La câteva mii de kilometri de noi, o familie îşi începe ziua fără cei doi “chiriaşi” pe care i-au găzduit o jumătate de an. Tot acolo, în “marele măr”, la Ground Zero macaralele şi alte agregate poate vor face o pauză pentru a comemora nişte oameni ce au plătit cu viaţa greşelile şi răutatea umană. Se vor depune flori, se vor vărsa lacrimi, se va strânge din dinţi la gândul că lupta împotriva terorismului încă le dă cu virgulă.
Undeva prin Timişoara două familii se vor fi reunit şi vor petrece timp cu cei doi pe care îi iubesc şi care le-au fost “furaţi” de mirajul vieţii în Obamaland. Se vor povesti evenimente, se vor viziona miile de poze, se vor umple suflete de bucurie.
Într-o altă dimensiune, va avea loc şi o mică “sărbătoare”. Se vor împlini 3 ani de la un prim mesaj “hello world” şi o promisiune pe care vreau să cred că nu am încălcat-o. Mi-am propus odată să scriu despre lucrurile care mă bucură sau supără, despre oamenii buni pe care îi întâlnesc sau “fiarele” cu chip de om, despre locurile pe care am avut norocul să le văd. Mi-am propus să încerc să ofer CEVA în fiecare articol, o idee, o opinie sinceră, chiar dacă nu mereu corectă. Să nasc o reacţie şi să atrag nişte oameni ce doresc şi altceva decât “otevisme”.
Am scris vreo 850 de articole în tot acest timp, s-au postat aproape 9000 de comentarii. Au fost FOARTE RARE ocaziile în care am cenzurat “libertatea de exprimare” a celor veniţi să jignească sau să lase un spam. Vreau să cred că am reuşit să atrag un “public” deosebit, interesat de un schimb respectuos de idei, nu de scandaluri şi injurii, lucru dovedit de aceste 9000 de comentarii pentru care le mulţumesc.
Mă declar mulţumită de experienţa “bloggeristică” şi încântată să fi cunoscut atâţia oameni minunaţi. Cu unii am stat de vorbă “faţă în faţă”, cu alţii m-am întîlnit doar online, pe bloguri. Vă mulţumesc că petreceţi timp pe acest proiect, că vă consumaţi energie să comentaţi şi chiar să ajutaţi la promovarea unor articole pe care le consideraţi interesante. Fără voi, blogul ar fi pustiu 🙂
