.. au trecut atatia ani ..
Era in 2000, undeva prin martie-aprilie. Se stia de niste luni bune ca vor veni in tara YES, trupa de rock progresiv de foarte mare valoare in genul in cauza. Ne chinuisem sa facem rost de acreditari de presa, dar cei de la Sfinx Experience (si ei la inceput cu organizarile) au reusit sa fie criptici pana la capat. Pentru a nu pierde cumva o asemenea ocazie am hotarat cativa de la “uzina” sa ne platim biletele. Am dat 1 milion (am aflat ulterior ca pretul era de 1,4 milioane, dar stia sefu’ ca fac ai mei apoplexie, asa ca a platit el restul fara sa imi spuna pretul real).
Eram pe salariul meu oricum, dar un asemenea pret era totusi mare, mai ales pentru anul 2000. Stiam insa ca stam in fata … randul 3 sau 4.
Am plecat dimineata la 5 din Timisoara cu masina. Nu aveam acreditari de presa, asa ca nu prea avea rost sa ne miscam fundul prea repede, ca nu ne dadea nimeni acces la conferinta de presa.
Am oprit in Boita (satul natal al bunicii mele), la 20 si ceva de KM de Sibiu .. pe Valea Oltului .. doamne cat e de frumos acolo .. apoi la Dedulesti (unde erau cei mai buni mici din Romania, cel putin asa le facea reclama seful meu).
Dupa ce am mancat bine (din nou) am purces spre Capitala. Eram deja obositi, dar incantati ca ii vedem pe acesti muzicieni URIASI. Am ajuns la Sala Palatului si am aflat cu stupoare ca avem acreditari si invitatii acolo. Au urmat cateva secunde in care am injurat cu totii cu ce ne-a venit la gura. Am decis totusi sa folosim biletele oficiale, cumparate cu o caruta de bani. Plasarea era mult mai buna.
Eram prima data acolo .. am cumparat un tricou negru cu imaginea de pe coperta albumului The Ladder. Am purtat apoi multi ani tricoul ala. Acum este aproape zdrentuit, dar il ador inca.
Am vazut un concert de rock progresiv de am ramas “paf”. S-au cantat putine piese de pe noul album (slabut fata de ce facea “baietii” prin anii ’70) si multe dintre cele cunoscute .. era sala plina. Lumea in picioare. Eu fara grai. S-a aplaudat, a fost magnific.
A venit insa finalul .. am aplaudat din nou si am parasit Sala Palatului, obositi si impliniti. Era primul concert adevarat la care mergeam. Cu 2-3 zile i-am vazut pe Phoenix la Timisoara. Nu se compara, scuze fanilor, dar nu se compara. Yes au dovedit o calitate superioara, un talent urias, o precizie de ceas. MAGNIFICI.
Chiar daca Rick Wakeman nu era in lineup, ci Igor Khorochev, concertul a fost “mindblowing”…
Drumul inapoi spre casa a fost greu si obositor. Am oprit din nou la Dedulesti si am mancat si eu prima data ciorba de burta. O capodopera, chiar aveau mancare buna (nu am fost de mult pe acolo, nu stiu ce se mai intampla) …
Dimineata am ajuns acasa, mandra ca la 20 de ani am putut sa asist la asa ceva. Mi-am purtat cu bucurie tricoul, incantata cand cate un interlocutor, cunoscator mai fin de muzica, ma intreba de unde il am. De unde? De la concertul lor din Romania.
