Am venit de la înmormântare. Lume destulă pentru un om obişnuit, fără vile şi “prieteni” de interes. O soţie absolut distrusă şi nişte copii, culmea, foarte pe picioarele lor. Au peste 20 de ani ambii, dar clar nu este un moment uşor. Ne-am ocupat de ultimele detalii, am cărat coroane, am făcut taxi. Mai multe oricum nu putem, decât să le stăm la dispoziţie cu ce avem noi.
Ceea ce mi-a readus în minte scârba faţă de feţele bisericeşti a fost însă chiar una din asta. Faţă adică. Şi catolică pe deasupra, că tot credeam eu că numai “ai noştri” îs abrutizaţi de atâtea pomeni.
Prietenul a fost catolic, aşa că preotul a vorbit pe română, germană şi maghiară şi totul s-a făcut ca la ei. Am apreciat hainele simple ale preotului, se pare că la ei nu poartă preotul 30 de kile de aur pe ţoale. Interesant.
Şi ajungem acum la durerea mea.
Vine preotul şi se proţăpeşte în faţa capelei. Cuget eu că, dacă tot încasează bani destui de la familia îndurerată, ar putea să îşi mişte picioarele aguste pe cele 10 trepte spre capelă. Nu ştiu, aşa, să se prefacă totuşi că îi pasă. Că doar suntem oile lui D-zeu şi el păstorul de serviciu printre păcătoşi.
Aş, de unde? A stat acolo până au adus sicriul, a coborât prietena noastră pe punctul de leşin aproape, am venit repede cu coroanele. S-a pregătit “scena” aşa cum trebuie. Apreciez faptul că ăsta măcar nu a făcut-o pe nepoata principală a defunctului Carmen, în loc de Ramona (că la îmormântarea lui Tata Gheorghe popa m-a şi botezat aşa ad hoc. Dacă se putea bietul mort mişca, i-ar fi tras probabil două peste bot, să înveţe să citească 3 nume corect). Dar divagăm.
A citit omul în toate cele 3 limbi cunoscute de audienţă (fiecare cu ce se descurca), nu a pocit niciun nume, a terminat deci prima “tranşă”. La mormânt şi-a făcut iarăşi numărul corect, a terminat, a făcut stânga împrejur şi a ţopăit pe vreo 3 cavouri, în drum spre treaba lui.
Măi. Eu zic aşa. Dacă tot eşti plătit să faci ceva şi mai ales se presupune că eşti “duhovnic” şi om înţelegător şi de dreptate iubitoriu, cum doamne nu poţi îndinde o mână spre văduva îndurerată, să o atingi pe umăr blând şi să îi spui “Doamnă dragă, fiţi tare. Dumnezeu vă iubeşte” sau orice. O propoziţie care ia mai puţin de 10 secunde să o rosteşti şi care pentru oamenii ăia poate conta enorm.
Nu, parcă l-ai catapultat din carlingă, aşa s-a repezit spre “libertate”. Plus că eu nu prea văd bine oamenii care se plimbă pe morminte, fie ele şi închise complet. Mai erau câţiva gogi cocoţaţi, pentru că nu le mai ajungea poteca, dar ce să le mai cer lor, când popa face parkour pe morminte.
Noi să fim sănătoşi …
