Cum facem adaptarea Nadiei la grădiniță

Dacă tot am revenit din concediu, era normal să luăm taurul de coarne și să duc geniul familiei la grădiniță.

Am ales o grădiniță de stat, cea din zonă pur și simplu pentru că la nici 4 ani nu consider că e oportun să dau sute multe de lei să meargă fata la grădi. Pornesc de asemenea cu ideea că, dacă chiar nu se poate adapta sau e nasol, să o țin acasă până la clasa 0 (sau cum se mai cheamă).

Sper să fie totuși bine și să-i placă, mi-ar plăcea să intre în colectiv, să învețe lucruri interesante și să se mai rupă de fusta mă-sii.

Intetionez să țin aici un mic jurnal al integrării ei în viața de școlăriță, voi oferi updates și vedem apoi ce iese.

Ziua 1

Adică azi.

Ne-am trezit pe la 7 și jumătate, i-am dat o clătită de ieri seara și am purces la drum.

Grădinița e la 300 de metri de casă, așa că a apucat să mănânce 2 nuci pe drum, culese de ea și sparte de mine.

Am ajuns ca picate din lună, nu știam nici unde e grupa, nici unde e dulăpiorul. Primul pas a fost la doamna asistent, care i-a plăcut Nadie (mă mir, că detestă orice poartă halat alb). A deschis gura înainte să apuce biata femeie să o întrebe cum o cheamă.

După  multe laude că a fost atât de curajoasă, am dat și de dulăpior, după ce am deschis cam toate din hol (eticheta este pe interior). Are o colegă de dulap, dar e loc destul pentru ghiozdănelele lor minuscule.

Apoi am pornit spre sala de grupă.

Am cunoscut-o pe una dintre cele 2 educatoare, foarte tânără și frumoasă. Nadiei i-a plăcut, mie la fel. Sper să fie începutul unei frumoase prietenii.

Copiii erau la masă, așa că Nadia s-a mai jucat prin sala de grupă. Am insistat să se joace acolo, eu am așteptat pe hol. I-am explicat că NU plec de acolo fără ea, că nu o păcălesc, dar că e important să stea în grupă nu după coada mea.

A acceptat, revenea la mine, o duceam din nou etc.

S-a cam fâstâcit când a văzut copiii, dar am rugat-o din nou să încerce să stea cu ei și cu educatoarea. Era cu ochii în lacrimi deja, dar i-am repetat că nu plec de acolo fără ea, doar că o rog să mai încerce.

La nouă se închide grădinița, așa că am decis că, dacă totuși nu dorește să stea, o iau acasă, doar să mai stea 2-3 minute cu grupa.

Au revenit după 5 minute ea și educatoarea, care mi-a spus zâmbind că nu se oprește din plâns.

Am luat-o în brațe, am lăudat-o pentru cât a fost de curajoasă și i-am spus că venim și mâine să ne întâlnim cu doamna asta frumoasă și cu copiii. S-a liniștit, când a văzut că nu o las acolo, i-am mulțumit doamnei de ajutor, a salutat-o și ne-am dat întâlnire mâine.

Pe drum era puțin dezamăgită că a plâns, de parcă ar fi fost capăt de lume, așa că i-am repetat că sunt mândră de ea și că s-a descurcat foarte bine.

Mâine mergem din nou, de data asta nu o hrănesc acasă, deci o voi duce la sala de mese și o voi ruga să stea acolo. O aștept până la ora 9 și vedem în ce ape se scaldă.

Pe drumul spre casă am povestit despre cât de frumos a fost la grădiniță, cât de simpatice sunt doamnele de acolo, ce jucării frumoase a văzut, apoi i-am băgat așa pe subliminal ideea că se fac și activități super interesante și că azi a pierdut lecțiile, dar e OK, mai vin și alte zile, când va dori să stea mai mult și va avea multe de învățat.

A mică este momentan încântată de ce e acolo, acum ideea este să înceapă să-i și placă, încât să o pot lăsa mai mult pas cu pas.

Apreciez foarte mult că doamna ei nu mi-a luat-o pe sus, nu a făcut mișto de ea că e speriată etc. Nadiei i-a plăcut de ea și cred că se poate construi pe acest început de relație.

Mâine vă zic ce mai e nou 🙂

Ziua a doua

Astăzi nu a mai primit mâncare acasă, deci ne-am dus să mănânce la grădiniță.

Am plecat cu voie bună, s-a oprit la d-na asistentă, i-a deschis o gură cât a unei balene, apoi am pornit spre sala de grupă. A cunoscut-o și pe a doua educatoare și 2-3 colegi de grupă.

Inițial nu a dorit să rămână acolo, așa că doamna mi-a spus că pot veni câteva minute și eu, până se liniștește fata. Am stat puțin și a început chiar să se joace cu un băiat, a mai povestit cu educatoarea …

A sosit momentul mesei, așa că am luat-o de mână spre sala de mese (nu dorise să plece doar cu doamna și colegii). Acolo i-am spus că nu pot sta cu ea, că sunt încălțată de stradă și nu e bine să stau așa lângă mesele lor cu mâncare. A înțeles ideea și a stat vreo 20 de minute. A mai plâns, a mai stat, dar a rezistat eroic. Mai erau viteji pe lângă ea care boceau, așa că avea companie.

Nu a mâncat nimic, dar măcar a stat cu grupa.

A revenit apoi în hol, s-a aruncat în brațele mele și a plâns cu sete.

I-am spus că sunt foarte mândră de ea, am întrebat dacă a mâncat și i-am propus ca mâine să încerce să guste măcar o îmbucătură.

A decretat că vrea acasă, așa că am intrat să o salutăm pe doamna educatoare și să-i mulțumim de ajutor.

Mi-a plăcut enorm atitudinea ei și consider că este cea corectă. Când i-am spus că din păcate sunt încă locuri în care copiii sunt luați efectiv pe sus de educatori, mi-a replicat că nu înțelege de ce. Oricum nu poți face nicio activitate cu un copil care plânge neconsolat și că e mai ușor și pentru ele dacă sunt părinții alături în acest proces de acomodare.

Pentru cei care se tem că se umplu grădinițele de părinți, stați liniștiți, am fost 2-3 părinți în toată grădinița care am stat mai mult cu copiii. Majoritatea pur și simplu nu au timp să facă acomodarea asta, deci nu se aglomerează nimic.

Nu știu dacă mai e vreun copil care e luat acasă, dar eu doresc să stea de plăcere, nu de groază.

Oricum aparent îi place foarte mult, i-a plăcut și de doamna a doua, am tot povestit laudativ de ele, de colegi, de grădiniță.

Mâine va fi mai bine.

Ziua a treia si a patra

Muci.

Întrerupem programul de adaptare, pana scăpăm de ei. Că doar nu mi-oi duce copilul bolnav la grădiniță.

Ziua a cincea

Vineri adică.

Am scăpat de batiste și de medicamente, copilul se simte bine, hai la grădiniță.

Azi nu a vrut însă nicicum să stea fără mine. Așa că am decis, de comun acord cu educatoarea ei, să stau și eu într-un colț, să apuce măcar să vadă ce activități interesante se fac acolo și să-i vină pofta.

Nadia e mare „tocilară” deja, deci ideea de lecții și învățat o poate face să-și dorească mai mult să stea.

A participat frumos la activități și eu am consolat-o pe vecina și prietena ei, care avea program de oftat după mama.

Ziua a șasea

Este luni, are chef de mers la grădiniță și se tot dă bine pe lângă mine să stau cu ea la activități.

Îi spun că trebuie discutat cu doamna, dar că ideal ar fi să stea doar ea, că eu încurc pe acolo. Nu a mâncat acasă, a refuzat și la grădiniță. Am stat cu ea în sala de mese și a lăcrimat susținut. Apoi am intrat împreună la grupă și a refuzat pur și simplu să lucreze cu doamna.

M-am înfuriat și i-am spus că nu e OK așa, că trebuie să participe la activități, nu să strice tot zen-ul grupei.

Am ieșit toate trei să xeroxeze doamna fișele și s-a mai liniștit. Am anunțat-o că nu mai intru în sala de grupă cu ea, a plâns puțin și apoi și-a văzut de activități.

A mai ieșit doamna și mi-a povestit că mai oftează puțin, dar că participă la „lecții” și se descurcă bine.

Mi-a adus-o după 2 ore, într-o stare de spirit bună. A lăcrimat 2 secunde, după care am lăudat-o pentru bulina frumoasă și ne-am dus acasă.

A declarat că-i place la grădiniță și că doamna se poartă frumos cu ea.

Ziua a șaptea

Din nou refuză să mănânce acasă și plecăm la grădiniță cu planuri mari. Au senviș cu ceva salam, dar nu e interesată. Într-un fel mă bucur, nici eu nu sunt sigură că i-ar fi plăcut.

Mi-am adus laptopul cu mine, măcar să fac ceva în astea două ore.

Plânge puțin la intrarea în clasă, dar se liniștește subit când dă de un puzzle.

Se amuza doamna ei de asta și i-am replicat că Nadia e înnebunită după ele, avem spre suta de puzzle-uri prin casă și e în stare să stea ore întregi să le facă.

A stat la activități și pe la 11 am fost întrebată dacă doresc să o aducă. Am ascultat sfatul de a o lăsa săptămâna asta doar la activități, să se mai obișnuiască puțin, așa că am luat-o acasă mai repede.

Super-volubilă și bine dispusă, am lăudat-o iar pentru cât este de curajoasă și de cuminte.

Ziua a opta

De dimineață am anunțat-o că nu mai stau acolo, că nu are rost să pierd timp. Îmi va spune doamna educatoare la ce oră să vin și o vom aștepta amândoi: eu și Gu (câinele).

Am plecat dimineața cu el la plimbare până la grădiniță, l-am lăsat legat de gard, să sperie oamenii pe stradă și am urcat cu ea la grupă. A plâns din nou puțin, dar am salutat-o și am plecat acasă.

La 11 fără 10 am fost înapoi, așa cum m-am înțeles cu doamna ei educatoare.

A apărut și Nadia peste vreun sfert de oră, destul de bine dispusă, deși a lăcrimat iar câteva secunde. Apoi s-a apucat să turuie despre ce au făcut, că a învățat câteva cântece și că i-a plăcut la grădiniță.

S-a bucurat că l-a revăzut pe Gu (l-am adus cu mine, așa cum i-am promis dimineața) și am plecat acasă.

Mâine facem la fel.