Maine is la summit

Pe mâine nu am plan de bântuit pe bloage, decât dacă e plictiseală mare la Social Media Summit, chestie de care mă cam îndoiesc, dar oricum îl am pe ăla micu la mine şi s-o da sper ceva net pentru ăştia mai săraci. Aşa că veţi rămâne fără şef pe aici, pe tarla, dar oricum nu va fi prea mare plictis, că intră un articol de “specialitate”, să nu credeţi că am fugit de la muncă.

Problema a mai mare o fi cu trezitul la 8 jumate, că nu servesc ore din astea de ceva timp. Pe la 9 şi bine, depinde cum merge proiectul “trezit dojo la ore perverse”, m-oi duce să fac intrarea triumfală la şedinţele de oameni “sociali”.

Încă încerc să-mi  imaginez unde naiba las maşina toate orele astea, că parcarea cu plată de la Hotel Timişoara costă de te îndoaie şi şmenarii de peste drum aveau în primăvară 3 lei pe oră. Mă simt ca în NY acum, doar că n-avem metroul lor şi nici sistemul public de transport ca atare. Va fi distractiv.

Ce timişoreni mai vin? Că din Capitală avem destui oameni. Abia aştept să-l cunosc pe Chinezu’

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793