În general unii bloggeri sunt mai selectivi cu replicile comentariilor, dar există şi excepţii. Iar siturile ziarelor de obicei au zero moderare comentarii, aşa că lighioana despre care discutăm astăzi se desfăşoară în linişte şi oferă dovezi clare ale descendenţei din copac. Cum putem recunoaşte deci un asemenea specimen?
Comentatorul român nu citeşte tot articolul, dacă are mai mult de 10 propoziţii, dimensiunea medie a unei ştiri din Libertatea sau CanCan. Cum cititul în sine este pentru tocilari, comentatorul nu prea are antrenament la un text mai mare de 2 fraze. Are grijă să-şi înceapă comentariu cu această informaţie (“nu am citit tot textul”), pentru ca autorul să se simtă prost pentru că i-a pierdut timpul aiurea, cu un articol prea lung. Chiar dacă nu a citit complet articolul, deci teoretic nu prea are la ce sa ofere o opinie, lipsa de informaţie nu îi scade entuziasmul.
Comentatorul român nu citeşte celelalte comentarii şi, din nou, este posibil chiar să precizeze asta. Chiar dacă e indicat să scanezi măcar unele replici anterioare, pentru a a-ţi construi raţionamentul sau pentru a afla dacă nu vei repeta ceva ce au scris alţii, chiar şi existenţa a 2-3 comentarii înainte lui (deci muncă minimă de informare), nu îl face pe comentatorul nostru să fie prea interesat de ce au alţii de spus. Precizarea că “n-am citit restul de comentarii” trebuie să pregătească turma de cititori pentru importanţa celor scrise de el, comentatorul, atât de important încât este inutil să citească tot articolul sau ce au de spus “luzerii” din faţa lui.
Dacă totuşi a catadicsit să scaneze ceva din replicile anterioare, va avea ocazia de a ataca personal ante-comentatorii, legându-se de o virgulă, o greşeală de exprimare, nickname sau orice altă informaţie ce poate “descalifica” în ochii lui. Pentru a se face şi mai bine înţeles, va folosi cuvinte bine alese, pentru a arăta încă o dată cine e şeful: cretin, idiot, cocălar, poate referinţe la anumite regiuni sau chiar alegeri în viaţa intimă – aşa vom avea moldovean, mitic sau chiar “găozar” cu diversele sale sinonime.
Comentatorul român are mereu o opinie. De obicei ALTA decât “ce a spus poetul” şi consideră necesar ca “autorul” să primească toate detaliile şi mai ales umilinţa de a fi avut o altă părere decât a vajnicului comentator. Pentru a demonstra încă o dată cum este şef în “casa” altuia, comentatorul va ataca OMUL şi mai puţin ideile.
O greşeală de scriere este ideală pentru a porni atacul. Este clar că, dacă ai scris “tu şti”, în loc de “tu ştii”, eşti prea idiot pentru a fi luat în seamă. Un articol altfel pertinent valorează ZERO, din secunda în care s-a găsit o problemă de scriere. Sau poate prea multe ghilimele. Orice. Găsirea acestor metehne pune comentatorul român pe poziţie de superioritate, iar discursul lui va fi prezentat de pe această treaptă înaltă.
Dacă nu se poate găsi vreo greşeală, se poate căuta în pagina “despre”. Dacă bloggerul e femeie, e clar târfă, iar dacă este bărbat, poate e urât. Cine ştie. Este normal ca o femeie, o persoană cu trăsături imperfecte sau orice altă “imperfecţiune” s-ar găsi prin mica investigaţie, să nu aibă dreptul de a opina sau, dacă tot opinează, că doar e pe tarlaua personală, zice prostii.
În demontarea raţionamentului din articol, comentatorul român va face eforturi uriaşe, ajungând chiar la jigniri sau injurii. Pentru că, dacă ai ceva de spus, e bine să arunci şi o sudalmă, în caz că bloggerul e prea bou să înţeleagă genialitatea celui care îi face onoarea să-l atace.
Pe principiul că “respectul se câştigă”, comentatorul român are ZERO respect pentru creatorul de conţinut sau alţi comentatori. Este suficient că are o opinie, nu mai contează dreptul altora de a avea propriile idei. Ideea lui este IDEEA şi trebuie impusă. Simte nevoie de a-i da una peste bot celui care a scris articolul sau a comentat înaintea lui, dar, pentru că nu are acces la persoanele respective, lighioana noastră va dizolva cât mai multă otravă în replicile sale, pentru ca, măcar virtual, să îi fi distrus pe cei de altă opinie.
Comentatorul român are impresia că autorul este un ratat şi că el ar face o treabă de zeci de ori mai bună. Chiar dacă nu prea înţelege nici cum se instalează o platformă de tipul WordPress, comentatorul ştie clar că este mai priceput decât unii care fac asta de ceva timp chiar cu succes. În general cei care au asemenea proiecte tind să se fi educat când este vorba de replicile pe alte situri (poate pe principiul “ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”), cei care doar vorbesc despre scris online, fără să-l practice, au însă de obicei o părere foarte clară despre “prostălăii” cu situri şi ştiu că ar putea aduce un blog la 10.000 de vizite zilnic şi mii de euro câştiguri lunare în foarte puţin timp, dacă ar dori, dar au ceva mai important de făcut.
Atunci când are una bună de zis, comentatorul român nu îşi dă nici nume şi nici o adresă viabilă de e-mail. În schimbul lor poate plasa o scurtă înjurătură ca nume, să înţeleagă bloggerul cu cine are de lucru. Se aşteaptă ca replica să “treacă” şi nepublicarea mizeriei scrise îi produce o asemenea supărare, că mai înjură de câteva ori, după care, dacă e atât de preocupat de blogul respectiv, va scrie poate altundeva despre cum merge cenzura la unii.
PS: Probabil articolul va jigni anumite persoane. Ar trebui. Pentru ele este scris. Pentru cei care nu înţeleg să respecte munca altuia sau o opinie diferită. Nimeni nu este perfect, nimeni nu are mereu dreptate. Un ziarist, oricât de experimentat, sau un blogger chiar şi cu 5 ani vechime, sunt OAMENI. Pot construi raţionamente greşite, pot gândi altfel decât cititorii lor.
Asta nu îi face tâmpiţi. Dacă ai alte idei decât autorul articolului, prezintă-le detaliat. Oferă-i celui care a scris articolul links relevante. Sau detaliile pe care le-a pierdut din vedere, când şi-a construit prezentarea. Încearcă să citeşti COMPLET articolul şi să-l înţelegi, scanează măcar nişte comentarii, pentru a nu repeta aceleaşi idei.
Oferă comentarii cu RESPECT, respect faţă de tine. Un comentariu jignitor te pune pe TINE în lumină proastă, nu pe cei cu care ai ceva de împărţit. Aminteşte-ţi că eşti pe situl altcuiva şi că e normal să repecţi nişte minime norme de bun simţ. Pentru că nu toţi sunt obligaţi să-ţi citească dejecţiile şi unii chiar nu publică asemenea comentarii. Poate pentru că le place să cenzureze sau poate că au nişte minime pretenţii de la cei care îi citesc.
PS 2: pe sănătosul principiu că avem comentatori mai deştepţi decât ai lor, îmi manifest încântarea de a nu apăsa “delete” decât foarte rar. La peste 9000 de comentarii primite, vorbim de poate 0.2 %, ceea ce este minunat. Mulţumesc deci celor care nu se încadrează în “specia” asta 🙂
