Dacă ne-am dotat ambii cu aparate foto destul de decente (soarele patrulează şi cu aparat pe film, că îl pasionează şi sectorul ăsta), e clar că unul dintre noi trebuia să o ia din nou razna şi să cumpere “prostii”. Şi cum io îs cinefilul în casă, m-a prins dorul de regizorat, aşa că am luat obiect de muncă. Nu vă aşteptaţi la chestii nuş’ cât de geniale, că nu dispun de talent şi nici de cunoştinţe, dar măcar pun şi io de câte un “home video”, ca tot omul cu trăiri culturale.
Cum lumea nu mai poate viziona decât HD, am ochit un aparat pe măsură. Mai exact el m-a ochit pe mine. Căutam camcorders în jur de 200 USD şi ăsta era la “sale”. Spre deosebire de retailerii noştri, ăştia, când fac sale, nu se joacă. Preţul de “strigare” era teoretic de 380 de coco, sale de 170, aşa că am pus lăbuţa la 212 USD şi ceva mărunţiş.
Plimbarea spre B&H a fost de-a dreptul tristă, că e o căldură de să te topeşti pe asfalt, mai ceva decât guma de mestecat de care sunt pline trotuarele din NYC. Am coborât la Grand Central Station, chiar sub Chrysler Building, dar n-am prea avut chef de poze, aşa că m-am târăt câteva “blocuri” spre magazin.
Jucăria în cauză era în stoc (credeam că s-a dus, că tot este la preţ micşorat până în 30), am luat revelator pentru omul meu şi hai acasă. M-a costat deci 212 USD. Un camcorder similar la emag (cu memorie internă jumate cât a mea), costă aproape 3000 de lei. De la 700 şi ceva la 3000 io zic că e ceva diferenţă.
Voi reveni cu clipuri, imediat ce nu îmi mai prin urechile în setări.
