Suntem nebuni ca am emigrat?

Am început articolul stând cu fundul pe o bancuță metalică, in La Guardia. In spatele meu avioanele Sout West; pe unul speram să urcam și noi peste 2 ore.

Între timp am vizitat și California, călătorie pe care mi-am dorit-o de 30 de ani. Pentru că, înainte să ajung în New York sau să mă gândesc la el, visam să ajung pe Coasta de Vest.

… Acasă …

Majoritatea cunoscuților cred că ne-am pierdut mințile, când am decis să lasăm o afacere profitabila în România, casa noastră și tot ce am agonisit, pentru a emigra în America.

Dar noi de fapt nu am plecat de acasă în lume, ne-am dus doar la noua noastra casă.

În martie 2010, acum 9 ani, ne-am îndragostit la prima vedere. Nu de o femeie sau de un barbat, de un oraș.

De când am ajuns în New York prima data ne-am îmbolnăvit de el. Este un oraș absolut fascinant, ori îl iubești, ori îl detești. Procentul îndragostiților este majoritar, iar noi facem parte din el.

Știu și eu povești de groază cu români din diaspora, case se bârfesc și își pun bețe în roate.

Ei bine, aici e altfel.

Acum 9 ani am fost primiți de parcă am fi crescut împreună, deși pe unii români din comunitatea noastră în vedeam atunci pentru prima dată, iar la venirea din ianuarie, fiecare prieten ne-a ajutat cum a putut. Și nu vorbim doar de un cuvânt bun.

Să o iei de la zero la 40, respectiv, 50 de ani, cu un copil de 5 ani este o perspectiva șocanta pentru foarte mulți, dar nouă drumul ne-a fost mult ușurat de acești oameni excepționali.

Nu am mai apucat sa scriu de multe luni, pentru ca doream să spun tot ce se întâmpla și ce ne impresionează (negativ sau pozitiv), dar timpul este limitat și se întâmpla enorm de multe.

Dar acum, daca tot am prins încă o oră și ceva pâna la boarding, hai să reconectam un pic.

Ce s-a întâmplat deja

Ne-a luat cam o luna și jumătate să rezolvăm social security numbers (un fel de CNP), pentru că ale noastre nu au fost procesate, doar al Nadiei. Până ne-am prins de faza și am fost procesați de isteții de aici, s-a facut o lună jumatate.

Fara SSN nu poți face NIMIC aici. Noroc ca aveam conturi de banca din 2009, dar credit cards nu se puteau face, job nu primeai etc.

Mircea a gasit un job de receptionist la un bloc din Manhattan. Este plătit cu salariul minim pe aconomie, dar asigurările de sănătate sunt foarte OK (pentru toată familia). Ca idee .. salariul e de vreo 2000 pe luna dupa taxe, iar compania platește 1600 de dolari pe lună asigurarile noastre de sănătate.

O prietenă mi-a facut un LLC în 15 minute. Se cheama Embers Media LLC și încerc sa ma dezvolt pe 3 sectoare (voi vedea anul asta care ia avânt și apoi migrăm): logo design, web design și medical SEO.

Afacerea este încă la început, am mai multe luni proaste decât bune, dar este loc de creștere. Dacă nu am alternativă, voi căuta un job de web designer pentru o perioadă, salariile sunt extrem de bune în zonă sau pur și simplu un job plătit cu minimul pe economie, în cartierul în care stăm, cât să mai vină un salariu și să fiu și aproape de casă.

Ne-am mutat de vreo 2 saptamâni.

Am prins o casa mișto, într-o zonă excelentă din Queens. Sunt școli cu rating 9/10 sau 10/10, e zona preponderent de asiatici (deci școli cu copii foarte studioși și criminalitate zero).

Casa arata bestial, nici în România nu am avut asemenea condiții. Ne costa 1500 pe luna (e 3000, dar suntem doua familii), dar merita fiecare dolar.

Nadia a facut progrese enorme la învățat

Nu am insistat deloc pe româna (normal, ca nu asta va fi limba în care studiază la școală), dar citește în românește extrem de bine. Are 2-3 carți din România și lucreaza pe ele de zor.

La engleza progresul e și mai uimitor, ținând cont ca nu citești literele cum le vezi. Prin martie citea cuvinte extrem de scurte și le poticnea pe toate, acum citește singura pe ixl.com cerințele și face singura excercițiile. Și, pentru că a primit de la prieteni o bibliotecă plină de cărți de copii, citește la ele, de parcă e concurs.

Ca și cunoștințe (și materia de pe culegeri) este cam cu 1-2 ani înainte de materia oficială de kindergarten, are activități de grade 2 și le face fără probleme.

Nu am împins-o în mod special, pentru că mi-era teamă că se va plictisi la școală, dar nici nu am împiedicat-o, în ideea ca, daca înca nu e fluenta în engleza, macar știe materia. Ma gândesc ca puștii mici sunt înca extrem de cruzi, iar un pui de imigrant care înca pocește gramatica și nu înțelege chiar tot ce i se spune, ar avea parte de o atenșie nedorita.

Plus ca demoazela este incredibil de pornită pe orice face, așa ca i-am dat libertate de mișcare. Partea bună este că, dacă va continua sa învețe bine, sunt șanse să prindă loc la gifted & talented, advanced placement etc. Sunt tot felul de oportunitați pentru copiii studioși, sper sa poată accede la ele.

Chiar și așa, când mă gândesc că în România repeta acum grupa mare (pentru că are doar 5 ani jumate), mă felicit încă o dată că ne-am luat catrafusele spre zona asta.

Are deja 2 săptămâni de școală, vorbește engleza deja mai bine ca noi, cred, se descurcă de minune și mi-o tot laudă învățătoarele, că am făcut treabă bună cu ea. Așa să fie și pe mai departe.

Continuăm tenisul

Poate cea mai mare bucurie a noastra este ca-și continuă antrenamentele de tenis.

A terminat 2 serii de antrenamente deja și a fost avansată de la Red la Red Plus (Red e grupa de micuți pâna în 9 ani, cei de la Plus sunt aia mai buni, de obicei între 7 și 9 ani).

A fost extrem de frustrată în primele antrenamente că nu înțelegea ce are de făcut (abia rupea un pic de engleză) și la Red se făceau în majoritatea timpului jocuri pregatitoare pentru tenis. Cu ștafete și tot felul de activități, de o zăpăceau de cap.

În minutele în care jucau efectiv tenis puștoaica făcea spectacol, pentru că îi place și e bună. Iar în România a jucat tenis din prima oră, nu bambilici.

Partea bună este că au mirosit-o deja 3 antrenori ca e ceva de capul ei și la evaluarea finală au decis să o mute la clasa avansată.

Ne-a costat deja peste 1500 de dolari tenisul ei, dar, faptul ca se antreneaza la Flushing Meadows, unde se ține US Open-ul, face toți banii. Nici nu discutam despre infrastructura de acolo, pentru că nu există comparație cu ce avea la Timișoara.

Cum e New York?

Of, e incredibil. Încă nu am apucat să-l luam la pas chiar așa cum trebuie, dar și Nadia e îndrăgostita de el. Am vizitat deja toate cele 4 gradini zoologice și acvariul, am plimbat-o un pic prin Manhattan, am fost la beach. Știe deja să folosească harta metroului, să planifice plimbări.

Dupa ce trec caldurile și .. ahem, sezonul turistic … vreau să o duc la Statuia Libertații și să luăm la pas câteva atracții de care doar i-am povestit.

Ca și locuitor din Vestul României, care facea o noapte pe mașina până la mare, mă dă pe spate ideea de a face 40 de minute cu autobuzul expres pâna la ocean. Sunt atâtea plaje aici .. noi am fost în Coney Island și Rockaway Beach, dar, daca ai „caruță”, ajungi prin niște locuri de sta mâța în mustați.

Am fost câteva zile în România, dar i-a fost dor de New York. Nici vancanța super faină în Italia nu i-a stins dorul. S-a simțit extrem de bine, așa cum se simte de fiecare dată, dar s-a bucurat și când a văzut Manhattan-ul la aterizare.

Acum urmează să-mi iau și eu permisul complet (am luat sala, deci am learner permit), pentru că americanii nu iau în considerare permisul românesc. Mircea a luat deja permisul, eu am tot amânat ca oricum nu-mi trebuia, pâna nu avem mașină.

Că tot vorbim de lucruri sfinte, avem și un VW Routan, de care Mr.Dojo e extrem de mândru. Și eu, pentru că, deși e un minivan și astea sunt urâte cu spume, VW-ul nostru e destul de agreabil la vedere. Deci nu-mi va fi rușine să-l conduc.

Cum e deci viața?

E și greu, e și bine. Momentan suntem încă la fix cu banii, pentru că imperiul meu online refuză să ne îmbogățească, dar ne descurcăm OK. Ne păstrăm fără datorii, deși avem credit cards (că trebuie să crești afurisitul de credit rating).

Suntem în linie dreaptă cam cu toate treburile, fata e la școală, Mircea e în discuții pentru un job mai bun, eu caut niște soluții pentru încă un venit stabil. Zona este superbă, probabil tot pe aici rămânem pe viitor, orașul e minunat, am găsit și magazine cu mâncare comestibilă de unde să ne facem aprovizionarea.

Anul ăsta sper să-l terminăm cu bine și de la anul ne apucăm probabil de preumblat prin America asta mai serios, deși sperăm să venim și prin Europa.

Regretăm plecarea?

Nicio clipă. Acum, că suntem aici de aproape un an, ne dăm seama că, deși emigratul nu e chiar floare la ureche, a fost decizia corectă.