Am urmărit un clip cu câteva companii celebre (Google, Microsoft, Dropbox etc.) și condițiile minunate pe care le oferă angajaților. Birouri echipate cu tot ce-ți trebuie, locații pentru relaxare, cantină cu mâncare foarte bună, chiar și servicii de „laundry” și alte minunății, exact pentru ca oamenii să se simtă bine acolo.
Într-un fel mă gândesc cu puțină invidie în ce condiții lucrează respectivii, având la dispoziție atâtea minunății, doar să producă și să ducă respectiva companie spre îndeplinirea țelurilor cincinale. Apoi mă gândesc la programul lor de lucru care probabil nu e chiar de 2 ore pe zi. Oricât de senzațional este acel loc de muncă, pe mine m-ar deranja ideea de a petrece prea multe ore acolo.
Am avut un job de genul „from nine to five” (de la 8 la 16 mai exact) doar timp de un an, undeva prin 2006. Pe lângă jobul de la radio, aveam și un job „normal” ca designer la firma unei colege de facultate. A fost singura perioadă în toți acești ani când am aflat ce înseamnă să stai la lucru atâtea ore (cu excepția câte unui maraton de 8 ore de emisie la radio – dar asta se întâmpla destul de rar și pe bani buni). Normal că exact atunci se brodeau toate: atunci trebuia să merg să depun nu știu ce acte personale pe care, normal, le depui tot între orele respective, atunci trebuia să rezolv asta și aialaltă.
Nu pot să mă plâng, patroana (și prietena mea în același timp) a fost mereu super-înțelegătoare, dar oricum îmi pica prost să tot apelez la bunăvoința ei. Plus că, în zilele fără ceva expres de lucru, simțeam că urc pe pereți de plictiseală. Dar programul este program, trebuia să fiu acolo la ora x și să plec peste 8 ore, că aveam clienți sau vorbeam de una singură.
Munca la radio m-a obișnuit cu program scurt (aveam cam 4-5 ore max. pe zi, asta pentru că mai hălăduiam pe acolo la povești), viața de freelancer m-a dedat la chestii chiar mai „perverse”: program auto-impus. Dacă am chef de muncă (și ce să fac), rup calculatorul și 10 ore fără probleme. Dacă nu prea am de lucru sau mă rupe lenea, pur și simplu nu lucrez (nu-i chiar cea mai bună variantă, că banii nu vin de la statul cu burta-n sus, dar tot eu decid cum și cât să lucrez).
Simt o ușoară invidie pe oamenii aceștia, cu asemenea condiții senzaționale de muncă, dar mă bucur că eu cel puțin dispun de timpul meu și asta, de la o vârstă, chiar începe să fie o preocupare. Nu mi-aș dori să am un job care să presupună din nou un program de x ore pe zi, chiar dacă asta înseamnă accesul la toate acele condiții superbe de muncă. Dacă lucrez, vreau să lucrez, dacă mă joc, vreau să decid eu unde, nu să pierd niște ore tot la job, în loc să mă relaxez pe pielea mea.
Prefer deci biroul meu modest (față de ce au unii la job) și posibilitatea de a dispune de timpul meu, decât să stau x ore la muncă, deși poate în ziua respectivă nu am nicio tragere. Mă gândesc la colegi de „breaslă” care trebuie să stea la job, când ar putea lucra 90% de acasă, pentru angajatorul respectiv, și eventual să vină la firmă 2 ore pe sptămână pentru o ședință. În rest, să aibă niște chestii de făcut, un deadline și drum bun. Așa cum putem lucra (măcar în domeniul acesta) cu oameni de peste tot din lume prin skype, gmail și alte daravele, mă gândesc că se poate lucra și într-o companie pe sistemul acesta.
Dar probabil sunt alte chestiuni de luat în atenție, plus că pontajul nu se prea poate face pe „deadlines”. Sau poate încă multe companii nu sunt atât de avide de schimbare.
Mă gândesc că mamuții precum Google, Facebook și Microsoft nu vor angaja pe sistemul „lucru de acasă” prea repede, dar cred că sunt firme micuțe care probabil ar avea pe ce să spargă banii ce nu le-ar acoperi spații de birouri mari, tot felul de aparatură etc. Chiar știu oameni care țin firme mici (2-3 oameni max.) și care abia se târăsc cu banii de la o lună la alta, în condițiile în care un birou minimal le crește costurile lunare cu câteva sute bune de euro. Bani pe care uneori nici nu-i fac în luna respectivă, bani pe care unul ca mine de pildă nu trebuie să-i scoată din buzunar. E drept că eu sunt „amărâta” care lucrează de acasă, dar mândria și afacerile nu prea au ce să caute împreună.
Acum aveți voi microfonul: v-ați dori un loc de muncă din acesta foarte dotat? Ați avut norocul să prindeți așa ceva? Sunteți mulțumiți sau nu? Preferați să lucrați „de unde se poate” și să vă puteți controla mai bine timpul în fiecare zi?
Pana nu de mult imi doream si eu un astfel de loc de munca dar in momentul de fata, nu, merci! Chiar acum o luna de zile am spus PAS la un astfel de job, bine platit etc. Toata treaba era ca ma tinea legat 8 ore pe zi de un birou si in special de un oras din Romania. Eu as prefera un loc de munca mai putin dotat dar care sa imi lase timp liber atat cat am nevoie.
De multe ori ma gandesc la corporatistii aia cre se bat cu pumnul in piept ca ei au un super job etc dar care ajung sa isi vada familia odata pe saptamana sau cand is acasa 2-3ore/zi si atunci seara dupa ora 9. Poti sa ai toate beneficiile si o remuneratie oricat de mare dar aia nu e viata.
Tot am zis si ma repet, faptul de a fii freelancer este cel mai bun lucru care ti se poate intampla pe plan profesional. Ai timp liber atat cat vrei, muncesti atat cat vrei, castigi atat cat muncesti. Ce poate fi mai bine de atat? 🙂
Stefan, sa stii ca io nu am nimic cu oamenii aia. Pe cand lucram ca om ‘normal’ nu pot spune ca m-a terminat jobul in cauza. Plus ca salariul era de doua ori mai mare decat platea postul de radio. Munca mai multa (de fapt program mai serios), dar si plata serioasa.
Nu toti pot sa fie freelanceri si nu trebuie sa fie freelanceri. Ca ramanem fara utilitati, fara net si tot felul de produse/servicii care exista tocmai pentru ca sunt oameni carora un program ‘corporatist’ li se potriveste 😉
De mult ma gandesc eu sa fac o analiza statistica a oamenilor de la mine din birou, sa vad ce activitati au (atat cat le stiu).
Acum chiar am motivatia necesara. 🙂
Eu tocmai mi-am gasit un job part-time. Ma rog, eu am ales sa fie part-time, pentru ca probabil ca 8 ore pe zi m-as fi urcat pe pereti acolo, intrebandu-ma ce fac pufosii acasa. In afara de asta, chiar nu mai am impulsul ala al tineretii, care ma facea sa-mi petrec 8-10-12 ore la birou fara probleme gandindu-ma ca fara mine se prabuseste firma.
Chiar si cand am avut afacerea personala, munceam pe rupte, ca deh, munceam pentru mine. Acum preocuparea mea majora sunt copiii.
Sigur ca vreau sa am si eu o viata in afara razei de actiune a pampersilor, de-aia ma si bucur ca ma voi duce cateva ore pe zi la serviciu, insa prefer sa am timp si pentru copii. Poate ca suna a lene, da’ de fapt eu cred ca m-am desteptat. Orele pe care le petrec acasa, cu piticii, sunt ceva ce nu poate fi evaluat in bani.
Oh, 20 de ani. Varsta aia minunata, cand nu ai ‘obligatii’ si timpul pare infinit. Si dupa 30 de ani incepi sa numeri orele si mai putin banii. Cred ca ni se intampla tuturor.
Prin pruncie bagam emisiuni fara discernamant, eram in stare sa dorm la radio doar sa fiu acolo. La ultimul post de radio faceam crize cred daca ii venea cuiva ideea sa ma aduca in weekend.
Felicitari pentru exament (tocilara mica) si pentru job. Sigur iti prinde bine. Mai iesi din casa si banii in cauza nu strica nimanui 🙂
eu sunt destul de tanar, n-am lucrat decat o luna in viata mea … cu program fix. plus vreo 3 ore pe zi de naveta 🙁 deci pierdeam vreo 12 ore cu serviciul pe zi.
Consider ca un echilibru e cel mai sanatos, prefer munca la birou decat acasa fiindca sunt delasator… dar sa nu uitam ca si un aspect bun financiar conteaza in aceasta privinta.
Ai bani sa ai si timp sa te bucuri de ei… ar fi cel mai bine!
Pai stii cum e: aia cu bani nu au timp si aia cu timp nu au bani 🙂
Daca munca la birou ti se potriveste, asa sa faci. Pana la urma avantajul este ca, la ora x, ai plecat si ti-ai bagat picioarele in tot. Eu nu am luxul asta, ca incerc sa strecor ‘munca’ la orice ora si ma gandesc la mica mea afacere si cand stau pe buda. Mi-as dori sa ma pot rupe uneori de ceea ce fac, dar nu prea merge.
Vom vedea peste cativa ani ce parere voi avea, acum totusi nu pot spune ca stiu ce-mi doresc in aceasta materie dar cred ca prefer program fix. de preferat 8 ore pe zi 5 zile pe saptamana si bine platite 😀 ( vise 🙁 )
Nu e musai ca la ora x când ai plecat să-ți bagi picioarele în tot. Citez dintr-un fost angajat Google devenit tăietor de lemne (emfaza îmi aparține):
P.S. Nu aruncați cu pietre în mine pentru citatul kilometric 🙂
Poate ca subiectul remuneratie oricat de mare este in mare parte un mit pentru cei mai multi angajati si poate ca in ultimii ani viata corporatista nu este deloc roza. Va surprind astfel de site-uri? https://www.faceintel.com/
Remus, bun venit pe blog. Saru’mana de link. Stiu de la tine ce nasol era la unele firme care angajau programatori, ca-mi povesteai acum niste ani buni. Fereasca sfantul de asa ceva 😉
Completez cu EA (Electronic Arts) spouse.
Sunt companii in Romania unde poti lucra de acasa. Mai bine zis de oriunde vrei atata timp cat iti faci treaba. Eu lucrez intr-o asemenea companie – multinationala (IT). Job-ul meu presupune un orar fix, dar pot sta intr-o cafenea, la birou, pe o plaja atata timp cat am net si pot lucra.
Chestia a “verifica” daca angajatul chiar isi face treaba e foarte simpla. Sunt o groaza de tool-uri care pot fi utilizate chiar daca lucreaza de la birou sau nu.
Aceasta modalitate este practicata foarte mult in alte tari – in care aceasta companie are angajati. Ba chiar in anumite tari angajatii care lucreaza de acasa au scutiri de la impozit si diverse stimulente din partea companiei – cotizatie la consumul de curent etc
La noi e mentalitatea “nu-l pot controla daca nu-l vad cand vine/pleaca, cat sta la cafea etc”
Da, ca la noi inca mai conteaza sa te vada ca intri pe usa. Nu conteaza ca freci menta 8 ore, conteaza ca te vad ei la birou.
Super ideea companiei in cauza. Pana la urma conteaza rezultatele si, daca tu lucrezi mai bine de acasa, tot munca aia este. 😉
Eu lucrez bine, zic eu, chiar daca trebuie sa fiu aproape 9 ore pe zi la serviciu, chiar si un weekend dintr-o luna, efectiv lucrez 3 ore jumatate, restul le petrec pe bloguri 🙂 sau…la barfa.
Sunt multumit de program, dar eram si mai multumit de programul de la fostul loc de munca, 13 zile pe luna a cate 8 ore pe zi, doar ca banii au venit tot mai greu si…am plecat.
Io sper ca nu citeste vreun sef comentariul tau 😀
Pai depinde cu ce compari si ce iti doresti tu, in general. Mie mi se pare fenomenal de stresant sa fii seful tau, asa ca sunt foarte multumita cu viata mea de corporatista (si, incredibil dar adevarat, ajung acasa inainte de ora 9, imi vad prietenul si motanul in fiecare zi si stiu ca firma nu va muri fara mine!).
Ideea e ca, in conditiile in care firma mea tocmai ne-a anuntat ca se zgarceste la 600 lei pe luna pe care ii platea pe sesiunea noastra saptamanala de volei… da, as vrea un loc ca Google, unde ai jocurile la firma! Cand ai de ales intre o firma care le ofera angajatilor doar un birou si un monitor si o firma care le ofera si ceva conditii de relaxare… daca toate celelalte caracteristici ar fi egale, eu as alege a doua varianta.
(Eu am incercat si meseria de semi-freelancer, si s-a dovedit ca sunt jale la time management si in loc sa lucrez 5 ore si sa huzuresc in rest, de fapt o frecam la rece 9ore pe zi si ajungem sa muncesc pana la 11 noaptea… deci ratam fix orele alea cand familia mea era acasa si disponibila.)
Si eu is o putoare cu acte in regula, dar disperarea te cam invata chestii noi. Sau nevoia. Drept este ca nu toata lumea e croita pentru modul asta de viata, de asta nu-mi place mie sa fac misto de cei cu munca de birou, ca nu-mi place sa le spun ‘corporatisti’, la cat de urat a devenit cuvantul asta.
aaa.. cumva, eu ar trebui sa ma plang? Lucrez intre 12-14 ore pe zi, 6 zile pe saptamana, offline (adica ceva care nu are legatura cu IT – calculatoare si alte minuni). Si uite-ma ca mai imi fac timp si de blogging. Si ma mai duc si la cursuri martea si joia de la 18 – 21.30.
PS: mi-as dori un job la o companie ca cele mentionate la inceputul articolului, doar ca intre realitate si fictiune, e o mare diferenta :D.
Las’ ca nu tine mult nici programul asta. E bine ca poti face scoala si munca in acelasi timp. Si eu am lucrat pe vremea facultatii si, desi era obositor, sunt avantaje clare.
Eu pe vremea facultatii nu am lucrat. Bine, ca in weekend-uri sau pe perioada vacantei, mai miscam cate ceva pe unde era rost de cascaval :D. In rest, am stat cu tovarasii in campus. Mi se rupe inima cat imi e de dor de facultate si de campus :). Mai rar viata ca aia. Toate ca toate, dar ma tineam de cursuri chiar daca aveam nopti intregi nedormite.
Acum a trebuie sa iau viata in piept. Sincer, i-am mai zis si unui nou tovarasi de la cursuri, ca povesteam de Romania… eu nu ma asteptam sa fie asa greu, sa ai atatea responsabilitati, dupa ce termini cu facultatea. Eu credeam ca ma asteapta raiul. Ciuciu :D.. am fugit care mai de care pe afara sa facem un ban mai bun ca acasa. Romanii (cel putin astia din Belgia), nu fac gura cand vine vorba de program. Luna august 2012, am lucrat fara o singura zi macar, pauza. Aici nu se comenteaza, pt ca si castigurile sunt pe masura.
Sa tragi 14 ore pe zi, eu zic ca e destul de greu. Vorbeai in articol despre celebrele posturi de munca. Pai scuza-ma, eu as dormi acolo daca as prinde asa ceva :). Sa lucrez la PC, e ceva ce imi place. Indiferent ce e, dar sa fie la pc. Sa stai frumos imbracat, ferit de ploaie si vant. Sincer, uneori as suporta durerea de cap decat cea de oase :D. Dar, n-as refuza si un serviciu ca al tau, de acasa. Cred ca ai cel mai smecher post din lume. Asta asta datorita tie. Felicitari. Te invidiez (in sensul bun).
Fiind si angajata si facand si freelancing, apreciez ambele chestii. La job imi place ca am un birou super misto si gadgeturi faine si acasa ca ma organizez cum vreau si lucrez din varful patului. Ce-o fi peste cativa ani nu am idee, dar deocamdata-s happy cu situatia.
Am vazut si eu un fel de mini-reportaje despre Google si super-birourile lor. Oamenii aia (angajatii) au acolo TOT – laundry, restaurante etc. Oricat de misto ar fi din partea firmei sa ofere toate astea, scopul pana la urma e sa ramai legat de ea, chestie cu care eu nu-s de acord. Creeaza-mi conditii misto dar lasa-ma sa manc cu cine vreau si sa-mi spal sosetele-n liniste (ok, sigur nu-i obliga sa-si aduca hainele murdare la job, dar ii acapareaza cu asta, cred eu).
Un birou bine dotat chiar iti face munca mai placuta, asta e clar. Ceea ce multe companii nu prea se obosesc sa ofere.
Eu mi-am dorit toata viata (ma rog, de cand am crescut putin:)) sa lucrez de acasa. Nimic nu am vrut mai mult. Nu ma impac deloc cu un program rigid, cu sefii, cu multi colegi in jur, cu drumurile lungi in fiecare dimineata. Ma enerveaza f tare si procesul care duce la recrutarea de angajati.
Nu as vrea sa se supere nimeni pe mine, insa corporatismul mi se pare sclavie moderna. Lucrezi pe plantatia altuia, nu? De ce? Pt a lua un cec la sf de luna. Cam rigid pentru mine. Insa, exista multi oameni care prefera acest stil de viata. Nu sunt de condamnat/criticat – asta este alegerea lor, mai mult sau mai putin constienta.
Am avut norocul sa fac ce imi place si din biroul meu micut de acasa. Nu am nevoie de gadgeturi, de spatiu, de nimic. Doar scaunul meu, laptopul si agenda. Atat! In plus, pot munci de oriunde din lume si asta mi se pare cel mai grozav avantaj al unui freelancer. Cat esti tanar trebuie sa explorezi, sa nu astepti sa treaca timpul la job, sa visezi inalt si sa incerci lucuri diferite. Parerea mea:)
Io nu consider ca-i sclavie. Sunt oameni carora li se potriveste un asemenea job si sunt impliniti. Daca le este bine, mi-e bine si mie 😉
Eu rspect dreptul la exprimarea unei păreri, dar când părerea e formată în baza a două-trei argumente și reprimă realitatea, nu e bine. Repet ce am scris mai jos: corporatismul e un sistem pe care tu evident nu-l înțelegi. Acei oameni care ajung seara acasă și pe care îi condamnați toți aleg, de cele mai multe ori, o carieră. Eu sunt de acord că ceea ce face dojo și/sau alte lucruri conexe se pot face de acasă, în fața calculatorului, dar ăsta e un procent mic la nivel global. O carieră înseamnă că schimbi ceva, că modelezi ceva, că ai niște rezultate vizibile. Da, vizibile de către lumea din jur, nu numai de tine. Crezi că sculptrea lumii din jur, serviciile și tehnologia se asigură din fața unui laptop pe care scrii mailuri? Conceptele, schemle funcționale, sistemele și fluxul tehnologic aplicat diverselor domenii sunt date de frilnsări?
Simt nevoia să repet: corporațiile nu înseamnă alea două multinaționale de care ați auzit voi. Modelul de cororație e folosit de orice instiut mare în lumea modernă. În mod normal, un freelancer face peticeli, iar aia nu e o carieră. Dacă munca ta pe cont propriu te mulțumește financiar și moral e foarte bine, dar raportat la noțiunea de carieră e cantiate nglijabilă.
Ca să închei așa, mai filosofic, pentru a realiza ceva trebui să existe sacrificii pe care unii le îmbrățișează. Acolo se schimbă lumea și ar trebui să cunoaștem cât de cât situația înainte de a face comentarii sperficiale.
Eu nu am condamnat pe nimeni. De exemplu si taica-miu este foarte, foarte bun ca angajat, dar jalnic ca si antreprenor. Suntem diferiti si, evident, ar fi complicat sa fim o lume de vizionari, antreprenori si freelanceri. Iar eu chiar am o cariera! Am lucrat intr-o echipa fantastica in departamentul de jurnalism si marketing de la MediaPro. Am invatat si am mers mai departe. Acum scriu carti, calatoresc prin lume, sunt travel blogger si lumea imi urmeaza sfaturile. Rezultatele sunt foarte vizibile:) Si da, incerc sa schimb lumea. In fiecare zi. Inclusiv cu primul meu mesaj…
@dam167 au și freelancerii rostul lor, pot lucra la fel de bine/mult ca angajații dintr-o multinațională, pot crea un magazin virtual pentru o firmă, iar firma asta mai are și alți angajați cu alte sarcini, deci fiecare cu rostul lui. 🙂
Ioana, no offence, dar sclavii nu lucrau pe bani, ci pe mancare si batai. Mi se pare un pic exagerat cum pui problema. E clar ca tu nu te potrivesti in sistem, dar atatia sclavi au suferit si au murit si crede-ma ca nu faceau asta ca sa aiba bani de iPhone.
Inteleg ce spui tu foarte bine. Scalv inseamna si sa faci ceva pentru ca trebuie, nu pentru ca vrei. E si asta un punct de vedere, nu… despre libertatea de decizie? Iar discutiile despre iPhone nu-si au rostul…
Ioana, nu prea vad de ce ai impresia ca un freelancer face doar ce vrea. Ah, sigur, poti sa il bagi pe client in aia ma-sii, dar nu-ti mai iei banii… doar pentru ca nu ti-o spune regulamentul firmei nu inseamna ca e ok s-o faci. Un freelancer e liber sa-si aleaga clientii, asa cum si eu sunt libera sa-mi aleg un serviciu care imi place.
Stii care e avantajul? Cand ma duc acasa, ma doare in cot de firma. Totul va functiona bine mersi si fara mine. Sa am afacerea mea si sa nu pot dormi de stres? Sa fiu tot timpul la ‘locul de munca’? Nu, mersi, mie asta mi se pare mai rau.
Eu am un job care presupune aproape in exclusivitate munca pe calculator, deci cum ar veni, la noi ar merge faza sa lucram acasa cu deadline-uri si mici sedinte saptamanale. Dar exista un motiv bun pentru care nu se face asta. Munca noastra presupune munca in echipa, si desi lucram cu foarte multi freelanceri cam toate produsele noastre bune ies “inhouse”, tocmai pentru ca suntem toti acolo si ne mai dam cu parerea, mai ajutam cu cate o idee etc.
Plus ca aici intervine si problema responsabilitatii. Sunt oameni, cum esti tu de exemplu, care pot munci fara sa fie impinsi de la spate. Care stiu si singuri ca trebuie sa munceasca. Si sunt altii care isi amintesc ca au un job doar cand se apropie deadline-ul 🙂
Mie chiar imi place jobul meu, nu ma duc cu groaza. Lucrez la o firma mica spre medie si avem conditii ok, niste sefi care isi dau tot interesul sa ne fie bine. Noah, n-avem salon privat de masaj, camera de jocuri si alte chestii pe care le-am vazut la altii, insa avem o libertate mult mai mare in ceea ce priveste programul. E un job de 8 ore pe zi, insa putem veni la oricand intre 7 si 10 si ne contorizam singuri timpul. Nu prea sta nimeni sa ne ponteze sa vada la cat am venit si la cat am plecat, daca eu trebuie sa plec la 17 si mi-am terminat treaba la 16 nu ma opreste nimeni sa ma duc acasa. Asta e un sistem bun atunci cand lucrezi pe baza de deadline-uri si target-uri si in general toata lumea de la noi e pasionata de job si isi fac treaba. Ia lejeritatea asta a programul in general e mai mult un moral booster, pentru ca nu ne simtim “inchisi” acolo.
Da, is chestii care nu se pot face de acasa. La mine munca inseamna chestie individuala, deci pot sa lucrez de oriunde. Daca as lucra in echipa (si probabil as detesta asta), s-ar schimba datele problemei 😉
Eu unul mi-aș dori condiții foarte bune la locul de muncă. E foarte important ca tot ce faci în viață să se desfășoare într-un mediu plăcut, iar la formarea unui mediu plăcut contribuie chiar și culoarea zugrăvelii. Contează foarte mult mesele și momentul din zi la care vin pentru că majoritatea problemelor de sănătate sunt o consecință a alimentației neadecvate stilului de viață.
Cât despre corporatism, observ cu părere de rău că majoritatea celor care își dau cu părerea despre program și sclavie habar nu au ce înseamnă de fapt o corporție. Majoritatea au(avut) un loc de muncă unde au făcut tabele și au învârtit hârtii, iar corporația nu asta înseamnă. O corporație înseamnă multe specialități și management integrat – mai pe românește, ordine și proceduri. Acum trec mai sus, să mă iau de Ioana.
La primul meu loc de munca am lucrat de la 9 la 19, apoi in Londra am lucrat de la 8 juma la 16 juma, si acum lucrez de la 8 la 16 :)) Sincer nu mi-e dor deloc de primul program..Eu nu cred ca as putea sa lucrez fara un program fix..
Hello,
Uite ai atins un subiect la care nu pot sa nu comentez. 🙂 In primul rand, trebuie sa mentionez ca jobul meu presupune sa fiu acolo, la birou, alea x ore pe zi. Nu prea merge sa lucrez de acasa.
Nu stiu cat seamana ceea ce descrii tu cu fostul meu loc de munca, insa am avut bafta sa lucrez in Ro intr-o multinationala foarte ok, care era interesata de satisfactia angajatilor, erau sali de relaxare cu jocuri, se organizau multe evenimente interesante, birourile aveau o priveliste superba si multe alte diverse beneficii(reduceri substantiale la sali de sport, asigurare medicala privata etc). Dar: aveam un program de lucru infernal si foarte dese perioade de stres. De aceea, au existat nenumarate nopti de insomnie si am mai capatat si o frumoasa gastrita.
Acum, lucrez in afara Romaniei, intr-o companie micuta, unde atmosfera e linistita, poate cam molcoma fata de haosul cu care eram obisnuita. In afara de salariul ok, alte beneficii nu am. Recunosc, uneori mi-e dor de view-ul meu si de nebunia aia continua.. desi eram in priza, ma simteam super motivata si de cele mai multe ori agitatia aia imi dadea si mai multa energie si dorinta de afirmare.
In niciun caz nu ma plang de ceea ce am acum, imi prinde bine putina liniste, insa sunt convinsa ca la un moment dat voi cauta din nou o companie pentru care sa ma agit, dar care sa ma si motiveze indeajuns.
Experienta asta m-a ajutat sa imi dau seama ca da, pentru mine conteaza toate beneficiile, conteaza sa simt ca firma este interesata sa ma motiveze, mai ales ca sunt la inceputul carierei. Asa as compensa faptul ca nu imi pot face programul dupa bunul plac. Daca tot nu pot sa-mi fiu sefa inca si am program fix, macar sa simt ca merita.
Bun venit pe blog. Sper sa mai comentezi si in viitor, ca nu scriu pentru mine doar 🙂
Bine ca ai scapat de stresul in cauza. Oricat de motivant este salariul si frumos locul de munca, in momentul in care iti afecteaza sanatatea e cu cantec.
Sunt birouri prea sofisticate pentru gustul meu 🙂 N-am luat niciodată în calcul ferestrele biroului, ci munca pe care o prestez.
Aș vrea eu să nu mai fiu legată de un birou, să fiu stăpână pe timpul meu, dar parcă-i după mine ?!
Pe mine nu m-ar deranja sa am un asemenea birou, numa’ sa nu platesc eu pentru el 😀
Am experimentat de-a lungul timpului şi joburi part-time, lucram câteodată doar o oră pe zi, dar şi joburi mega-full-time, cu un record de 18 ore/zi. Am învăţat din toată experienţa asta că nu-mi doresc să-mi dedic tot timpul unei cariere, dar ca să fii productiv trebuie să faci ce-ţi place şi să te ţii motivat.
Da, sa faci ceea ce-ti place face munca mult mai usoara 🙂
Bun venit pe blog.
Biroul meu ideal ar fi reprezentat de cladiri (sau ansamblul de cladiri) in mijlocul unui parc (cam cum e la politehnica).
Fiecare cu laptopul lui, sta pe o banca, pe iarba sau in interiorul cladirii daca se simte mai bine.
De intalnit cu totii ca sa stabilim strategii in echipa, ne putem intalni la sedinte. Restul comunicatiilor se pot face si prin internet, nu trebuie neaparat sa fie persoana fizic langa tine in acel moment. Plus ca lucru in birou in comun atrage si multe neplaceri (unuia ii e prea cald, altuia prea frig, altul nu suporta altul conditionat, unul vrea sa manance portocale in timp ce altuia ii face rau mirosul, etc)
Nu inteleg de ce trebuie sa fim legati toti de un birou si de un scaun cand munca ar putea fi mult mai eficienta intr-o atmosfera in care chiar iti face placere sa stai.
Eu tot am vise ‘erotice’ cu statul intr-un parc sau pe plaja. Partea proasta este ca 1. tractorul meu nu duce mai mult de 2 ore (si asta acum ca-i nou), plus ca lumina prea mare de afara imi face ecranul aproape ‘ilizibil’. Dar deh .. is libera sa visez 😀
Admir foarte mult oamenii care chiar ar putea sa munceasca in asemenea conditii. Eu am incercat de cateva ori si a fost un esec total…
Poate te inspiră articolul ăsta: I swapped my MacBook for an iPad+Linode.
Cristian, traznet articolul 😉
Problema mea este ca fac si design, deci o tableta nu-i chiar indicata. Pentru cineva care scrie doar cod insa, e clar ca se pot gasi solutii, iar tipul pare ca se descurca de minune.
Este o mica-mare diferenta. Ca freelancer care “dispune de timpului lui” iti poti permite vacanta la care visezi prin prisma timpului liber, pe cand angajatii in discutie si-o permit prin prisma banilor pe care-i fac (si chiar si al timpului, daca vor). Stiu ca nu iti imaginezi ca niste persoane care au luat serii de interviuri dure de angajare si au fost angajati acolo, n-ar face fata ca freelanceri pe domeniul pe care chiar sunt asi si nu convertiti din alte profesii pentru a-si castiga existanta (lucru de admirat, in ultima instanta), daca asta ar fi mai avantajos si atat de minunat. Pe cand invers, putin probabil. Am un mare respect pentru cei care ajung sa lucreze in acel mediu super, desigur nu perfect, cunosc cativa si stiu la ce nivel profesional sunt. Iar daca ar fi sa aleg, as prefera sa dispuna de timpul meu una din firmele din top 10 in IT, macar asa cativa ani pana as aduna primul milion 🙂 Singura problema, nu ma duce capul atat de mult.
Eu am avut ca angajat o mare problema: am mers in concediu cat au vrut altii, cand au vrut altii (in radio chiar nu se poate sa lasi studioul inactiv cam niciodata, deci se facea cu schimbul: tu esti de Revel, ala de Craciun, ala de Paste etc.) In timpul verii erau alte isterii, ca nu pot merge totusi in vacanta in Aprilie, sa fie toti multumiti.
Ca freelancer am plecat 6 luni din tara. Mi-am luat laptopul si am mai facut si un ban. Am plecat 2 luni in alt caz, in mai plecam 3 saptamani in vacanta, fara sa ma stresez ca-mi mai raman x zile de concediu ‘legal’. Am atat concediu, cat doresc eu.
Ca si venituri, nu spun asta pentru a ma lauda, dar sunt extrem de putini angajati in domeniul meu in Romania care sa castige cat castig eu de una singura. Ca si specializare, vorbesc iar despre mine, consider ca sunt chiar eligibila sa gasesc maine un post in domeniu, chiar daca e foarte posibil sa nu-mi placa salariul.
Nu toti freelancerii poate s-ar putea angaja in domeniu, desi in cele mai multe cazuri este vorba de oameni care au PLECAT DIN SISTEM, nu incearca acum sa acceada acolo. Sunt oameni care probabil isi doresc sansa de a se gestiona singuri, deci nu se pune problema ca nu i-ar angaja nimeni, ca probabil majoritatea au fost deja angajati si au mers pe cont propriu.
Munca pe cont propriu are niste avantaje clare (castigi cat te duce capul, ai putere 100% sa te gestionezi), are si dezavantaje (normal, nimic nu e 100% OK), munca de angajat are si ea avantajele ei, tocmai de asta sunt oameni care nu ar face freelancing nici arsi. Si bine fac.
Pana la urma situatia ideala, zic eu, este sa iti gasesti un serviciu care sa-ti placa (incat sa nu te apuce dracii luni dimineata, cand stii ca ai inca o saptamana de munca in fata) si un sistem care ti se potriveste (salariat, freelancer etc.) Eu ma bucur pur si simplu ca exista acum sansa de a lucra si in sisteme din astea mai speciale, acum 30 de ani de pilda cam toti eram ‘incolonati’ intr-un sistem din care nimeni nu prea putea scapa. Astazi avem ceva mai multe posibilitati, desi nu este deloc usor (nici ca angajat, nici ca ‘patron’)
“Cool” e o chestie subiectiva. Mie de exemplu nu mi se pare “cool”.
Si nu mi-as dori sa imi ia alt timp in afara timpului pe care il lucrez efectiv. Fie ca e vorba de 4 ore sau de 24 de ore. Ma duc acolo sa lucrez si nu sa mananc sau sa socializez.
Am avut un loc de munca cu astfel de conditii super. Da, am fost super impresionata de baie. Da, mi-a placut ca mirosea fain dimineata in birou. Da, chestia cu baia pentru mine e importanta oriunde as fi. Dar altfel, atata vreme cat nu ma mananca sobolanii, ma descurc in orice conditii. Nici macar geamurile sparte iarna nu conteaza ca oricum mereu se gaseste cate unu’ in calduri (si de obicei cu o haina groasa de grasime pe sub piele) si ajung sa inghet pana si vara din cauza aerului conditionat.
Prima chestie care nu mi-a convenit era ca eram obligata sa stau acolo 9 ore. 8 ore de lucru, o ora pauza de masa. Nu conta ca eu oricum nu mancam acolo, trebuia sa stau 9 ore. Nici nu puteam sa ies de aiurea pe undeva timp de o ora fara bilet de voie. Da, recunosc, seful meu direct imi semna oricand oricate… dar totusi…
Apoi a fost faza cu concediu obligatoriu pentru toata lumea in toata perioada din jurul Craciunului/ Anului Nou. Nu conta ca poate tu vrei sa lucrezi atunci, erai obligat sa-ti iei concediu atunci. Si asa se duceau dracului o parte din zilele mele de concediu pe care poate mi le-as fi dorit pentru diverse activitati in timpul verii.
Apoi ce-a pus capac au fost zilele de nastere. Parca mereu se sarbatorea ziua de nastere a cuiva. Perioada moarta, niste ore in care nu se lucra, se statea la un fel de petrecere trista, fara alcool si plina de “small talk”. That sucked huge donkey dicks… Cand asta s-a intamplat de ziua mea, am cedat nervos si mi-am dat demisia. Desi imi placea ce faceam si seful direct pe care l-am avut acolo e printre putinele persoane cu adevarat inteligente (si de la care as fi avut ce sa invat) pe care le-am cunoscut in ultimii zece ani.
PS – De fiecare data cand am fost la un interviu si cineva a mentionat teambuildingul ca pe un avantaj, mi-am dorit sa smulg piciorul de la masa si sa-i crap capul cu el. Evident ca nu mi-am si pus fantezia in practica. E drept ca de doua ori m-am ridicat, i-am spus persoanei respective sa se spanzure si m-am carat.
Eu te inteleg perfect. Am trecut EXACT prin ce scrii tu mai sus. Fara nicio exagerare.
Io chiar as vrea sa ma fac o musca pe perete la un asemenea interviu. Cuget ca ar fi ‘divertisment’ cat cuprinde 😀
Deci stai așa. Mi-a plăcut asta cu concediul. Sunt unele domenii în care se lucrează în perioada sărbătorilor (pentru că sunt linii de producție ce nu pot fi oprite), sunt alte domenii în care nu se lucrează (învățământ de exemplu) și domenii în care se poate lucra, dar nu se întâmplă mare lucru din cauza colaboratorilor care nu lucrează sau lucrează cu pauze – adică nu rentează să ții angajații la lucru. Ce e chiar mai tare, e că din 100 de oameni, se trezesc 2 că ei ar lucra char și de Crăciun (pățit treaba asta, în cazul meu era 1 (unu)). În rest, dacă erai profesor și voiai să muncești toată vara?
Să știi că vei aprecia la un moment dat pauza de masă. E normal să mănânci la mijlocul zilei, nu la ora 6 seara. Dacă la 20 de ani poți trăi și cu apă, mai târziu nu.
Zilele de naștere = cireașa de pe tort. Adică ai cedat nervos din cauza unui eveniment social, poate nu grozav, dar necesar? Asta înseamnă că nu erați o echipă. Te gândeai doar la tine și modul în care pierd alții timpul. Știi cum e în echipă: toți pierd timpul, dar îl și recuperează împreună. E clar de ce vezi teambuilding-ul ca fiind neimportant – nu te interesează ideea de echipă. Nu, eu n-am fost în viața mea în timbilding și mă enervează modul cum privim noi ideea, dar e foarte util. Eu am fost în delegații și contează mult când angajații petrec o parte din timpul personl împreună din când în când.
Nu imi place sa imi faca altcineva mie programul. Ceea ce se intampla din toate partile pe perioada sarbatorilor. Pentru ca toata lumea vrea sa petreaca atunci timp cu mine, desi in restul anului nu dau doi bani pe mine. Si daca nici macar nu pot sa lucrez presiunea devine si mai mare. Si daca nu raspund la telefoane ma trezesc cu ei la usa sau cu politia ca i-au alertat ca sigur am patit ceva daca nu raspund.
Plus ca, asa cum am mai spus, in felul asta pierd zile de concediu de care as avea nevoie vara! Sunt obligata sa-mi iau liber intr-o perioada in care nu pot sa profit de liberul ala, ba chiar din contra, cu tot frecusul de care am parte in familie, ma face praf si nu mai sunt in stare de nimic in saptamanile de dupa alea libere. Si nu mai am suficient liber cand chiar mi-ar trebui mie.
Nu mai am 20 de ani de zece ani. Gandesc la fel in privinta pauzei de masa. Gandeam la fel si cand eram la gradinita si o sa gandesc la fel pana crap.
Din punctul meu de vedere, orice e eveniment social nu e niciodata necesar. Sunt acolo sa lucrez. Daca nu e legat de lucru, vreau sa fiu lasata dracului in pace.
Dupa ce te-ai lansat in micul tau busines….e cam greu sa stai la program…indiferent de conditiile de munca ..gresesc/!?
Sheryl – COO* la Facebook – se laudă că pleacă acasă la 5:30:
— videoclip (articol din Inc.)
Am însă dubii că un gigel de rând de la o companie tehnică își permite așa ceva, cel mult ăia de la chestii auxiliare precum contabilitate, financiar, personal șamd. Să pleci acasă la 17:30 e lux. Sau dacă pleci, nu-i bai că de aia ai primit laptop și telefon mobil, ca să mai lucrezi și de acasă 🙂
Dotările în sine nu sunt rele. De ce să-mi mai bat eu capul cu gătitul când firma îmi poate asigura prânzul? De ce să beau apa infectă de la robinet când pot să am băuturi răcoritoare la discreție? Cel puțin la capitolul ăsta Facebook stă bine, chiar foarte bine. Au ditamai cantina cu numeroase feluri de mâncare, de la friptură pentru carnivori până la legume și vlăstari pentru vegetarieni. Setea ți-o poți stinge chiar și cu apă de nucă de cocos. Dacă tot suntem tehnici, ar fi de menționat că ăia stau călare pe monitoare mari (24″ cel puțin) și bune, nu bombele pitice de le găsești la noi. Deh, alte prețuri de achiziție că doar sunt în SUA unde electronicele-s mai ieftine și altă putere de cumpărare.
Totuși la capitolul birouri, parcă tot firmele mai mici precum 37 signals sau Fog Creek stau mai bine. Ai mai multă lumină și mai multă intimitate. Nu că la Facebook n-ai putea ieși afară din clădire să-ți pui laptopul pe o măsuță și să începi să butonezi. Norocul lor că sunt în California – locul unde nu plouă niciodată 🙂
Pentru că titlul menționează timpul, să vedem ce-au făcut cei de la 37 signals în privința asta:
Și asta nu e totul; citez din „Workplace experiments: A month to yourself”:
Despre lucratul la distanță și ce s-a întâmplat recent la Yahoo!, citez articolul No more remote work at Yahoo scris de DHH de la 37 signals:
În final ca să răspund la întrebarea de la sfârșitul articolului, mie îmi plac tot felul de beneficii dintr-astea, dar important mi se pare tot să nu fiu muncit până la epuizare și să am timp liber (din belșug dacă se poate :-D).
*Chief Operating Officer
Eu sunt de aproape 3 ani intr-un mediu descris de tine. Corporatie (una din cele mai mari la nivel global) cu tot ce ai nevoie (cantina, gym, doctor, frizerie, gradinita etc.) si este total diferit de ce faceam inainte ca freelancer.
Ai responsabilitati mult mai mari pentru nu faci un proiect pentru un public de sute, mii de persoane ci pentru milioane sau in cel mai rau caz sute de mii.
Esti mult mai motivat, nu doar financiar. Cand lucrezi singur tot ce poti sa faci este sa te autoevaluezi dupa cum crezi tu, in schimb, cand lucrezi intr-o corporatie in care fiecare angajat isi stie treaba extrem de bine, esti motivat sa tragi si tu (macar) la fel de tare pentru a ramane pe aceeasi linie.
Cand ajungi sa lucrezi alaturi de oameni de la Google sau alte companii, oameni ce au in portofoliu proiecte care au schimbat industria, atunci simti ce inseamna sa fii motivat.
Nu toata lumea are sange (ca sa nu zic altceva) pentru asta, si e normal sa fie asa. Nu toata lumea isi doreste o cariera, nu toata lumea isi permite o cariera. Ambele tipuri de job au avantaje si dezavantaje, totul depinde de ce cauti sau chiar mai bine de ce ti se potriveste. Degeaba iti doresti sa fii freelancer daca nu esti in stare sa te organizezi. La fel si pentru cei care vor un job intr-o corporatie, degeaba vrei daca nu faci fata si nici nu intentionezi sa te adaptezi cerintelor.
De câte ori se iscă o discuţie de genul ăsta, publicul se împarte în 2: pe de o parte “asemenea condiții senzaționale de muncă”, sau “cantina, gym, doctor, frizerie, gradinita” (de parcă angajatul ar fi fost venit din pădure şi n-a mai văzut de-astea 😀 ), şi pe de altă parte “pfff, corporatiştii sunt sclavi” (care-i un hipstărism infect 😀 )
1. “Sclavie” nu găseşti într-o firmă modernă, adevărata sclavie era în comunism: 6 zile pe săptămână, înghesuit prin autobuze jegoase în frig, stat de la 8 la 16-17 la serviciu degeaba (erau zile în care nu se lucra nimic, dar (co)mu(n)iştii aveau alte motive pentru care erau interesaţi să te ţină acolo), când nu mai făceai şi naveta cu trenul-cursă sau cu alt autobuz la fel de infect, leafă de 2 parale cu care nu cumpărai nimic că nu aveai ce şi altele de acelaşi gen.
Moştenitorii (co)mu(n)iştilor sunt purtătorii de cravată care au caracter de sclav în zilele noastre. Un exemplar din categoria asta se uita la mine cu curul când m-am dus să semnez nişte acte, fiindcă eram în bermude (afară fiind 35 de grade), deşi animalul în cauză era un funcţionar mărunt şi actele fuseseră perfectate cu şefii săi cei mari, cu care creatura probabil nu vorbea niciodată.
2. Reclama cu “condiţiile de muncă” sună la fel ca reclama la vacanţe ieftine all-inclusive, de parcă ar fi fost scrise de acelaşi personaj.
Adică în reclamă ţi se arată hoteluri, restaurante, plaje, umbreluţe, ca să distragă atenţia de la faptul că la bucătărie sunt gândaci. Cam aşa se întâmplă şi pe la firmele de renume, unde gândacii au 2 picioare, laptop şi pix.
Ai parte de “condiţii” atunci când există camaraderia între angajaţi, adică exact ceea ce în cuibul de vipere de la noi e exclus. Din câte se pare, bune relaţii între colegi şi o atitudine relaxată şi cooperantă găseşti ori la Stat (datorită sistemului pilelor şi faptului că orice serviciu făcut azi implică sprijin pe viitor), ori în firme în care asociaţii lucrează ei înşişi, sau unde patronul şi angajaţii erau prieteni dinainte.
(Bineînţeles, după cum zice cultura populară de la noi, atunci când eu ridic argumentul camaraderiei şi al atitudinii relaxate şi cooperante demonstrez că sunt cocalar şi că din punctul meu de vedere toate rotiţele mecanismului social se ung cu bere la terasă – adică nu ştiu să interacţionez cu unii care au decis că ei sunt “persoane respectabile, în vârstă şi responsabile” şi că au “stiff upper lip” 😀 )
~Nautilus
“v-ați dori un loc de muncă din acesta foarte dotat? ” cred ca majoritatea ar vrea sa aiba un loc de munca din acesta, macar odata in viata.
In primul rand, imi place -problematica- articolului, ca exact la asta ma gandeam zilele trecute.
Pentru mine ( subliniez acest pentru mine si nu judec pe nimeni care alege altceva), implinirea atinsa in domeniul profesional este sa poti sa iti iei job-ul -la spinare- si sa poti lucra de acasa, din orice colt al lumii. Sa te poti reloca, daca vrei asta, sa stai 3 luni pe aici, 2 pe acolo si sa ai cu ce sa te sustii, in timpul asta. Desigur, depinde ce valori conteaza pentru fiecare, la mine libertatea e sfanta.
Mentionez ca am lucrat intr-o multinationala ( pana sa-mi dau demisia )si nu mi-a placut niciodata la team-buildinguri, la conferinte sau petreceri.
Am avut un dialog cu cativa angajati chiar pe marginea acestui subiect.
Le-am spus ca atunci cand productivitatea lor va atinge 10% din cea a angajatilor Google vor avea un buget de 30k pentru a-si amenaja un nou birou.
Ei au luat-o ca pe o provocare. Eu am inclus-o in buget.
Facem un follow-up peste un an.
Și cum măsori productivitatea angajaților tăi? De asemenea de unde știi tu productivitatea angajaților de la Google?
Bună Dojo,
Prespun că articolul merită și un răspuns cu o opinie diferită. Eu nu ăș lucra (decât eventual pe o perioadă limitată) ca freelancer.
Lucrurile stau puțin diferit, cel puțin la Google. Sper că îți dai seama că nu îți oferă asemenea condiții și apoi îți impun o regulă stupidă de genul “but in chair for 8 hours”.
Poți pleca și veni când vrei tu, pleci fără să anunți pe nimeni. Probabil dacă pleci 2 zile nu îți observă nimeni lipsa. Poți să spui că lucrezi de acasă o zi sau 2 pe lună și nimeni nu are nimic împotriva (nu trebuie să anunți în prealabil sau ceva). Poți să lucrezi 2-3 săptămâni din alt birou din altă țară și iar nimeni nu îți va reproșa nimic. Uneori ești chiar trimis să lucrezi și cu o altă echipă din alt birou pentru o perioadă temporară (6 luni sau mai mult, evident cu opțiunea ta de a merge). Poti să ai burst-uri de productivitate cum vorbești tu. Singura regula, probabil ca și în freelancing e să îți faci bine treaba.
Eu nu prea văd avantajele freelancing-ului, cel puțin nu comparat cu o companie ca Google. Sunt de acord că dacă ai reguli gen “8 ore pe zi, în fiecare zi. La 8 sedință”, atunci freelancing-ul e o opțiune, poate mai bună, dar în articol tu compari freelancing-ul cu companiile care oferă cele mai bune condiții de pe piață.
Evident nu aveam de gând să combat ideea ta fără să aduc și argumente pro:
La birou în general formezi echipe de oameni care lucrează rapid și eficient împreună. Ai nevoie să faci un design, să creezi o infrastructură, să dezbați o idee, durează infinit mai mult pe mail sau pe chat decât pe whiteboard. Ai putea spune că asta e bine pentru companie, nu neapărat bine pentru mine. Eu cred că e bine pentru mine pentru că nu mă stresez că ideile mele au fost prost înțelese sau prost interepretate. Eu mă simt bine când lucrurile funcționează eficient și nu pierd timp aiurea, pentru că asta mă ajută să fiu productiv și fericit cu progresul pe care îl fac.
Ești expus la felul de a gândi al oamenilor și câștigi mai multă experiență, în special de comunicare. Prin email sau alte mijloace deobicei ai acces la rezultatul gândirii nu la proces, iar procesul de multe ori este mult mai relevant.
Îți faci prieteni, discuți lucruri interesante și challenging cu oameni inteligenți în pauze. (Iți poți schimba percepția asupra anumitor lucruri ceea ce îți îmbunătățește viața).
Ai acces la o infrastructură excelentă de servicii. (Nu trebuie să te stresezi cu: sală, saună, piscină, child-care, sănătate, device-uri, spălătorie de haine, mâncare, divertisment, transport și multe altele care nu îmi vin în minte sau de care nu am avut nevoie). Poți trăi la Google probabil luni întregi fără să cheltui absolut nimic din salariu.
Și evident, cel mai important, cel puțin pentru mine, ai acces la o infrastructură de cunoștințe și de resurse imensă la care sub nicio formă nu ai avea access ca freelancer.
Evident sunt și celelalte motive clasice, ai salariu constant, nu te gâdești la taxe sau la pensie, la asigurarea de sănătate etc.
Noh, acum nu spun că e mai bine să lucrezi la o companie decât să fii freelancer, dar pot spune că lucratul la Google e cel puțin la fel de bun ca freelancing-ul. 🙂
Spor,
Vlad.
Vlad, saru’mana de detalii. Deci e misto viata la nea gogu 🙂
Inainte de a avea copilul stateam mereu peste program, imi facea placere sa raman cu colegii, sa lucrez mai mult. Dupa ce am devenit mama, mi-as fi dorit sa pot sta doar cateva ore la serviciu, pentru a ajunge repede la copil. :)) Acum am scapat de griji… :))
Pot sa ma laud ca pana acum, la 30 de ani nu am lucrat ca si angajat decat aproximativ 14 luni. Si asta in doua locuri de munca. Am terminat educatia fizica si in timp ce eram la masterat(am fost ultima generatie care a prims master de un an) m-am angajat la o sala de fitness. Am facut sport din copilarie si la sala am inceput sa merg la 17 ani. Ati spune ca e un job minunat pentru inceput. Ei bine, eu nu am reusit sa il pastrez decat pentru trei luni, timp in care conditia mea fizica s-a schimbat in rau. Aveam program fix de la 8 dimineata la ora 15. Cum am spus am renuntat dupa trei luni. Dupa ce am terminat masterul am avut ocazia sa intru in invatamant. Predam educatia fizica la o scoala. 16 ore pe saptamana predat efectiv la copii plus alte activitati din cadrul scolii. Nimic foarte greu… Ei bine pentru mine a fost greu. Si nu neaparat faptul de a preda sport elevilor, ci faptul ca trebuia sa fiu la o anumita ora la scoala. Totdeauna a fost un calvar pentru mine sa ma trezesc dimineata devreme. Dupa un an scolar am renuntat si la acest job, de data asta ferm convins sa nu ma mai angajez niciodata. Au urmat niste conjuncturi favorabile mie si am ajuns sa am norocul sa traiesc din niste chirii(cedarea dreptului de folosinta a bunurilor). Ca sa am totusi o ocupatie, am inceput sa fac taximetrie. Din copilarie mi-a placut sa conduc masini, sa fiu in miscare… La taxi totul e diferit, lucrez cat vreau, cand vreau, merg la sport cand vreau, conditiile de munca sunt asa cum mi le fac eu: daca e frig afara si in masina vreau sa fie 20 de grade, atat fac, daca vreau aer conditionat, il pornesc, daca vrea sa acult radio ascult, daca vreau sa ascult Hulio Iglesias, pun un cd cu el,daca vreau Anotimpurile lui Vivaldi, le ascult. Partea si mai interesanta e ca intru in contact cu tot felul de oameni, discut cu ei sau pur si simplu le ascult discutiile. Si de aici am invatat ca locurile de munca despre care ai vorbit in articol, cu conditiile lor mirifice de munca, cu salariile lor extraordinare nu sunt decat un mijloc de manipulare pe care putini il inteleg si multi ii cad prada. Trist…Oricum, am intrat pe acest blog intamplator…sunt in pli proces de creare a propriului meu blog(la inceput mai exact) si tocmai am gasit despre ce va fi blogul meu. Nu cred ca mai exista taximetrist cu blog 🙂 Toate cele bune si nu uitati, incepeti sa ganditi pe cont propriu, chiar merita
Mihai, bun venit pe blog. Sa ne tii la curent cu noul blog, sigur ai ce sa scrii pe el. Si ‘soarele’ a facut taxi cativa ani prin studentie, are de spus 1000 de povesti de pe atunci 😀
Eu sunt jurnalist, dar visez cu ochii deschiși la momentul în care voi ajunge să-mi transform pasiunea (sportul) în sursă principală de venituri.
Până atunci, însă, pontez în fiecare zi 9 ore la birou.
Hop si eu! Asta e o problema care ma framanta rau de tot, la care m-am tot gandit. Problema e ca firmele care iti ofera dotari foarte tari au si pretentii foarte mari de la tine. Ti le ofera ca sa te convinga sa petreci cat mai mult timp acolo, sa nu mai ai chef sa pleci acasa – probabil ca pe unii ii si conving. Poate ca nu e cazul la Google, dar ei sunt unii dintre cei mai cu mot, stiu sa ii lase angajatului si libertate, ceea ce nu se intampla prea des.
Eu as schimba bucuroasa cateva dintre dotarile biroului pentru mai mult timp liber 🙂
Eu nu cred ca as putea avea conditii mai bune. Lucrez de acasa, nu am un program fix…probabil ca am “aproape” job-ul perfect. Daca era si salariul foarte mare…