După bucuria că i s-a întors nepoata din Obamaland, dojo a bătrână a decis că este momentul să o repună în drepturi şi obligaţii. Şi, cum în cele 6 luni nu s-a delectat cu plimbarea prin piaţă, a trezit “soarele” familiei la 8 jumate, pentru o raită la Grigoraş (analizele de se fac lunar) şi apoi piaţă. La clinică nimic schimbat. Aceeaşi amabilitate şi grijă faţă de client pacient şi un preţ ce reflectă asta, 50 de lei. Cum ultimele experienţe la spitalul “pe bune” s-au lăsat cu 10 înţepături şi nişte “vânătăi” de credeai că s-a dedat a bătrână la heroină, de aproape 2 ani am trecut la “privat” şi scoatem 40 (acum 50 de lei) lunar pe tema asta. Nu ne plângem, ferească ăl de sus.
Am trecut şi spre locul de tortură, la cât sunt de mare iubitoare de piaţă. Pe lângă ţigănimea de acolo, mizeria şi mirosurile, ultima dată doar faptul că geanta era mai lungă şi ciudată pe interior m-a scăpat de o “uşurare” sensibilă (mai ales că aveam banii de rată la mine, că nu aveam încă BCR internet banking). Înţelegeţi deci că nu sunt pasionată de vizite acolo, dar, dacă şeful familiei simţea aşa un dor mare, m-am foarte conformat.
Cumpărăturile au fost rapide şi, culmea, agreabile, doamnele de la castraveţi şi gogoşari fiind drăguţe să împartă cele 10, respectiv 5 kile, în câte 2, pentru a echilibra plasele. Am luat şi o varză murată de la o bătrână ce ne-a urat sănătate şi ne-a zis la revedere de vreo 3 ori. Plăcut surprinsă de amabilitatea doamnelor respective, am lăsat-o pe “comandantă” să mai tragă o raită şi m-am înţepenit spre ieşire, să nu mă plimb cu 16 kile de chestii de nebună.
În dreapta mea 2 dame în trening roşu. Mănâncă. Cu gura deschisă. Lângă ele o fetiţă de 7 ani aprox., dulcică foc. Se uită la mine, zâmbesc. Cuget cât de scârboase sunt cele 2 ţigănci ce molfăie la 2 metri de mine. Sunt curate şi nu deranjează (în afară de pleoscăitul în cauză). Stau şi ele ferite să nu încurce circulaţia. Un bărbat scund şi mustăcios li se adresează în limba lor şi realizez că sunt împreună. Este la masa de lângă mine să ia roşii. Cu 4 lei kilul, de reţinut amănuntul. Foarte politicos şi curat. Are banii în mână, pregătit să plătească marfa.
Vânzătoarea “albă” se uită cu scârbă la el şi tot mormăie că “e marfă la 4 lei. Nu se alege nimic. Eu dau ce vine”. Îi aruncă aproape plasa în mână şi cuget că are atitudinea asta că o fi sătulă de ţigani, deşi cei 4 nu au absolut nicio atitudine care să deranjeze. Bărbatul salută, culmea, şi pleacă.
Apare o bătrână ce alege 2 roşii din cele 4-5 câte va lua la final.
Se dezlănţuie iadul.
Precupeaţa sare de fund în sus, de parcă s-a aşezat pe lavă incandescentă: “Nu alegeţi nimic. Eu aleg marfa. Vreţi să alegeţi, duceţi-vă la 5 sau la 7 lei”.
Bătrâna e siderată de şocul tonului şi al vorbelor. Ezită. Sper sincer că îi va pune roşiile pe tarabă şi va face stânga împrejur. Mă gândesc instant la cât de amabili sunt vânzătorii de unde venim noi şi mai ales îmi imaginez cum îi băga D. a noastră din NY roşiile pe fund în sus, până făcea bulion.
Din păcate bătrâna nu are gânduri din astea vitejeşti. Ia umilită plasa în mână, în timp ce isterica urlă “daţi-mi banii”, de parcă ar avea chef să fugă fără să plătească marfa. Nu e deci rasistă, e doar tâmpită. În toate aceste minute, continuă să urle aproape placa aia cu marfa de 4 lei pe care nu ai voie să o alegi.
Culmea este că roşiile ei sunt 99% la sută excelente, deci nici cu alesul nu ar rămâne cu buza umflată. Din păcate cumpărătorii nu sunt educaţi să nu accepte un asemenea abuz. La câţiva metri mai încolo, în regulamentul pieţei, scrie că ai dreptul să alegi marfa, dar oamenii nu îşi cunosc dreptul şi nici nu înţeleg că, dacă nu îţi convine ceva, NU TE OBLIGĂ NIMENI SĂ PLĂTEŞTI.
Dacă bătrâna sau ţiganul i-ar fi lăsat roşiile pe masă, poate ar fi zis că sunt nebuni. Dacă în fiecare zi însă 10, 20, 100 de cumpărători ar refuza să fie abuzaţi pe banii lor şi ar rămâne inteligenta cu marfa în braţe, poate ar înţelege că doar un preţ mai mic nu înseamnă nimic, atât timp cât îţi tratezi clienţii ca pe nişte cerşetori ordinari.
Am regăsit-o pe dojo a bătrână şi ne-am cărat plasele şi fundurile la Kaufland. Unde am găsit castraveţi la acelaşi preţ ca în piaţă. Oricum, ţinând cont că vânzătoarea de acolo a fost o doamnă, nu am regretat că i-am adăugat ceva bani în portofel, femeia s-a purtat absolut “occidental”. Am făcut ultimele cumpărături şi am plătit la casă. Aceeaşi amabilitate cu care am început să mă obişnuiesc la ei, cu rest exact şi bună ziua.
