Eram încă la începutul carierei de radio, când secretara noastră a plecat în Canada. Mi se părea că este un fel de extraterestru, care lasă totul în urmă și pleacă atât de departe.
Au urmat apoi prieteni și rude, plecați unii de sărăcie, alții că au prins ocazia (ca noi cu Loteria Vizelor), că s-au săturat de mizeria din sistem (medicii în special), că au dorit pentru copiii lor un viitor mai bun.
Am plecat prima dată serios din țară în 2010, când am stat 6 luni în New York.
M-a dat complet peste cap treaba asta, am revenit în țară ruptă pe din două. Mă atașasem de prietenii din tinerețe ai lui Mr.Dojo, deveniți și prietenii mei, și mă îndrăgostisem lulea de orașul respectiv.
Au urmat alți doi ani petrecuți jumătate la noi, jumătate la ei, cu dor de familie când eram în State și dor de prietenii de acolo, când eram aici.
Încă nu ne gândeam serios să plecăm de tot, pentru că nu puteam rămâne decât ilegal și nu aș fi acceptat așa ceva. Spuneam că doresc să intru în țara aia ca rezident conform regulilor, pe ușa din față și cu fruntea sus.
De asta am și refuzat ideea de a naște în NYC, pentru că, dacă era ca fie-mea să studieze la universitățile lor, o putea face și pe calea mai grea, dar corectă.
Am pus ideea de a ne muta peste ocean pe ochiul din spate al aragazului și ne-am văzut de ale noastre.
Am mai avut fiorul plecării după 2 luni petrecute în Spania, în zona Malaga, la cumnații mei. Dacă nu ar fi dorit partenerul de viață să-și pună în aplicare o idee de business în România, acum eram fluentă în spaniolă.
Senzațională și zona respectivă, climă exact pe gustul meu, dar nu a fost să fie.
Am cogitat pentru prima dată că unii au noroc să trăiască într-o asemenea locație, în timp ce eu mă distrez cu gerul iernii și jegul din Timișoara. Deh, atât noroc am avut. Putea să fie și mai rău, să mă fi născut în Siria, nu?
În toți anii aceștia am pierdut prieteni și neamuri pe bandă rulantă.
Încă mi se părea că nu sunt toți cu țiglele pe casă, mai ales cei care nu plecau de foame, dar încep să le înțeleg motivele, pentru că la o lună depărtare de mutarea noastră peste Ocean, încep să realizez că poate e mai bine să începem de la zero, decât să mai stăm pe aici.
Dacă tot încercăm să căutăm motivații pentru plecare, iată de ce cred că noi facem totuși acest pas:
Mi-ar plăcea să trăiesc într-un oraș frumos
Nu sufăr de fals patriotism, mai ales că am văzut destule locuri în lumea asta, așa că voi spune clar: Timișoara este tot mai urâtă. Este murdară, calitatea aerului este infectă, ce se mai face nu se întreține (mă gândesc acum la Parcul Copiilor, care arăta acum câțiva ani ca din povești și care acum are cam toate jocurile vechi distruse. Da, au apărut chestii noi, probabil se fac bani murdari mai ușor din cumpărat, decât din reparat chestii vechi).
Dat fiind locul în care ne mutăm, New York, este clar că nu e nicio posibilitate de comparație. Văd centrul Timișoarei în 30 de minute, în NYC am găsit zeci de locuri interesante și încă nu le-am văzut pe toate.
Și dacă mă mutam în Croația (că și acolo dorim să ne mutăm în fiecare an, când mergem în vacanță), tot aveam mai multe de văzut. Spania nici nu intră în discuție, am avut acces din zona respectivă la multe atracții, chiar fără să umblăm zeci de ore pentru ele.
Pentru cei care-mi amintesc că nici New York nu e perfect, o știu bine, am stat 18 luni acolo. Nu vom locui în Manhattan, acolo unde sunt zgârie-norii, că e ca și cum ai locui pe pista de aterizare/decolare a unui aeroport. Vom sta probabil în Queens, într-o zonă extrem de liniștită, ideală pentru a-ți crește copilul.
Șanse reale la o educație decentă
Nadia poate răzbi și din România, așa cum au făcut-o destui copii, dar, dacă se poate să-i ofer ocazia de a accede din interiorul sistemului, o fi mai bine.
În topurile universităților din lume România e undeva la 500. Universitatea la care am studiat eu (de Vest din Timișoara) nu știu dacă intră în top 1000. Este corect, sunt profesori senzaționali, care fac treabă (am și asemenea exemple) dar și sunt multe loaze care predau după materia de acum 50 de ani.
Mă uit la noile generații de profesori, ingineri, psihologi și economiști și mă rog să nu am de-a face cu ei vreodată.
Este aproape sigur că nu-mi voi permite să țin fata la Harvard sau la MIT; ar ajunge acolo doar pe bursă sportivă (dacă se ține de antrenamente și e chiar excepțională) sau pe bursă de studii. Altfel, o universitate de stat fără pretenții va fi ce-i putem oferi. Chiar și așa, va fi într-o poziție mult mai bună decât la noi.
Instabilitate economică și politică
Am firmă de 12 ani, plătesc taxe și muncesc cot la cot cu soțul să ne creștem copilul. În ultimii 2 ani situația a scăpat complet de sub control.
Contabila nu mai ține pasul cu noile impozite și idei venite de „sus”, plătim tot mai multe taxe pentru nimic, nu știu din ianuarie ce ne mai așteaptă și cum să mai fim la zi cu totul.
Nu stau să fac politică în mod normal, că am și altceva mai bun de făcut, dar ce urmăresc mă sperie deja. Și va fi din ce în ce mai rău, dacă nu apare vreun Superman să-i pună la punct pe unii. Sau un Țepeș, dacă vrem să ne păstrăm referințele istorice naționale.
Poza asta este ilustrativă. În afară de Președinte (care are deja multe păcate la activ, dar pe care l-am ales, recunosc), restul indivizilor ar avea un loc mai bun la pușcărie și la liceul seral probabil. Sau la casa de nebuni.
Din păcate ei îmi reprezintă țara și, chiar mai grav, ei decid viitorul copilului meu.
Nu sunt împotriva țării mele
Mai avem 30 și ceva de zile, până vom deveni români în SUA. După cum povesteam cu Mircea, vom fi mereu europeni/români. Nadia probabil se va americaniza ușor, împlinește 5 ani acolo, deci va crește cu ei în țara lor.
Spre deosebire de alții, nu plecăm cu uși trântite, nu renunțăm la naționalitate, nu ascundem că suntem români.
România în sine e o țară faină, să zic și eu ca bănățenii. Are locuri frumoase, le vom mai aprofunda în anii următori. Are și oameni buni și idioți, ca orice țară din lumea asta.
Se întâmplă doar că la 100 de ani ai ei să piardă în mod accelerat tot mai mulți cetățeni, care refuză să pună viitorul copiilor lor în mâna unor indivizi certați cu legea și cu bunul simț. Mă uit în jur și tot mai multă lume pleacă. Iar cei care încă nu își fac bagajele, încep să se gândească la asta.
Acum aproape 20 de ani credeam că sunt nebuni cei care pleacă.
În 2018, la final, realizez că tot mai mulți cunoscuți scriu de pe alte meleaguri și cei rămași nu se mai gândesc că e o nebunie să pleci din țară.
Iar faptul că paricopitatele de prin ministere caută modalități de a lega de glie românii care au mai rămas, mă face să gândesc că au pierdut clar contactul cu poporul lor.
Lumea nu pleacă de bine din țară și, decât să rezolvi problemele respective și să încurajezi oamenii să rămână și o parte din diasporă să revină în țară, mai bine încerci să încui ușa. Tipic pentru clasa noastră politică!
Nu am nicio urare speicală pentru 100 de ani de România.
Doar să fim sănătoși și să ne găsim fericirea unde se poate, în țară sau în afara ei. Și să reușim să punem oameni decenți la conducerea ei, deși mă îndoiesc tot mai mult că se poate.
Am emigrat din mai multe motive iar banii sunt cel mai mic dintre ele.
Sunt în Londra de mai bine de 3 ani și unele motivele emigrării sunt: societatea, oportunitățile, progresia în carieră, stilul de a fi al oamenilor. Într-un fel ești tratat la muncă în România și în alt fel în UK, unde lucrez ca front-end dev și, în 2 ani, am trecut de la junior la senior (nu fără multă muncă, țin să precizez).
Aici simți că banii care se duc pe taxe contribuie la un bun comun și că ești apreciat iar oamenii sunt, în genere, politicoși.
Am scris despre experiența în Londra pe blogul meu și chiar am făcut și un podcast unde explic chestii de viață, sfaturi de muncă, diferențe între România și UK. Shameless plug, dar sutn sigur că rezonezi cu ceea ce zic în podcastul meu – https://manuelcheta.ro/2018/11/28/podcast-un-roman-in-londra-ep-58-brexit-est-europeni-bombe-artizanale-si-terorism/
Succes și mai scrie, te rog, despre NY. Vom vizita și NY în anii viitori, așa că vreau să știu mai bine despre locul respectiv din timp 😀
Manu, bine ai facut ca te-ai dus si voi sta sa studiez articolele/podcast-uri, imediat ce prind ceva timp. Despre NYC voi scrie, clar, ca vor fi multe de zis. Inca mai am articole nescrise de cand eram turist, acum, ca voi locui acolo, sigur voi avea ce sa comentez 😀
Noi suntem in State de 5 ani si 5 luni. Pot spune ca am plecat asa de scarbita de Romania, incat ziceam ca nu voi mai vorbi niciodata limba, decat cu mama, caci ea nu stie engleza. Nu am plecat de foame, parerea mea e ca in ultimii ani nu au prea mai plecat din tara cei lipsiti de resurse materiale, ci dimpotriva, emigrarea fiind costisitoare.
Ce pot spune dupa tot acest timp este ca de multe ori am gasit si aici tot o Romanie, dar in limba engleza. In rest, nicio diferenta.
Sigur, unele “lucruri” functioneaza ceva mai bine, daca faci o reclamatie, ai ceva sanse sa primesti o rezolvare favorabila, iti poti plati taxele on-line, nu esti nevoit sa stai la coada sa platesti curentul. Dar, accesul la educatie de calitate si medici care stiu ceva este foooooarte costisitor. Functioneaza foooarte bine sistemul clientelar si pupincurismul. E saracie mare si mizerie in Romania, am fost prin multe sate si orase, din 42 de resedinte de judet am vizitat 38, dar ce saracie, mizerie si criminalitate crescuta e si aici, in anumite zone, te vor face sa zici ca esti intr-un teatru de război. In plus, problema armelor e una reala. O colega si-a pierdut copilul in atacul armat din Parkland, in februarie, nu cred ca va mai fi vreodata zdravana la cap. Oricum, una peste alta, ca o concluzie si sfat, desi nu mi l-a cerut nimeni, nu plecati cu asteptari. Luati totul asa cum vine, nu faceti comparatii pe cat puteti, pregatiti-va pt a ignora discriminarea, oricat de bine ai vorbi engleza vei avea accent, sunt multe diferente culturale, puneti la ciorap cat mai multi bani, si vedeti cum puteti obtine asigurari bune de sanatate. Daca ai nevoie de un banal antibiotic, vizita la medic te poate usura lejer de cateva sute de dolari. Inteleg ca aveti prieteni, va vor ghida, stiu ca NYC e diferit de Florida, stiu ca e greu sa crezi ce spun altii pana nu o simti pe pielea ta, stiu ca fiecare are experientele lui, dar, cel putin pt inceput, America e a dracului de dura. Eu nu cred ca as mai veni, daca ar fi sa dau timpul inapoi, dar nu pot sa nu recunosc ca a fost si este o experienta care m-a omorat si inviat de mai multe ori. Nu voi mai fi niciodată la fel si sunt recunoscătoare pentru ce am descoperit despre mine, despre noi *my husband included. Succes!
Acum nu prea mai pleaca lumea de foame, pleaca de scarba. Emigrarea, asa cum spui, este costisitoare, dar cred ca va merita efortul. Din fericire in NYC nu e atata libertate cu armele si vom sta intr-un cartier foarte calm. Stiu ca sunt probleme de criminalitate, sper doar sa nu ajungem in mijlocul evenimentelor de genul asta 🙁
Am stat 18 luni acolo, nu avem asteptari senzationale, dorim doar intr-o prima faza sa punem fata in scoala si sa incercam sa facem ceva acolo. Vom vedea in viitor daca ramanem de tot, daca revenim in tara, daca plecam altundeva etc.
Ma bucur sa aud, mi-as fi dorit sa stiu si eu mai multe inainte sa plec. Nici noi ne ne vedem imbatranind aici. Europa, daca o mai exista asa cum o stim noi, ne surade mai mult. Imi doresc sa citesc despre viitoarele tale experiente si poate ne vom si cunoaste intr-o zi. Noi iubim NYC-ul, mergem cat de des putem acolo, poate coborati si voi vreodata in FL. Februarie-martie sunt de vis. Ș-apoi veniti de la Timisoara, orasul studentiei mele, pe care l-am iubit enorm candva, deci musai sa schimbam impresii.
Adina, iti dai seama ca ne vedem cumva, ar fi si culmea sa nu, mai ales daca zici ca mai ai drumuri prin Marele Mar. Numa’ dai de veste si iesim la o poveste. Am fost in Fl acum niste ani doar 2-3 zile si mi-a placut enorm. Nu mai avem prieteni in zona aia, dar probabil tot vom face niste incursiuni, imediat ce incepem sa ne dezmortim un pic financiar 😉
Spui adevaruri triste, Ramona. Ferice de voi ca sunteti tineri si puteti pleca. Noi, cei trecuti de 60, nu mai avem aceasta optiune. Poate copiii nostri.😔
Eu am 40, consortul 51 de ani. Avem un copil mic, nici 5 ani. Daca vei dori sa pleci, nu vad ce te poate opri. PLus ca din fericire nu e doar America, sunt destule destinatii in zona noastra chiar foarte misto 😀
N-am plecat in Canada cu cei mai buni prieteni ai mei din facultate pentru ca de-abia murise tata. Si-poi, prinsa intre pomeni, colive la cimitir, clasele primare ale fie-mii, si alte nenorociri abatute pe capul meu, n-am mai plecat deloc. Am avantajul ca lucrez pe net si n-am un sef mai prost ca mine, ca altfel nu stiu daca as fi rezistat.
Dar mi-am promis mie insumi ca, in secunda doi dupa ce termina fie-mea facultatea, eu ii fac bagajul si-o urc in avion. Pentru ca Romania, din pacate, e in moarte clinica si are slabe sanse de resuscitare.
Of, doamne, imi pare rau sa citesc ce scrii. Eu am piedut-o pe Mama Ana anul trecut, la 2 saptamani dupa ce am aflat ca am castigat la Loterie. Nu i-am spus nimic, pentru ca nu eram sigura (trebuie sa treci totusi de interviu) si nu doream sa ii amarasc ultimele zile de viata. Intr-un fel probabil a trebuit sa plece ea de aici, ca sa pot eu pleca mai departe cu copilul meu… cine stie.
Prunca ta sigur se va descurca minunat oriunde, daca este cu minte la invatat (si ceva imi spune ca asa si este). Noi, desi ne descurcam bine aici, incercam totusi sa plecam, poate ii va fi mai usor fetei pe termen lung. Ca noi ne-am cam trait traiul si ne-am atins potentialul.
Sunt curios: cum veti face tranzitia afacerii peste “balta”? Adica stiu ca tu lucrezi pe net oricum insa nu stiu cu ce se ocupa sotul.
Nici eu nu stiu ce-om face, incerc sa ma infig cu web designul, normal. El probabil se va alatura prietenului nostru in startup-ul lui, dar nu stim inca. Oricum, si daca ma pun casiera la Trader Joe’s si tot e OK, atat timp cat tin fata in scoala si la tenis. Cand n-om mai putea, ne intoarcem 😀
In orasele mari costurile cu chiria sunt mult mai mari si in consecinta viata e mai grea pentru cei cu joburi slab platite sau asa numitele survival jobs. In plus in survival jobs ai o concurenta (foarte) puternica cu mexicanii si cei fara acte legale. In job-uri medii si inalt calificate e mai bine si concurenta e mai ok pentru ca esti legal si ai drepul sa lucrezi. La partea negativa as adauga si varsta mai inaintata, cel putin a sotului. La partea pozitiva ar fi ca societatea americana e una foarte deschisa si nu conteaza de unde esti, ce ai fost inainte, etc. Am niste prieteni care au emigrat pe la 43 de ani. In cativa ani ea a ajuns Senior Manager (job de peste $100K) plecand de la baza.
Eu am plecat in 1999 cand dupa ce mi-am dat seama ca timpul trece si lucurile nu se schimba (mai) deloc. Dupa ce am luat primul job pe o pozitie “intermediate” si castigam mai mult intr-o zi cat intr-o luna in Romania am zis ca mi-a pus D-zeu mana pe cap.
Ideea e ca cu cat pleci mai devreme ai timp mai mult de adaptare si atunci cand esti mai tanar ai un standard mai redus, te multumesti cu mai putin etc. Eu te-as sfatui sa uiti ca ai o solutie de rezerva (a te intoarce inapoi in Romania) si sa perseverezi, sa tot incerci. In final ceva o sa iasa si apoi nimeni nu a murit de foame nici in America si nici in Romania.
Mult succes
Eu cred, cunoscand-o oarecum virtual pe Dojo că vor reusi. Stii de ce? Pentru că are multa voință și un vis pe care n-a ezitat cu toata frica – iti garantez ca exista- sa-l puna in aplicare.
Am prieteni plecati. Unul e sofer, nu pe tir, acolo castigi multi bani, cred ca e pe o categorie mai usoara. Viata lui e mai grea (nu ca aici, no way ci ca a unui cuplu în zona respectiva a americii) tocmai pentru ca e singur. Are apartament decent adica isi poate plati permite o chirie si o viata decenta si sa calatoreasca, a venit de cateva ori acasa. Daca ar fi avut pe cineva, se pare ca sunt favorizate economic cuplurile, famiile . Asa e si in unele land-uri din germania! Platesc mai putin impozit, taxe, merg toti pe o asigurare, etc! E foarte bine pus la punct sistemul pentru familii
Mai amintesc de un tip care e doctorand si extraordinar de destept, lucreaza la… împachetat biscuiti sa zicem, ceva de genul. Sotia e asistenta, ok o sa spui ca ea aduce banii dar tot ea e mai putin acasa, au si 3 copiii cu ei si au plecat tot la varsta lui Dojo, ba putin mai tarziu, exact pentru copii. Nu zic ca le-a fost usor dar nu ar veni inapoi pentru nimic in lume, mai ales la cum stam noi acu.
Si apoi, dupa cativa ani de experienta, daca nu vrei sa ramai pe un middle job, sa stii ca poti face si tu niste calificari de 2-3 ani poate as medicala sau infirmiera, etc dupa care creste salariul, ai posibilitatea să urci tu cu studii facute acolo. Deci dracul e doar gri. Conteaza mult cat de determinat esti
Daca mama nu ar depinde de mine si (mai ales) emotional iar copilul nu ar fi atat de mic – si nu e cazul la 2 ani de 2 mutari, as pleca maine. Insa ea a fost aici pentru mine cand toti m-au lăsat. Eu voi fi aici pentru ea si daca inseamna ca-mi pot duce fundul numai pana inapoi la Cluj si sa traiesc in chirie, asta e, dar pana o am pe mama nu pot pleca. iar copilul meu e fericit, el nu stie inca cine-i prim ministru
Te pup Dojo Succes!
De ce te-au lasat toti? Iar nimeni nu ne ridica statui când ramanem pentru ca ne sacrificam pentru cei dragi, nu?
Pot spune ca subscriu maxim la faza cu instabilitatea. Nu doar politica, ci si administrativa; merg mana in mana. Apropo de exemplul Timisoarei, faptul ca nu-i foarte intretinut parcul copiilor nu mi se pare asa naspa.
Insa mi se pare maxim de nasol ca Openville arunca cu praf de pe santierul lor de 1-2 ani incoace, si tot arunca, si nici dracu nu-i plezneste peste manute. Au pus perdea de copaci de ochii lumii, dar praful tot curge prin toate gaurile, si ne umple casele+plamanii. NEPI cand construiau mall-ul din Sagului au preferat sa plateasca N amenzi date de garda de mediu, mi se pare, decat sa reduca ritmul constructiei. Or, intr-o tara in care legile n-au “dinti” ca sa-i muste pe bune pe astia, nu vreau sa traiesc pe termen lung. Sa nu mai vorbim de dezastrul cu despaduririle, cu lipsa de planificare urbanistica din toata tara… efectiv in 10 ani n-o sa mai ai unde sa te muti.
Acesta a fost si motivul din care mi-am dat check out din relatia cu Romania: faptul ca nu am incredere in generatia urmatoare de politicieni si administratori. Ori sunt corupti ori sunt prosti de bubuie, iar putinii care incearca sa faca ceva bine se lovesc de rezistenta populatiei.
Toti isi baga picioarele. Si Continental cu mirosul lor si Openville cu praful etc. Este debandada cam peste tot. Nu zic ca o fi ideal unde mergem, ca nu exista asa ceva, dar poate o fi mai bine.
Noi nici de bani, nici de acreala fata de romania, ci pt ca avui ocazia si mi-am zis ca daca nu incerc acum nu voi mai incerca niciodata.
Emigrarea insa m-a scos din ritm, m-a schimbat, mi-am descoperit forta si putere, m-am redescoperit si gasit locul meu, loc pe care nu il aveam in Bucuresti si imi pare rau ca nu am plecat mai devreme.
Ce pot zice acum e ca lucrurile se schimba si in romania, in bine, dar prea incetul pt mine, o moldovianca agitata. Daca e musai, nu exclud posibilitatea de a ma intoarce, stiu ca asta va fi din nou o emigrare, o noua integrare. Si nici macar nu eram tineri dar cu copil si acum suntem si mai putin tineri!.
Daca ar fi sa mai fac o data asta, as face-o cu mai multa disciplina financiara si economii mai mari, sa am multa libertate de alegere.
Am facut toate eforturile de integrare: job full time, cursuri, socializat cu strainii, ignorat haterii si rasismul (apropos, romanii sunt din cei mai lenesi si agresivi dintre toate natiile si o arata, si zau ca am lucrat – numaram 17 limbi diferite vorbite in birou, dar atata rasism nu am inghitit la un loc aici 8 ani, cat am suportat primul an in bucuresti), invatat noi reguli, citit legi si reguli de comportament noptile, invatat sa reciclez, reinvatat legi de circulatie, disciplina la magazine, ecologizarea parcului unde copila se joaca, limite de zgomot in bloc la 22 noaptea etc etc etc.
Imi dau seama ca daca asa ar fi 10% din bucuresteni, orasul ar fi 50 de ani inainte in timp! dar daca e ceva ce merge prost in romania, atunci oamenii sunt.
Cel mai mare si oribil razboi se da in sufletul meu de cativa ani buni: jumatate din mine vrea sa plece, jumatate este tematoare. Baietelul meu are putin peste 5 ani si asta complica si mai mult situatia: stiu ca toata lumea zice ca cel mai usor le e copiilor, mai ales cand sunt mici… dar, din nou, jumatate din mine este ingrozita ca nu va fi asa.
De cativa ani petrecem cate o luna in afara Romaniei (in Europa doar, momentan) – nu ca vacanta, ci pur si simplu ca schimbare de peisaj, si de fiecare data cand ma intorc razboiul acela intern e la cote maxime.
Si eu am ajuns sa castig online suficient cat sa-mi permit sa locuiesc cam pe oriunde in Europa (mult mai modest in tarile scumpe, e drept), dar nici eu n-as pleca din Romania de saracie. Ba chiar am un dosar, old school, cu research intens facut despre majoritatea tarilor din UE. Am toate datele selectate, mai lipseste doar picatura aia care sa umple paharul. Si tare mi-e teama ca nu e departe.
Eu acum locuiesc intr-un oras de provincie, relativ aproape de Timisoara, si pot spune ca pe-aici lucrurile sunt cu atat mai rele. Am ramas, literalmente, singuri. Absolut toti prietenii mei au plecat din oras (e drept, cativa inca mai sunt in tara). Orasul e pustiu. Serviciile sunt la pamanat. Educatia este la pamant si, desi suna tare urat ce zic, oamenii care au ramas sunt din ce in ce mai urati si ei.
Imi zicea, mai mult in gluma, decat in serios, un prieten acum vreo 4 ani: “In orasul nostru au mai ramas doar aia pe care nu-i duce capul sa plece”. El a emigrat anul trecut, invins de sistem, dupa ce ani de zile s-a chinuit sa opereze un business care ii aducea foarte mari profituri.
Motivele pentru care multi oameni pleaca – mai ales acum – deja nu mai sunt legate de lucruri pe care le poti cumpara. Principalul motiv, ca in cazul oricarui parinte, ar fi la mine viitorul copilului meu. In Romania, cred ca nici o scoala particulara (care costa foarte mult, de altfel) nu este o solutie sigura pentru un invatamant de calitate. Oportunitatile in viitor pentru fiul meu par, din nou, reduse. Am mari dubii ca, alegand sa stam aici, nu-i fac rau.
Cand copiii de la gradinita vorbesc despre pretul cine stie carui produs ca este “cat o tuica si-o bere” (chiar ieri am auzit asta), incepi sa te gandesti serios la alternative.
Nu neg, sunt oameni minunati aici si – dupa cum vad in orasele mai mari, cel putin – lucrurile par a se schimba incet in bine ca mentalitate si comportament. Dar mult prea incet pentru cei care au cu ce sa compare. Mult prea incet pentru ca fiul meu sa creasca intr-un colectiv in care pretul unei carti nu este calculat in beri.
De ce nu am plecat inca? De teama, in principal, de teama ca baiatului meu ii va fi greu si ca potentialele traume emotionale pe care o astfel de mutare le-ar implica ar fi similare cu (sau poate mai rele decat) ramasul in tara.
Poate ca-s prost ca n-am plecat. Poate din cauza ca nici sotia nu este hotarata sa plece. Poate din comoditate. Poate din cauza ca sunt exemplul clasic de roman care doar se plange si nu face nimic. Pentru ca, sincer, de fiecare data cand ma gandesc la asta, ma intreb: “De ce n-am plecat deja?”
PS: Vad c-am scris un roman. Si inca ar mai fi multe de zis. Ma rezum la a schimba subiectul si spune, insa, FELICITARI!
Caline, ma bucur ca te-am regasit. Nu te mai gaseam pe bloagele de personal finance 😉
Voi stiti cel mai bine, dar, atat timp cat faci si un ban online, te poti descurca si altundeva. Eu as pleca, de fapt am plecat deja. Exact pentru sansa fetei de a accede la un invatamant mai bun si la alte perspective.
Daca nu merge treaba, ne putem intoarce oricand.
Nu mai sunt activ pe bloguri pe PF, dar le citesc in continuare. Si la tine citesc fiecare nou articol publicat si cumva a fost un soc pentru mine sa aud ca pleci. Stiu putini oameni buni care sunt in Romania si sa vad ca se imputineaza ma intristeaza si ingrijoreaza in acelasi timp 🙂
Pan’ la urma, cand e vorba de plecat si vezi ca aleg optiunea asta si cei care nu duc o viata grea in tara, cred ca incepe sa se aplice vorba aia veche: “Daca doi oameni iti zic ca esti beat, du-te si te culca!”
Va tin pumii acolo, sper sa fie mai bine decat va asteptati voi!
@ Calin
Sunt plecat definitiv din Romania din Aprilie ,89. Cunosc sistemul de educatie din tara in care traiesc si anume Germania, foarte bine.
Nu-ti va placea ce-ti spun in randurile umratoare dar ti-o spun totusi…-:))
Sistemul scolar in Romania a fost si este chiar si in ziua de azi calitativ cu mult superior celui din tara marilor filosofi si ganditori.
Asta incepind din scoala generala si terminind cu facultatiile. Sunt angajat, deci lucrez in cadrul unei facultai aci de mai bine de 23 de ani si am am o fata care s-a nascut aici iar anul trecut a absolvit facultatea de stiinte economice.
La ce va referiti cand spuneti asta?
[…] definitiv (sau măcar de foarte lungă durată) din România după ce am citit articolul acesta pe Dojo Blog. Probabil că nu sunt singurul român în această situaţie: vreau să plec, dar parcă nu-s […]
[…] ce am mai vorbit: – Dojo întreabă de ce românii de ce au plecat din țară? – Consulat la Manchester – poze via My Romania Community / Sursa – Dezvăluirea […]
Eu am emigrat acum 4 ani din aceleasi motive enumerate de tine. Dar ce-am gasit in tara in care am emigrat (Irlanda) mi-a lasat un gust foarte amar. Asa ca m-am intors in Romania.
Castigam bine, de 4 ori mai mult decat in Romania, Irlanda in sine e o tara frumoasa – verde, neaglomerata, aer curat etc. Dar serviciile sunt la mii de ani distanta, chiar si fata de Romania.
Am avut ghinionul sa ma imbolnavesc, si sa am nevoie de servicii medicale. 2 ani trebuie sa astepti sa te vada un specialis, si cand te vede – aceeasi indiferenta ca in Romania. 50 de oameni programati la aceeasi ora trec prin niste proceduri care in mod normal ar dura 20 de minute dar fiindca sunt prost organizate acolo dureaza 8 ore.
La final, ajungi sa vorbesti si cu specialistul 2 minute, timp in care iti da o prescriptie si te cheama la control (care in mod normal ar trebui sa fie la 3 luni, dar cu listele lor de asteptare probabil ca mai trec inca 2 ani).
Serviciile de urgenta sunt la fel de jalnice. Chiar glumeam cu un prieten ca daca se mai plange cineva ca sta 2 ore la urgenta in Romania, il trimit in Irlanda sa vada cum e sa iti petreci cel putin 24 de ore pe holurile urgentelor.
Si ca serviciile medicale sunt mai toate serviciile de acolo. transportul public, educatia, internetul, utilitatile, asigurarile, livrarile (n-am avut nici o comanda online sa nu fi fost vreo problema cu livrarea – ori era desfacut pachetul si parti din comanda lipsa, ori era pachetul ud, ori ti-l lasau pe te miri unde fara sa te anunte si pe tine). Toti cauta sa te stoarca cat mai mult de bani muncind cat mai putin.
La ce tin cu adevarat (si irlandezii si societatea vestica in general) este imaginea. De aia n-o sa vezi cladiri cu tencuiala distrusa in centrul capitalei, gazoane si parcuri neingrijite, santiere neprotejate etc. Ar fi bine daca ar avea si romanii mai mult grija de imagine.
Nu stiu cum e in Irlanda, ca nu am fost acolo, dar stiu ca sistemul medical nu e ideal in multe alte tari. Aici mai putin chiar, pentru ca este extrem de costisitor, chiar si cu asigurari de sanatate si ele suficient de ‘piperate’. Serviicile de curierat sunt excelente, acum incepem sa ne dedam la luat de pe amazon diverse, ca e mai comod decat sa stai prin magazine. Mancarea este asa si asa, sunt magazine in care gasesti chestii de calitate, dar si mult junk food.
Eu as emigra daca n-ar fi fost copii la mijloc, principiile, familia si greutatile care te coplesesc.
De mult ori imi pare rau ca nu am facut acest pas si cu toate ca in inima mea de Roman mi-as fi dorit cu mare drag sa emigrez.
Poata intr-o alta viata sau poate copii mei vor avea aceasta posibilitate
Draga Ramo, te admir de 10 ori mai mult pentru curaj, pentru femeia care esti dar si pentru că m-am regasit in tot ce ai scris aici. As pleca maine. Dar nu pot
Insa sper sa ma intorc in Germania intr-o zi.
Sa va fie bine, sa mai scrii, eu o sa mai trec sa vad ce faceti
Buna, Ramona si tuturor,
Am citit ceea ce ati scris cu totii, pentru ca ma (ne) intereseaza subiectul (eu si familia mea am decis acum aproape un an sa plecam din tara). Cochetam inca de acum cativa ani cu ideea de a trimite copiii la facultate in strainatate, imediat ce termina liceul, iar noi sa vedem unde ne ”asezam” la pensie, in functie si de locurile in care se vor stabili ele (aveam o fiica de 14 ani si alta de 11).
Si asta pentru ca sotul lucreaza in domeniul juridic si oriunde in lume nu prea ar mai fi putut sa practice meseria de aici. Mie mi-ar fi fost mai usor, lucrand in domeniul bancar, dar nu am vrut sa ne bazam patru persoane pe un singur salariu decent in alta tara, pentru ca aici castigam destui bani (angajati la privat) ca sa ducem o viata rezonabila si confortabila.
Totusi, in urma a ceea ce s-a intamplat in Romania de cand cu OUG 13, scarbiti de locurile astea si de OAMENII DE AICI, ne-am zis ca nu are sens sa asteptam inca vreo 7-8 ani de trait in mocirla asta, timp in care si copiii nostri sa se obisnuiasca cu stilul romanesc de a vedea si a face lucrurile, si ca prin urmare trebuie sa plecam mult mai repede.
Ne-am saturat (mai ales eu), sa incerc sa schimb lucrurile in bine, luptandu-ma zi de zi cu cei din jur. Si aici nu ma refer la partide politice, la guvern si institutii de stat. Ma refer la toti cei din jur! Toti asteapta ca cel de langa sa faca primul pas, sa strige primul, sa ridice primul mana. Am fost in Piata de atatea ori, am marsaluit pe strazile Bucurestiului, am scandat si am sperat, insa in timp am fost din ce in ce mai putini. M-am certat cu parintii colegilor din clasele fetelor mele, cu profesorii din scoala lor. Am scris la primarie cand am avut o plangere de facut despre ceea ce se intampla in zona in care locuiesc, am scris la CNA pentru reclame nepotrivite, la politia rutiera pentru imbunatatirea semaforizarii, la ANPC pentru diverse tratamente incorecte primite de la firme private…. Unele lucruri s-au rezolvat, altele nu…. Problema nu este rata (in)succesului, ci reactiile oamenilor din jurul meu, chiar si ale unora pe care-i cunosteam si-i apreciam. Primeam felicitari si batai pe umar la micile succese, si intoarcerea spatelui cand nu-mi ieseau lucrurile. Asta e problema cea mai mare aici, in Romania: oamenii (vorba cuiva, nu mai retin cine: tara asta e atat de frumoasa, pacat ca este locuita).
La un moment dat am ajuns sa ma cert cu o tiganca la coada la inghetata. Oamenii din jur se distrau ca la circ, dar n-a intervenit nimeni in apararea mea (posibil sa ma credeti cand va spun ca aveam dreptate). Asa ca, si eu si sotul meu ne-am zis ca nu are sens sa mai asteptam cativa ani buni, in care sa asistam activ la decaderea societatii romanesti, ani care sa ne macine si mai mult psihicul si sanatatea.
De aceea acum aproximativ un an am hotarat sa parasim tara in maxim doi ani. In sudul Spaniei (nu ma opresc asupra criteriilor prin care am ales aceasta destinatie, caci acestea variaza de la familie la familie; si nu, nu am facut alegerea fiind in vacanta acolo; si da, am calatorit in multe locuri/continente de pe acest pamant, deci am putut face comparatii). Ne-am dat acest termen pentru ca am vrut sa facem ”cu cap” schimbarea asta, sa putem sa studiem atent sistemul de sanatate, cel fiscal, de invatamant, mentalitatea si stilul de viata al tarii care ne va primi. Si ce trebuie/putem sa facem pentru a realiza tranzitia si integrarea cat mai lin si mai rapid. Totodata, fiica noastra cea mare tocmai intrase in vara trecuta la unul dintre cele mai bune licee din Romania, asa ca nu am vrut sa ramana cu o frustrare ca, dupa atatea eforturi de a ajunge acolo (cunoasteti: meditatii peste meditatii, stres, presiune din partea noastra), nu apuca sa se bucure prea mult de succesul ei si de cea mai frumoasa perioada a liceului. Din pacate, acum 3 luni fiica cea mare a murit si am ramas cu un singur copil…..
Evenimente de acest gen iti dau viata peste cap si te fac sa regandesti tot sistemul de valori…. lucru pe care l-am facut, insa continuam sa fim hotarati sa plecam din aceasta tara….
As vrea sa adaug doua lucruri:
1. Cred ca cei mai in masura sa aiba o parere avizata despre emigrare sunt cei care au fost martori atat la cele mai grele momente din Romania (comunismul si psd-ismul), cat si la viata in strainatate, pe o perioada de macar un an. Am vazut pareri ale unora care sunt plecati de cativa ani buni din Romania si se gandesc cu nostalgie la ”acasa”, sau lauda anumite sisteme de aici (in comparatie cu cele de ”afara”) – Romania nu mai e nici macar ce-a fost!! Daca nu ati trait in Romania cele doua momente-cheie mentionate mai devreme, nu puteti intelege despre ce vorbesc cei care au plecat de-aici in ultimii 2 ani. Nu spun ca in strainatate umbla cainii cu covrigii-n coada, dar macar poti sa traiesti demn. Cum pot eu sa ma uit in ochii copiilor mei si sa-i invat sa fie oameni drepti si cinstiti, cand eu accept sa ma conduca hotii SI prostii?!!?
2. Nu decideti sa plecati din tara pentru copii, asa cum nu decideti sa ramaneti in tara pentru parinti. Faceti-o pentru voi in primul rand. Fiecare are o viata si isi este dator siesi sa fie fericit. Copiii cresc si isi iau zborul, batranii oricum au viata lor de oameni in varsta, iar tu oricum ai din ce in ce mai putin timp pe care sa-l petreci cu ei. Daca exista dragoste si intelegere in familie, copiii vor fi fericiti oriunde in lumea asta, atata timp cat sunt cu voi (da, e stresanta adaptarea in strainatate, dar nu-mi spuneti ca viata de zi cu zi de-aici nu e stresanta…). In ce priveste batranii, din experienta celor din jurul meu, cred ca mai mult tin legatura cei care au copiii pe-afara, decat cei care ii au in tara (ma refer si la comunicarea online, pe skype, whatsapp, etc)
Stiu ca am scris mult si sper sa aiba cineva rabdarea sa ma citeasca pana la capat. Eu i-am citit pe toti si simt ca ma ajuta sa aflu si sa inteleg oameni care au trecut prin ce trecem noi, care se confrunta cu aceleasi ganduri, temeri si sperante…
Numai bine tuturor si sa reuseasca fiecare sa-si gaseasca locul sub soare!
Buna Draga mea ! Noi încă nu am emigrat însă după cum ți-am scris in prima postare la un alt post de alt tău,ne-am propus sa o facem și vom da din coate indiferent de cât de greu ne va fi pt a emigra din RO!
Motivele sunt multe ..dar țin sa menționez ca banii se situează cred ca pe ultima poziție din topul acestor motive care ne-au determinat sa alegem sa schimbam totul începând de la 0!
Și când spun ca partea financiară chiar nu este un motiv suficient de puternic in motivația noastră ,chiar este așa ,având in vedere ca Deținem in țara trei proprietăți (o casa și doua apartamente in Constanta ),doua autoturisme,avem un venit pe familie undeva la 8000 de lei pe luna ceea ce pt RO este din punctul nostru de vedere mai mult decât decent(acum depinde și ce înțelege fiecare prin decența),anual facem cel puțin un concediu in țara și am făcut și concedii in afara ei oridecate ori ne a permis timpul,nu ducem lipsuri materiale de niciun fel și nici nu visam la mai mult decât avem acum pt ca pe noi ne mulțumește agoniseala materială de pana azi.
Avem zeci poate sute de alte motive care pe noi ne-au secat de orice fărâma de speranța ca ai noștri copii (2 fete de 12 și respectiv 11 ani jumate ) vor creste și vor evolua frumos intr-o societate sortita pierzaniei și ca in aceasta societate distrusă vor reuși sa devină niște Adulți responsabili care sa ofere și sa primească inapoi lucruri și sentimente mărețe care sa le facă sa poată sa își tina mereu capul sus oriunde s-ar duce și orice ar face !
Vrem sa plecam pt ca ne-am saturat de lipsa de profesionalism a multor categorii socio-profesionale din aproape toate domeniile fie ca vorbim de medicina,învățământ,industrie,ne-am saturat de țara asta in care oriunde întorci capul vezi oameni triști si morocănoși care au uitat sa zâmbească fie chiar și protocolar dacă nu din suflet ,ne-am saturat sa trăim in țara in care predomina incultura ,in care sunt promovate non-valorile,in care copiii noștri merg la școala doar ca sa aibă de unde se întoarce acasă făcând parte dintr-un circuit bolnav in care suntem mințiți frumos ca învățământul in România este gratuit dar in fiecare luna noi părinții trebuie sa scoatem din buzunare bani pt fondul clasei ori al școlii (deși prin lege sunt interzise),ba pt ziua de mărțisor ,și apoi pt ziua femeii ,ba pt Iepurașul de Paste,ori pt Crăciun ,sau pt ziua de naștere a doamnei,ca de nu te supui majorității o armata de părinți îndoctrinați îți sar la gat ca nu participi la strângerea de fonduri pt “ras”plata sacrificiilor intelectuale ale doamnei ,ne-am saturat sa trăim intr-o țara in care suntem împinși de la spate sa platim meditații copiilor de la vârste mici pt a putea sa asimileze informații pe care la școala nu le primesc datorită lipsei de implicare a cadrelor didactice ,ne-am saturat sa trăim intr-o țara in care plătim asigurări de sănătate in schimb nu beneficiem de nicio analiza gratuită pt ca de fiecare data când încerci sa îți faci o programare la un centru de recoltare ți se spune ca “s-a terminat” plafonul ,ne-am saturat sa trăim cu frica in suflet ca ne-am putea îmbolnăvi și am avea nevoie de un tratament îndelungat sau de o intervenție chirurgicală complexa pt care ar trebui sa scoatem din buzunar cu mult peste salariul cel puțin mediu pe cap de locuitor ba mai mult ,sa plătim niște servicii medicale și sa nu beneficiem de atenția cuvenita și nici de o reusita a tratamentului Medico-chirurgical ,ne-am saturat sa ne folosim de pile pentru a putea rezolva o problema oricare ar fi ea pt ca România a ajuns la momentul actual țara in care trebuie sa ai neaparat și bani dar și pile și nu e suficient sa ai doar bani sau doar pile ,ne-am saturat sa trăim in țara in care nu exista infrastructura pt ca muncim in țara lui Dorel in care pt 50 de km de autostrada este nevoie nici mai mult nici mai puțin de câțiva ani buni ,ne-am saturat sa trăim in țara in care se merge pe ideea “de ce sa nu moara și capra vecinului” ,in care ești judecat dacă ești obez ,anorexic ,ras in cap sau plin de tatuaje,ca ești gay sau ateu ,ca ești ori prea sărac ,ori prea bogat ,ca ai prea multe diplome sau ca nu ai niciuna ,ca porți tocuri cui la orele după amiezii sau șlapi la terasa in Mamaia!
Ne-am saturat sa trăim intr-o țara in care sa plătim servicii de care nu ne putem folosi și sa vedem cum legile sunt făcute doar in hârtii și doar pt a fi încălcate ,sa privim la copiii noștri care fac facultăți la stat pe bune ,sacrificând anii Învățând cu adevărat și nu doar prefăcându-se ca învata și sa le fie suflata de sub nas șansa de a ocupa un anumit post de copilașii de bani gata care își iau examenele pe banii lui tăticu mare boss in nu știu ce multinaționala …
Ne-am saturat sa trăim in țara in care guvernantii cu dosare penale au dreptul de a conduce statul roman și de a fi protejați politic ,ne-am saturat de a trai in țara in care un amărât care nu are după ce bea apa și fura un ou este anchetat imediat și primește cel puțin 5 ani cu executare iar un politician care a furat milioane de euro se bucura de libertate și de putere in stat!
Ne-am saturat sa trăim in țara in care se dau legi de grațiere pt violatori ,pedofili,și alte categorii de pușcăriași…sa trăim intr-o țara in care prima și cea mai importantă litera de lege este scrisă de corupție și frauda fie materială ,fie intelectuala !
Astea sunt doar câteva dintre motivele care ne-au determinat sa luam decizia de a emigra …motive poate puerile pt unii dar suficient de puternice pt noi …lista este mult mai lunga de atât și mult mai complexa ..
Și nu,nu mai suntem deloc tinerei ,eu 40 de ani și soțul 51 dar vârsta pt noi nu reprezintă decât o cifra in buletin! Suntem suficient de maturi încât sa știm ce ne dorim cu adevărat și sa fim siguri de alegerile noastre !
Ne-am asumat faptul ca am pornit pe un drum greu însă nimeni și nimic nu ne poate determina sa renunțam pt ca amândoi am ajuns sa simțim ca nu ne mai găsim locul in patria mama !
Și da…suntem convinși ca ne va fi dor de țara la un momentdat ,pt ca este de necontestat faptul ca avem și noi multe motive pt care sa ne simtim alipiti cu sufletul de nația romană dar …nu suficiente cât sa ne dorim sa mai rămânem in ea …
Mai bine străin peste ocean decât străin in țara mea !!!
Felicitări in tot și toate câte le veți dori sa vi se îndeplinească !!!
Ati luat cea mai buna decizie !!!
Aplic la loterie din 2013 si voi tot aplica atata vreme cat se va mai organiza. Motivele sunt destule. Nici Statele nu sunt perfect “sanatoase”, dar macar nu se afla un moarte clinica. Oricum nu are rost sa ma plang de conditiile din Romania. Parintii nostrii au avut mult mai mult de tras decat noi pentru a duce o viata pe care ei o considerau normala. Parerea mea este ca romanii se multumesc cu putin si nu-si doresc cu adevarat schimbarea continuand sa voteze mereu aceleasi personaje expirate, penale, incompetente, etc.