Am avut 11 ani la Revoluţie, deci nu am prins personal decât 3 ani de “pionierat” şi cam atât. Nu mă pot lăuda cu experienţe măreţe, pentru că la vârsta aia eram prea mici pentru chestii serioase. “Soarele” a prins însă ceva mai mult din “epoca de aur”, aşa că are amintiri şi de la munca patriotică. Nu s-a omorât de plăcere pe vremea aia (nici eu nu cred că dădeam pe spate de bucurie), dar, tineri fiind, au ştiut să facă şi zilele alea destul de distractive.
Nu, nu doresc ca liceenii noştri să culeagă porumbul sau strugurii, din punctul meu de vedere “jobul” unui copil este să înveţe. Dar avem alţi candidaţi pentru aducerea României pe înalte culmi de progres.
Urlă presa de zile bune despre scandalul cu sinistraţii ce au vandalizat un “camping” în care au fost cazaţi. Au mai făcut daravele din astea şi prin 2006, dar lumea nu se învaţă şi, pentru că sunt vai de ei, sărmanii, le-au oferit casă şi masă. Normal că nu sunt condiţii de Hilton, dar au primit nişte haine, mâncare, săpun etc. Rezultatul “experimentului social” sunt cunoscute, că doar de aia îs ocupaţi presarii acum cu subiectul.
Şi asta mă duce la o mai mare problemă: lumea nu apreciază ajutorul primit, poate pentru că indivizii respectivi, asistaţi social de hăt bine, au pierdut noţiunea banului câştigat cinstit şi a muncii. Cum să apreciezi o pătură ce îţi va ţine de cald, când nu ai muncit pentru ea şi mai ales ştii că, dacă vei miorlăi suficient de sfâşietor, după ce ai făcut-o grill, cineva se va “simţi” că eşti vai de tine şi ai nevoie de ajutor.
Se tot discută despre “munca în folosul comunităţii”, dar replica este că nimeni nu doreşte să muncească. Normal, dacă sunt lăsaţi de capul lor, n-or fi boi să-şi rupă şalele, că doar motto-ul naţional de “las’ că merge” nu a apărut de 4 luni. Şi interesul comunităţii pentru a pune la treabă sectorul acesta de potenţiali “lucrători” este suspect de mic, pentru că nu există nişte planuri clare şi eventual nişte legi care să reglementeze totul.
Eşti pe străzi? Nu ai loc de muncă? Ai nevoie de ajutor bănesc? Nicio problemă. Astăzi avem de curăţat strada asta. Sau de plantat câteva zeci de puieţi într-un parc. Sau avem nişte câmpuri (ar putea fi “organizate” chiar de primării) pe care cartofii trebuie culeşi. Buruienile urâţesc localitatea noastră, hai să le tăiem. Nişte clădiri trebuie renovate, nişte braţe în plus ar fi utile. Că tot au fost inundaţii prin judeţ, hai să mergem cu un autobuz în localitate şi, alături de sătenii ce pot munci, să ajutăm lumea să se pună pe picioare.
Nu cred că e uşor să organizezi aşa ceva. Nu cred că e uşor, într-o ţară ce răsplăteşte lenea cu tot felul de ajutoare şi facilităţi, să iei amatorii de posmagi muieţi să le pui sapa îm mână să muncească. Dar poate ar trebui să se facă totuşi ceva de genul acesta. Nu scoatem din casă bolnavii, cei foarte bătrâni sau cu dizabilităţi. Problema însă este că asistaţii noştri nu sunt toţi copii, bolnavi grav sau bătrâni. Sunt destui adulţi care pot sădi flori sau săpa un şanţ, indivizi care vin fără nicio jenă în fiecare lună să primească “dreptul”, dispreţuind munca şi banul câştigat pe merit. Nici nu cred că m-ar deranja droaia de ţigani cu Mercedes ce vin să ia ajutorul, dacă ştiu că îi facem să muncească pentru banii ăia.
Cu riscul de a suna “hitlerist”, cred că ar trebui să se înceteze cu ajutorul acesta acordat cu atâta mărinimie. Cei care pot munci, ar trebui să muncească. Şi să fie plătiţi LA FINAL DE LUNĂ MUNCITĂ. Din partea mea, dacă sunt harnici, să primească şi bonus, din banii economisiţi pentru că alţii vor fi prea leneşi. Nu munceşti, nu primeşti NIMIC. Punct.
Normal că unii se vor ţine de alte “afaceri” dacă vaca de muls nu mai produce. De asta ar trebui ca deţinuţii să petreacă şi ei suficient de mult timp muncind. “Soarele” povestea că a întâlnit o dată un asemenea grup de puşcăriaşi, scoşi la muncă. Aveau program de “lăuze”, cu pauze, nu prea multe ore de muncă etc. Asta în condiţiile în care muncitorii lui trăgeau şi 16 ore într-o zi, dacă aveau multe de făcut. Aş aproba chiar suplimentarea gărzilor, pentru a putea scoate toţi deţinuţii la muncă şi punerea la punct a unui plan de “acţiune”, încât nici statul la “mititica” să nu mai aibă atât de mult “stat” în program. Noaptea dormim, ziua muncim.
Mă gândesc că aşa, indivizii de teapa celor descrişi în ştirea respectivă, nu ar prea avea cum s-o întoarcă. Dacă ajung după gratii, e program de muncă, dacă stau afară, primesc loc de cazare, primesc haine şi mâncare, asistenţă medicală, dar în fiecare zi muncesc pentru acestea.
Cine ştie, poate vom avea şi noi ceva lanuri cu recoltă, oraşe curate şi lucrări publice executate de preferat în mileniul ăsta.
Voi ce spuneţi? Ar trebui să ajutăm în continuare pe toată lumea? Ar trebui să îi încurajăm pe cei în putere, care acum stau la mila publică, să muncească şi să câştige un ban cinstit?
