Şederea în Obamaland din anul ăsta ne-a oferit ocazia de a trăi ca nişte “newyorkezi”, dar şi să călcăm puţin în “încetul” Sud şi să bifăm Atlanta pe lista de oraşe de văzut. Odată ce ne-am reunit cu R. (zburat din NY la 2 zile distanţă de noi), ne-am pus pe maşina fratelui său “georgian” şi am purces spre Montgomery, unde avem alţi 2 prieteni români. Cum le-am rupt pingelele cu nişte săptămâni înainte, încercând să le arăt ce se mai putea vedea în Manhattan, plus că se tot lăudau cu casa lor nouă, ce poate fi mai potrivit decât să se înfiinţele 3 indivizi în casa lor să facă un “drive-test”.
Casa este superbă, au o curte de să faci concurs de drift, totul e lună şi bec, ca în casă nouă. Marea problemă era de fapt două: căldură umedă din aia de ţi se fac oasele ca un burete îmbibat, plus că teoretic în Montgomery nu ai nu ştiu ce de văzut. Noi veneam după Empire State Building, Central Park, Georgia Aquarium etc., deci cu pretenţii de turişti, nu glumă.
Am avut însă bucuria de a vizita la miez de noapte fabrica Hyundai, unde F. lucrează ca inginer, aşa că am văzut cum se face un “jeep” de-al lor (nu m-a interesat numele, că nu mă omor după tancuri) şi Sonata. Care Sonată, fie vorba între noi, arată de să leşini. M-am îndrăgostit de ea. Am văzut toată linia de producţie, de la primele roţi la maşina de drive-test. MIŞTO DE TOT. Nu am putut face poze, că n-ai voie, dar oricum am fost absolut încântaţi de ocazie. Vorba “soarelui” – nu orice prost vede aşa ceva.
Cum “sudiştii” noştri nu stau în weekend să caşte ochii la OTV, ne-au propus să mergem 2 zile în Florida, mai exact Panama City Beach, unde să ne rugăm să nu ne lovească valul de petrol. Cum M. are o maşină japoneză pe gustul americanilor, ne-am suit toţi cinci, plus bagajele şi am stat să chibiţăm, în timp ce ea conducea agregatul spre plajele însorite din Florida. Trecem peste comentariile bărbaţilor, că doar eu aveam suficientă milă de ea să tac din cioc, şi dăm un “fast forward” până spre ieşirea din Alabama şi trecerea în statul vecin şi prieten de începe cu F.
Am văzut în drumul nostru şi sate de “trailere”, plus altele “tipice” sudului şi, exact ultima localitate ne-a atras atenţia atât de mult, că am coborât să facem poze.
Un “sătuc” înnecat de soare şi amorţit în acea zi de final de iulie, cu magazine micuţe şi case cu etaj şi acoperiş “plafon”, transportat parcă în timp şi plantat în 2010.
Se simte influenţa “hispanică”, pentru că, aşa ca orice localitate ce se respectă, are şi un restaurant mexican, o farmacie în care vei găsi de la ţigări şi tampoane până la chips şi aspirine.
Normal că nu se poate trăi fără un “biuti salon”, că doar femeia tre’ să fie frumoasă, iar bărbatul tuns regulamentar. Am apreciat oricum că nu erau tancurile specifice lor în faţa uşilor, că nu se mai vedea nimic de ele.
Avem şi minuscula benzinărie de la care să iei nişte combustibil şi poate ceva de fumat/ronţăit pe drum.
Şi cu asta s-a încheiat şederea noastră în orăşelul fără nume. Am făcut nişte poze de grup, iar apoi ne-am suit în tanc să plecăm la ocean. Poze şi poveşti de acolo .. în alt articol.
