Dacă tot şi-a luat bărbatu’ sculă de fotografiat, eu am rămas cu “amărâtul” de Lumix FZ-50, mare lucru. După aproape 3 luni de mormăit că eu nu pot face o poză decentă, are acum şi el linişte. Iar amândoi ocupaţie. Una dintre primele şedinţe de “fotografing”, s-a făcut acu nişte zile. Ne-a lăsat al nostru prieten lângă podul Queensboro, în ideea că este acolo o staţie de metrou (azi chiar pe acolo am umblat) şi că nu e departe Manhattan-ul. Ceea ce el încă nu înţelege este că doi avem micile noastre manii, aşa că am luat podul la picioruşe.
Nu, nu am regretat.
Prima imagine surprinsă ne redă speranţa în tinerele noastre talente cu pantalonii în vine şi flaconul de spray în mână. Că doar nu doar noi avem genii din astea neînţelese, că, zic io, nu americanii au învăţat de la noi despre cum să îşi bată joc de diverse chestii, mâzgălindu-le pictându-le cu un deosebit talent.
Şi, pentru a nu vă teme că ei nu sunt la fel de harnici în construcţia socialismului, iote şi un “şantier”.
Nu ştiu sincer ce e cu coşmelia aia, dar, dacă nu depăşeşte suta de etaje, cui îi pasă.
Am mai dat şi de nişte mici scandaluri, dar le-am pozat numai. Mare grădina advertisingului, asta e clar:
După vreo 200 de metri merşi amboulea am realizat că ni se înfundă drumul, deci şansa de a traversa Queensboro Bridge per-pedes se cam duce. Aşa că, la fel ca orice turist de la Hansel si Gretel încoace, am făcut stânga împrejur pe urmele de firimituri, doar că fără firimituri. Am reuşit să traversăm strada şi să găsim pe partea dreaptă zona pietonală (şi de biciclete) cu care este dotat mirobolantul agregat. Între timp a trecut şi metroul peste capetele noastre, aşa că l-am tras în poză.
Se poate vedea că municipalitatea ar putea angaja nişte “graferi” cu doze de vopsea, doar să aibă grijă să fie de o culoare. Că şanse mari de a se reabilita jde kilometri de fierăraie din asta ciupită de rugină nu îs chiar repede. Cu micile “păcate” de întreţinere şi înfrumuseţare, ne declarăm daţi pe spate de cum funcţionează mijloacele de transport sub sigla MTA (Metropolitan Transportation Authority). DECI JOS PĂLĂRIA!
Cum mă declar îndrăgostită de construcţiile astea cu nituri, normal că am pozat mai cu atenţie podul. Cam aşa arată din zona pietonală.
Încă una pentru inginerul din noi .. sincer mi se pare fascinant câte nituri au bătut oamenii ăştia …
Se aleargă în oraşul ăsta de zici că depinde viaţa lor de asta. Acu’ recunosc că am văzut nişte personaje ce ar trebui să alerge vreo 2 ani continuu pentru a da jos suta de kile pusă ÎN PLUS, dar să nu fiu naşpa. Ideea este că lumea face mişcare. Şi noi avem la ce să căscăm gura.
Exact când admiram încă un teren de Baseball şi făceam contabilitate că n-avem nicio minge (am rezolvat şi problema asta), “soarele”, cu ochii lui de uliu, vede că terenul este aşa mai european de felul lui. Ca vajnici apărători ai ideei de fotbal adevărat, nu alergatul lor după beşica ovală, am pus de o poză.
Am trecut şi peste Roosevelt Island, şi am strecurat din nou obiectivul prin gard (se văde ceva negru pe unele colţuri, aia e. Gardu avea ochiurile mai mici decât obiectivul, plus că nu doream să-l buşesc chiar). Poza a fost supra-expusă, aşa că arată aiurea. Mă veţi ierta, era prima ieşire oficială cu noul agregat.
Pe la mijlocul podului i-a venit lui iubi setea, aşa că m-am preumblat ulterior cu o doză goală de Cola, că pe pod … coş de gunoi din părţi. M-a pus sfântul să fac pe europeanul, de am dat şi cu nişte cola peste pantaloni (aşa, uşor azurii la culoare). Bag seamă “goală” e o chestie relativă. Nu mai aveam noi ce sorbi, dar s-a prelins totuşi ceva pe haine. Am decis apoi să pun doza jos, când fac poze, şi s-o ridic apoi. Se mai uitau unii ciudat la ce genoflexiuni fac, dar îmi stătea în gât să le zic că, dacă toţi ar face ceva de genul ăsta, n-ar fi oraşul plin de gunoaie.
Cam asta e înălţimea la care “pluteşti”, dacă mergi pe pod. Urmează o poză cu o căsuţă ascunsă după un zgârie-nori. Mi s-a părut chiar drăguţă, aşa mică şi amărâtă, aşa că o fac celebră aici:
Şi o privelişte normală pentru zona asta: rezervoarele de apă cocoţate peste tot:
Am ajuns în aceeaşi zi şi la Rockefeller Center. Pozele într-un articol viitor 🙂
