Comenta unul dintre voi că e păcat că nu va mai citi articole despre călătoria noastră în Obamaland. Din fericire, aşa cum reorganizăm zeci de mii de poze, se pregătesc noi articole. Deci “don’t worry”, că avem destul material.
În raita prin Atlanta din această vară, una dintre atracţii, recomandate şi de M., gazda de acolo şi fratele prietenului în casa căruia am trăit viaţă dulce în “Marele Măr”, este “Acvariul”. Dacă tot am ajuns la Coca-Cola, într-o zi cu (exagerat de) mult soare, la ieşirea de acolo ne-a aşteptat M., pentru a traversa spre Aquarium. Pe numele său “corect” Georgia Aquarium, se pare că e ăl mai mare din parcare, cu peste 31 mii de metri cubi de apă, “casa” a peste 100.000 de vieţuitoare din 500 de specii diferite. Adica mare, fratele meu.
Aşa arată clădirea văzută din avion Westin Peachtree Plaza Hotel (faza cu Peachtree e ceva obişnuit, au peste 100 de străzi în Atlanta de se cheamă Peachtree. Naiba le mai deosebeşte).
Intrarea în Aquarium, la fel ca în Empire State Building, Coca-Cola sau orice locaţie unde se adună mai mulţi oameni se face prin “security”. Cu detectoare de metale, ca în aeroport, deschis geanta etc. Toate micile plăceri ale vieţii, din cauza unor măsuri de securitate aproape paranoice. Acum, dacă stăm să cugetăm la cât îs de iubiţi americanii de unele naţii, cuget că au motive să se păzească.
Odată intrat, ai de ales între galeriile: Georgia Explorer, Tropical Diver, Ocean Voyager, Cold Water Quest şi River Scout.
Înainte de chestii foarte serioase, am avut parte de “petting zoo” în Georgia Explorer, un bazin mare plin de pisici de mare micuţe şi un fel minuscul de rechini. Toată lumea era cu deştele prin apă, aşa că am trecut la testat dermatic vieţuitoarele. Pisicile de mare au o piele foarte lucioasă, parcă ar avea ceva mucus pe ea, rechinii sunt ca daţi cu “glass papir” fin.
Aşa arată unul dintre uriaşele bazine cu peşti şi “sticlă” suficient de groasă încât să nu faci baie forţat.
Şi o imagine cu una dintre “micuţele” balene Beluga.
Cea mai spectaculoasă secţiune este Ocean Voyager cu “ochiul” ei de sticlă şi celebrul tunel de sticlă.
Am prins poza când se vedeau doar peştii mici. Rechinii, pisicile de mare şi alte orătănii erau prin altă zonă.
A fost o zi super aglomerată, aşa că nu ai avut loc să faci poze prea “deştepte”, dar tot am prins ceva din tunelul din Ocean Voyager. Absolut senzaţional, am rămas cu gura căscată. Pe deasupra pluteau tot felul de “chestii” nocive, din fericire “sticla” nu cedează, că altfel eram toţi buni de cină.
Domnul nu mai are nevoie de prezentare, că ştim ce “hram” poartă. Am mai văzut din ăştia şi la Bronx Zoo la Aquarium şi la Grădina Zoologică din Berlin, dar oricum sunt fascinanţi.
Un animal foarte simpatizat, mai ales după moarte lui “crocodile hunter” de “mâna” ei. Fiecare galerie este sponsorizată de câte o companie şi amenajată cu grijă.
Uite şi un căluţ de mare, că din ăsta ştim cu toţii cum arată.
Ca orice atracţie turistică americană ce se respectă şi Aquarium are cam de toate, încât să poţi merge cu familia toată ziua pe acolo. “Cafeteria” cu mâncare (din păcate cam junk), un gift shop cu suveniruri multe şi drăguţe de tot. Partea proastă este că, dacă doreai să mergi la Planet Shark, trebuia să plăteşti supliment la bilet (obicei prost de-al lor, că la mai multe atracţii, dacă vrei unele sectoare, mai scoţi bani din buzunar. Am intrat la 4D movie, o chestie deja încercată şi la Bronx Zoo. Pe lângă ochelarii de 3D mai ai nişte “efecte”, eşti stropit cu apă, bate “vântul” etc., aşa cum merge acţiunea filmuleţului. Chiar dacă eram 3 dălăi mari, tot ne-am distrat ca nişte prunci.
Restul de poze sunt pe bestworldimages.com, insist doar cu recomandarea ca, dacă vă “întâmplaţi” prin Atlanta, să nu evitaţi o plimbare prin Aquarium.
Tu acum ai vrut să n faci în ciudă maxim. 😛
Glumesc! Înjurați, neînjurați, americanii au știut să folosească banul cu mult cap, au construit obiective turistice impresionante și, mai ales, durabile. La noi, anul ăsta construiești mall-ul, la anul cade tavanul.
Pavel, in 6 luni nu am vazut “tampenia” americana, asa cum este ea vazuta de europeni. Sincer, ca tot ii consideram prostalai. Dar am vazut niste constructii de iti sta mintea in loc, poduri uriase de pe cand noi eram in itari si strigam “vrem pamant”, orice rahat de obiectiv turistic amenajat ca la carte, cu oameni zambitori si gata sa iti povesteasca plini de pasiune ce face deosebit rahatul ala de obiectiv, pe care teoretic nu ai da doi bani.
Am fost la Planting Fields Arboretum de langa NY, un parc din asta mai mare al unei familii bogate de la inceputul secolului trecut. “Curatorul” muzeului (care muzeu e o casa in care a stat femeia din familia aia, casa ramasa mai mult cu peretii, ca nici nus’ cat de mult mobilier nu mai are) ne-a vorbit atat de frumos despre proprietate, despre istoric, de ziceai ca e casa lui. Plus ca ne-a recomandat si alte locatii similare, locatii in zona ce merita vizitate etc.
Colac peste pupaza STIA SI DESPRE ROMANIA, ca fii-su a fost prin tara in trecut si culmea i s-a parut destul de frumoasa. Am stat la troci cred vreo juma’ de ora, desi interesul era sa intram 2 minute, sa cascam un ochi si sa o tundem de acolo.
Asemenea oameni te fac sa realizezi ca turismul inseamna RELATII si ATITUDINE, chiar si cand teoretic nu prea ai ce prezenta.
Aici e marea diferență dintre noi și alții, că nu doar americanii știu să se comporte cu turiștii.
Îmi amintesc că prin școala generală am făcut un tur a mănăstirilor din Bucovina. Și-am ajuns și la o mănăstire cu măicuța stareță revoltată pe catolici, pe papă, pe preoții catolici. Știu că zise duduia, ce ar trebui să aducă pacea între oameni nu râcă, că biserica catolică e o făcătură, că papa e defapt un impostor. Multe și multe. Și zicea toate astea din prorpie inițiativă, fără ca măcar cineva să deschidă subiectul.
Cam așa e tratat turistul român. Nu i se vorbește frumos despre ceea ce vede, ci este atacat cu vorbe grele și cu mutre nervoase. Zâmbetul este ceva necunoscut.
Din curiozitate,ti-ai luat labele,ochelarii si tubul cu tine?
Nope, ca doar ne-am uitat 🙂
de cand ma stiu vreau sa vad rechini insa daca s-ar putea in mediul lor natural ar fi minunat.
Deci chestia aia de la Constanta cu acvariul ala, e pistol cu apa. :))
Foarte misto, chestia aia e o sfera, in care sunt “pestii”?
[…] sărac, când deţii lanţul Home Depot şi alte hangarale) să făcă un “micuţ” Aquarium. Nuş’ cum s-a brodit, că a ieşit ăl mai tare din parcare. A costat? Mamă, cât a costat. […]
[…] privind cu interes peştii din Ocean Voyager, cel mai spectaculos ‘habitat’ din Georgia Aquarium. Deşi biletele nu sunt chiar ieftine şi l-am vizitat în 2010, era cam greu să ne abţinem acum. […]