De câte ore este oare nevoie să treci 2 poduri şi să mergi juma’ de kilometru prin ChinaTown?
De vreo 7, aşa cu aproximaţie. Asta când ai mania să pozezi tot ce mişcă în jur sau (cazul meu) să faci o criză de nervi că aparatul foto îşi bate joc de orice poză faci, să-l scoţi din minţi pe om, după care să zici “what the hell” şi să bagi poze ca nebuna. Astea au fost evenimentele de la “aterizarea” în zona Primăriei NY şi trecerea peste cele 2 celebre poduri. Pe la jumătatea Brooklyn Bridge am avut aşa o epifanie şi am decis că, dacă rahatul ăla de Coolpix mic cât telefonul are chef să “ăsta” pozele mele, măcar să fac multe, să aibă ocupaţie. Unele au ieşit acceptabil, pe altele le-a batjocorit aşa cum a dorit. Cu scuzele de rigoare, băgăm pozele la înaintare 🙂
[nggallery id=7]
Ce nu se vede în poze:
- intrarea spre Brooklyn Bridge nu se face de pe malul gârlei, aşa cum eronat ne-am plasat cu o zi înainte. Normal că la următoarea vizită în zonă am realizat că măgădăul de clădire pe care l-a pozat “soarele” vreo 10 minute era de fapt Primăria. Pe lângă ea am trecut ca navetele spaţiale spre indicatoarele de pod.
- podul este destul de aglomerat. Deci ai şanse să iei un ghidon între coaste, dacă nu caşti ochii la biciclişti sau să te umpli de binecuvântări de la alţi pietoni amărâţi de doreau să se tragă în poză cu cât mai puţini “figuranţi” de preferat.
- zona pietonală este în mijloc, deci ai aproape peste tot cablurile podului. Cum nu am agreat ideea să apară imaginile cu “zeghe”, am pozat când am avut o vedere mai decentă.
- podul este grandios, asta e clar. Sper că se vede de pe poze.
- Manhattan Bridge este numai pe structură metalică şi “prins” în nituri. Nu ştiu cum să explic, dar mi-a plăcut MULT mai mult decât fra-su cel celebru, chiar dacă nu este chiar obiectiv turistic să zic aşa.
- pe Manhattan Bridge trec maşini şi trenurile de “subway”, aşa că ai şansa unică de a testa stabilizatoarele de imagine de pe aparatul foto. Nu de pe rahatul meu, că ăla cere să fie spart la ce prostii face.
- cum Murphy nu doarme, de câte ori puneam aparatul la nas să punem de o poză, se trezea un Mack sau un metrou să ne zguduie.
- NY este un oraş al constrastelor. De pe Manhattan Bridge poţi vedea deja grandioasele clădiri din sudul Manhattanului, având sub nas şi mizeria zonei de periferie, cu gunoaie şi graffiti.
- Chinatown este plin de bijuterii. Iar pompierii nu sunt firefighers ci dragonfighters.
- am coborât într-una dintre cele mai jegoase staţii de metrou din LUME. Câteva în NY arată bine (alea de la “centru” să zic aşa), dar în unele parcă a avut loc al X-lea război atomic. Cică se vor moderniza, probabil că nu le mai prindem noi curăţate. Sistemul de transport însă este “boboc”, suntem foarte mulţumiţi de acoperire şi punctualitate.
Am prins o zi super frumoasă şi caldă, de ne-am pârlit feţele în soare. Ne-a luat aproape o zi de program “de birou” să facem plimbarea în cauză, dar ne-a plăcut fiecare pas. Am apreciat şi amabilitatea oamenilor care se dau la o parte sau se opresc din drum, dacă văd că pui aparatul la ochi şi răbdarea unui muncitor de culoare, care ne-a explicat pe îndelete cum să ajungem la “subway”. Între timp am văzut însă că se poate urca pe Manhattan Bridge, aşa că ne-am întors “pe insulă”.
