Dacă tot a început la Zoso un adevărat serial pe tema achiziționării unei case la țară, cuget că aș putea și eu să îmi dau cu părerea, în condițiile în care de doi ani și jumătate suntem și moșieri, nu doar copii de bloc.
O casă de acest gen înseamnă investiții serioase de timp și de bani, dar vă spun sincer că nu avem niciun motiv să regretăm decizia de a o cumpăra pe a noastră, deși mai avem de tras mult până să devină cu adevărat civilizată.
O casă la țară e un refugiu ideal de weekend
Îmi veți spune că sunt enșpe mii de pensiuni agricole, că o casă la țară te va împiedica să mai călătorești și altele asemenea.
La noi călătoriile au fost mereu prioritare și, datorită programului destul de flexibil, facem tot posibilul să plimbăm copilul pe unde se poate.
Avem și prieteni cu casă la munte, deci ne putem duce oricând acolo fără nicio pretenție din partea lor, în afară de rugămintea de a nu lăsa haos după ce plecăm și să nu uităm să încuiem ușa.
Dar e altă discuție când ai tu micul tău hogeac și te duci cum și când te tună.
Ideal este să nu fie prea departe de oraș (dacă e prea aproape costă cât 3 rinichi buni, deci e mai greu de cumpărat), să nu faci 3-4 ore pe drum, că nu-ți va mai pica bine ideea de weekend acolo.
Noi avem cam 70 de km până la hacienda, așa că drumul se face în max. o oră. Asta ne dă posibilitatea să admirăm cum cresc bălăriile chiar și doar o zi (plecăm dimineața și revenim în oraș seara).
Ne gândim serios să transformăm micul colț de rai într-o rezidență permanentă, după ce găsim o pereche pentru fie-mea (și-l scap de bagabont de furia soțului). Când a mică va fi mare, probabil ne vom retrage complet la sat și vom închiria ce mai e prin oraș.
Cu niște interneți acolo, îmi fac treaba și în rest stăm la aer curat.
Aer curat? E destul.
Nu îți poți da seama de halul de poluare în care ne ducem zilele, decât când te întorci de la câte o ieșire din asta.
De fiecare dată când revenim în Timișoara, ne troznește mirosul de vulcanizare de la Continental. Mașina e prăfuită la 30 de minute după ce ieși cu ea din spălătorie etc.
De gălăgie nici nu mai discutăm. Suntem lângă un mare șantier, mai trece un tren, niște mașini, își ambalează câte unul motorul.
La sat încă suntem surprinși de liniște, e ca la sanatoriu, după cum glumesc cu Mr.Dojo, iar aer curat avem suficient dintre dealuri. Dacă l-aș putea îmbutelia și vinde, m-aș transforma în milionăreasă în câteva luni.
Copilul vede animale și față în față, nu doar din desene.
Nadia are mari șanse să devină încă unul dintre copiii crescuți printre mall-uri și blocuri, care vede animale la National Geographic. Și este păcat.
De când ne-am luat casa, a văzut și atins o groază de orătanii despre care nu știa nimic înainte.
Vecina noastră are o vacă super-blândă, așa că am mângâiat-o, la fel niște găini, cai, porci sau pisici. Nadia devorează ouăle primite de la vecina, doar le cunoaște personal. Pe găini.
Îi spuneam unei fetițe din vecini (venită cu familia în vizită), să bea liniștită laptele din cană, că vine de la vaca aia de vis-a-vis. Puichița, că așa se numește doamna vacă, tocmai păștea de zor pe maidanul din fața casei.
În primăvară făceam muncă de detectiv cu fie-mea, să vedem urmele de căprioară, că se mai avântă prin livadă și grădină, când nu au ce mânca pe la ele în habitat. Fazani, berze, ulii, rândunici, ai ce vedea.
Există petting zoo, știm, am fost. Dar nu e același lucru ca atunci când, iese copilul țintă din mașină, cu niște resturi de pâine și urlă după vecina, că a adus mâncare pentru puii de găină.
Care pui de găină au trecut de la faza mici și pufoși la faza de aproape găini în câteva săptămâni, sub ochii fascinați ai copilului.
Nadia a avut mereu o pasiune deosebită pentru natură și acolo se bucură de ea.
A învățat-o vecina cum e cu munca în grădină, are un mic lot de pământ cu frăguțe, zmeură și coacăze, mă ajută la plivit, bântuie după câine te miri pe unde, se joacă în nisipul de construcții comandat de taică-su etc.
Acum câteva luni, ieșea din mașină și concluziona, spre amuzamentul vecinului: aici e lumea mea.
Anul acesta a stat 3 săptămâni în Italia și, deși ne-am simțit senzațional acolo, tot ne spunea că îi este dor de sat.
Ar fi mers acolo imediat ce a aterizat avionul pe aeroportul din Timișoara, dar am convins-o să mai aștepte, că trebuia sa ajungem totuși acasă. A doua zi, miercuri, tot am făcut un drum spre casa de la țară, că nu mai aveam liniște cu ea.
Nu e atât de greu să îți aduci ceva din confortul de oraș
Majoritatea orășenilor tremură de stres, când e vorba de case de la sat, că vor merge la budă în fundul curții și că se vor spăla la lighean.
Pentru noi a fost important să rezolvăm problemele astea repede, pentru că nici noi nu eram încântați de ideea de prea mult „ruralism”, plus că nu doream ca fata să nu se simtă bine acolo, mai ales peste ceva timp, când va conștientiza diferențele astea și o va deranja lipsa unui minim confort.
Am reușit să montăm o fosă septică, avem apă curentă (altfel ne distram cu un foraj), încălzită la instant de gaz. Facem duș ca la oraș (o idee mai bine, că la oraș stăm la etajul 4, deci presiune la apă nu e nici jumătate ca la sat), eu îmi spăl blidele în bucătărie cu apă de la robinet etc. WC în casă, cald iarna și răcoare vara (bună-i casa de cărămidă).
Este încă mult de lucru la casă, noi am luat-o la roșu, dar avem deja o bucătărie pusă la punct și o baie perfect funcțională. Nu simțim nicio diferență de confort, odată ce rezolvăm problema interneților și duc o mașină de spălat, pot sta acolo și 6 luni.
Mâncare bio
Nu ținem animale, că nu dorim să ne legăm de glie prea tare. Vecina ne ajută cu grădina, așa că am mâncat de acolo fasole, ceapă, roșii, vinete, cartofi etc.
Lapte și ouă primim de câte ori are vecina, noi compensăm cu chestii luate de la oraș, la care ea nu are acces.
Fructele de pădure ale fetei încă nu au rodit în mod special (are câteva boabe de zmeură anul ăsta) și nici livada încă nu s-a pornit pe rod, că sunt copacii doar de 2 ani plantați.
Dar tot se găsesc fructe pe la vecina, se coc pepenii în grădină, sunt zone întregi cu mure de pădure din alea mici și acrișoare, preferatele Nadiei.
Pentru ea, să vadă cum cresc plantele în grădină, cum s-au mai mărit puțin stejăreii plantați de noi sau bradul adus după Crăciun și aclimatizat acolo … este, vorba reclamei, priceless.
Voi reveni peste câteva zile cu un articol despre ce e bine să ai în atenție, când îți cauți o casă la țară, acum am dorit doar să prezint perspectiva cuiva care are așa ceva și nu regretă investiția în cauză.
Felicitari din tot sufletul, ma bucur pentru voi.
Deci eu voi avea unde sa vin langa Timisoara, iar voi aveti unde veni apre Delta, in Dobrogea, La mine 🙂
Va pup tare, si mai ales pe Nadia mea cea draga 🙂
He he, tre’ sa ne grabim, Gina, sa ne vedem. Esti oricand binevenita la noi, iti dai seama. Stam la povesti pana in zori 🙂
O casa la tara e un vis frumos, depinde cand te simti pregatit sa-l si triaiesti 🙂
Eu sunt un fost orasean, mutat cu totul la tara. Este, cum spui tu, Ramona, “priceless”
[…] Au mai scris si altii despre mutarea la tara- Zoso sau cum este sa ai o casa la tara- Ramona. […]
Ce frumos! Stii, inainte toti oamenii, nascuti si crescuti la tara, isi doreau s-ajunga la oras, sa aiba o casa in buricul targului si sa se poata stabili acolo. Eh uite ca vremurile s-au intors, iar astazi orasenii viseaza sa aiba candva o oaza e liniste la tara. Si eu ma numar printre ei, mi-as dori o casa intr-un satuc frumusel, dar nu in Romania. 🙂
Frumoase poze, se vede ca Nadia este incantata.
Nu mai emigrati?
Vedem peste 2 saptamani. Oricum casa de la tara si tot ce este aici raman, ca doar nu ne deranjeaza. Poate ne petrecem si noi batraneturile prin livada, ca tot omu’ gospodar 😀
[…] Despre avantajele unui asemenea colț de rai am discutat deja; dacă locuiești la bloc și dorești să îi oferi familiei tale aer curat și liniște, o casă la sat este o idee foarte bună. […]
ce frumos prezinti munca! multa lume fuge de asta.
Ne povestesti si cum v-ati descurcat iernile?
Eu am crescut la tara si am avut in casa incalzire centrala si apa curenta. Si crede-ma nu am fost exceptia satului, multe case sunt acum incalzite cu calorifere si au apa curenta si la sat. Deci chiar nu stiu care e “frica” mai bine zis snobismul orasenilor.
La 14 ani ma plecat la oras, la 24 de ani vreau sa ma intorc, nu departe de oras, dar destul de departe incat sa imi permit o casa decenta. In ultimi ani preturile apartamentelor au crescut atat de mult incat au devenit ridicole, in Texas, nu departe de ocean iti poti cumpara o casa cu 90-100k cu 3 camere si o gradina frumoase intr-un cartier linistit. In Cluj la fel. Doar ca salariile romanesti sunt mult mai mici, spitalele sunt praf, drumurile sunt praf, etc.
In concluzie, mai bine la tara.
Este o idee buna sa te muti la tara mai ales daca poti sa fi independent cu apa si electricitatea. Sa speram ca si drumurile se vor pune la punct in viitor.