Plictisită și probabil încă afectată de jetlag, că tot ne-am întors în vizită pe partea asta de Atlantic, am stat într-o noapte să butonze Netflix. Care, așa ca și Hulu, e departe de ce era acum 12 ani, când dadeam cu nasul de ele. Acum sunt doar niște colecții trunchiate de seriale, show-uri proaste și foarte proaste.
Ajungi sa plătești 10 servicii de streaming, doar să ai acces la ceva cât de cât decent.
Dar nu despre asta scriu acum, ci despre un film pe care l-am ignorat ani la rând, dar pentru care am avut 2 ore la dispoziție acum câteva nopți.
Bohemian Rhapsody se învârte în jurul lui Freddie Mercury și al trupei Queen, plus că oferă urechii șansa de a trece prin cele mai importante cântece ale trupei.
Normal, nu acoperă totul, de pildă nu include colaborarea cu Montserrat Caballé, deși mă așteptam, nici nu urmărește obsesiv biografia marelui showman, ceea ce, cred eu, este chiar salutar.
Pentru ca Freddie Mercury nu a fost “liniar” și, dacă doream o biografie ca în carte, citeam despre el.
Rami Malek a fost adorabil și „flamboiant”, exact așa cum mi-aș fi dorit, a intrat atât de bine în pielea lui Freddie, că mi se părea ciudat să văd originalul în unele clip-uri muzicale.
Apreciez că a făcut lyp-syncing, decât să chinuie cântecele cu o voce care, clar, nu are calitățile fontman-ului Queen. Puțini oameni au calitățile lui vocale, așa că mai bine să joace un rol, decât să și interpreteze piesele.
Sunt voci care consideră filmul ca superficial sau incomplet. Fiecare are dreptul să își formuleze propriile expectanțe și opinii. Nu ține corect linia biografică, mai înflorește pe ici-colo.
Eu am apreciat povestea, cred că a surprins frumos complexitatea omului care a fost Mercury. A fost un performer, a fost nebun în viața personală, a plătit un preț prea mare pentru o promiscuitate specifică acelor vremuri.
Că de drogat s-au drogat majoritatea marilor muzicieni, sex au făcut într-o groaza de combinații. Hai că el a trecut și de partea cealaltă a baricadei, dar nu a fost singurul.
Am savurat cântecele, am apreciat încă o dată performer-ul absolut, genialitatea muzicală, creativitatea neîntâlnită. Spre deosebire de alte trupe, ale căror piese sună aproape toate cam la fel, Queen au sărit dintr-un gen muzical în altul, cu o naturalețe neegalată.
Iar Freddie a fost inegalabil din toate punctele de vedere.
Am apreciat și faptul că nu s-a insistat asupra morții lui, nu a fost un fel de Million Dollar Baby în care procesul morții e atât de lung și de chinuitor (mai ales pentru privitor). Am iubit și filmele „grele”, de genul Requiem for a Dream, dar nu mai am răbdare să mai „sufăr” alături de protagoniști, ca acum câțiva ani.
Am dorit un film plăcut, relaxant, cu ceva muzică decentă, pe care o cunosc atât de bine și am difuzat-o timp de 10 ani în emisiunile radio. Exact asta am primit.
O sărbătorire a celui care a fost unul dintre cei mai senzaționali performeri din toate timpurile, o poveste frumoasă, ușor amuzantă, fără strofocări și prețiozitate. Nu-i dau notă, doar recomand. E posibil să vă placă 🙂
