Tu cât de des îți schimbi telefonul?

Încep să-mi iau șuturi pe alte bloguri, că nu-s destul de cool că 1. nu am smartphone și 2. nu doresc un iPhone, după care se pare că bălesc românii care știu ce face. Mai ales ăsta nou, că zici că a luat foc blogosfera cu atâtea păreri pro și contra.

Ceea ce mă uimește pe mine este că mulți dintre cei care acum ar da sute de euro cash sau pe credit pe agregatul în cauză, făceau anul trecut același efort pentru 4S sau cum s-a chemat minunea, acum 2 ani pentru modelul anterior și așa mai departe.

Eu sunt ceva mai zgârcită se pare și nu alerg să-mi schimb mașina (că tot e „veche” de 4 ani și Opel chiar a scos o Corsa mai nouă), iar agregatele mele „electro” sunt de obicei folosite până crapă sau devin prea uzate moral. Am luat un DSLR, sătulă de săpuniere, dar, chiar dacă anul acesta puteam să-l schimb, intenționez să trag de el cât se poate.

Fostul laptop m-a ținut aproape 6 ani. L-am schimbat în 2010, pentru că deja dădea semne că-mi va face surprize. Anul acesta aproape că m-am certat cu „soarele”, că-s căpățânoasă și nu doresc să schimb HP-ul. Păi de ce să-l schimb, dacă merge OK. I-am schimbat tastatura, că-i bușisem backspace-ul (scriu repede și de obicei prost), am reinstalat Windows-ul că-l umplusem cu tot felul de tâmpenii și doream să-l iau de „curat” din nou. Merge de bubuie și preconizez că, dacă nu-l apucă tremuriciul, măcar încă 2 ani ar trebui să mă servească.

Am un mp3 player luat de iubi acum 6 sau 7 ani. Un goGear din ala mic cât o monedă mai țeapănă. Are radio și 4 GB de memorie „muzicală”. Nu-mi trebuie mai mult. La cum se prezintă, prea repede nu scap de el.

Celebrul meu deja telefon e din 2007 sau 2008, nu mai știu sigur, mi-e să nu vă mint. Un „touchscreen” prea mare dacă mă întrebați pe mine. Funcționează impecabil, arată încă OK. Mă tot bate gândul să fac pradă în niște lei să caut un telefon MAI MIC (cum erau prin 2006-2007 LG-urile și Samsung-urile alea micuțe cu „slide”). Dacă nu, probabil va rămâne să fie folosit încă măcar 2-3 ani, până dorește să se „pensioneze”.

Pe când eram puștoaică mi se părea puțin rușinos să țin ceva mai mult timp, că se gândeau alții că eram săracă (nici nu ne dădeau banii din casă, drept este). Și credeam că ai mei nu sunt atât de „cool” cum ar trebui să fie, dacă țin lucruri absolut funcționale în casă, în loc să le schimbe cu ultimul răcnet. Apoi am crescut și am trecut pe banii mei, observând că schimbările astea de obicei nu se lasă ieftin.

Prin 2006 lucram la firma unei colege, care, alături de soțul ei, schimbau telefoanele ca pe șosete. Apărea acum un Nokia șmecher? Dădeau 500-1000 de euro pe el de nou, îl țineau 4-6 săptămâni, după care vedeau un Samsung superb și la modă. Vindeau telefonul cel nou pe sume derizorii și dădeau din nou câteva salarii „românești” pe un nou agregat, urmând să repete faza, când Motorola scotea ceva nou sau orice alt producător din vremea respectivă.

Avantajul lor era că stăteau pe banii lu’ tata (tatăl băiatului) și că oricum primeau bani de spart fără să le ceară „babacul” socoteală. Dar să stai pe banii tăi și să pierzi sute de euro la 2 luni doar pentru a fi la pas cu moda … pe asta probabil nu o voi înțelege prea repede.

Deci … cine-și ia noul iPhone? Îl schimbați că e la modă, s-a stricat telefonul anterior? Contează să fiți la pas cu moda sau trageți de orice aparat cât poate ține „viața” lui?

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793

50 Comments

  1. Cam o dată la doi ani când îmi expiră abonamentul și pot să-mi iau un telefon nou (la preț mic) la fidelizare.

  2. Eu ma regasesc in ce ai scris in postul acesta 🙂

    Eu pana ieri foloseam un Nokia 2330 (care inca merge bine-mersi), pe care l-am cumparat acum vreo 3 ani. De celelate 4 telefoane pe care le-am avut inainte am scris aici: https://blogu.lu/alina/2009/01/18/istoria-telefoanelor-mele-mobile/ 🙂 Am simtit totusi nevoia sa imi iau un smartphone si am ales Samsung Galaxy S3.

    Primul laptop (un Dell Inspiron) mi l-am cumparat acum 2 ani si jumatate si il folosesc si acum. De vreo cateva luni nu prea il mai tine bateria mai mult de 45 minute si se incalzeste prea tare, dar inca nu e cazul sa il inlocuiesc. Inainte de a-mi cumpara laptopul, m-am descurat foarte bine timp de cativa ani cu un desktop, pe care il folosesc ai mei acum.

    Chiar si camera foto e un HP Photosmart M537, cumparata acum vreo 5-6 ani. Nu pot face poze bune noaptea, culorile nu arata extraordinar, merge pe baterii AA, dar isi face treaba. Am calatorit mult in ultimii ani si am facut mii de poze. Nu o schimb pana nu reusesc sa imi cumpar un DSLR decent.

    In afara de asta, nu am cine stie ce electronice: doar un iPod Shuffle (chiar primul model; primit cadou) si un Kindle Touch, cumparat anul acesta.

    Se poate foarte bine si asa 😉

  3. Am avut E71 imediat ce-a aparut la Cosmote (si cred ca a fost printre primele din Romania); E72 la fel (dar dintr-un accident nefericit m-a tinut doar 2 saptamani). E71-le m-a servit cu incredere si l-a schimbat dupa 4 ani, cu E6 doar pentru ca E6 are procesor mai puternic (si se simte diferenta). E71 l-am curatat, i-am schimbat carcasa si e ca nou. Acum, E6-le ma cam enerveaza cu unele apucaturi si ma gandeam la o schimbare, dar nu prea am ce sa aleg. Nu ma incanta touch-urile, iar singurele bar qwerty fara touch, disponibile sunt blackberry, care iara nu ma incanta. Asa ca…nu-mi schimb telefonul 🙂 desi mi-ar prinde bine niste functionalitati de android (dar pot trai fara ele). Nu-mi schimb telefonul pentru ca a aparut altceva nou, il schimb cand chiar nu mai face fata cerintelor

  4. Depinde de prioritati. De exemplu, eu am aparatul Nikon D40 de mai bine de 4 ani si nu vad de ce l-as schimba prea curand, insa daca as fi de meserie fotograf, l-as fi schimbat demult.

    Asa si cu telefoanele. Daca te promovezi cu ajutorul retelelor sociale ( Instagram, Tumblr, Pinterest, Twitter etc), atunci este necesar un telefon cu o camera buna si pe care sa poata fi instalate cele mai bune aplicatii pentru modificarea pozelor.

    Telefoanele cu camera de 8 MP le-au schimbat pe cele cu camera de 5 MP, cele cu memorie interna de 32 GB pe cele cu memorie de 1 GB, cele cu procesor quad-core pe cele cu procesor de 1 GB, si tot asa.

    Oricat de bun este telefonul pe care il am in prezent, tot este ceva care sa ma nemultumeasca la el. Eu am acum un HTC One X. Super telefon, insa daca peste un an apare un telefon cu performante asemanatoare dar care sa aiba in aceleasi conditii o autonomie de 3 ori mai mare, mi l-as lua imediat.

    Deci depinde de prioritati.

  5. Pana acum, mi-am schimbat telefoanele doar cand s-au stricat (nu mai mergea tastatura etc). Nu mi-am dorit un smartphone, dar am primit unul acum aproape 2 ani si acum nu m-as mai intoarce la un “dumbphone”… dar nici nu intentionez sa-mi schimb Galaxy S-ul pana nu crapa. Da, au aparut doua modele noi intre timp, dar al meu functioneaza perfect!

    Singurul lucru de care nu am nevoie, dar pe care mi-l doresc foarte tare e un Kindle Paperwhite. Tot sper ca vechitura mea (Kindle 2) o sa se strice, dar merge bine mersi de cand l-am luat!

    • Depinde ce înţelegi prin perfecţiune.

      Numai bloggerii şi jurnaliştii auto fomişti pretind că obiectul pe care îl au la testare, telefon, tabletă, maşină, aragaz, LCD etc merge perfect, n-are niciun fel de defecte, străluceşte din toate punctele de vedere, de ai zice că orice e fabricat după 2006 e făcut din aur, bătut cu diamante şi tapiţat cu piele de cur de babuin somalez 🙂

      ~Nautilus

  6. De obicei, orice gadget nou as lua, ma documentez mult inainte. Si il cumpar pentru ca predecesorul lui si a dat obstescul sfarsit. Am avut un HP care m a tinut 6 ani. L am schimbat cu un Dell atunci cand am inceput sa schimb cardul graphic ca pe sosete. Am avut un Nokia N70 5 ani si l am schimbat cu un Nokia C6 acum 2. C6 are touch screen, tastatura qwerty prin slide orizontal, a rezistat la enspe mii de cazaturi si e smart atat cat ii trebuie unui telefon. Deci prevad ca o sa ramana inca mult timp cu mine. Povestea ta de mai sus cu IPhone ul este tipic romaneasca: se cheltuie mai mult decat se castiga, ceea ce inseamna sa fii mereu pe minus si e o chestie care mie nu imi place. Daca am un ban in plus calatoresc sau ii implinesc o dorinta copilului.

  7. Asa-s de satula de noul iPhone. Pe mine ma doare sufletul sa dau bani multi pe gadgeturi. Mai bine ii dau pe o vacanta sau pe o iesire, nici intr-un caz pe un telefon. Laptopul meu e de 4 ani si merge super OK, tot HP, sper sa nu trebuiasca sa il schimb repede.
    Telefon mi-am luat recent ca aveam nevoie de smartphone, nu era o fita, si mi-am luat ceva ieftin.
    De cei care toaca banii parintilor… no comment, nu le stiu valoarea, e clar.

  8. Cam o dată la 1,5-2 ani schimb telefonul, de obicei la înnoirea abonamentului. Am avut un Sony Ericsson w660i prin 2007 (care merge si acum, i l-am donat mamei împreună cu un card de 8 GB si asculta 4-5 ore muzică la servici, atât ţine bateria, e cea originală din 2007). Apoi un Sony Ericsson w902 care din păcate l-am ţinut doar un an şi ceva, l-am scăpat jos… Mă prinde apoi curentul Smart cu un Nokia 6210n care l-am vândut că începea să se dezintegreze (era sh).
    Din Ianuarie deţin un LG optimus Hub şi aşa modest cum este el, îmi satisface toate nevoile unui smartphone (social, messenger, mail, youtube, etc).

    Nu sunt adeptul schimbării unui produs că nu mai este la modă, îmi cumpăr telefoane la expirarea abonamentului sau când găsesc o ofertă foarte bună. De stricat nu poate fi vorba deoarece am grijă multă de ele. 😀

  9. Ha, io telefonul nu-l schimb prea des. Cand a apărut primul IPhone, mi-am luat un G1. Pentru ca iPhone-ul nu merge pe network-ul celor de la T-Mobile. Si pentru ca am io o slăbiciune pentru telefoanele cu tastatura reala. E foarte greu sa scrii mesaje in traffic de pe o tastatura virtuală. Lol. După G1 a venit G2 si apoi am zis sa schimb pe o platforma Windows. Deși Lumia e dragut, ușor, tine bateria, ceva nu mi-a plăcut la el, si l-am schimbat cu un HTC Amaze 4G. Am vrut un myTouch 4G slide, dar Amaze-ul era mai bun ca specificatii tehnice. Amaze-ul e mare, așa ca e mai greu de pierdut! Dar din cauza Display-ului mare, bateria se cam duce. Am rezolvat problema parțial cu un incarcator de mașina.
    In rest la mine-n casa cam totul e dublat. Apple si…restul. Acum cateva saptamani mi-am inlocuit desktop-ul PC-ul cu un CyberPowerPc. Merge struna si chiar am instalat in seara asta ” release candidate” Windows 8. Rămâne de văzut care sunt avantajele fata de Windows 7.
    Deși mi-am cumpărat un DSLR, cred ca l-am folosit de 3 ori pana acum. Mi se pare aiurea sa car atâtea scule după mine, si oricum nu-s eu un mare fotograf.:)) Mai am un Semi-pro Sony camera, vechi, cumpărat cand a dat faliment Circuit City, dar pe care-l am mereu la mine-n mașina. Înainte de-a pleca in vacanța mi-am cumpărat o camera subaclavatica:). Un Panasonic Lumix DMC-TS3, si care s-a comportat bine in apa. Inca nu am avut timp sa vad toate pozele, dar par ok. Asa ca recomand! 🙂
    Ama, tu stii Ramona, ca aici nu e chiar big deal sa-ți schimbi aparatura, mai mereu sunt oferte “irezistibile” :)) Așa ca io nu o consider ca pe o chestie hip sau la moda, ci o chestie normala si suportabila financiar. Iar prin prisma domeniului in care lucrez, necesară.
    Just my 2 cents!

    • Dia, cand vine telefonul la 100-200 de dolari pe oferta, la salarii de cateva mii de dolari, inteleg ideea de a schimba agregatul, desi probabil io tot as tine sculele pana le ia gaia .. sau aventual le-as vinde pe ebay sau in Romania 😀

      Dar cand costa 2-4 salarii si oricum ai o jucarie absolut functionala si inca noua (1 an pentru mine nu inseamna vechi), pe care ai luat-o anul trecut cu mari eforturi la preturile nesimtite din Romania, deja parca suna altfel distractia

      • Ramona, sunt de acord cu tine ca e aiurea sa-ți schimbi electronicele cand situația materială nu-ți permite. Dacă lucrezi intr-un domeniu unde ai nevoie de electronice puternice si software updatat care necesita resurse, atunci merita efortul. Nu stiu exact cam care este nivelul salarii-produse in Ro, si de aceea nu mă pot pronunta. Dar merg pe mana ta! 🙂
        Eu am optat pentru un plan care nu-mi oferă posibilitatea sa cumpăr telefoane la oferta, tocmai pentru ca nu le schimb foarte des. Si am făcut si calculul, si tot mai bine îmi iese dacă le cumpăr cand vreau eu la valoarea pieței. De obicei la oferta costa cam $150-$200 plus shippingul si $20 pentru nu stiu ce taxa. Probabil prețul real e undeva la +$450. Eu plătesc $50 + taxe cu totul unlimited( după 2g de traffic iti subtiaza putintel teava, dar eu nu am ajuns acolo niciodată). Pentru același plan dar cu telefoane la oferta platesti cca. $80 + taxe. Diferența pentru 2 ani este cam $750. Deci pentru același telefon plătesc cca. $900 la plan cu oferta. Well, eu mi-am cumpărat Amaze-ul cu vreo $500. Deci am castigat vreo $400.:)) Plus ca nu trebuie sa-mi reinnoiesc abonamentul la fiecare 2 ani daca vreau telefon, si așa mai ciupesc câte un discount, ca doar vor sa mă Tina ca si client. Vorbesc exclusiv de T-Mobile.

    • iPhonele nu merge decât pe networkul celor cu care are contract Apple, nu te lasă să instalezi nimic decât prin iTunes, nu înţelege decât formatele lor, merge din ce în ce mai prost cu fiecare actualizare de soft (fiindcă îi ocupă din ce în ce mai mult RAM, cum fac rivalii lor de la Microsoft cu Windows 7 & Co) şi mai are alte câteva mici buguri intenţionate care îţi scot peri albi.

      Aşa e civilizat, în sensul scandinav al cuvântului “civilizat” pe care îl folosesc toţi corporatisto-comuniştii de pe la noi. La fel cum netul la italieni merge fie extrem de prost şi gratuit, fie prost şi ieftin, fie prost şi scump, nu prea vezi pe nicăieri net de 60 Mbps reali (atunci când furnizorul spune că are 100Mbps aşteaptă-te să aibă vreo 60 în realitate) pentru costul a 10 beri lunar, ca la noi. Sau la fel cum în Viena la ora 19 s-a pus lacătul pe uşa oricărui magazin, nu se pomeneşte de butic non-stop. Sau cum la francezi mâncarea din supermarket e de 10 ori mai scumpă ca la vecinii nemţi sau italieni. Din punctul de vedere al “statelor sociale civilizate”, să îţi vină toate produsele, alimentele, serviciile, softurile etc la nas contra unor costuri minore nu e o idee bună, te face să fii râzgâiat şi nesimţit 🙂 😛

      ~Nautilus

  10. Am citit si eu pe alte bloguri ca poluezi cu al tau batran LG. Eu de exemplu m-am pricopsit cu un telefon destept din prostie. Am intrat sa-mi platesc factura si am rasfoit prin telefone. Se facu’ ca era la oferta cu numai 50 de lei un HTC Wilfire S la prelungirea contractului si optiune de internet de vreo 3-4 euro. Mi s-a parut un deal bun si l-am comandat. Cunosc suficiente persoane care au Iphone doar de dragul ca e fain. Cam toti au bani si il folosesc strict pentru a comunica si a face poze. Nimic mai mult. De exemplu si mie-mi face cu ochiul un Thinkpad X1 ( e singurul model pe care as da banii) dar din pacate costa cat o masina second si nu stiu daca-si va scoate vreodata banii. Si apropo modelul tau de LG e chiar misto. A avut sotia pana cand la scapat in balta (n-am prins nimic mare in ziua aia deci nu merge ca momeala).

  11. Eu sunt ca tine, trag cat pot.. calculatorul meu (tip desktop) il am de ani buni… nici nu stiu sa-ti zic cati, dar in jur de 5 cred. Anul asta ne-am luat un laptop ce-i drept, dar mai mult ca sa-l foloseasca sotul, eu tot pe asta vechi stau.

    Telefoanele tot asa mi le schimb, odata la 5 ani. Pana acum am avut doar 4 telefoane. Acum am un smartphone, insa de-abia anul asta mi l-am facut cadou de ziua mea, deci in urmatorii cativa ani nici nu ma gandesc sa-mi iau altul.

    De obicei fac schimbari doar cand se strica sau am alte nevoi. Fostul meu telefon il aveam deja de prin 2007, de Craciun. Imi manca nervii, i se termina bateria repede (si era Nokia), mergea greoi, nu se auzea prea bine si in plus mie mi se schimbasera mult nevoile in ultimii ani.

  12. Nu-mi schimb telefonul. Indiferent cat de des l-as schimba, totdeauna se va gasi un tip “cool” care sa strambe din nas cum ca telefonul meu nu este “trendy”.
    Cartela insa o schimb destul de des ( ca sa nu mai fiu gasit de tipii cool).
    🙂

  13. In general eu..nu schimb nimic ce inca isi face datoria…adca suntem cam la fel Dojo….cat despre telefon zilele trecute m-am rasfatat si eu cu un galaxy s3 …de care sunt foarte multumit!

  14. Daca resetez “sabia” mea (Nokia 6310i), data de start e 1.1.2002

    Toata lumea râde dimineața de el, însă seara își pun smartfoanele la încărcat și se uită la el cu ciudă. După patru zile deja se oripilează și după o săptămână, când în sfârșit îl pun și eu la încărcat, murmură printre dinți “era cazul”

    • Gupi, cred ca astea au fost cele mai bune telefoane! pacat ca nu se mai gasesc, si miine as cumpara unul!

      • Din motive mai complicate de explicat, atunci când o instituţie de Stat distribuia telefoane de serviciu (cu tot cu abonamentul de serviciu), telefonul era mai tot timpul 6310i, iar dacă era necesar să fie smartphone era 6680 😛

        Lucrezi la Poliţie sau la Servicii?..

        ~Nautilus

  15. Telefoanele? Cam la 1 an. Pana in 2005. Cand mi-am luat un SE W800i. Pe care nu intentionez sa-l schimb. Daca n-o sa mai functioneze intr-o zi si nu gasesc un alt SE W800i, cel mai probabil o sa redevin persoana fara telefon.

    Desktop? Am avut 2 pana acum. Asta incepand din 1998.

    Laptopul pe care sunt acum il am de 5 ani. De schimbat, n-o sa-l schimb decat cu un alt Sony VAIO.

  16. Cine isi permite si bani cheltuiti nu sunt castigati de el prin munca lui clar ca nici nu se uita la bani,dar cand ai o familie de intretinut (vezi cazul meu) te gandesti ce pui maine pe masa la copii decat ce varianta de iphone este cea mai recenta…

  17. Am un Nokia 6300 inca de cand a aparut pe piata in Romania – prin 2007 cred. Functioneaza perfect ca si telefon, mai ascult si muzica 4-5 ore la el. I s-a cam desprins carcasa, insa nu-mi fac probleme:))) Uneori simt nevoia de un smartphone, mai ales cu meseria mea. Insa nu imi dau salariul pe asa ceva. Astept un parteneriat:D

    Laptopul il am tot din 2007, e un Acer TravelMate si cred ca mi se potriveste. Il iubesc de mor:) Da semne de boala, se incinge rau si il tine bateria 10 minute. Insa cine il foloseste pe baterie?! Anu’ asta, cu plecarea in Asia, am luat un laptop nou, insa il foloseste Vlad. Mie nu-mi place.

    Cu aparatele foto, ce sa mai zic? Am un Sony bridge din 2008. Se cam duce si asta, insa tot mai scot o poza bunicica. Anul trecut si-a luat Vlad DSLR ca se impunea – deh, meseria. A fost o investitie inteleapta, desi nu e cine stie ce.

    Deci, ati inteles ca nu fac schimbari. Folosesc lucrurile pana crapa si ma rog mult sa nu crape. Si de bani, si de obisnuinta. Nu ma intereseaza daca toti in jurul meu au navete spatiale, insa recunosc ca uneori nu scot telefonul din geanta:)) Ca oamenii e rai si barfitori. Si stric firma…

    • Ioana, cumpara o bateria noua pentru laptop. Dacă îl iubesti așa de mult, il salvezi de la o moarte sigura si dureroasa:)) daca-l tii la priza tot timpul, ai sanse ca din cauza fluctuatiilor de curent sa-l termini. Încearcă sa-i cureti ventilatorul, probabil ca de aia se supra-incalzeste. Exista spray-uri speciale pentru asta. Sau un aspirator…? 🙂 Umbla putin la setari si Încearcă sa-i reduci putin din luminozitate, ajuta. Ar mai ajuta sa cumperi un laptop cooler, dar asta poate după ce te intorci din călătorie. 🙂
      Aveți grija de voi, ok?

  18. Telefoanele mele rar se strică, mai des le pierd. Cam asta este şi regula în cazul meu: telefonul nou vine de fiecare dată când l-am pierdut pe cel vechi (şi asta se întâmplă cam o dată la 2 ani).

  19. Tu nu vrei să înțelegi că da, multă lume își cumpără un asemnea telefon pentru că le place. Ce ne permitem sau nu, e o altă discuție. Uite, tu dai banii pe un DSLR și obiective, altu’ îi dă pe un telefon. Nu-i trebuie aparat foto, e mulțumit cu ce scoate telefonul. De ce să ai mp3 player și telefon când pot fi amandouă într-un singur aparat?

    Că e marketing sau nu, e un obiect pe care mulți și-l doresc. Așa cum unii sunt pasionați de mașini și își caută piese, roți sau eu mai știu ce, așa alții sunt pasionați e telefoane.

    Cât despre Apple, lumea civilizată știe că sunt niște produse care funcționează. Deschizi și folosești. Mă uit la laptopul pe care mi l-am cumpărat și e butucănos și mai greu decât ar trebui să fie. Echivalentul unui laptop Apple de la Sony sau Hp costă la fel de mult. Da, Sony sau Hp are procesor de nu știu care, dar, fără un sistem de operare dedicat, are aceleași performanțe. Uite Ioana nu folosește laptopul pe baterie; păi să-mi fie cu iertare, laptopul înseamnă mobilitate. Culmea, toate astea nu conduc spre concluzia că produsele Apple sunt mai bune, ci doar că sunt o variantă cu avantaje și dezavantaje în funcție de așteptările ficăruia.

  20. Eu inca mai am primul mobil… Si inca merge… Precum si primul calculator… Care inca merge, desi rabla gafaie din ce in ce mai greu si s-ar cere scoasa la pensie. Dar… mai rabdam nitel, ca banii sunt inca putini.

  21. Tot pe criteriul eficientei in functionare am mers si eu pana acum si voi merge in continuare. Telefonul actual a fost cumparat prin 2008 – 2009 cred, laptop-ul are de acum deja 5 ani, sa nu-i fie de deochi.

  22. Am un Nokia 6300 de 4 ani si un Iphone 4 de 1 an. Le gasesc utilitatea la amandoua. Sunt multumita ca pot sa comunic si sa-mi fac job-ul, desi uneori as pleca undeva unde nu exista nicio retea, niciun telefon, nici macar internet !!!

  23. Cam o data la 2 ani atunci cand imi reinnoiesc abonamentul … insa am avut si telefon timp de 4 ani pentru ca dupa 2 ani am luat pentru altcineva.Nu sunt adepta schimbarii, imi plac lucrurile cat mai simple…

  24. Detin un Iphone 4 de 1 an si jumatate. Am fost si sunt inca multumti de telefon. Daca internetul pe telefon sta pornit si wifi-ul la fel, bateria tine doar 1 zi, dar nu ma deranjeaza sa il bag pe fiecare seara la incarcat. Cei de la Apple au un marketing foarte puternic. Cand au scos Iphone 4S si implicit un nou update de soft, noul soft l-au facut sa fie optimizat pentru I4S, iar cei cu I4 si cu modele anterioare de Iphone au vazut cum bateria telefoanelor nu mai rezista nici macar o zi. De cateva luni, neschimband stilul de vorbit sau de navigat pe internet, daca plec cu bateria incarcata 100%, spre dupa-masa trebiue sa il bag la incarcat. Cand va aparea in Romania, imi voi cumpara un I5, dar nu la liber, este mult prea scump, este mai scump si decat un Ipad 3.

  25. N-am iPhone si nici nu-l vreau. Am un Galaxy s2 luat in anume circumstante: mi se duse-se fostul Samsung, imi plac Samsungurile si am vrut sa nu-l mai schimb pe viitor decat cand plesneste si el. L-am luat de pe emag parca, cu un voucher si am mai scutit ceva bani..ma rog, a fost cam scump dar de aproape 2 ani e cel mai bun prieten al meu si cred ca va mai fi cel putin 2-3 ani.

  26. il schimb cand e uzat moral. daca as astepta pana cand se uzeaza fizic as muri cu el de gat pentru ca si acum folosesc pe post de alarma un Sagem MYV65 de 8 ani de zile (am mare grija de lucrurile mele).
    am folosit primul iphone timp de 4 ani iar anul trecut l`am inlocuit cu iphone4s. trecerea de la un model la altul a fost mare, am apreciat diferenta de performanta, viteza, display, camera, tot. consider ca iphone4s e practic nou nout asa ca o sa`l schimb cand va aparea un iphone6 sau 7.
    ca sa raspund scurt la intrebare, schimb rar telefoanele mobile.

  27. Dupa o perioada in care schimbam telefoanele ca pe ciorapi m-am oprit la un Motorola V3x (pe care inca il mai am si-l mai folosesc. Dar pe langa acesta am mai “consumat” vreo trei din 2005 de cand am luat V3x-ul. Acum am si un Motorola Defy de care sunt multumit.
    Deocamdata iCeva-urile nu ma impresioneaza si nici nu-mi fac cu ochiul.

  28. Pai parintii nu vor sa ma lase sa iau un telefon cu touch ca cica il schimb prea repede. Acum 4 ani cand voiam un Nokia 6300 (bine, erau si schumpe la vremea aia) tot la fel. Nu nu si iar nu. Dar acum 2 ani am gasit o oferta cu 2 milioane, un Nokia 6300, si l-am luat. Acum aceasi poveste, vreau sa imi iau un Samsung cu touch (toti prietenii mei au telefon cu touch) si parintii nu ma lasa :(( In fine…

    Despre computer, in februarie mi l-am schimbat. Aveam un Toshiba A200 foarte bun, caruia i s-a stricat chipsetul de la placa video si se bloca mereu. Acum am un Asus de la un prieten, am dat aproape un milion pe el :))

    In rest, am o tableta luata tot prin februarie, martie cu 2 milioane. Stit cum sunt parintii din ziua de azi, totul cu putini bani sau chiar deloc si doarte rar :))

    • David, daca astepti ca patintii sa-ti ia lucrurile, din pacate astepti dupa ei. Exista in viata chestii mai importante decat sa ai aceleasi prostii ca prietenii tai 😀

      Daca le iei cu banii castigati de tine, nu vad de ce ar avea probleme 😉

      • Nu-mi sti parintii…
        Mi-am strans bani pentru un telefon mai de demult si ei “NU!”. Spuneau ca in perioade de criza ( o.O ) si atunci sa mii ia banii. De atunci, numai mama imi ia din banii mei(si mii mai da la pastele cailor).
        Dar niciodata nu mi-au luat banii pentru asazisa “perioada de criza”.
        Nu au vrut niciodata sa imi faca un gest frumos (eu invat bine, sunt cuminte, am numai note bune) si nu vor sa imi ia ce imi doresc…
        De exemplu de ziua mea le-am spus ca mi-as dori un laptop, un telefon sau macar o tastatura pt. laptop (sti cat de repede se strica cu jocurile asta :D). Si ce crezi ca mi-au luat? O minge si un stick de 4 g. Bine, nu spun ca nu au fost bune, dar eu le-am spus si nu miau luat 😐

        Sper sa ma ajte vreunu cu o vorba sa le-o spun parintilor mei si sa ma lase sa imi iau telefon. Am bani, am de toate, dar pur si simplu nu vor sa dea comanda… 😐
        Noapte buna! :*

      • David, imi pare rau sa aud asta. Este intradevar criza si probabil banii aia ajuta in casa. Cati ani ai? Ca probabil in curand pleci la ‘casa ta’ si vei putea dispune cum trebuie de banii tai. 😉

  29. 12 ani 🙂 😀
    Dar tot nu inteleg faptu asta. Nu suntem nici bogati, nici saraci. Le-am spus ca vreau telefonu asta si mi-au spus ca la ziua mea 😐 si banuiesc ca imi iau altceva, de exemplu alt stick (l-am pierdut :D).
    Good Night!

Comments are closed.