De ieri sunt şomeră. Redacţia noastră se închide, avem din nou parte de o despărţire. La cum merge viaţa asta, prevăd oricum în viitor şanse de a lucra împreună, măcar cu o parte dintre colegi. Mereu s-a întâmplat aşa. Vestea nu m-a surprins, deşi poate doream să vină mult mai târziu. Nu era cel mai bun moment.
Asta este …
După cum spunea o colegă, s-a cam terminat “copilăria” noastră, pentru că am avut un colectiv bun şi aproape 3 ani un şef de nota 10. Este timpul să ne găsim din nou o soluţie, un nou drum profesional, acum, pe criză, când teoretic cam toate uşile ni se închid în nas.
Avantajul este că oamenii cu care am împărţit bune şi rele sunt indivizi descurcăreţi şi cu creier. Sunt ferm convinsă că vor reuşi să se pună din nou pe picioare, deşi vestea de ieri a fost mai dureroasă decât un pumn în plexul solar. Ne-a lăsat fără aer, dar incepem să respirăm din nou …
Am dat telefoane deja, încerc să pregătesc pasul următor. Mereu am făcut asta. Timp de “bocit” este, facturile însă trebuie plătite. Să sperăm că va fi totuşi bine. Nu ştiu de ce, poate pentru că sunt o inconştientă, am numai gânduri optimiste …
O îmbrăţişare pentru colegii mei: Ani, Aurelia, Leti, Ondino, Cristi, Sergiu şi Emil. Ne vom reîntâlni, asta este clar.
Adio Guerrilla … bine te-am găsit viaţă.
