“Bunăă ziuaaaa. Daaa, luaţi loooc, până ieseee domnuuul din cabineeeet” se aude din stânga. Vorbele sunt rostite cu afectarea unei secretare, chiar dacă don’şoara de vreo 25 de ani nu e secretară “pur sânge”, ci un fel de asistent medical cu alte atribuţii. Sau cine ştie, că nu i-am studiat fişa postului”. Are o voce uşor iritantă, poate şi pentru că a “dizolvat” prea multe dulcegării în ea. Este genul de om amabil “forţat”, dar apreciez efortul. Este deja obosită, deşi lucrează doar de o oră. Sunt peste 30 de oameni la “recepţie” şi toţi trebuie să facă analize, să completeze formulare, să se programeze la doctor.
Bunica proprietate personală a prins loc pe un scaun. Eu sunt pe coridor, aproape de uşă. E bine. Uneori mirosul de clor (sau cu ce or curăţa ăştia) îmi face rău. Azi e aerisit, chiar dacă ne călcăm pe picioare de mulţi ce suntem.
Aşteptăm să intre doamna mea la analize. În fiecare lună repetă analizele pentru “coagulare”. Atât ştiu şi eu din lista de acronime. Îs vreo 4 valori care trebuie studiate, iar apoi medicaţia îi va fi “dozată” de medicul ei. Un tip EXCEPŢIONAL, pe care vi-l recomand din tot sufletul. Se numeşte Radu Pătraşcu, îl găsiţi la Spitalul Militar Timişoara, secţia Interne. Mare caracter şi un medic de nota 10.
În fiecare lună mergem la clinica privată pentru analize. Costă 40 de lei. Am mers şi pe varianta “oficială”, dar m-au adus la exasperare toate drumurile şi hârtiile. În mod normal trebuie să mergi la medicul de familie. Al nostru (de fapt medicul alor mei, că eu sunt la altul) este la al 2-lea colţ după locul în care şi-a dus mutu’ iapa, aşa că e o problemă. Nu chiar atât de mare, de când avem dojomobil, dar totuşi. Acolo stai după coada distinsului, care vine când i se arată şi are atitudinea aia de om care a descoperit pentru întreaga lume unde se află gaura în macaroană. Sinistru personaj.
Aşa că există varianta “direct la spital”, unde facem “trotuarul” la Policlinică, pentru un bileţel, apoi coborâm etajul spre laborator. Acolo e ca la ruletă. E un domn mai în vârstă care se pare că nu a uitat un minim de cavalerism. Este amabil şi atent. Mai sunt şi nişte pupeze mai de vârsta mea, care sunt mereu aducătoare de ghinion. De la vene sparte şi 5 înţepături în loc de una pănă la deloc amabilul “veniţi mâine, azi nu mai luăm sânge”.
Nu am înţeles niciodată programul lor, mai ales că suntem în spital de dimineaţa (este o mare bucurie pentru mine să mă trezesc la 7 jumate) şi întârzierea de câteva minute este cauzată de faptul că am stat la Policlinica lor după un bilet. Deci nu ne-am lălăit la shopping, ci suntem în întârziere tot din cauza unuia care s-ar tot duce decât să muncească.
Pot înţelege atitudinea când e vorba de o întârziere mare, dar când sunt 5-10 minute? Spui “veniţi mâine unei amărâte de aproape 80 de ani, slabă şi vai de capul ei, doar pentru că n-ai chef să faci un minim efort. Apoi, când binevoieşti (a doua zi, ne-am înţeles?), nu poţi lua sânge fără să o umpli de vânătăi şi stres.
După câteva bucurii de genul ăsta, l-am întrebat pe doctor dacă pot merge cu ea la un privat şi să îi aduc doar rezultatele. Cum să nu, că doar sunt pe banii mei. Şi mergem de peste 1 an la Grigoraş, unde i se ia sânge FĂRĂ PROBLEME, este tratată cu amabilitate şi i se vorbeşte frumos.
Dar costă ..
Un EKG e vreo 120 de lei, din ce am auzit, un eco mamar 140 (eu am plătit anul trecut 80 la altă clinică). Am plătit, pe când cu celebra mea piatră la rinichi, 50 de lei eco la medicul de familie şi 140 de lei la medicul de la Judeţean, care a avut grijă să mă “tragă” spre cabinet, că doar acolo nu merg moca. M-a foarte deranjat şmecheria în cauză, aşa că nu vi-l recomand, deşi e un medic OK. Un consult gineco trece lejer de 100 de lei (mai spre 150 aşa, depide de cabinet). Ochelarii (plus consult) m-au costat 320 de lei acum 3 ani.
“Soarele” a fost la dinţălog săptămânile astea şi, deşi are muşcători de vis, l-a terminat costul total al operaţiunilor. Da, este normal să ai grijă de dantură.
E normal să ai grijă de sănătate. Asta spun toţi la televizor şi nu doar. Că românul e bou şi stă să moară acasă, în loc să se “caute” la primele semne de boală. Că avem un număr sinistru de bolnavi “terminali”, pe care poţi doar să îi mai vizitezi, până se “duc”, sărmanii. Prietenul nostru a murit de un cancer ce putea fi depistat în timp. Probabil mai apuca nişte ani de viaţă. Am aflat că bunicul meu avea cancer de colon când l-am internat că “îi era rău”. A murit la câteva ore după operaţie”, din cauza unui stop cardio-respirator. Mâna divină, zic io, că ne vindeam apartamentul să îi luăm doar “pungile”, gratis teoretic … dar ştim cum stăm cu teoria în sistemul medical.
În mod normal ar trebui anual să facem o “baterie” de teste. Să ne “căutăm” de tot ce nu doare şi să ştim mereu cum stăm cu sănătatea. “Bateria” de teste costă însă cât un concediu la mare, pentru că nu totul este decontat. Sau, dacă scapi de problema asta, aştepţi zile întregi la tot felul de cozi, pănă te îmbolnăveşti de ciudă.
Pe doamna mea o costă vreo 150 de lei pe lună “distracţia” cu boala: analize şi medicamentele. Plătim banii ăştia fără să clipim, că, din fericire, nu este o sumă enormă pentru bugetul reunit al familiei. Nu toţi românii fac mia de euro pe lună (lăsâm comentariile de genul “cum de stau pe salarii de rahat”, că nu toţi pot avea joburi bănoase). Ăştia cum se descurcă? Stau să se milogească pe la tot felul de uşi? Aşteaptă alea 2 zile din lună în care se pot face analize gratis şi la clinicile private? Vând din casă?
Departe de “lenea” şi “inconştienţa” românului, atât de des invocate când discutăm iar “teoretic” despre starea precară de sănătate a noastră, stau probleme mult mai mari. Este greu să te ţii cu sfinţenie de recomandarea de a face câte un control de rutină periodic, când “distracţia” te costă sute de lei. Sau când, pentru a încerca să găseşti cât mai multe gratuităţi, pierzi zile de concediu, plimbându-te de la X la Y, că tocmai s-a terminat programul pe ziua în cauză. Sau trebuie să mergi la clinica A, apoi la B şi te întorci la spital.
Am stat şi am cugetat la chestiile astea, aşteptând să iasă a mea bunică de la analize. Cu zâmbetul pe buze (culmea) că aproape nici nu a simţit înţepătura acului. Pentru domnişoara asistent, bătrâna de 80 de ani nu mai este o “hoaşcă” enervantă, este un client care plăteşte şi pe care îl serveşte aşa cum trebuie. Aşteptăm până mâine rezultatele, apoi discutăm cu medicul nostru ce “boabe” luăm şi cum. Peste o lună repetă figura şi tot aşa ..
În rest .. sănătate, ce să zic?
PS: voi ce preţuri din astea mişto aveţi? Că sunt curioasă cât de costisitoare e sănătatea pe la noi 😉
