În urmă cu nişte zile bune am descoperit că este ceva foarte putred în Danemarca în ceea ce mă priveşte; am o piatră. De fapt cred că e mai OK să vorbesc la trecut, dar hai să nu vă stric plăcerea “filmului”.
După ce am venit de la cei doi medici (ăla de familie şi urologul), m-am pus pe “clocit”. Am înghiţit medicamentele, mi-am plâns de milă pe blog şi am adunat informaţii şi urări de “stoicism” de la toţi cunoscuţii, care au născut şi ei. Majoritatea mi-au spus că naşterea normală e ceva mai plăcută decât să scoţi pe uretră o piatră şi, date fiind dimensiunile “perlei” mele, mă aşteptam la cântarea României şi alte concerte adiacente.
A trecut weekendul. Nu mai frecam menta în pat, că doar mă simţeam bine. Aveam aceeaşi durere difuză de spate cu care trăiesc de 5 ani (crezând, intelectuală ce sunt, că e de la vreo căzătura la karate. Aşa că m-am liniştit că am spatele praf şi .. sănătate). În rest, nimic. Băgat la maţ apă cât 5 elefanţi şi făcut vizite frecvente în “camera tronului”.
Luni vorbeşte a mea bunică la telefon cu medicul ei şi se plânge că sunt şi eu cu un picior în groapă (la ea şi o răceală de a mea este o calamitate) şi doamne cât de tânără sunt să mă “duc” atât de devreme. Vorbesc şi eu cu el şi îi spun amuzată că tre’ să nasc perla, dar în rest mi-s bine. Insistă să facă şi el un eco.
Să facă, zic eu, că doar e gratis şi probabil că sunt vreun monument al naturii de vrea lumea să mă admire.
La eco vine întrebarea capcană “la ce rinichi spuneţi că este piatra?”
Păi la dreptul, soarele meu, că e mare şi lată chiar în mijloc. Şi la un rinichi de vreo 5 ţanti, cred că 1.5 se cam vede. Nu, nu o vede. Cogitez că au vreun aparat de 2 bani, îi mulţumesc oricum pentru consult, sfaturi şi urări de bine şi plec. Peste 1 zi tre’ să ajung oricum la cabinetul privat al urologului (că doar acolo plătesc, de ce să mă cheme tot la spital?) să vadă el ce şi cum.
Şi vede .. pe dracu.
“Nu, nu e piatra. Niciunde. Se pare că aţi născut-o” zice el amuzat. Mi-a urat să am parte şi de o naştere normală tot aşa de “pe nesimţite” ca asta şi îs norocoasă. Cogitez că e posibil să o fi născut luni seara că atunci parcă mă mai dureau şalele. E drept că eram plecată de 7 ore de acasă şi “nemedicată”. Naiba ştie.
Cert este că nu am apucat să o culeg şi să o fac medalion, nici să sărbătoresc ziua ei de naştere. Toţi cunoscuţii sunt ferm convinşi că am avut noroc cu carul (îs de acord). Culmea este că durerea aia “de spate” a dispărut şi ea, mi-am recăpătat mobiliatea în zona “taliei” aşa cum era înainte de primele dureri de acum 5 ani.
Nu vă dau datele despre medicul în cauză, chiar dacă este OK, pentru că sunt supărată. Faptul că a tras nişte “business” spre cabinetul privat m-a costat 140 de lei. Un consult de 5 minute şi un eco de 2. Mă simt “trădată” 😀
