Am si eu niste cunoscuti care isi petrec orice moment de socializare plangandu-se ca nu au, ca nu pot, ca nu isi permit etc. Daca le spui de pilda ca ai fost la cumparaturi si ti-ai luat niste pantaloni, replica este “off, bine de tine ca iti permiti. Eu nu mi-am cumparat nu’s ce de nu’s cand”. Daca planuiesti sa pleci un weekend undeva, primesti acelasi tip de comentarii “mda, tu iti permiti”.
Cel mai suspect este ca aceiasi indivizi, scuturati un pic de informatie, vor recunoaste ca si ei si-ar permite chestiile in cauza, ca oricum s-au bronzat anu’ asta in Pula (celebra statiune, nu va ganditi la altele) sau in Zakintos, ca au masina (chiar si leasing; isi permit deci macar rata aia de 200 de euro pe luna), dar oricum te-ai fatai cu discutia, la a 3-a propozitie incep sa isi planga de mila.
Sincer .. mi-e scarba de asemenea indivizi.
Pe vremea in care nu imi permiteam decat o pereche de pantaloni pe an, no vacations si altele, pe vremea in care chiar abia ne duceam zilele de la o luna la alta, nu imi amintesc ca niciun membru al familiei sa se planga.
Saracul are DEMNITATE. Ii este rusine sa se “laude” ca nu are si nu poate. Ii este rusine de el si de limitarile sale.
Nu am spus niciodata ca nu pot si ca nu imi permit, ca am viata grea sau probleme. Toate problemele in cauza sunt ale mele si ale familiei mele. Daca pot ajuta, o voi face, daca nu, nu. Dar nu ma voi plange in gura mare ca nu pot asta si aia, desi stiu clar ca imi permit.
Inca nu inteleg de ce aceste cunostinte nu recunosc sincer: “da, ma, am si imi permit”. Chiar nu este rusine sa iti poti permite un mic lux din cand in cand, ca doar muncesti pe banii aia. Sa nu stii sa te bucuri de ceva muncit, la care ai acum acces, numai pentru ca nu te mai poti plange de zor, este cel putin suspect.
