Proud to be Romanian

Până apuc să selectez poze şi să fac ordine în nişte giga buni de “amintiri” recente, hai să vă mai ţin un pic ocupaţi.

M-am foarte exprimat acum 1 an în ceea ce priveşte modul în care văd eu patriotismul ăsta şi cum îl simt eu. Nu îmi ador ţara atât de mult încât să mă închin la icoana ei şi, culmea, banii noştri de concedii de ceva timp se cheltuie pe alte meleaguri. Motivele sunt clare şi le-am “re-simţit” în cele 2 săptămâni de hai-hui. Veţi vedea poze şi citi destule poveşti, încât să înţelegeţi (dacă nu aveţi deja trecute pe răboj destinaţiile în cauză), de ce ne ducem banii la alţii.

Acum însă aş dori să ating o altă problemă, faptul că, oricât de departe de idealul meu de ţară ar fi, România pentru mine este clar casă şi masă. Chiar dacă vorbim fluent engleza (“soarele” mai “rupe” şi pe alte limbi de circulaţie zonală) şi am putea “trece” ca orice dar nu români, suntem mereu mândri că venim de aici, vorbim româneşte şi spunem, de câte ori avem ocazia, că suntem de aici.

Zilele astea ne-am dat însă seama din nou că, deşi de multe ori românii sunt asociaţi cu ştim noi ce etnie şi apar mereu ştiri prin lume că un român a mai făcut şi a dres diverse, nu suntem infractori chiar pentru toţi şi nu în toate locaţiile faptul că eşti român echivalează cu “hai la puşcărie”.

Anul trecut, când am mers prima dată în Croaţia, am purces cu noua mea maşinuţă, perfectă (după cum ştiţi) şi cea mai tare din orice parcare, că doar e trocariciul meu. Am trecut prin majoritatea vămilor (şi îs destule) ca prin “brânză”, la unele actele noastre fiind returnate în 2 secunde, chiar fără a fi deschise. Doar la graniţa cu Albania am stat mai mult că am completat o “diplomă” cu datele maşinii, ăstora fiindu-le probabil teamă că vând maşina la ei şi le stric procentul halucinant de Mercedesuri.

Normal că mintea mea cea creaţă a concluzionat rapid că au dat ăştia pe spate văzând frumuseţe de dojomobil. În iarnă am mers cu maşina “soarelui” şi, deşi are deja vârsta de buletin şi nu mai arată ca la prima tinereţe, schimbarea de vehicul nu a amărât relaţiile noastre cu vecinii ex-yugoslavi.

Anul ăsta se întâmplă din nou “minunea”. Am fost lăsaţi să trecem peste tot rapid, în unele cazuri fără să arătăm documente. Mi-ar plăcea să cred că dojomobilul i-a fermecat din nou, dar ştiu că nu este cazul.

Atunci cum mama ei de treabă să oprească la purecat maşini cu număr de Marea Britanie sau chiar Germania şi pe noi, vajnici români (hoţi, violatori şi păduchioşi .. după cum avem în unele zone imaginea) să trecem graniţa în 2 minute, fără ca domnii în cauză să fie alarmaţi că le distrugem turismul.

Şi atunci i-a venit “soarelui” ideea … pentru că românii care îşi fac concediile în Croaţia nu sunt chiar atât de mulţi, preţul este un picuţ mai ridicat (faţă de alte destinaţii cu oferte turistice mult mai accesibile), iar zona în cauză nu prea satisface de pildă necesităţile celor care aşteaptă o viaţă de noapte super-tumultoasă. Ce suflet de viaţă de noapte să fie în Cavtat, unde stăm noi, când media de vârstă te face să crezi că eşti la un azil de bătrâni? Acolo vin cei care doresc linişte, ceva istorie, peisaje frumoase şi .. o zicem din nou .. linişte.

Anul trecut am întâlnit 4 români acolo şi câţiva în Dubrovnik. Anul ăsta ceva mai mulţi, dar oricum un număr destul de mic. Toţi păreau oameni foarte la locul lor, veniţi să se “imerseze” în istoria zonei şi să aprecieze un peisaj de vis. Departe deci de a fi o problemă.

Se pare, spunea “iubi”, că experienţa celor din zonă cu românii a fost una bună. Gazda noastră, când aude de noi, se bucură. I-am călcat pragul de 3 ori deja, a fost plătită corect şi la timp, a primit recenzii pozitive pe booking.com (de unde am pescuit-o) şi nu a avut absolut nicio problemă cu noi. Am stat la poveşti minute bune, ambele părţi apreciind şansa de a cunoaşte mai multe despre ţara celorlalţi.  Ne-a recomandat locuri interesante, ne-a răspuns la întrebări şi a fost încântată să afle pe unde am mai “bântuit” şi că ne place ţara ei atât de mult.

În momentul în care ai parte de clienţi români care îşi văd de treabă, plătesc corect şi sunt plăcuţi, mi se pare normal să te bucuri când auzi că vin din ţara respectivă şi chiar să le dai drumul lejer la graniţă. Din puţinii români care vin acolo (comparativ cu germanii, ruşii sau englezii), poate niciunul nu face probleme. Pentru că oamenii care merg prin zonele respective, din ce am mai cunoscut, nu prea sunt genul de “coco şi piţi” care să aducă “turbulenţe” în zonă. Au venit pentru un concediu frumos şi relaxant, nu să fure şi să cerşească. Iar “specialiştii” în domeniu probabil au muncit prea mult să înveţe italiana, franceza sau alte limbi din ţările pe care le-au “invadat”, încât să mai facă eforturi să bage una suplimentară la cap.

Este deci reconfortant să auzi româneşte şi în alt context decât “hai, mâncaţ-aş că suntem români de ai tăi, dă şi mie un heuro”. Să zâmbeşti cuplului pe care tocmai l-ai auzit spunând “doamne ce frumoase sunt zidurile astea” şi să le spui apoi un bună ziua, încântaţi cu toţii că v-aţi întâlnit, români de prin cine ştie ce colţ al ţării. După 2 minute de conversaţie, zici un “la revedere” şi mergi mai departe, într-un oraş în care ştii că sunt şi alţii din ţara ta, care nu se sfiesc să admire nişte frumuseţi în limba pe care o vorbim cu toţii de la naştere.

Dorim să credem că nu ne-am făcut ţara de râs nici acum. Mulţi dintre cunoscuţii noştri din zonă ştiu de unde venim. Ne-am bucurat să realizăm că nu s-au speriat când au auzit cuvântul “România” şi că am putut împărtăşi în călătoriile noastre impresii cu oameni din Irlanda, SUA sau sfântul ştie ce altă ţară.

Când am părăsit acum câteva zile Dubrovnikul, “iubi” spunea că i-ar plăcea un tricou pe care să scrie “made in Romania” pe piept. Văzuse o rusoaică pe pieptul căreia scria mare Russia şi i-a plăcut ideea de “branding de ţară” în acest mod. Probabil că voi pune la “fript” un design de genul ăsta şi la anul ne vom “afişa” cu eticheta în cauză. Altora nu pare să le fie ruşine cu ţara lor, culmea este că nici noua. Suntem mândri să fim români.

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793