Atlanta Cyclorama sau bine ca avem noi istorie

Iubirea face mişto de americani, că istoria lor e cam scurtă. Normal, dacă te apuci să îi compari cu civilizaţiile de pe “vechiul continent”, să nu mai discutăm despre ăia cu ochii mici şi prietenoşi, americanilor le cam dă cu virgulă. Poate însă exact pentru că nu se trag din Traian şi Decebal şi pentru că îs ei “yankei”, ştiu să facă din orice rahat bici. Că este un far de la naiba în praznic, că e o vale nuş’ cum, găsesc ei 2 “artefacts” pe care să le aşeze frumos şi să ceară bilet la intrare. Să mor dacă nu crăp de ciudă, când ştiu ce locaţii avem în România, mult mai încărcate de istorie, pe care nici naiba nu le exploatează cum trebuie.

OK, iar o iau prin arătură.

Deci Cyclorama, da?

Pentru a vedea muzeul războiului civil, trebuie în prealabil să ajungi în Atlanta. Care Atlanta, în afara temperaturilor sinistru de mari în timpul verii şi ciurdei de cerşetori (majoritatea albaştrii, aşa cum le zice un prieten, că n-ai voie să le spui negrii, mai ales că rimează cu nigger), este FRUMOASĂ. Spaţii mari, case absolut cochete în stil “sudic”, multă multă multă verdeaţă, nişte pomi din ăia mari şi frumoşi şi o curăţenie pe care nu am prea găsit-o în “marele măr”. Mişto oraş, zău aşa.

Cum M. era la pilotat avioane, deci nu conducea maşina, ne-am pus noi s-o călărim. “Soarele” era încântat că dă în sfârşit de una cu cutie “normală”, că americanii, pe lângă că nu gustă maşini cu consum de sub 15 litri pe sută, nu gustă nici ambreiaje. Dar suntem din nou în decor.

Ajungem şi în Grant Park, după ce am chinuit navy-systemul. Parchează omul maşina la “umbră”, adică unde erau numai 60 de grade celsius, decât cele 80 pe care le simţeam şi pornim cătinel către muzeu, miraţi că e şi o grădină zoologică prin zonă. Ne-am culturalizat pe urmă, că îs cică împreună de hăt bine.

Drumul spre muzeu arată cam aşa. Copaci mari, un parc superb şi verdeaţă la greu. Dar, cum parcuri avem şi noi, hai mai departe. Muzeul în cauză este o chestie veche şi “prăfuită”, dar totuşi bine organizată. Pentru că americanii nu dau nici wi-fi gratis în aeroport, nu intri nici aici moca. A plătit cavalerul intrarea şi ne-am avântat.

După un filmuleţ despre începuturile Războiului Civil, s-a ajuns la “The Battle for Atlanta”, care cică e spectacolul cu pricina. Cum tot nu înţelegeam ce e cu bicicletele astea, am ajuns apoi într-o încăpere cilindrică mare, cu banchete pe stil amfiteatru şi ceva pictat pe pereţi. La o privire mai atentă am văzut că faza aia pictată pe pereţi e circulară şi că, de unde e peretele “vopsit” până la platformă, sunt tot felul de michiduţi “machete” şi “decor”. Chestia asta cică se cheamă dioramă.

Şi arată ca mai sus.

Te aşezi pe banchetă şi plaforma începe să se învârtă uşor cu tine, în timp ce o voce masculină înregistrată povesteşte ce şi cum. Se aprind spoturi pe anumite zone de pe pictură, pentru a “sublinia” povestea.

Povestea în sine nu e chiar lungă şi, deşi sudiştii o prezintă cu mare mândrie patriotică, ştie tot omul cum s-a terminat festivalul. Asta nu îi împiedică să pună la cale o asemenea “prezentare” şi să ia bani chiar şi dintr-o înfrângere.

Alte detalii despre tablou şi dioramă:

• dimensiuni tablou: circumferinţa e aprox. 110 metri (am făcut trecerea din picioare, că românii încă apreciază sistemul metric), iar înălţimea de 12 m, tabloul acoperă 4500 metri pătraţi.
  
• cântăreşte aprox. 4.5 tone, pe vremea aia era cel mai mare tablou în ulei din lume.
• iniţial “diorama” s-a făcut cu pământ roşu de Georgia şi chestii naturale, care s-au împuţit însă şi au afectat şi tabloul. Aşa că acum tot decorul e din “plastic”.
• cel mai înalt soldat din dioramă are aproape 1 metru.
• tabloul a fost pictat în 1885-1886 de artişti germani, comandat fiind de John A. Logan, ca parte din campania lui prezidenţială. Din păcate pentru el, tabloul s-a terminat la câteva luni după moartea lui, deci nu a mai apucat să-l vadă.
• tabloul a ajuns apoi pe mâinile unui “patron” de circ, care credea că va face avere arătând sudiştilor cum au luat bătaie la ei acasă. Din păcate planul lui a dat cu virgulă, aşa că a dat şi faliment, iar tabloul şi animalele s-au vândut.
• animalele au “pus baza” Atlanta Zoo, iar tabloul a fost pus într-o structură de lemn, aproape de grădina zoologică, ăsta ar fi motivul pentru care cele 2 atracţii sunt încă împreună.
• probabil un sudist cu talente economice a mirosit oportunitatea, cert este că în 1921 tabloul primeşte o “casă” în Grant Park, iar în 1980 urmează o măreaţă restaurare.
• pe lângă “dioramă” sunt puse la muzeu locomotiva Texas, celebră în timpul răzbelului şi alte câteva elemente “decorative” (uniforme confederate şi nordiste, arme, o “floare” de bumbac, poze, o versiune veche din Coliba Unchiului Tom etc.
• încă o chestie drăguţă: unul din soldaţii de “plastic” din dioramă are mutra lui Clark Gable.

Vă las să vă delectaţi cu alte poze de acolo (nu ne-au lăsat să pozăm diorama, dar în rest am făcut câteva “instantanee”) pe albumul din bestworldimages.com