N-am fost eu geniul de a dat vorba asta de duh, dar mi-a plăcut mereu ideea centrală: “Be the chage you want to see in the world!”
Şi mi-o amintesc de fiecare dată când văd mizerie pe stradă, mitocănie şi orice tară socială, la noi sau altundeva. Majoritatea celor care scriem pe blog de ceva timp înfierăm orice timp de comportament “aberant”, suntem rapizi cu concluziile că ţara e de rahat, că oamenii sunt prost crescuţi etc. Mai avem şi dreptate în destule cazuri. Cititorii şi comentatorii noştri ne dau dreptate şi vin cu exemple destule că suntem destul de jos pe scara civilizaţiei în suficient de multe situaţii.
OK, şi ce facem?
Ştiu că ai mei m-au educat “old style”, că nu e frumos să arunc hârtii pe stradă, că trebuie să salut, să spun mulţumesc etc. Ce ture de teoria chibritului mi-am luat la viaţa mea, dar măcar am băgat nişte chestii sub freză. Înainte să am carnet am învăţat de la “soare”, cum să las o altă maşină să se integreze în traficul de pe autostradă, trecând (dacă e spaţiu, normal) pe banda a doua, încât să nu mai aştepte să găsească spaţiu. Cum să las pietonii să traverseze, chiar să las câte un alt şofer să intre pe stradă, dacă stăm la vreun semafor, că nu pierd nimic pentru 2 secunde.
Am ieşit prima dată serios din ţară (mai departe deci decât Budapesta) prin iarna lui 2004 (sper că îmi amintesc bine). Direct în Munchen, unde aproape am avut un şoc văzând curăţenia şi liniştea de pe stradă. De atunci ştiu să stau NUMAI pe partea dreaptă pe scările rulante (pentru ca pe stânga să poată trece eventual vreun om grăbit, fără să fie nevoit să facă slalom), să nu arunc nimic pe stradă, orice ar fi (asta ştiam de acasă, dar curăţenia lor există pentru că respectă şi ei un minim de atitudine civică) etc.
După ce mi-am luat carnet, am aplicat şi alte metode de a fi aşa cum doresc să fie cei de care scriu, când sar calul. După cum spuneam acum nişte zile, nu poţi să dai pe spate de bunul simţ al neamţului şi, odată ajuns în ţară, să redevii dobitocul prost crescut dintotdeauna. Dacă tot înfierăm acţiunile unora, cuget că ar fi bine să nu fim chiar lupi moralişti.
Prietenii noştri fac mişto de mine că vorbesc super frumos cu poştaşul sau cu vânzătorii. Pentru că ei înşişi sunt amabili, nu mă doare gura să le spun că le doresc o zi frumoasă şi eventual un weekend odihnitor, dacă tot e final de săptămână. Pentru că am şi eu pretenţia să fiu tratată ca un om, nu ca un pumn de râme.
New York este un oraş senzaţional. Am bătut cu picioarele suficient de multe străzi, cele cunoscute în Manhattan şi chiar zone pe care turiştii obişnuiţi nu prea le calcă. Are zone ameţitor de frumoase şi părţi jenante. Am mai scris asta; nu este un oraş curat. Trotuarele sunt pline de gumă de mestecat. Arată ca blana unui dalmaţian. Americanilor le place să mestece de zor “ciungă”, dar au probleme cu redirectarea resturilor la gunoi. Sunt străzi pline de mizerie, pentru că nu doar românii au descoperit că e mai comod să arunci din buzunare pe unde dă domnul, decât să cari resturile până la un coş de gunoi. Mda, chinezii cică îs jegoşi, spaniolii nici ei nuş’ cât de curaţi etc. Nici cu ăia cu arborele genealogic direct înfipt pe Mayflower nu mi-ar fi ruşine, că nu doar “veniturile” fac mizerie.
Când e zi de sales (sau doar weekend) să te ferească sfântul să intri în Macy’s sau orice magazin din ăsta mai răsărit. Uraganul Katrina e copil mic pe lângă ce debandadă lasă damele americănese în căuatarea vreunei haine ce se potriveşte, săpând cu zor prin marfa din raft. Daca vreo zdreanţă cade, asta e, doar de aia îs plătiţi ăia, să strângă după vite. Mi-a fost mie ruşine de dezastrul de la unele raioane, încât, mă aplecam să adun câte ceva de pe jos sau să împachetez câte o haină de pe raft. M-am gândit atunci, aranjând hainele pe care le-am studiat eu şi 2-3 din alea de pe jos, că, oricât de bezmetic este românul, nici în cel mai împuţit magazin din zona bazarului din Timişoara, nu am dat de atâta dezordine şi o asemenea atitudine. Da, m-am simţit al naibii de mândră că sunt româncă.
Traficul este o “plăcere”. Cred că, dacă ar locui aici, bietul Vali, ar scrie 10 articole pe zi despre cum circulă nebunii pe aici. Cum se depăşeşte, cum se claxonează, deşi amenda e mare pentru gălăgie, cum stă maşina de Pompieri în spatele unuia mai breaz, cum trec pietonii pe roşu etc.
Da, sunt aspecte care dovedesc că şi marea putere a lumii are problemele ei cu educarea populaţiei. Am conştientizat că totuşi, măcar teoretic, avem o educaţie bună şi că ar fi cazul să punem accent pe aplicarea învăţăturilor respective. Am admirat curăţenia de farmacie din Germania, deci mi se pare normal să nu arunc pe jos resturile de mâncare sau hârtii. SUB NICIO SCUZĂ. Ieri m-am plimbat pe tot podul Queensborough din NY cu o cutie de Cola. Am şi dat pe pantaloni, încercând să ţin cutia strânsă între picioare şi să şi fac poze cu noul aparat, care are o mie de calităţi, dar dimensiunea redusă nu e printre ele. Vedeam că se uită unii ciudat la mine, că pun cutia pe jos, fac poze şi o ridic. Am traversat apoi strada, până la un coş de gunoi şi m-am simţit al naibii de mândră că sunt “european”.
Schimbăm cu greu mentalităţi, dar putem începe marea schimbare de la noi înşine. Poate li se mai face şi altora ruşine, poate înţeleg că, să te comporţi civilizat e “cool”. Dacă nu îmi place să mi se fure florile sădite, nu pun nici eu mâna pe niciuna. Dacă doresc o Timişoară curată, nu o murdăresc eu însămi. Civilizaţia în trafic depinde şi de mine. Pe astea nu le mai poate face nici primarul, nici preşedintele. Bunul simţ nu ni-l bagă nimeni în traistă, din secunda în care ieşim dintre graniţe şi vedem “lumea”. Şi, dacă tot ne roadem tălpile prin ţări străine, poate învăţăm şi altceva decât doar ce preţ au adidaşii la Parndorf.