câte un meniu, ceva gătit. Mi-e mai comod când sunt pe drumuri.
Se compara mere cu pere din punctul meu de vedere.
Eu plec de la premisa ca exista mancaruri care sunt mai bune la restaurant si mancaruri care-s la fel de bune acasa.
Un cotlet de porc cu cartofi prajiti este la fel acasa. E un nenorocit de cotlet. O ciorba de burta, insa, pe langa faptul ca-ti ia multe ore s-o prepari, iese mai buna la restaurant.
Fasolea cu ciolan la fel: Cand se face pt multe persoane, la ceaun, si nu pt 2-3 persoane, iese mult mai buna.
Legat de pizza, clar cea mai buna e cea din comert. Intai si intai, pentru ca blatul e proaspat, facut pe loc, in al doilea rand pentru ca o pizza de calitate nu se face intr-un cuptor de aragaz. Daca pizza cumparata este identica cu cea care ti-ar iesi acasa inseamna ca ai nimerit pizzeria gresita.
Acu’, nu e nimeni de condamnat, nici cei care gatesc, nici cei care se duc in oras, spun doar ca articolul pleaca de la o premisa gresita 🙂
Ai dreptate, cu o excepţie: jumătate din pizzerii au blat congelat, pe care doar aruncă cu ingrediente şi-l bagă la cuptor. Din punctul ăsta de vedere, nu blatul face diferenţa, ci doar cuptorul profesional al pizzeriei.
Problema cu pizza in Romania este ca in general este mancare de porci. Am incercat ZECI de variante si singura mai decenta era facuta la Intermezzo, nu stiu daca mai exista restaurantul, am incetat sa mai caut pizza in oras cam de cand eram gravida. Pizza e aia in care inca se simte gustul de sos de rosii decent, nu mazgaleala aia cacanie pe care pun ciuperci si o branza de consistenta talpii de pantofi.
Am mancat ceva pizza si in Italia, a fost mediocra la un restaurant si OK la un altul.
Cea mai buna am mancat-o la Totono in NY si la o pizzerie locala de acolo, una mica de cartier.
Si a mai tare o face barbata-miu. Nu avem inca terminat cuptorul de pizza de la sat, dar avem o piatra de pizza de 10 kile de o folosim. Si iese dementiala 😀
Sa iei masa la un restaurant Michelin este pentru mancare cum este ceaiul pentru ceremonia ceaiului. Nu poti sa zici ca iei pranzul la un astfel de restaurant. Sper ca daca vei avea ocazia, vei da 150 de euro pe un astfel de “pranz”. Esti primit la 12 si iesi de acolo la 3, dupa o experienta aproape halucinanta, un intreg ritual care implica toate simturile. Comparatia cu un pranz ordinar nu are rost aici.
Iesitul la restaurant, si unul normal, nu de 3 stele (Daca ajungi in Alsacia, iti dau adresa, chiar merita), pentru mine este vorba si despre partea de socializare, de iesit din casa. Cand sunt intr-o tara straina este vorba si despre a gusta ceva nou, inedit, poate nu-mi place, poate da, dar macar incerc. Cand sunt acasa, gatesc destul, gatesc si in vacante, dar nu mi se pare asa o chestie de mandrie sa nu ma duc absolut deloc la restaurant.
Acasa, incerc sa gatesc si eu tot asa, o data la doua zile. Iau un pui intreg si il fac la cuptor, cu legume, oasele le pun la supa, a doua zi servesc restul de carne cu o salata, cu orez, cu legume. Avem de mancare doua trei zile, fara mari dificultati. Dar nu e nimic special aici, e ca orice altceva. Din cand in cand, e placut sa te simti si mai special.
Ioana, sa ne dai idei de retete, ca vad ca te pricepi 🙂
Nu zice nimeni ca nu merg deloc, de asta mentionam ca am si iesit. Dar nu as facea asta zilnic si nici saptamanal macar pentru ca nu-mi permit 150 de dolari pe o masa (clar la niste standarde senzationale) si nici sa mananc prostii pe bani destui nu mi se arata.
Tocmai ca uneori sunt în i pana de idei. Când am o săptămână bună, ma axez pe câteva ingrediente principale din care fac mai multe feluri principale. De pilda, săptămâna trecută am luat carne tocata din care am făcut ciorba de perișoare, ardei umpluți (cu mult orez și legume în umplutura, nu doar carne) și chiftele, practic toată săptămâna am avut ce manca dintr-o cutie de 500gr. Dar în weekend, de multe ori mergem și la un restaurant. Mai vedem ceva nou, obișnuim și copiii sa iasă în lume.
acum o luna a m fost la primul Michelin in Franta. Copila a iesit flamanda. Am lasat 92 euro pt 3 persoane, eu am fost cea mai “hranita” din familie ca nu am facut mofturi :). Minunat, de repetat, dar peste cativa ani.
f. fain articolul!
Singura diferenta la mine e ca eu am trecut la retete de 15-20 minute si sarmalele nu ne plac :D. Da, se poate gati o salata in 15 minute. Am adunat retete pe pinterest si scot din joben cand nu am idei de pus pe meniul saptamanal.
In plus eu controlez ingredientele – am posibilitatea sa iau de la piata sau de la producatori, unele le iau bio. Bon, eu sunt cu alergii deci de aici atentia la ce consum (desi nu am alergii alimentare, astmul si eczemele mi s-au exacerbat la perioadele de supermarket).
P.S. am mancat la un Michelin si dat 90 euro pt 3 persoane, fiica mea a plecat flamanda 😀 😀 😀
Avand in vedere faptul ca locuim la tara, e clar ca pe locul 1 e mancatul acasa, mai ales ca de 3 ani si jumatate a mai aparut un element in ecuatie (mostenitorul imperiului), la restaurant ajungem doar cand suntem in vacanta, si atunci dupa o riguroasa selectie de meniu.Am vazut si eu articolul lui Petcu, da’ argumentele pro restaurant enumerate in cazul nostru n-ar sta in picioare nici daca am (mai ) locui la oras.