“Today is the first day of the rest of your life” .. parcă aşa zicea nenea ăla din American Beauty.
Ziua a început normal. A plouat, am plecat mai devreme de acasă (nu e chiar normal pentru mine, dar asta este) şi am bântuit în disperare prin oraş. Seara am sărbătorit finalul muncii şi am purces spre casă. Planificam deja o discuţie plăcută cu voi, mângâiat potăile din dotare, faze de om care a terminat munca.
Am ajuns la semafor, aproape de strada mea. Era deja verde, am pornit pe drumul spre casă. Muzica dată destul de tare m-a împiedicat să aud ceva. O ambulanţă roşie (sau dubiţă de pompieri, nu ştiu sigur) se strecurase pe banda 1, după ce aşteptasem şi eu nişte secunde să aibă loc de mine. Chiar nu mi-aş dori să îi încurc pe oamenii ăştia când au de lucru.
Am trecut intersecţia şi ne-am oprit. Pe banda 1 era oprită şi dubiţa de intervenţie şi nu înţelegeam de ce. Am aflat peste câteva secunde, când am ajuns în locul respectiv. Era domnul din imaginea de mai sus .. lovit. Nu ştiu dacă ambulanţa l-a lovit sau aşteptau doar să decidă cum iese de pe carosabil, deci nu are rost să mă apuc de acuzaţii aiurea.
Era între benzi, şocat. Târa picioarele din spate şi nu ştia ce să facă. Am oprit şi m-am uitat cu atenţie, să nu îl iau eu în roţi. În spatele meu 2-3 maşini, NICIUNA NU A CLAXONAT. M-am bucurat pe tema asta şi am aruncat înca o privire câinelui, care nu ştia cum să procedeze. În dreapta mea un “van” alb. Puteam fi sigură că îl calcă. Nu, şoferul a stat şi el câteva secunde, suficiente pentru rănitul dintre linii să treacă pe trotuar.
Am făcut dreapta şi am intrat pe strada mea.
Normal că am venit să văd dacă mai trăieşte sau nu. Şi Juni a fost lovit acum câţiva ani şi s-a ales cu “roata spate” ruptă, dar s-a vindecat repede. Speram să fie ceva de genul, mai ales că a reuşit şi să se deplaseze.
Era chiar lângă azilul de noapte, lângă perete, respira “des” şi avea un firicel de sânge la nas. Am privit spre picioare şi m-am îngrozit. Vedeam carne roşie şi ceva atârnând (am aflat ulterior că era un testicol). Următorul pas a fost să pun mâna pe telefon să îl sun pe doctorul care îi îngrijeşte pe Juni şi Mofli (pe Molfi l-a salvat acum 2-3 ani de la moarte, că a fost şi el ciur), plus pe Santi, un alt caz “caritabil” de al meu, o potaie luată de pe stradă la vreo 2-3 luni, cu mici şanse de supravieţuire, care acum este cât un lup).
A venit cu maşina şi am decis că trebuie făcut ceva. Eu nu pot pleca de acolo şi dormi liniştită, ştiind că amărâtul ăla moare în chinurile alea pe stradă. Pentru că trebuia dus undeva până îl punem pe picioare, am sunat fără tragere de inimă chiar bătrânul meu vecin care îl ţine pe Santi. A acceptat să îl aduc la curtea lui FĂRĂ NICIUN COMENTARIU. Impresionant om şi o inimă mare.
După 3 ore şi jumate aproape cuţu nostru este cusut, sterilizat, cu o “puţulică” nouă. Urmează mâine să se rezolve şi fractura pe care o are la picior şi să ne rugăm să supravieţuiască.
Şi acum e nevoie de voi, cititorii mei din TIMIŞOARA mai ales.
După ce terminăm tratamentul şi e reparat complet, ne trebuie stăpâni. Poate sta liniştit la curte, este un câine bătrân şi steril, care nu va face probleme. Este obişnuit cu traiul afară, nişte mâncărică şi o vorbă bună sunt suficiente pentru el.
Nu doresc să vă scârbesc cu poza aceasta, doar să bănuiţi cât de grav a fost lovit câinele acesta şi cât efort a depus omul acesta minunat, care tratează animăluţe. Este păcat de câinele ăsta, de orele petrecute de doctor încercând să îl salveze, chiar şi de ajutorul unui bătrân cu un suflet mare să nu finalizăm fapta bună.
Nu solicit bani, mă descurc eu cu toate costurile, aşa cum am facut-o mereu. Vă rog însă interesaţi-vă şi eventual ajutaţi-mă să popularizez situaţia asta aici în Timişoara, pentru a-i oferi unui câine o nouă şansă la viaţă. Dacă totul merge conform planului, mai are nişte anişori în faţă şi poate îi facem mai frumoşi.
Şi pentru că aşa este frumos, iată şi datele doctorului care şi-a stricat din nou seara pentru un câine: Dr. Cristian Croicu, VETERINARIA, Str. Brâncoveanu Nr. 125A Timişoara. 0744-578781. Sunaţi la orice oră, este disponibil non-stop pentru urgenţe.
Mulţumesc în avans. Nu am la cine să apelez pentru că într-un oraş atât de mare şi de tare nu suntem în stare să avem un loc sigur pentru animăluţe, o autoritate ceva care să ne ajute în demersul nostru de a plasa câte un sufleţel spre adopţie. Mi-aş dori să avem un RSPCA în sistemul occidental, dar suntem în urmă cu câteva secole cu mentalitatea.
PS: dacă aveţi vreo soluţie, vă rog comentaţi aici. Sau contactaţi-mă (0744-617176)
PS2: cei care au intenţia de a arunca nişte comentarii inepte despre cum ne pierdem noi vremea salvând câini, abţineţi-vă. Nu am ajutat doar animale la viaţa mea, consider însă că şi ele au dreptul la viaţă.
MULŢUMESC ÎNCĂ O DATĂ PENTRU TOT. Vă ţin la curent cu evoluţia lui cuţi.
