Am dat de un topic deştept acum ceva timp şi cuget că e un subiect interesant. Cu toţii avem sau am avut iubit(ă) şi orice relaţie ne învaţă ceva. Greşim uneori şi tragem concluziile, mai sunt şi alţii care iau decizii aiurea etc. Ideea este că, dacă stai să studiezi serios problema, mereu rămâi cu ceva din experienţele astea.
Şi iată că, după 7 ani cu “soarele” luminându-mă, am ajuns la concluzii măreţe:
Am învăţat că sunt iubită pentru cine sunt.
Prin tinereţuri, pe când visam să devin o tanti superbă şi senzuală, mă chinuiam să mă împopoţonez, că, deh, asta place bărbaţilor. Am avut nişte experienţe neplăcute cu unghii lungi (drace, că nu le suport. Am mereu unghiile tăiate scurt, curate şi cam atât. Nu pot tasta, nu mă pot scărpina, nici OB-un nu intră ca lumea cu gheare. La mine cel puţin). Am umblat cu “toace”, deşi la 1.70 nu e chiar necesar, că îs cal destul. Am pus mascara pe gene şi nu mai deschideam ca lumea ochii (am gene naturale ţepene, deci no need for this), am încercat ruj, până mi s-a făcut rău să îl tot înghit (mă ling pe bot mai ceva ca Juni, dacă am ceva pe buze).
Pe la începutul relaţiei noastre, pe când încă îmi făceam procese de conştiinţă că nu sunt sexy, l-am întrebat pe “soare”: “auzi, tu nu ţi-ai dori să fiu la fustă mini, machiată etc.? Nu te deranjează că sunt in jeans şi fără fond de ten?”. Răspunsul m-a lăsat cu gura căscată: “haina o porţi să te simţi bine”. Şi uite că ne “elegantizăm” la ocazii speciale, în rest facem colecţie de “blugi”, tricouri drăguţe (am din alea micuţe şi strâmte, că alea îmi plac .. asta e cred una din puţinele “feminisme” la mine) şi pantofi sport. Singurele excepţii spre feminitate sunt un parfum mereu bine mirositor şi epilarea completă. Chestie de igienă zic eu.
Am găsit în timp şi metode de a fi mai “mişto” cu haine de materiale decente (exclus plastic sau ce e în multe din mizeriile ce trec pe post de bluze de “gagici”), un miros plăcut şi eu, superbă cum sunt în ochii lui 😀
Dacă nu îţi place jobul tău, fă ceva.
Pe vremea pe când mă curta “soarele”, aveam doar job la radio. Salariul era tot mai mic (nu se mai plăteau “suplimentarele” şi chiar stăteam rău cu banii. Pe când observam eu ce naşpa e situaţia, domnul meu mi-a zis ceva de genul: “nu-ţi convine? Ia încă un job, munceşte mai mult şi mai bine, schimbă locul de muncă”. Ştiu că în clipa aia mi s-a părut foarte dur şi nedrept.
Am făcut bot pe moment şi mi-era ciudă pe el, că e atât de dur cu mine. Următorul pas a fost să caut şi altceva. Din momentul ăla am avut 2 joburi, după care, în momentul în care unul s-a dus, mi-am făcut firmuliţa mea şi lucrez tot în 2 locuri. Nu am mai avut niciodată probleme cu banii de atunci. Şi să mor dacă nu îmi place munca mea.
Astea două cred că sunt cele mai importante aspecte, dacă vorbim de faze de genul “self-improvement”. Probabil că mai important decât astea două este că am învăţat ce înseamnă să iubeşti. Cu adevărat, nu doar când ai chef sau plouă. Că trebuie să faci compromisuri uneori şi că respectul reciproc este esenţial.
Pe voi ce v-a învăţat iubitul (iubita)?
