M-am transformat într-o mare sedentară în ultimele luni. Drept este că am avut intenții remarcabile și aici, dar, după ce am făcut o „clasă” gratis la Tiger Shulmann (kick-boxing, deși clubul e mai cunoscut pentru MMA și Karate) și am aflat că m-ar costa 200 de dolari pe lună, m-am mai liniștit. Există cluburi de arte marțiale prin zonă, dar multe sunt cu săli mici și destul de împuțite, iar eu în Timișoara mă antrenez în sala aia mare de sport de la Universitate. Deci am „talente” în program, nu oricum 🙂
Pe aici există și prostul obicei să primești contract pe câteva luni, iar eu nu căutam decât un loc în care să-mi mișc fundul puțin, no strings attached. Oricum am mai scos bicicleta la trambalat, plus că, atunci când ies la preumblare prin Manhattan, fac destui kilometri, cât pentru două săptămâni de stat cu dosul în sus. Cum prima chestie pe care vreau s-o fac în România e să mă reapuc de sport, zic să fac o listă cu chestiile pe care le-am încercat deja și care-mi sunt aproape de suflet. Vă invit și pe voi să menționați ce sporturi ați făcut și care v-a fost preferatul.
Karate
Ăsta este ăl mai tare din parcare pentru mine, pentru că l-am practicat „semi-profesional”, adică m-am antrenat 4-5 ture pe săptămână, doar că nu m-am dus la competiții (dar m-am antrenat cu echipele de kata și de kumite). Competițiile de karate nu sunt ieftine, așa că am decis să rămân la plăcerea de a face serios karate și să cheltui banii pe altceva. Deh, la 20 și de ani, când m-am apucat, să ai o medalie nu mai era atât de „fun”, ca atunci când ești adolescent.
Karate-ul este marea mea dragoste și-l foarte recomand oricui. Este un sport extrem de epuizant, faci mușchi pe unde nu visezi, oamenii în general sunt super simpatici, iar întregul proces, cel puțin pentru mine, ajută enorm. M-am transformat dintr-un schelet ambulant într-o tipă care arată chiar decent,am dobândit o mai mare ușurință în a mă concentra (dacă eram în SUA mă diagnosticau ăștia cu ADHD de la 3 ani, cred), a-mi stabili țeluri și a le atinge etc. Este un sport absolut benefic, pentru copii și pentru „iepe” mari ca mine.
Iubesc hainele pe care le purtăm, ador să văd sau să execut o tehnică bună, mă simt excelent în dojo (doar de aia mi-am ales un asemenea nickname :))
Tae Bo
Într-o vară, acum vreo câțiva ani, pentru că nu aveam cursuri la antrenamentele de karate, mi-am luat prietenele la niște ture de Tae Bo. Care este un fel de amestec între aerobic și ceva tehnici de arte marțiale. O „apă chioară”, dacă te interesează aspectul „marțial”, dar un sport extrem de epuizant, dacă mergi să te miști puțin. Am prins un mare respect față de acest sport, mai ales după câteva antrenamente după care am venit acasă în patru labe.
Mi se pare caraghios să stai cu mănuși pe dește, când faci tehnică în aer, prefer și la sac să dau fără protecții, chiar dacă înseamnă să dau mai încet. Cuget că-i mai util să-mi obșnuiesc mâna cu impactul, altfel cu „perne” ai mari șanse de a face tehnică proastă. Și la o primă tură fără mănuși era cât pe ce să-mi rup o încheietură, pentru că dădeam prost. Dar divagăm.
O altă fiță personală este că mă antrenez desculță. După 6 ani de karate nu pot să fac sport în sală cu pantofi de sport, mă scot din minți pur și simplu. Deci, la Tae Bo, eu eram nebuna desculță și fără mănuși.
Aerobic
Asta a fost ocazia mea de a hali o bucată bună de „humble pie”. Eram iar într-o mică pauză de karate, pe vremea pe când chiar făceam serios și aveam suficientă rezistență la efort. Și mă ia o prietenă la aerobic, chestie pe care accept să o fac doar de dragul ei, în ideea în care mi se părea o chestie de „gagici”. Știu că sunt din tabăra respectivă, cromozomial vorbind, dar tot mi-a displăcut ideea să fac sport cu damele (culmea e că 70% din practicanții noștri de karate sunt tipe, dar nu te pui cu nebuna).
Nu știu dacă antrenoarea respectivă a citit în stele că nu dau doi lei pe sportul ei, drept e că ne-a servit un antrenament de am zis că mor pe loc. Cum sunt încăpățânată și mândră ca un cocoș, deși mi-a spus că e OK să mă opresc, dacă nu mai pot, nu sunt genul care se oprește. Adică duc antrenamentul până la capăt și după aia văd dacă ajung și ziua următoare. Din fericire pentru ego-ul meu exacerbat, nu m-am făcut de rahat, chiar am fost lăudată că-s începătoare și mă „țin” atât de bine, dar am tras o binecuvântată febră musculară de am ținut-o minte.
Deci, chiar dacă este „girly stuff” la o primă vedere, aerobic-ul, făcut cu un antrenor bun, este criminal de extenuant. Dar, mergând pe principiul că mușchiul care doare se „întărește”, zic că-i hăt bine loc de făcut condiție fizică.
Kick-Boxing
Am stat departe de stiluri de contact ani buni din simplul motiv că nu-mi doresc să devin „a killing machine”, plus că, ideea de a lua picioare și pumni în chestia aia dintre urechi, nu m-a încântat niciodată. Dar am testat apele în iarnă, invitată fiind de Tomata. Din nou am avut încăpățânarea să duc antrenamentul până la capăt, deși aveam mult timp de inactivitate. Am reușit, din fericire și ambele i-am impresionat pe băieți. Pentru că, spre deosebire de „trupa” mea de la karate, unde sunt destule dame, aici erau două: noi.
În rest .. antrenament serios, multă, multă transpirație, dar extrem de plăcut. Am învățat cum trebuie aplicate unele tehnici (există ceva diferențe între tehnica „rigidă” de Karate și cea de kick-boxing), dar ne-am descurcat bine de tot. Comenta antrenorul că se vede că am făcut karate și nu chiar puțin. Aveam tehnica OK, chiar dacă nu pușca neapărat cu ce trebuie la KB.
Tenis
Am jucat „un fel” de tenis cam toată copilăria. Aveam o prietenă cu o curte destul de mare și care deținea și rachetele necesare, plus mingi. Așa că dădeam iama aproape zilnic pe la ea și jucam de zor. Nu mi-aș fi permis niciodată să merg la antrenamente, dar ne-am distrat de minune. Am apucat să joc pe teren serios aici, când am fost în Pennsylvania și, deși bărbații mă bat la orice oră, pe gagici le cam țin în șah. Ador sportul ăsta, dacă prind ocazia, nu iert nimic.
Fotbal
.. de maidan. Am „practicat” asta până prin liceu, cred. Eram băiețoiul cartierului, dădeam la tibii și apăram în poartă al naibii de bine. Am iubit mingea rotundă și orice ocazie de a da în ea. Chiar și acum, dacă se lasă cu o „pasă” măcar, pun imediat picioarele la mișcare.
Pe când eram puștoaică urmăream și meciurile cu bunicul meu, fie iertat. Aveau un farmec aparte (pe lângă faptul că se juca totuși, nu erau atâtea „fițe” ca acum). Prin liceu am pierdut pasiunea asta (aveam enorm de învățat), așa că a intrat în istorie.
Ciclism
.. tot de maidan. Iubesc bicicletele, chiar și acum, când am mașină și nu prea mult timp să stau pe șa, dacă văd o bicicletă frumoasă, casc ochii și o oră. Mi-am luat o bicicletă serioasă în ’99 și am investit câteva salarii de am transformat-o dintr-o bicicletă proastă, într-una decentă. Spre deosebire de cei care consideră că orice chestie pe 2 roți e OK, am avut ocazia să „călăresc” destule biciclete bune, să realizez diferența.
Am circulat prin facultă’ cam toți anii cu bicicleta, o lăsam doar când ningea. Dacă era uscat, chiar și la zero grade, eram pe bicicletă. Cu echipament de ski, o căciulă pe căpățână și dă-i bătaie. Am avut în 2000 accident (m-a lovit o mașină), dar tot nu mi-am pierdut pasiunea. Am așteptat cu răbdare 1 lună, să-mi pot folosi brațul drept din nou, și am urcat în șa cu prima ocazie. Din fericire nu am repetat cascadoria.
Acum 2 ani mi-au „șutit” frumoasa bicicletă din fața blocului, așa că anul acesta am preluat de la prietenul nostru Mongoose-ul lui anterior (a luat o pereche de biciclete Fuji pentru el și nevastă-sa), iar eu am luat bicicleta lui. Arată ca aia din poză (exact modelul respectiv). O voi face bucăți înainte să plecăm și o trimit pe vapor (vine în 3-4 săptămâni, dar nu mă costă atât de mult ca pe avion), apoi sper că prietenul Grațian va avea timp de ea (sau știe pe cineva care să se ocupe). Aș mai face niște modificări (schimbătorul de viteze nu mă încântă, probabil schimb ghidonul cu unul cromat .. mai vedem). Trocariciul merge foarte OK, așa că-l voi folosi când e vreme bună, să aibă vecinii mei motiv să mă căineze că nu mai am bani de benzină 😛
Handbal
Am jucat cam tot gimnaziul la școală și mi-a plăcut enorm. După ce, prin a V-a, m-a aruncat o „dihanie” de a VIII-a pe spate în careu, de mi-au sunat toate ideile în cap, am realizat că nu-mi doresc să mai joc în teren. Așa că am intrat în poartă, unde am făcut a doua descoperire din ziua respectivă (hai a treia, dacă punem la socoteală și existența stelelor verzi, văzute cu respectivul prilej): că nu apăr chiar prost.
Pentru că trăim în Evul Mediu în ceea ce privește condițiile de sport, nu am văzut în viața noastră o sală de specialitate, așa că jucam pe vânt și soare în curtea prăfoasă a școlii. Drept e că prin zona porții era foarte curat, că luam eu tot praful pe haine.
Mi-am petrecut anii de gimnaziu fiind maxim portar, suficient de bun și la fotbal, de se băteau echipele pe mine. Prin liceu am mai jucat puțin, dar acolo făceam ore „normale” de sport, apoi la facultate am făcut un semestru cu un dobitoc care nu făcea altceva decât să ne pună să alergăm în jurul terenului. Nu cred că am pus mâna pe minge mai mult de 2 ori în toate orele. La începutul semestrului al doilea am văzut karate pe lista de sporturi și … restul e istorie.
Cam astea ar fi pe scurt câteva sporturi pe care-mi place să le practic, când se găsește timp. Aș relua antrenamentele de Karate, odată ce revin în țară și sper să mai prind pe careva cu chef de biciclit. Tura voastră să povestiți ..
Super. Inseamna ca ar trebui sa ne ferim de tine!!:P
Eu fac halbere de cate ori am ocazia…restul…
Nu tre’ sa te feresti. Sunt extrem de pacifista 🙂
Chiar 8 n-am 😀 Eu am facut atletism pe vremuri (pe la la 6 la 14 ani, cu ceva pauze). N-am fost niciodata o fata prea muncitoare, ma duceam cam in sila la antrenamente, impinsa de la spate de familie. Mi-a placut sportul, dar nu m-as mai apuca din nou acum. Inainte de atletism, am avut o tentativa de judo, dar n-a durat decat 2 saptamani pentru ca aveam 5 ani jumate si nu pricepeam nimic.
In scoala generala si in anul 2 de facultate am facut volei. N-am ajuns la performante, dar joc decent (adica nu ma feresc de minge, pot sa fac o preluare sau o pasa… atacurile sunt pentru “avansati”). De cateva luni joc volei o data pe saptamana impreuna cu colegii de munca si e genial! N-a fost foarte placut cand afara erau 40 de grade, dar a meritat.
In ASE sunt 2 ani de sport obligatoriu – inainte sa aflu ca pot merge la volei, am facut un semestru de aerobic (hai sa inghesuim 40 de fete intr-o sala minuscula, cu ventilatie proasta) si fitness (hai sa inghesuim 40 de fete intr-o sala mai mare, unde singurele aparate sunt 15 biciclete stationare). Chestia asta mi-a taiat tot cheful de asemenea sporturi. Nu-i de mine sa topai fara scop. (O data am facut tae bo in loc de aerobic – foarte misto, dar foaaaarte obositor.)
Pentru viitor… o prietena m-a invitat sa merg cu ea la catarari. Nu stiu daca asta intra la sporturi, dar imi suna foarte distractiv si sper sa ajung acolo in curand.
Si merg cu bicicleta la munca din cand in cand, si mai ies pe role… dar astea nu le-as prea incadra la sporturi 😛
Io atletism nu as putea face, urasc sa alerg ‘fara scop’. Pune-ma sa fac 4 ore de tehnica, dar nu ma pune sa alerg in jurul unui teren 10 minute, ca nu o voi face 😀
Volei am mai jucat si eu putin la scoala si cu prietenii. IUBESC sportul asta, nu prea apuc sa-l practic, dar e super. Problema cu fitness-ul la noi (si nu doar) este ca multe cluburi sunt pur si simplu infecte. Este cald de capiezi, prea putin spatiu si prea multi oameni.
Catarari? Suna super interesant. Si zic ca-i foarte sport, ca ai de tras pe acolo de numai 🙂
Dupa prima sedinta… mama ce muschi la maini o sa fac :)) Nu a fost atat de obositor cat ma asteptam, dar am o febra musculara la antebrate de mor. Iar maine trebuie sa joc volei tot cu antebratele astea…
-Handbal in scoala generala;
-dansuri populare vreo 10 ani (daca pot fi trecute la sporturi);
-karate (pentru ca iubitul meu era campion national, european :)))), intre timp m-am maritat cu iubitul si nu mai fac karate :))) dar nici el nu mai este campion, este numai un antrenor de campioni; :)))
Nadia – tare !
Eu am facut un semestru de Judo cand eram mica, apoi cam un an de Tae-Bo si Pilates (aveam si Aerobic inclus in abonament, am mers la o singura ora si pur si simplu mi s-a parut ingrozitor de obositor…. la Tae-Bo transpir, de la Aerobic mi se face rau) si cam atat la capitolul “cursuri platite”.
Am avut un job care presupunea sa merg pe role toata ziua, si ala era un pic de sport. In rest jucam baschet cu prietenii (desi sunt foarte mica de inaltime, dar nimeream des cosul de la 3 puncte).
Insa recunosc ca nu-s o persoana foarte sportiva de felul meu, in general nu prea agreez sporturile… cel putin nu la nivel competitiv. Poate pentru ca nu-s foarte buna :))) Ma enervau orele de sport de la scoala, pentru ca nu mi se pare normal ca eu, om de 1,58 m sa fiu notata pe aceleasi criterii cu o tipa care facea volei profesionist si avea vreo 1,80. De aia mi-am si scos scutire in ultimii doi ani.
Ramona: nu stiu exact unde locuiesti in NY, dar incearca LA Fitness. Poate se nimereste Sa ai vreun gym aproape. Au oferta de $30/Luna fara contract. Cauta si locatii publice cu bazine de înot, terenuri de tenis etc. La unele colegii e posibil sa aibă locatiile de gym deschise si pentru public, la prețuri foarte modice.
Eu am făcut in Ro handbal din clasa a 5-a pana in anul 3 de facultate si pe lângă ceva atletism. Am cautat sa ma reapuc de handbal dar aici nu s-a auzit de așa ceva. De fapt ei au handbal, dar e un joc individual in care lovesti mingea de un perete. Very interesting!:))Aici fac înot, surfing, bodyboarding, joc tenis si mă dau cu bitzicla 🙂 Mai joc din cand in cand si volei pe plaja, ba chiar avem si campionate pe caprarii lol
sa va desenez personajul: detesta cu pasiune sportul sub orice forma. detesta sa-l pratice, detesta sa urmareasca o competie sportiva (cu exceptia patinajului artistic). in plus, ii este o frica aproape patologica (as zice patologica de-a dreptul, dar nu-s medic) de cazaturi/lovituri, desi suporta binisor durerea (aproape ca atipesc pe scaunul dentistului la o curatare de canale sau mai stiu eu ce).
dar am practicat:
1. handbal, 2 ani, in scoala generala. antrenamente serioase. 5 zile/saptamana/2 ore/antrenament. imi dadeam sufletul p-acolo si nu se lega nimic. apoi a intervenit o problema medicala si m-am lasat.
2. drumetii pe munte (se pun?), fiecarea vara, de la 10 la 20 de ani. dupa-aia cand si cum s-a putut. fac parte dintre nebunii care se duc la munte sa faca trasee, nu sa se plimbe prin parcul statiunii. nu ma sperii prea usor de trasee de 7-8 km numa’ dus. fara, chestii prea complicate, crampoane, alpinism sau alte smecherii d-astea, dar un traseu numa’ pe drum forestier il gasesc plicticos.
3. cred ca fitness se cheama. ma chinuia talentul pe tot felul de aparate. ma plictiseam in spume sa ma tot chinui p-acolo. singura parte misto era sauna de dupa. extaz curat.
4. dans. singura forma de sport care imi place cu adevarat (in afara de drumetii, care nu stiu daca e chiar sport). vals, tango, salsa si inca vreo cateva. sa termini o melodie, cu pasii corecti nu e chiar apa de ploaie, iar o tura de salsa, pe melodie cu tempo rapid, te cam lasa lat.
in afasa de handbal, m-am lasat de toate din lipsa de bani. (bun, la dans a contat nitel si ca nu gaseam un partener stabil si fara lanturi la picioare; daca era, vedeam eu la ce puteam renunta)
este foarte bine ca faci sport ! eu sunt unul dintre aceeia care nu pot deloc sa nu fiu activ. De la 7 ani am facut fotbal de performanta,iar pana la 22 de ani cat am in prezent am mai facut anumite sporturi gen:Atletism,Baschet,Volei,Tenis de Camp,Inot,Arte Martiale,Judo,Handbal,Patinaj,Jogging,Gimnastica plus Gimnastica Ritmica,Dans Sportiv,Rugbi plus altele care nu imi vin in minte acum…
Super tare ideea de a posta aceasta tema – de a renaste in sedentari de noi , amintiri din viata activa si poate , ne reapucam din nou ! Multumim.
Sporturi practicate, la nivel performanta:
-Tenis de masa in scoala generala vreo 2 ani
– Portar de handbal vreo 4 ani – rezultate : am jucat turneul final de juniori doi
– Karate-Do vreo 7 ani performanta, inca vreo 10 ca intretinere si pasiune, si sper inca multi de aici inainte 🙂 – rezultate – campion national , participare la campionatele europene
Sporturi practicate ca pasiune si din foarte multa placere:
– volei , catarare-alpinism ( foarte complex sport si foarte solicitant) , speologie, basket, drumet montan – cu un rucsac mai mare ca mine prin munti Romaniei si putin ai Americii, dansuri , ski, parapanta, bicicleta, etc
Am incercat odata fotbal si urasc sportul asta , sau mai bine zis Lumea acestui soprt.
Mi-i se pare o pierdere de timp si o batjocura fata de entuziasti sportului romanesc. Dar poate sunt prea subiectiv si am intalnit numai “fotbalisti ” certati cu viata 🙂
Una peste alta : Handbalul si Karate – Do -ul raman iubirile vietii mele.
[dojo, scuze de off-topic]
nu m-am putut abtine sa nu-ti inspectez avatarul – drace, fain animal!
Încearcă wushu/kung fu. îți solicită mușchii și în același timp ai o stare ‘chill’. cu trecutul tău în karate s-ar putea să ți se pară prea… liniștit, dar cu timpul vei descoperi cât te poate dezvolta 🙂
avem de ales,ori mancam bataie ori de lovesti cu vreo minge :))
:)…Asta este subiectul meu preferat…si eu am facut de toate de la arte martiale de contact lupte-libere, mma, kick box…am trecut prin toate….dar cel mai mult cred ca mi-a plcut ….fitnessul….e singurul care nu te accidenteaza..ca prea am bagat bani..in dintisori si …urmele sporturilor facute vrei nu vrei se vad..pacat ca nu se si castiga din asta!
Sport? Eu? Neah…
Eu is aia care nu a reusit niciodata sa invete sa mearga pe bicicleta (am reusit in schimb sa-i fac poster pe cei care au incercat sa ma invete… bineinteles, cazand placinta peste ei), sa inoate, sau sa stea macar in picioare pe patine.
Un fel de “timeline”:
Inainte de ’90. Daca e inainte de ’90, atunci eram cu siguranta inca la gradi. M-a lovit pofta de gimnastica ritmica dupa ce o fetita a unei colege de-a mamei mi-a demonstrat cateva chestii in timpul unei vizite pe la noi. Hohote de ras cand am mentionat asta. Citez: “Asta se face mare, nu mai incape ea prin cerc.” Partea trista e ca au avut dreptate, dar nu suficient. La ~1.64 metri si ~44 kile cat am acum sunt prea mare pentru asta, dar prea mica fata de fanteziile mele de a deveni amazoana…
Scoala generala. Am avut colegi/ colege care practicau deja/ s-au apucat in perioada aia de diverse sporturi si, din nou, mi-au facut si mie pofta. Dar… unu, cei care veneau in scoala de la diverse cluburi in cautare de doritori nu m-au luat niciodata in calcul pentru ca eram jalnica la absolut orice. Si doi, nici prin ai mei nu s-a putut, mereu gaseau motive: “tu nu esti facuta pentru asa ceva, uita-te la tine!”/ “sportul e pentru prosti, tu sa faci bine sa inveti!”/ “ai idee cat m-ar costa sa te tin la tenis?”/ “te sui pe cal la bunicu’, ce-ti trebuie echitatie?” (da, eu is aia care n-a calarit decat cu calul intre picioare, coama in pumni si “sa speram ca nu pic”).
In primii 4 ani nici n-am facut sport. Invatatoarea facea cu noi romana si mate, la restul materiilor primeam note din burta. Clasic, nu? In clasa a cincea s-au schimbat lucrurile. Si am inceput sa facem sport. Prima mea nota? Patru! La alergare. 50 de metri, mie mi-au trebuit peste 14 secunde. Amuzant, a doua a fost zece pentru ca una din putinele chestii pe care puteam sa le fac era sa sar. Nu ca la asta ma descurcam extraordinar fata de restul colegilor, dar macar reuseam sa sar suficient cat sa fiu la limita pentru zece. Prima medie de 7 din viata mea. In trimestrul 2 s-au imbunatatit lucrurile pentru ca era iarna si probele la sport se dadeau in beci, pe saltele. Si a doua chestie pe care eram in stare sa o fac era sa ma indoi. Deh, experienta secreta (secreta pentru ca ai mei nu mi-ar fi permis niciodata sa risc integritatea mobilei si a propriei coloane in halul ala) a “acrobatiilor de canapea” (am si “demolat” una din canapele la un moment dat) si de la bara de batut covoare.
In trimestrul trei am aflat ca va trebui sa sarim coarda pentru o proba la sport. Soc, groaza! Alta chestie pe care nu reusisem niciodata sa invat s-o fac. Am inceput sa “ma antrenez” pe ascuns acasa cu o “coarda” facuta din sireturi de la cizme. Tin minte ca aveam cel mai haotic stil, roteam bratele din umeri si am fost socata de cat de rapid se duce coarda aia din cauciuc de la scoala (si de cat de tare poate sa loveasca!) fata de “coarda” mea din sireturi.
Profa de sport ne dadea de multe ori liber sa jucam handbal. Ceea ce insemna vegetat in cazul meu, pentru ca eram atat de inutila incat nu ajungeam niciodata sa fac vreo echipa. In clasa a opta tin minte ca m-am apucat de ridicat “greutati”. Tot asa, in secret acasa, folosind sticle umplute cu apa (ideea mi-a dat-o colega mea de banca si mi s-au aprins instant beculetele – daaa, vreau sa am brate ca ale ei!).
Liceu. La liceu, sport se facea in sala de sport. Unde existau cosuri de baschet. Sase la numar. Asa ca dupa “incalzire” era liber la baschet si se puteau forma mai multe echipe. Si era totul proaspat, nu aveam reputatia aia de inutila la sport. Nu am fost vreo “stea” nici la baschet. Eram mica de inaltime. Nu eram in stare sa alerg. Nu eram in stare sa blochez pe nimeni – mi-era groaznic de frica de orice fel de contact. Habar n-aveam de orice fel de reguli. Dar puteam sa sar. Si sa nimeresc cosul de oriunde. Bineinteles, doar atunci cand reuseam sa scap putin nepazita pentru ca altfel eram extrem de usor de blocat (si extrem de usor de accidentat – trei sferturi din clasa a XI-a le-am petrecut cu glezne, genunchi sau degete busite, iar mana mea stanga nu si-a revenit complet nici pana acum dupa izbitura din februarie 2001). Dar am ajuns sa fiu si eu aleasa prima sau a doua cand se formau echipele. Bineinteles, intotdeauna cu rol clar: in atac.
In timpul liceului am aflat si ca in urma acrobatiilor de canapea am ramas mai flexibila decat majoritatea oamenilor si nu doar suficient de flexibila pentru baremul de sport. A fost un adevarat soc s-o aud pe profa de sport ca ma striga – reactia mea initiala a fost de “ce-am mai facut acum?” 🙄 Nu mi-as fi imaginat in veci ca ma cheama in fata pe saltea sa demonstrez cum trebuie facut podul din picioare sau cum trebuie sa stam in cap. Am mai aflat si ca sunt zero barat la rezistenta sau la forta.
Ultimii zece ani. Putin baschet pe unde se putea, mai mult din inertie dupa liceu. Am invatat sa ma deplasez cat de cat pe role. Dupa sapte ani de asa ceva, sunt in continuare jalnica. Poat sa ma deplasez cu o viteza… rezonabila, dar am nevoie de teren plat, orice panta, denivelare in cale sunt echivalente cu buf! Si nu sunt in stare sa ma opresc decat agatandu-ma de un stalp, gard, banca sau trantindu-ma pe jos. Oricum pic daca incerc sa folosesc frana, asa ca mai bine pic controlat.
In ultima vreme m-am apucat sa fac tot asa, pe cont propriu prin casa… nu stiu cum sa-i spun, e un fel de amestec de mai multe chestii. Kickboxing cu greutati prinse de glezne (folosesc de 4.5kg si initial m-am ofticat ca nu gasesc mai grele, pentru ca alea de 400g mi se pareau apa de ploaie, dar apoi am descoperit ca diferenta de la 400g la peste 4 kilograme este… este! 😆 te obisnuiesti dupa o vreme si acum mi-e mai usor decat la inceput, dar tot nu e ca si cum nici n-ar fi acolo). Plus sarit peste scaune. Plus indoit in diverse moduri, plus tumbe, plus stat in cap, in maini, plus abdomene, plus un fel de flotari, doar ca nu sunt cu bratele tot pe podea, ci pe o masuta. Toate astea amestecate, dupa cum am chef.
Mi-ar placea sa ma apuc de alpinism in sala, ma tot freaca ideea de vreo doi ai deja…
Pana acum vreun an si ceva, cand m-am lasat, fumatul era sportul meu preferat. Acum, pentru ca am renunta, cum spuneam, m-am apucat de mers, mers pur si simplu. Dar merg, nene, cand am ocazia fac 10-12 km/zi! Merg deja si la sala, regulat, si… cam atat! Pentru o persoana atat de… imibila ca mine, e suficient! 🙂
Di toate am facut si mai fac cand se iveste ocazia; tenis de camp,ceva fotbal ciclism si sala …Din pacate oar sala a ramas ceva sigur…
Handbal si atletism in scoala generala, tenis in fata blocului pe cand eram copil, tenis de masa in scoala primara (tatal meu era pasionat), arte martiale vreo 2 luni de test:), inot de vreo 2 ani. In prezent, Tai Chi, Yoga si inot pentru ca e muuullttt prea cald pentru un fotbal cu baietii.
am facut gimnastica pana la liceu, apoi putin volei asa de forma, vreo cativa ani de aerobic, ceva tae-bo, iar acum inot din cand in cand, ca e prea cald si am devenit comoda. poate odata cu racoarea ma mai loveste harnicia 🙂
Din pacate, cu primele 4 enumerate nu am avut tangente, asta desi imi doream cand eram micut sa practic karate…cu ultimele 4 ma inteleg foarte bine insa!
8 sporturi pe care le-am practicat si care-mi plac – Blog…
In care aflam ca Ramona Iftode-i polisportiva. Zic ca-i un exemplu de urmat….
[…] poetului, restul e istorie … Am mai practicat câte ceva până la minunata-mi vârstă (am și scris despre ele), acum fac serios înot (luni și vineri) și Tae Bo, cu o antrenoare ce scoate din noi 10 calupuri […]