Un autograf de la o viitoare campioană

Prietenii știu că Dojo jr. este mare tenismenă. A fost atât de impresionată, când Simona a câștigat la Roland Garros, că mi-a cerut imperativ să o dau la tenis „să fiu și eu ca Simona Haiep”.

Se antrenează de o jumătate de an, face 2 ture pe săptămână și antrenorul o laudă că este extrem de serioasă și de harnică. Material de campioană, spune el.

I-am promis că la anul, că tot ne mutăm în NYC, o vom duce la US Open, să o vadă pe Simo, dar s-a brodit să aibă ocazia mai devreme, aici în Timișoara.

Am aflat că la UVT i se decernează titlul de Doctor Honoris Causa, așa că am luat pe sus copilul de la grădiniță să ajungem repede-repede. Tac-su visa că apucă fata să-i spună Simonei cât de mult o admiră, că este și ea o campioană în devenire și că poate primește un autograf pe o minge de tenis.

Nadia a pregătit ieri seară o foaie cu un cerc, jumătate lună jumătate soare, flori și o inimă. A scris cu  mana ei Simona Halep și, dedesubt, Nadia Jar. Abia am convins-o să nu ia cu ea o cutie de metal cu niște hârtiuțe colorate și niște biscuiți mici cu animale. Deh, minte de copil …

Ajunse în fața Aulei Magna, cu mai mult de o jumătate de oră înainte de momentul anunțat, aflăm că nu se mai poate intra, că este sala plină.

Îi spun tânărului din fața mea că am un copil de nici 5 ani care o visează pe Simona, care se antrenează de rupe, inspirată de aceasta, dar … asta este .. sala e plină. Avem la parter un ecran uriaș, putem vedea acolo evenimentul.

Dar copilul nu dorește un ecran, dorea să-și vadă idolul.

Simt că mă iau dracii, gândindu-mă că am și eu „relații” acolo și că, dacă știam din timp că trebuia să fii invitat, luam măsurile necesare.

Nadia înțelege instant care e problema și e dezamăgită. Colțurile gurii îi coboară și ochii încep să se umple de lacrimi. Mi se rupe sufletul, pentru că știu cum a așteptat acest moment de săptămâni și cât de mult o adoră pe Simo.

Mă gândesc că totuși invitata nu are cum să zboare în aulă, deci trebuie să treacă pe lângă noi. Dacă nu apucăm să-i vorbim,  măcar să o vedem o secundă să nu fi venit cu copilul degeaba până acolo.

Am așteptat mai mult de o jumătate de oră, alături de alți fani rămași pe dinafară, printre care și copii. Nadia a făcut deliciul câtorva operatori de televiziune, care au filmat-o cu foaia ei colorată. Apoi rumoare .. lumină … Simona.

Am realizat instant că nu se va opri din mers și că fata are o secundă timp să-i ofere totuși felicitarea ei. Am ținut-o în brațe și, când s-a apropiat numărul 1 mondial de noi, am infipt copilul și i-am spus „acum i-o dai!”.

Nadia s-a executat instant și i-a înfipt în față hârtia. Simona a spus „mulțumesc” și a plecat mai departe.

Aceasta a fost prima întâlnire a fiicei mele cu cea care o inspiră la fiecare antrenament să dea tot ce poate.

Am venit acasă cu un gust amar, pentru că abia a apucat să o vadă o secundă, am primit un mesaj care m-a bucurat. Dentista noastră mi-a trimis in privat 2 poze făcut de o prietenă de-a ei, prezentă la eveniment. Și ea rămasă afară ca și noi. Cu fie-mea arătându-și opera și Simona în  mers, cu o secundă înainte de a primi felicitarea fetei.

Este păcat de copiii care nu au avut loc să o vadă cum trebuie, vorba unei prietene, ei sunt cei care o iubesc cu adevărat pe Simona. Dar unul cel puțin a plecat de acolo cu multă bucurie în suflet.