Îmi veți permite să ignor elegant problemele politice. Am fost astăzi la Consulat să votăm amândoi, apoi ne-am plimbat frumos pe 5th Avenue și am revenit acasă după câteva ore. Avem speranțele noastre, probabil se vor împlini. Dacă nu, avem destule chestii la care să cugetăm oricum și o viață pe care să ne-o croim în continuare împreună.
Revin însă la marea noastră problemă (una dintre cele mai mari), faptul că noua generație este „cuc și altă pasăre”, când e vorba de studiu. Există câteva influențe uriașe în educația unui copil, iar școala este una dintre ele. Sunt de acord că sistemul este cu cântec, am prins și noi ceva din marile reforme și ne-au dat peste cap puțin. Nu suficient cât să ne ratăm viitorul, doar cât să ne înfuriem că suntem conduși de niște .. cizme.
Din fericire însă pentru un părinte, în momentul în care școala încetează să mai fie un factor important în a sădi dorul academic în tânăra odraslă, există alte 2 variante pe care le poți mai ușor controla ca părinte și care ar putea contracara greșelile din sistemul de educație.
FAMILIA – dacă în famile nu se promovează studiul, mai greu pentru copil
Există copii care au ajuns „cineva” în ciuda familiei. Au avut părinți fără respect pentru școală sau chiar care s-au opus (că mai sunt și nebuni din ăștia). În general însă, dacă în familie există un clar interes pentru studiu, copilul va fi influențat în bine.
Îmi amintesc cu amuzament acum de metodele alor mei de a mă da spre citit. Pe la vreo 6 ani am învățat să citesc pentru că bunica mea se dădea „rănită” seara, când avea „datoria” să-mi citească povești. Știu că-mi spunea în glumă „trebuie să înveți să citești, că mă termini în fiecare seară”. Mai mult sau mai puțin amuzată, am prins însă ideea: faptul că aș ști să citesc mi-ar aduce „independența” în programul de lectură din fiecare seară și nu ar mai fi nevoie să mă rog de nimeni.
Am învățat ușor să citesc și de a atunci am lăsat-o pe biata femeie să doarmă liniștită. Am crescut cu obiceiul de a citi seara, înainte de culcare, am avut o bibliotecă garnisită bine acasă. Mon pere avea un sistem chiar și mai șiret. Rar mi-a spus „citește cartea asta că-i bună”, probabil crezând că mai am și eu încăpățânările alea de copil care nu face ceva de-al naibii, după ce i-ai recomandat asta.
El avea însă mereu în mână câte o carte și, dacă dorea să mă atragă, recitea chestii pe care le știa de hăt bine. Cum mă tot plimbam prin camera lui, cărțile noi pe care le avea în mână îmi atrăgeau imediat atenția. Muream de curiozitate și abia așteptam să termine cartea, șmecherul nici nu o lăsa din mână imediat ce doream eu. Partea bună e că totuși citea repede, deci era vorba de câteva ore, maxim o zi. Așa am descoperit o groază de scriitori, doar că vedeam cărțile la ai mei în mână.
Discutam despre cărți, spuneam ce am pe lista de lectură etc.
Studiul a fost jobul meu principal ca și copil, iar ai mei au ținut cu dinții de ideea ca eu să fac școală. Mi s-a spus mereu că așa am șansa unui serviciu mai bun, că poate voi avea o viață mai ușoară. Am avut note bune, deși pe mon pere niciodată nu l-a interesat asta. Îmi spunea mereu că nu contează ce notă am, pentru că ele, notele, sunt mereu date subiectiv. Conteaza ce ȘTIU. Asta, spuneau ai mei, nu poate fi controlată de nimeni. Poți lua note rele că nu te suportă un profesor, dar ce știi tu să faci nu-ți ia nimeni.
Dacă în familie studiul nu este văzut ca fiind important pentru un copil, nici copilul respectiv nu va da doi bani pe școală. Așa că, înainte să urlăm că profesorii sunt de vină pentru totul, hai să fim siguri că noi, ca părinți, oferim un exemplu demn de urmat și că ne implicăm în viața școlară a odraslei.
MEDIUL – spune-mi cu cine ești prieten și-ți spun dacă iei BAC-ul
Un al factor uriaș de influență pentru junior este gașca lui de prieteni. Am avut șansa de a avea prieteni de familie și personali care puneau mare accent pe rezultatele bune școlare. Aveam o prietenă de familie cu 2 facultăți terminate ca șef de promoție, extrem de deșteaptă și de studioasă. Mi-era rușine să spun dacă aveam un opt, când am dat examene (admitere la liceu, BAC, admitere la facultate) știu că eram terifiată de ideea că aș eșua, pentru că nu aș fi avut curajul să o privesc în ochi.
Am fost obișnuită de multe ori să stau cu oameni mari, așa că prin liceu aveam destui prieteni cu 6-10 ani mai mari decât mine. Învățători, profesori, oameni de media (că tot eram pasionată de radio pe atunci). Cum să vii să le spui că ești tufă la învățătură, când toți erau oameni realizați, care dovediseră că un pic de carte nu a omorât pe nimeni. Și era normal ca unul dintre subiectele de discuție să fie școala. Eram mereu întrebată cum „merge” școala, ce doresc să urmez după ce termin liceul etc. Am știut de la 14 ani că doresc să fiu ori la ISE (la Relații Internaționale), ori să merg pe Litere. Aveam de studiat mate, economie, română și engleză. Guess what, vorba neamțului, am studiat de-mi ieșea abur pe urechi.
Faptul că am avut prieteni adulți m-a ajutat enorm, pe lângă cei câțiva de vârsta mea, la fel de studioși. La 17 ani aveam și prieten, care învăța la Energetic (un liceu de 2 lei, așa era considerat), doar că picase proba practică pentru Liceul Militar sau ceva de Poliție, nu mai țin minte. Și cu proba de sport (pe aia o picase) era exact când dădeam noi română-mate, s-a dus pe copcă sesiunea de vară pentru el, așa că a dat în toamnă unde s-a putut.
Era star-ul liceului, copil sărac, cu alți 3 frați după el, care avea un vis: să devină medic. În mod normal nu prea ajungi medic dintr-o asemenea situație, eventual un maistru sau poate inginer. Raportez cu multă plăcere și mândrie, deși nu ne-am văzut de aproape 14 ani, că este medic. Și unul extrem de bun, după cum spune cumnata, care l-a avut rezident (da, știu, lumea e mică). A tras ca un animal de povară, studia pentru liceu, studia pentru admiterea la facultate și era noaptea pe capul unor prietene „nurse” la Spitalul Județean, pentru că dorea să învețe meserie, chiar dacă nu avea chiar ce să caute acolo.
Prietenele cele mai bune erau și ele mari „studioase”, deci nu prea mergea altfel.
Dacă un tânăr are doar derbedei prieteni, este foarte posibil că va ajunge la fel. Dacă are exemple de oameni care au reușit prin studiu, prieteni ce știu să și învețe, nu doar să se țină de prostii, vor avea și ei o legătură normală cu studiul.
Înainte de a ne arunca din nou poalele în cap că nu este bun sistemul, hai să vedem dacă noi oferim sau suntem gata să oferim unui copil un sistem de valori clare, după care să se ghideze. Dacă noi înșine suntem interesați să învățăm, promovăm ideea de a avea „ceva în cap” și sădim în mintea lor ideea că școala nu este de joacă.
Cati parinti promoveaza cu adevarat studiul?
Cu adevarat insemnand studiul ca ca pasiune, ca scop in sine si NU ca metoda de a lua note bune, de a lua BAC-ul*, de a obtine o diploma, un loc de munca.
Din punctul asta de vedere, eu sunt foarte dezamagita de familia mea. Pentru ca mie mi-a pasat de materiile care imi placeau, lor nu (am auzit chiar un “ma cac pe matematica ta”). Da, am auzit si eu mereu placa cu “traba ta e sa inveti”, da, m-ar fi strans de gat daca picam BAC-ul sau chiar daca il luam cu opt, da, pana la un anumit nivel m-ar fi strans de gat pentru orice nota diferita de zece. Dar le-a pasat strict de rezultate (nu ca pe alea le-ar fi tinut minte mai mult de 2 minute dupa ce puneau intrebarea si eu “raportam”), le-a pasat doar sa aiba cu ce sa se laude in fata altora si prea putin spre deloc de ce imi placea mie, de ce ramanea in capul meu.
—
* Apropo, mie imi pare rau ca n-am avut curaj sa-l pic la vreo 3 probe. La doua din ele (romana oral si scris) pentru ca nu meritam sa-l trec si la a treia (geografie) asa, de protest, ca am vazut cum copiaza cei de la teologic cu nesimtire si nimeni de la supraveghere nu misca nimic. La fel cum imi pare rau ca n-am avut curaj sa nu termin o facultate…
PS & OT – Clear floats – you have floated elements in
#nav-singleand you’re not clearing them, so the#comments-titleelements looks weird-ish starting on the right for the most recent post (for which you have no next nav link)Saru’mana. Inca is in santier cu ze theme, ca nu-i totul gata. Am reparat 😉
Problema nasoala care se pune e ca daca ai bacul nu inseamna ca ai sanse mai mari sa-ti castigi o paine fata de cel fara bac (sau care a trecut bacul cu note mai mici). Sunt atatia absolventi de aseuri care intra in somaj imediat dupa terminarea facultatii. In schimb un frizer, dulgher, croitor, etc niciodata nu o sa moara de foame. Da, nu zic ca e ok sa nu stii sa indrugi 2 vorbe legate, cum i-am auzit la tv pe unii dintre cei picati cu brio. Dar nici bacul asta nu mai e ce a fost – o garantie a faptului ca niciodata n-o sa mori de foame.
De acord cu tine, cu o mica diferentiere: in general, daca stii sa faci mai mult decat munca necalificata, ai ceva mai mari sanse, cand se ‘deschide’ ceva. Sa lucrezi ca necalificat nu cere scoala speciala, deci poti invata relativ repede. Dar ai o alta deschidere fara de orice alta oportunitate.
Aia care intra imediat in somaj dupa ce au terminat scoala, din punctul meu de vedere sunt niste lenesi. Ideea este ca, la varsta aia, alergi sa te angajezi, nu sa stai cu burta sus. Dar, daca inca se permite asta, nebuni sunt cei care-si rup gatul ,cand vin banii gratis de la Stat.
Problema ii ca mahjoritatea parintilor vor de la copii sa vina acasa cu note bune, fara sa constientizeze ca ei trebuie sa ramana cu ceva informatie si nu doar cu note de 10.
Aveti dreptate doamnelor si domnisoarelor :), sunt tot felul de situatii, e important cam cat folosesti ‘dupa’ in viata reala si la locul de munca.
Din 17 ani de scoala folosesc o singura chestie importanta. Hai, doua: ‘talentul’ componistic, de pot scrie toate balariile astea pe blog si engleza, pe care am invatat-o cu sfintenie. Engleza mai ales mi-a permis sa nu ma fac de rahat 10 ani in radio, cu pronuntii socante de titluri de piese si nume de artisti, iar acum imi pune o paine pe masa, pentru ca 99% dintre clientii mei nu sunt romani. Si faptul ca vorbesc/scriu engleza fluent mi-a deschis portile unei ‘piete’ internationale si sansa unui business din care sa traiesc.
In acelasi timp obisnuinta de a invata ma ajuta sa acumulez chestii noi. Am invatat singura web design, pentru ca si in scoala studiam de capul meu chestii care ma atrageau. Si faptul ca stii sa inveti, mai ai eventual ceva logica si idei ajuta enorm. Plus ca exista si chestia aia de se cheama cultura generala si care, chiar daca nu pune mereu painea pe masa, te ajuta sa nu te faci de cacao in fata oamenilor.
Deci zic ca sunt ceva avantaje pentru studiu, chiar daca nu toate sunt foarte clare 😉
Acuma am vazut ca m-am exprimat ca cizma mai sus. In fine, vroiam sa spun ca si eu cam tot cu aceleasi chestii am ramas din scoala, care sa ma ajute. In rest, timp irosit (in mare parte).
Am observat o mare problema cu generatia asta ‘ProTV’ care n-a mancat ‘salam cu soia’ macar pana la gradinita. Noi care am prins vremea lui ‘ceasca’ stim ce-i viata grea, am vazut cozi si magazine goale, avem spiritul muncii cat de cat.
Generatia asta noua e debusolata, nu prea poate sa munceasca sustinut, in schimb au fitze pana in cer. Nu vreau sa ma vait ca babele, dar cred vor fi mari probleme in cativa ani cand vom mai obosi si noi ‘ceauseii’.
Oare voi ‘ceauseii’ ati invatat cum sa educati si voi generatia viitoare pe timpul lui ceasca? Sau nu va considerati responsabili ptr generatia de azi?
Ma gandesc cu groaza, cand vom avea copil, cum va fi cu invatatul asta. Dar amandoi mergem pe aceeasi ‘melodie’ si consideram ca studiul este important. Notele sunt sau nu importante, depinde cat iti place sa te uiti la un carnet de note de zece. Nici eu nici ‘soarele’ nu am fost exclusiv premianti, dar am invatat bine. Cam asta m-ar interesa la junior: sa invete si sa constientizeze ca scoala nu-i rezolva problemele, dar ii poate da un avantaj in viata.
Singurele emisiuni de la protv la care ma mai uit:
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=fQyvx1msDY4
https://www.youtube.com/watch?v=D6FTgJtPzaU&feature=related
Sunt de acord cu tine ca, conteaza familia, anturajul, dar conteaza si sistemul. Spun asta pentru ca daca din start mergi la o scoala mai slab cotata sau un invatator mai slab, e clar ca pleci in viata cu un handicap; iar mai nou nu mai ai voie sa iti dai copilul la ce scoala vrei, esti obligat prin lege sa il dai la scoala de care apartii. Iar daca vrei sa iti dai copilul la un invatator bun, ai nevoie de pile si relatii.
Eu ar fi trebuit sa merg la alta scoala in clasele I-VIII. N-am mers la aia pentru ca era vazuta ca fiind o scoala slaba. Am fost la o scoala vazuta ca fiind o scoala buna, la o invatatoare buna.
La liceul la care am dat, prima la noi in clasa, cu 10 curat la mate si cu 9.96 la romana a intrat o fata care urmase scoala aia slaba la care ai mei n-au vrut sa merg. Fata a avut cele mai mari note si peste 4 ani la BAC, 9.80 parca. Si a luat premiul I in toti cei 4 ani. Si a intrat a doua la facultate. Si a plecat cu bursa in Germania dupa un an. Da, curat handicap, imposibil de compensat prin munca…
Hai sa vorbim de exceptii, bine? Daca tu care ai fost la o scoala buna nu ai reusit sa ai performantele fetei care a fost la o scoala slaba, spune multe despre tine dar si despre fata care a fost la aceea scoala. Dar te intreb, cati sunt ca acea fata???
@Ana – o dovada in plus ca NU DOAR scoala conteaza. O scoala slaba iti aduce un handicap, pentru ca trebuie sa cauti informatie pe altundeva, eventual sa studiezi cu meditatori sau sa tragi dublu pentru a avea performante normale. Dar, cu sprijinul corect de la parinti si eventual prieteni, poti sa faci minuni.
Fix atatia cati sunt in stare si isi doresc sa fie. N-a fost singura de la noi din liceu (liceu in care se strang anual medalii de la olimpiade nationale si internationale) care venea de la scoala aia. Stiu ca mai erau doua fete intr-o clasa paralela.
Scoala si profesorii nu conteaza prea mult. Matematica a fost mereu materia mea preferata, inclusiv in liceu, cand… ahem, sa zicem ca profu’ pe care l-am avut, desi un profesor excelent in zilele lui bune, nu mai era tocmai in varf de forma (nu mai rezista la ore fara sa stea pe jumatate afara din clasa si sa fumeze, avea si cu alcoolul aceeasi problema ca si cu tigarile, ni s-au scurtat de destule ori orele pentru ca profu’ a fost nevoit sa plece la orizontala cu ambulanta la spital). N-a insemnat nimic, mie mi-a placut in continuare matematica, nivelul meu la mate a fost de olimpiada, mi-am bagat picioarele in materiile care nu-mi placeau ca sa lucrez la mate, oricum nu lucram de ochii unui prof prea putin treaz ca sa observe. Am strans teancuri de foi si caiete mai ales in clasele XI si XII, cand am facut analiza matematica – nu mi-a placut nimic mai mult decat sa fac grafice de functii.
Poti gasi mereu un milion de motive pentru care ceva n-a mers asa cum trebuie. E foarte usor sa arunci vina in curtea altcuiva si sa ignori faptul ca lucrurile ar fi stat altfel (nu neaparat mai bine din toate punctele de vedere, dar de la un anumit moment iti cam dai seama de ce anume iti pasa si poti sa aplici niste filtre) daca ai fi facut ceva.
@brontozaurel da cu fizica cum te-ai inteles? 😀 ca si mie mi-a placut matematica, dar nu prea m-am inteles cu fizica, ptr ca faceam practica 0 la fizica, iar matematica e mai abstracta si mai usoara de pus in ‘practica’. 😀
Depinde care ramura a ei. Mecanica a fost preferata mea pana la sfarsitul anului unu de faculta. Fizica nucleara nu mi-a placut de nici o culoare in liceu (asa ca am avut noroc ca subiectele de bac din partea aia au fost la nivelul la care sa le poata rezolva si un babuin cu jumatate de creier lipsa), doar la facultate a devenit interesanta. In rest… a fost ok fara sa treaca prin plafon nivelul entuziasmului in timpul liceului. Ca dupa aia a venit facultatea si toate cursurile orientate spre partea de electronica au ajuns sa-mi placa in draci… asta e alta poveste.
N-am plans in nici un caz lipsa partii practice. Mai ales ca laboratorul n-arata grozav si atractia mea era oricum pentru partea teoretica.
Eu eraq sa mi-o fur la mate…dara am luat 6.36…..eram mai bun la stiintele abstracete..gen romana ,filozofie!
Sincer, singura varianta sigura e ca odrasla sa-si doreasca ceva de la viitorul lui/ei. Ca pana acolo e drum lung si munca multa, inclusiv din partea parintilor, e altceva. Mi se pare ca presiunea in ziua de azi e prea mare, in special in unele familii, notele/mediile nu arata intotdeauna gradul de cunostinte! Iar cu un viitor asa incert, in care, orice facultate ai urma, ti se spune peste tot, online si offline, ca e inutila si o sa mori de foame dupa, una dintre consecinte e numarul mare de picati la bac. Nu numai picati, dar care nu mai au deloc sperante pentru un viitor.
Am de gand sa fiu sincera .Oare nu netul ne face pe toti mai curajosi ?
eu mereu am fost genul ala de eleva care invata sporadic cum ii place si ce ii place , eram convinsa ca numai la ce imi place pot fii buna.
Sa invat sa imi iasa pe urechii ?Niciodata , ma incalzeam cu o medie de 9,30 sau 9,60 in anii cu noroc.
Atitudinea mea foarte proasta fata de invatatura , fac ce vreau cum vrea …a venit probabil ca un fel de revolta la replica parintilor mei “fata esti proasta si buna de nimic”.
Imi pare rau sa aud ca ai tai aveau o asemenea atitudine. Eu am fost un copil iubit si ‘impins’ mereu cu vorbe frumoase. Si am invatat pentru mine si pentru a-mi bucura familia. Nu cred ca e neaparat sa invete copilul pana il ia naiba, dar e bine sa stie, macar de la o varsta, ce doreste de la viata si ca trebuie sa munceasca pentru asta. Si io, cu ideile mele invechite, chiar cred ca scoala este ‘jobul’ celor mici 😀