Niste faze de la Festivalul de Jazz de zilele astea de la Timisoara m-au inspirat sa “pusc” inca o listuta de “sfaturi” pentru romanul mergator la concerte in sala.
- Nu se fumeaza .. zau asa, cat de cretin si de lipsit de orice axoni functionali trebuie sa fii incat sa iti aprinzi o tigara IN SALA? Intr-o sala de teatru, cu draperii URIASE de plus, cu lemn in prostie etc. Daca visati sa ardeti pe rug, mars la Torquemada, chiar nu este necesar sa ajunga in vesnicele plaiuri si nefericitii care s-au “intamplat” pe langa creierul vostru de bibilica.
- Sunteti la teatru, nu la birt. Cine naiba i-a invatat pe homo neanderthalis astia ca e OK sa vii cu sticla de vin IN SALA. Apreciem faptul ca va simtiti bine, dar la teatru nu se vine cu pop corn, cu suc sau “vinoase”. S-a deschis Cinema City la Mall .. poate ati gresit destinatia.
- Daca se zice ca e sound check si NU se intra, asta nu inseamna sa va strecurati pe langa plasatoare, pentru a arunca un ochi la cum se fac probele de sunet. Este neplacut sa astepti in plus, dar nu v-a tinut nimeni in ploaie afara. Si artistilor chiar nu le plac vizitatorii in timp ce isi fac ultimele pregatiri.
- Nu se intra la “blat”, chiar daca stiti cum sa va strecurati in sala. Biletele au un pret cu un scop. Numai gandindu-te ce costuri presupune un asemenea eveniment, cate nopti nedormite aduna organizatorii si cate ore se muncesc in zilele de spectacole de catre toti (soferii care plimba artistii, ghizii pentru artisti, personalul tehnic si auxiliar de pe scena .. sunt zeci de oameni care muncesc pentru un spectacol reusit), parca nu iti mai vine sa “fentezi” intrarea.
- Aplaudati .. artistii chiar muncesc pentru un spectacol reusit (vorbesc aici de trupele de jazz pe care am avut cinstea de a le vedea si chiar cunoaste) .. nimic nu i-a bucurat mai mult, decat sa stie ca au fost aplaudati si ca spectacolul a placut. Oricat de bine sunt “infipti” artistii ca Ulf Wakenius, Balanesc, Aura Urziceanu, Tommy Smith sau altii, nimic nu i-a bucurat mai mult decat sa ne vada in picioare, aplaudandu-i. Trecand peste onorarii si alte “socoteli”, hrana lor este inca un ropot de aplauze 🙂
