Remote learning in New York

Se dă o zi de început de martie. Am terminat de trăncănit cu prietena din Italia (da, binecuvântata zonă Milano – Bergamo) și aflat despre ororile de acolo.

Vine fata de la școală, cu celebrul yellow bus, la care am abonat-o moca în iarnă, că 2 kilometri pe jos pe vânturile de la malul oceanului nu mă coafau, când mai sunt și -10 grade celsius.

A iești cu ta-su la un mic tenis, că nu era chiar atât de frig în ziua respectivă și a intrat înapoi în casă pe la ora 4 „pi-em”. Am văzut-o că se pleoștește un pic, dar am cugetat că-i obosită după 6 ore de școală și tura de antrenament cu genitorul, plus că era răcoare afară, deci la propoziția „mama, mi-e frig” am reacționat cu calm, luând-o în brațe și pornind un episod din The Magic Schoolbus.

După vreo 5 minute o întreb dacă s-a mai încălzit, sub plapumă și cu mă-sa lipită de ea.

Nu.

Asta nu-i bine.

Nici nu apuc să-mi termin vorba din gând și începe să tremure vizibil.

Frisoane …

Ies din cameră să pun mâna pe Tylenol și să mă contrazic cu mr. Dojo, care nu se bucură că sar cu medicamentul imediat. Bănuiam că vine și febra, dar nu eram sigură, că nu-s pediatru. Dar, când nu sunt sigură, prefer un Paracetamol și după aia pun întrebări.

O sunăm pe cumnata mea, care chiar este pediatru, și-mi spune imediat să-i dau medicament, că va începe și febra.

Fata ațipise deja, i-am dat o linguriță de Tylenol și a vomitat-o cu tot cu întregul conținut al stomacului la 3 secunde după ingerare.

Am trimis-o pe nașă-sa după medicamente în timp ce făceam conferință video cu Spania, să coborâm febra. Medicul ei de familie – inutil. Să vin dimineață cu fata. Merci frumos, ACUM are febră, nu mâine dimineață. Doream să știu dacă nu e cumva boala aia exotică de ne-a pus pe toți la păstrat în case, că doar stăm între chinezi pe aici, plus că și eu și colega de apartament am avut o răceală suspectă cu niște zile înainte.

Statul NY avea 50 de cazuri, majoritatea în New Rochelle, un mini-oraș de pe lângă noi. Acum, vorba lui Mircea, pentru noi orice e în același stat e aproape de casă (în condițiile în care facem 60 de km dus-întors spre cel mai apropiat Lidl și nu ni se pare suspect).

Oricum … punem comprese, înfig 2 supozitoare de Acetaminophen (cum îi zice Paracetamolului aici) și fata e deja mai OK. Adoarme și noi o lăsăm pe mătușa ei în pace să doarmă, că era deja trecut de ora 1 noaptea.

La televizor se discută serios să se închidă școlile, iar cei doi mai mari (guvernatorul Cuomo și primarul De Blasio) se tot contrează, că totuși e vorba de peste 1 milion de elevi numai în oraș, mai greu cu remote learning pe scări.

Columbia University, Boston University și altele de genul încep să trimită studenții acasă, eu convinsă că și peste noi vine ce era în Italia (trebuie să fii nebun să crezi că scapi), decid că fata stă acasă. PUNCT.

Asta era miercuri.

Joi trimit mesaj învățătoarei că fata a avut ieri febră și stă sub observație. Vineri la fel.

Se discută tot mai serios despre închiderea școlilor, cazurile încep să fie tot mai multe. Oricum, avertizez familia că, până nu trece porcăria în cauză, nu trimit copilul niciunde.

În weekend se anunță închiderea școlilor și primesc pe Konstella și Remind (2 aplicații folosite de învățăoare pentru a discuta chestii cu noi) anunț să venim la școală să-și ia copiii lucrurile pentru remote learning. Apare anunțul de la directoare și pe email.

O iau luni dimineața pe Nadia de mână și plecăm la școală.

La intrare 3 profesori și polițistul (înarmat, ca de obicei) .. doar copiii vor intra și vor merge la clasă. Acolo se văd cu învățătorul (e școală primară, deci clase de la kinderten, un fel de clasa zero, până la clasa a V-a inclusiv).

Vine fata cu ghiozdanul plin de materiale (caietul de activități de mate Pearson Realize), dosarul pe care-l poștim cu învățătoarea – acolo ne dă informații despre copil, pune mesaje, fișe etc., dosarul de writing și caietul de social studies.

Acum intrăm și noi de mână cu copilul, pe rând, în sala de sport. Acolo avem 2 foi principale, datele de login pentru siturile oficiale ale DOE (Department of Education, un fel de Minister al Învățământului în Statul New York). Un site ține datele copilului: prezență, teste, note, informații despre sănătatea copilului etc., celălalt prezintă înmatricularea în școala aleasă, rezultate la Gifted & Talented (dacă a dat).

Urmează o săptămână liberă, în care continuăm să primim date de login și aplicații de folosit.

Nadia va lucra pe Google Classroom. Conturile sunt făcute, are cont de email cu numele ei, pe domeniul nycstudents.net. Este privat, nu poți trimite email din exterior (am încercat), primește doar notificări de activități și informările din Konstella.

Facem conturi pe Pearson Realize, unde se văd lecții de matematică prezentate printr-o animație simpatică, toți profesorii fac și ei conturile și asignează primele activități. Cu învățătoarea are Reading, Writing, Phonics, Social Studies, cu alții separat are Sport, Music, Science, Computer Science.

În fiecare zi e de completat un mini google form, apoi căutat activitățile, printat, scris, scanat (urăsc să folosesc telefonul să pozez, așa că le scanez).

Nu e stres, nimeni nu se dă cu fundul de pământ dacă nu urci scanările sau sari activitatea. Ținem pasul cum putem și nu ne stresăm.

Învățătoarea le citește aproape zilnic câte o chestie, chiar și 2 minute cu vocea sau fața ei bucură copiii.

La câteva zile de la începerea învățării de acasă ne sună „doamna”. Eram afară în parcarea din spatele case, unde joc tenis cu fata câte o oră pe zi. O sun înapoi. Dorește să știe cum e Nadia. Asta mică e timidă, nu vorbește, dar se bucură să o audă.

Ni se spune că e totul OK, că Nadia se descurcă super-bine, că nu trebuie să ne stresăm, dacă rămânem cu ceva în urmă, să punem totul într-un dosar „remote learning” pentru când se întorc la școală. Pe atunci se zicea că mai fac școală în vară.

Trăncănim vreun sfert de oră, apoi ne urăm să „stay safe” și închidem. Peste exact o săptămână ne sună învățătoarea secundă (asistent teacher), care și ea dorește să ne audă, să știe cum ne descurcăm și să ne spună că îi este dor de Nadia.

Ne trezim într-o zi cu un videoclip făcut de toți profesorii din școală, fiecare pozat cu un mesaj pentru copii. „You are stars”, ”I miss you” etc. Îmi dau și mie lacrimile și Nadiei. Am tot fost la evenimente prin școală (celebrele bake sales) și mi se confirmă încă o dată: oamenii ăștia iubesc copiii și-și adoră munca. Se vede în tot ce fac.

Ieri au avut un prim video chat cu învățătoarea, nici nu vă imaginați cât s-a bucurat Nadia să o vadă. Acum știm că nu vor mai merge la școală anul acesta școlar, iar pe „doamna” nu o vor mai avea la clasă, pentru că din clasa I va avea altă învățătoare.

După o săptămână de chin, la început, când laptopul meu nu mai lucra decât pentru PS173, am avut noroc că i-a adus Iepurașul un laptop al ei. Am învățat-o să-și facă o parte din chestiile de „mentenanță”, așa că acum mai respir și eu.

Până mă mișc dimineața din pat sau pun de micul dejun, Nadia pornește laptopul, intră pe Google Classroom, completează singură formularul și-și scrie pe tabla magnetică la ce materii are assignments are pe ziua respectivă. I-am explicat că așa putem ține pasul cu ce e de făcut și putem șterge materiile pentru care am terminat munca pe ziua respectivă.

Apoi se loghează pe Pearson Realize și urmărește lecția. Îi rup din caietul special paginile pentru ora respectivă și le completează.

Printăm chestii de la Writing și Phonics, apoi intră pe RazKids și încă un site cu cărți în format electronic, unde citește.

La muzică primește de vizionat clipuri și de completat tot felul de formulare. Acolo trebuie să ajut, că e stufos. La sport fac mini-activități, pe care le mai sar, când e nășica ei acasă, că are și ea de învățat. E în clasa a VIII-a, cu o groază de lecții, video-conferințe și proiecte, exact fie-mea care-i sare în cap nu-i lipsește.

Nadia face oricum mișcare cu mine, dar completăm din când în când la grămadă (la sport are lecții săptămânale, așa că nu e problemă).

La Science sunt ușor nemulțumită că dă doamna copy-paste de te miri unde, că nici eu nu înțeleg uneori ce zice acolo. Dar dă links și către clipuri de la NASA kids, Scholastic etc., unde sunt explicate subiectele ca pentru copii normali de 6 ani, nu genii. În general sunt însă mulțumită, temele sunt normal pentru vârsta asta și e activitate săptămânală, totuși.

La Computer Science au început un fel de introducere în programare pe Tinker (un site cu activități pentru copii). Cum Nadia deja programează un Lego Booster din iarnă, nu îi este imposibil. Plus că-i și calculatorista de mă-sa în zonă să-i arate una-alta.

Face profesorul lor niște tutoriale și prezentări, de-mi vine să-l cer de nevastă. De fapt cam toți fac eforturi să fie la zi.

Recunosc și ei când dau gherle, nu toți sunt IT-iști, dar nu există scuze.

Școala a intrat pe sistemele astea, DOE a împărțit Ipad-uri conectate la net fiecărui copil care a anunțat că nu are sculele respective și acum 2 săptămâni doamna director anunța că prezența e de aproape 100% și că toți copiii au cu ce învăța.

Cam astea sunt știrile educative din New York. Momentan ne descurcăm cu remote learning și oricum altă soluție nu e. Sperăm să înceapă școala normal din septembrie, dar nu se știe nimic. Așeptăm de 3 zile rezultatele de la programul de Gifted & Talented, pentru care Nadia a dat test in ianuarie. Vom vedea dacă l-a luat, dacă găsim loc la o clasă cu program avansat (doar 70% dintre promovați găsesc loc), la ce școală mai merge etc.

Pentru că astea nu le putem controla noi, decât să mă ia dracii, mai bine de concentrăm pe ce se poate: să citeasă mult, să facă activitățile de la școală, din cărțile ei de activități de acasă etc. Și, normal, să fim sănătoși, ceea ce vă doresc și vouă 🙂

PS: dați din casă, vă rog, în comentarii .. cum e la voi? Se descurcă micuții? Ați avut deja gânduri (sin)ucigașe?