Bot în bot cu preistoria

Dacă tot am pregătit ieri terenul amintindu-vă de cartea lui Arthur Conan Doyle (O lume dispărută), astăzi îmi fac plăcerea de a căuta prin arhivele cu mii și mii de poze „americănești”, cele câteva pe care le-am făcut la American Museum of Natural History din New York. Pozele sunt făcute în 2010, am reușit, deșteapta lumii, să omit a revizita muzeul în 2011 și anul acesta (deși era pe listă). Deh, femeie ..

Spre deosebire de multe atracții pe care le-am nimerit ca orbul Brăila, AMNH era pe lista mea de ceva timp, așa că am planificat toată plimbarea pe baza opririi acolo. De multe ori îmi alegeam trasee care să includă câte un muzeu, dar nu aterizam doar acolo, ci mă preumblam prin zonă și apoi ajungeam și la destinația în cauză. Era destul de umblat din Queens până în Manhattan, așa că, deși timp aveam destul, parcă mi se părea ciudat să-mi bat joc și să stau doar 2-3 ore.

Muzeul a fost interesant, cred că e bine de vizitat mai ales de către copii, că sigur nu se plictisesc. Au fost interesante animalele împăiate de acolo, am găsit și alte câteva expoziții care mi-au atras atenția, până am dat de una care chiar mi-a picat bine. Ați ghicit, sala cu dinozauri pe care am avut ocazia de a-i vedea (varianta schelet din fericire pentru oasele mele) bot în bot sau, mai cinstit (păstrând proporțiile) – bot în călcâi/genunchi.

Da, cam așa stăm comparativ cu dinozaurii, care, din fericire, au avut bunul simț să dispară înainte de a avea grija ca noi să nu mai apărem. Stau să mă gândesc ce șanse are un om împotriva unei asemenea namile care, așa cum bănuiți, nu e chiar ierbivoră.

Ați bănuit bine, frumusețea asta fără dinți plombați este T-Rex, după cum îi spunem cu drag, dacă tot suntem la curent cu toate producțiile lui Spielberg. O namilă care, chiar și așa împachetată, parcă nu-ți produce chiar cele mai liniștitoare gânduri.

Am pozat de-a valma atunci (deh, nu-l aveam nici pe Niki pe vremea aia) așa că am puține poze și proaste.

Vă invit ca, înainte de a trece la amalgamul de poze făcute amboulea să aruncați un ochi în dreapta dințosului T-Rex, la o jivină pe lângă care celebritatea din poză părea la fel de impozantă ca Dojo lângă Empire State Building. Nu cred că dau bine la calcul proporțiile dar minunea respectivă este URIAȘĂ, scheletul ei se întindea în toată sala. Deci, deși pe T-Rex îl știam și eu ca tot incultul, nu era chiar cel mai tare din  .. parcare.

Acum să-i admirăm dantura frumoasă …

Alte poze la grămadă (v-am spus că am pozat ca o amețită)

Acesta este „corpul” prietenului de se întinde pe toată sala. Ajungi pe o platformă lângă el, pentru a vedea ceva, altfel e ca și când ai căsca ochii după turle de biserici. Cred că aș avea destul loc acolo să-mi pun un birou și să scriu pe blog ..

Gâtuuuul interminabil și un unghi ciudat de parcă ar ține candelabrul între fălci. Mă gândesc că nu era chiar un mare efort ..

Și o poză tristă pentru că-mi amintește cât respect avem noi pentru natură. Vă las plăcerea de a vă traduce vorbele de duh al lui Mr. Roosevelt.

Sper că mica noastră plimbare prin preistorie v-a priit. 🙂