Observ o nouă atitudine “revoluţionară” pe la noi. Trecem peste evenimentele care cred sincer ca sunt BINEVENITE (gen “Verde pentru biciclete” sau orice ar aduce “awareness” faţă de alţi participanţi la trafic), peste discuţiile despre cât de bine este să alegi un asemenea mijloc “alternativ” de transportat preţioasa persoană de la punctul a în punctul b şi ajungem la discuţii de retardaţi, gen “ăia care merg cu maşina sunt cocălari”, “sunteţi tămpiţi că nu mergeţi cu transportul în comun” etc.
Pentru că la aşa ceva se ajunge, în momentul în care se discută (pentru a mia oară) că sunt prea multe maşini prin oraş, că este traficul sugrumat, că e poluare etc.
Nu contează oraşul, peste tot este deja la fel. NEWSFLASH pentru cei încă nescoşi din ţară, trafic este peste tot, doar că în alte ţări bunul simţ şi disciplina rutieră (două chestii necunoscute nouă) fac ca marile artere să nu fie sufocate. Plus existenţa unor “ringuri”, şosele de centură (nu doar pe hârtie), ce degrevează dintr-o dată traficul central. Locuri de parcare PLĂTITE peste tot (mai ales zona centrală în orice oraş mare este aproape “offlimit” pentru un şofer, în condiţiile în care ora de parcare este 2 euro şi amendă primeşti la 1 minut după ce ţi-a expirat “parkmeterul”, nu ca la noi la TelPark, unde poţi sta cu un bilet expirat în parbriz până se albeşte, că nu are cine să îl vadă.
Amenzi uriaşe şi frică de autorităţile care reglementează partea de “rutieristică” îi împiedică pe germani să parcheze în plină intersecţie sau în staţia de autobuz. Sau să blocheze intrarea într-o bancă, ocupând trotuarul complet, cum s-a întâmplat acum câteva luni la noi, în TM.
Şi să revenim la snobii dracului, cei care nu îşi scot fundul ăla gras din maşină, nici dacă i-ai lua de gât. Discutăm pe “local”, că nu mi-am fâţâit augusta persoană decât prin oraşul meu (se exclude mersul o singură dată cu metroul bucureştean, când am nimerit cel mai împuţit vagon de mi-a fost scârbă 3 zile. L-a pus necuratul pe al meu “soare” să îmi spună cu o zi înainte “mergi cu metroul, ca sigur o să-ţi placă. E mişto de tot.” A uitat probabil că, de când s-a plimbat el cu agregatul au trecut vreo 20 de ani, timp în care probabil nu s-a dat nici cu mătura pe acolo. Şocul a fost cu atât mai puternic cu cât prima experienţă cu un asemenea mijloc de transport a fost cu U-Bahn în Munchen).
Bun .. revenim.
În Timişoara RATT-ul a investit în draci în sistemul de transport. Mai sunt troace din 1900 toamna, dar parcul auto este “updatat” permanent. Cu nişte costuri inimaginabile, leasing greu, oricum .. banii ăia trebuie puşi la bătaie, că eram de râsul curcilor. Deci nu pot spune neapărat că sunt toate ustensilele în cauză jegoase, pentru că aş vorbi prostii.
Din păcate sunt .. locuite. Sau deh, utilizate de suficienţi boschetari şi nespălaţi cât să îţi facă drumul plăcut. Este clar că nu în toate vagoanele ai bucuria, dar sunt linii pe care “şansa” de a da de indivizii ăştia cresc exponenţial. Normal că nu plătesc bilete, normal că nu îi ia nimeni de gât, normal că, dacă nu eşti atent, pleci de acolo mai “uşor”. Un risc rizibil dacă ai 17 ani şi doar un ghiozdan cu cărţi în spate, aşa cum eram şi noi acum hăt bine, o situaţie dintr-o dată neplăcută dacă ai banii pentru o rată sau nişte scule “it” necesare muncii.
Marea problemă pe care o văd eu în ceea ce priveşte transportul în comun este acoperirea încă deficitară. Am precizat deja că la noi se fac totuşi eforturi de a acoperi oraşul cât mai bine, dar reţeaua publică de transport încă nu are “harta” atât de bine pusă la punct ca în alte oraşe “de dincolo”, unde ajungi şi la mama soarelui, făcând diverse legături. Am folosit mereu cartela aia de o zi la maxim şi m-am plimbat ca sărita de pe fix prin toate cotloanele. Am avut mereu o legătură, nu ştiu să fi mers mai mult de jumate de km, de obicei “nodurile” îţi permit să intri într-un alt mijloc de transport în câţiva metri.
Mai este şi problema TIMPULUI. Prin “tinereţuri” eram milionară de timp, vorba unui vecin pensionar. Nu conta că mai pierdeam 40 de minute pe drum sau că aşteptam încă vreo 30 după autobuz. Că doar nu îmi plângeau copiii acasă. Din respect pentru adevăr tre’ să recunosc că nici acum nu plâng, că n-are cine, dar munca este clar mai multă şi de multe ori n-am timp nici să .. mor.
În momentul în care trebuie să ajungi ACUM undeva sau nu poţi pierde timp plimbându-te pe jos 2 km (oricât de sănătos ar fi), trebuie să apelezi la ceva ce merge repede. Taxi costă şi oricum stai tu după coada lui (trebuie aşteptat şi, dacă dă domnu’ ploaie, te-ai lins pe bot de taxi). Tramvaiul vine peste 10 minute. Sau 20. Şi de acolo mai ai de umblat o tură până la autobuz etc. Maşina e parcată în faţa casei, urci şi ai ajuns. În general,dacă ai o brumă de creier funcţional, cam ţii minte pe ce artere ai avut întârzieri, ce perioade ale zilei sunt mai aglomerate (sau e toată ziua mai nou), cât aproximativ faci de acasă la destinaţia în cauză şi vice-versa. În stilul ăsta aproximezi timpul de “transfer” şi ai şansa de a ajunge la timp. Chiar nu e greu, până şi eu am reuşit performanţa mai nou de a ajunge “nemţeşte”.
Faza cu bicicleta sună excepţional până nu sunt 4 grade afară. Am mers vreo 5 ani şi cu ea exclusiv, am avut şi partea de bucurii în trafic (accident soldat cu o dizlocare de umăr şi spart “telectualu”), a fost mişto, să moară Veta. Sincer. Am pedalat pe căldură, am pedalat la zero grade, cu căciulă groasă pe cap, nădragi de ski şi mănuşi călduroase. Atât timp cât pe jos era uscat, chiar dacă foarte frig, eu eram pe trocarici.
Vremurile se schimbă .. bagajele se schimbă. Mi-e greu să mi-o imaginez pe Nebu de pildă, cu ţoalele ei “ofis”, pedalând pe mountain bike, deşi e înnebunită după biciclete. Eu am renunţat la ea când a trebuit să car prima dată un laptop de acasă la un client. Chiar nu mai poţi risca să te “verşi” pe asfalt cu aşa ceva în spinare. Că m-ar durea mai mult să se strice el, şi astfel să compromit munca de ani de zile, decât să îmi sparg căpăţâna din nou.
Sunt oameni care şi-au luat agregat nu din mândrie, ci pentru că nu mai puteau alfel. Am ajuns să plătesc pe taxi cât este o rată normală de leasing, un abonament “full option” pe transportul în comun mă costă lejer cât benzina pe o lună. Mai ales că nu fac prea multe drumuri, dar nu ştii niciodată. Şi unii nu fac blatul, că au avut părinţi “tâmpiţi” care le-au băgat în cap prostii din alea cum ar fi corectitudinea şi cinstea.
Mă distrează cât de repede se pun “etichete”, dacă alţii nu fac ca noi. Dacă ai maşină în dotare, nu văd de ce să o laşi acasă. Ah, e vreme mişto şi mergi doar la o plimbare .. atunci poţi scoate bicicleta din dotare. Poţi merge cu tramvaiul undeva, dacă simţi în secunda respectivă imboldul în cauză. La nemţi am circulat exclusiv cu “ratt-ul” lor, pentru că nu merită să mergi cu maşina să vizitezi tot felul de obiective turistice (te apucă dracii căutând loc de parcare, plus că te mai apucă o tură când realizezi cât te costă). Când ai treabă însă în oraş, umbli cu bani sau ai timpul limitat, atunci pui mâna pe volan şi te descurci.
Nu este vina şoferilor că se aglomerează oraşul atât de mult. Oraşul are majoritatea străzilor de pe când circulau 3 maşini pe oră. Se lucreză în viteza melcului pentru rezolvarea problemelor de infrastructură. Suntem duşi cu zăhărelul de 20 de ani aproape că se va face autostradă în Banat, că se face şosea de centură. Rahaturi şi minciuni. Drumurile sunt mizerabile, podul de pe Şagului se va termina când oi ieşi eu la pensie, parcări din părţi. Dar tot oamenii sunt vinovaţi că nu folosesc doar autobuzele sau bicicletele. Oraşul creşte, greu de crezut dar creşte nivelul de trai al multor familii, creşte nevoia de a avea acces rapid la un mijloc de transport care să te servească aşa cum doreşti. Ajungi la o vârstă la care mersul pe bici e mişto de recreere sau eventual cu copilul, să îi arăţi cum se “face” treaba asta.
Pentru restul … avem maşini.
Acum spuneţi-mi şi voi când renunţaţi la maşină pentru a fi “eco”. Ce mijloace de transport folosiţi şi cum vă servesc ele. Trebuie să îi împuşcăm pe şoferii ăştia cocălari şi snobi sau poate să luăm de guler nişte autorităţi că freacă menta elegant pe banii noştri?
