Out of Practice

Dacă tot mai am aprox. 5 săptămâni de acces pe Netflix și Hulu (două servicii pe care mi le-aș dori în România și pentru care aș plăti fără să clipesc cei 8 dolari cât îi costă pe americani o lună de streaming), tot caut diverse seriale, să le „gust” puțin înainte de culcare. Una dintre cele mai noi găselnițe e un serial nu chiar nou (2005), dar chiar amuzant. Mi-am dat seama că e mai vechi, când tot vedeam că unul dintre personaje tot se laudă cu un Motora RAZR și eu aveam telefonul prin 2006. Dar o iar pe arătură …

Out of Practice ne aduce în prim plan o familie de medici, fiecare pe câte o „felie”: mama, tata, fiul și fiica. Celălalt fiu este psiholog, ceea ce, pentru doctorii ăialalți din familie înseamnă că de fapt nu e doctor „normal”.

Stewart Barnes, tatăl, este proaspăt divorțat de nevastă-sa și destul de fericit în brațele secretarei sale, de varsta copiilor lui. Lydia, cardiolog de succes și fosta nevastă a lui Stewart încearcă să „navigheze” prin situația proastă în care se află: divorțată, avându-i ca și colegi pe fostul soț, plus pe secretara lui.

Fiica lor, medic la Urgențe iubește femeile, la fel ca și fiul lor Oliver (jucat de Ty Burrell, pe care-l știți din Modern Family). Acesta este „plastic surgeon” și un afemeiat cu acte în regulă.

Singurul care pare a avea toate țiglele pe casă este Ben, mezinul, proaspăt lăsat baltă de nevasta lui. Cu toate că nu se suportă unii pe alții, frații și părinții fac un efort să-l scoată din pasa proastă și să-i reamintească diferența dintre ei, doctori adevărați și el. Spre deosebire de frații lui, care nu au fost în stare să aibă o relație mai lungă de câteva săptămâni, Ben vine după 7 ani de mariaj.

Asistăm în fiecare episod la câte o problemă ce trebuie rezolvată în familie și la tot felul de situații amuzante. Din păcate serialul are doar un sezon (22 de episoade), deși merita o mai mare atenție, pentru că este destul de amuzant.

Vă las plăcerea de a-l descoperi 🙂

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793

11 Comments

  1. Ramona: poți vedea Netflix si in Ro…printr-un mic “artificiu” : te conectezi la un VPN. Da un Search pe Google:)
    Si io-s mare fan de seriale, așa ca orice review ajuta. Tocmai am terminat de vazut primele 2 serii din “The Glades”, si dacă îți plac TV show-urile action&adventure , probabil îți va plăcea si asta.:)

    • Saru’mana de idee. Voi incerca asta pe Hulu, cand ma intorc in tara. Daca nu, exista si alte ‘metode’ sa vedem serialele 😀

  2. Puzderia de filmuleţe cu doctori, avocaţi, militari, neveste de militari şi poate în viitorul apropiat şi amante de militari pe care le produc nepoţii lui Unchiu’ Barack de ceva ani încoace au vreo legătură cu diferenţa de statut social dintre aceste 3 categorii şi restul publicului lor?.. 😉

    ~Nautilus

  3. Am vazut Modern Family – mi-a placut foarte mult, imi aducea aminte de unul dintre serialele copilariei mele – Familia Bundy – am indragit personajele iar povestea pe care ne-ai prezentat-o tu despre serial pare una destul de realista asa ca, desi nu sunt fan al serialelor cu medici, o sa trag si eu in seara asta cateva episoade.

  4. Salutare, eu de 2 zile ma uit la un serial care imi place foarte mult si anume: White Collar. Referitor la hulu si netflix citeam pe un forum ca se pot accesa si din Ro. Eu daca vreau un serial il iau dupa torrent 🙂 nu ma acuzati ca nu sunt singurul.

Comments are closed.