Blondă cu ochi albaştri. Frumoasă. Teoretic o ţărăncuţă dintr-un sat de poveste la câţiva kilometri de Sibiu. Se numeşte Boiţa satul respectiv, satul în care s-a născut Mama Ana şi pe care eu nu l-am vizitat de 10 ani. Proastă.
Poate anul ăsta îmi fac timp, pentru că zona este superbă. Oltul pe care l-am iubit ca şi copil, munţii care îmi taie mereu răsuflarea, o bucată de Ardeal ce muşcă puternic din prezentul nostru tehnologizat, dar care încă mai păstrează ceva din farmecul ţărănesc pe care il iubim noi, copii de blocuri şi uzine.
Practic Teodora a încetat să mai fie ţărăncuţă din momentul în care a terminat şcoala din sat şi a plecat la liceu, apoi la facultate. Păr blond, ochi azurii şi o minte ascuţită. O fată frumoasă şi deşteaptă, iubita vărului meu încă de pe când era încă la studiile înalte la facultate.
Vărul nu are atâţia ani de şcoală, munceşte acum ca şofer la Atlassib, câştigă bine şi e mulţumit. Glumeam acum câţiva ani că nu toţi oamenii trebuie să fie directori, mai e nevoie şi de “pălmaşi”. E un tip isteţ şi cu suflet mare. Probabil că ăsta este rezultatul vieţii alături de alţi 2 fraţi mai mici şi un drac de soră, sunt loiali familiei şi se ajută chiar ca nişte fraţi.
S-au despărţit cu “cântec”, pentru că părinţii nu erau încântaţi de minusurile în ceea ce priveşte lista de studii în “civi” a vărului, Teo era şi niţel geloasă, nici vărul nu era uşă de biserică, doar îmi cunosc neamurile. O relaţie normală, cu multă dragoste, câte o ceartă, frustrări familiale şi apoi “divorţul”.
Au venit la Timişoara acum câţiva ani şi făceam glume idioate la cât de “porumbei” erau. Vărul era mare “iubăreţ” prin liceu şi mă distra faptul că s-a găsit să îi pună laţul exact fosta lui colegă din generală. Colegă de bancă.
Mătuşă-mea, bine informată în ceea ce priveşte datina strămoşească, îi pisa mărunt şi sistematic cu veşnica întrebare “da’ voi când vă luaţi?”, la care Teo răspundea cu un zâmbet larg şi o strălucire în cerul ăla de ochi “He he, am timp pănă la 30 de ani să mă tot mărit”.
Răspunsul nu mulţumea partea noastră de familie, dar nu a mai contat, în momentul în care cei doi au conştientizat moartea iubirii dintre ei. S-au despărţit, aşa cum fiecare dintre noi am făcut-o probabil până acum şi au rămas cunoştinţe.
Vărul s-a căsătorit iar Teo şi-a găsit un prieten pe internet, cu care se întâlnea deja “live” de ceva timp. Cei doi iubiţi s-au distrat de Sărbători într-o staţiune montană şi au pornit spre casă la începutul săptămânii, ca tot omul care mai are şi de lucru în 2009, nu doar de dat şampania peste cap.
Ceea ce a urmat face “deliciul” amatorilor de ştiri “tari”: polei, viteză (el grăbea spre casă pentru a nu-i prinde seara pe drum), alunecare, intrare pe contrasens, airbag-uri care nu s-au deschis .. moarte.
I-au adus acasă “pachet” şi i-au înmormântat ieri în sat. Vărul meu, fraţii şi soţia au fost şi ei prezenţi în aceste momente atât de grele pentru nişte oameni care şi-au îngropat singurul copil. Un copil frumos ca un înger, deştept şi realizat în viaţă, care găsise din nou iubirea şi era fericit. Şi iubirea a făcut o singură greşeală la volan, pe care au plătit-o cu viaţa.
Peste 2 săptămîni Teo împlinea 30 de ani.
