“From nine to five”, după cum îi zic vorbitorii de engleză, detestatul program de muncă “obişnuit”, cele 8 ore blestemate de petrecut zilnic la birou, cu variaţiile sale 10-6 sau mult mai obişnuit la noi 8-4 (PM but of course). Simbol “corporatist” şi durerea oricărui angajat ce şi-ar dori mai multă flexibilitate. Ei bine, după un an de libertate totală, ca freelancer, am decis să revin printre oamenii normali cu program .. normal.
Relaţia mea cu somnul a fost mereu una de mare dragoste. Adică pot dormi ca mortu’ chiar şi la ora 14. Programul de lucru haotic a dus la situaţii destul de ciudate: culcat pe la 2-3, chiar 4 dimineaţa şi trezit corespunzător (că mai puţin de 8 ore nu dorm niciodată). Partea idioată a programului este că mă dezmeticesc pe după-amiază, muncesc iar până în zori şi dorm pănă la prânz. Productivitate ioc, organizarea se duce pe copcă şi-s mereu ca drogată.
Aşa că, de lunea trecută, am intrat la program ca oamenii, nu ca liliecii.
Culcarea OBLIGATORIU la 12 noaptea. Nu poci să merg mai devreme la nani, că nu-s nici găină şi nici sugar. Dar miezul nopţii e “deadline”. Bun, se poate întâmpla să sar 20-30 de minute (azi noapte de pildă, că la 11 şi 50 mi-am dat seamă că în neţărmurita-mi înţelepciune articolele “listă” de azi de pe bloguri erau frumos programate, dar cu 3, respectiv un link pe el. Deci mă făceam de rahat, cu spectacol cu tot. Aşa că, înainte de a face nani, am reparat prostia şi am intrat apoi la “economie de vedere”.
Primele 2 nopţi au fost mai ciudate, acum însă pe la 11 şi ceva simt că trebuie să trag pe dreapta. Deci adorm imediat, ca orice om cu inima uşoară.
Trezirea se face la 9, când urlă alarma telefonului. Am ajuns deja să deschid ochii chiar înainte de a suna gălăgioaica, de-l aud pe potaie cum vine de la plimbare şi umblă prin cameră. Bine că s-a lăsat de prostul obicei de a mă mirosi, că mă trezeam uneori nas în nas cu jivina, de nu ştiam ce vrea de la sufletul meu.
Este ora de băut lăpticul cu Inka (a descoperit “soarele” niscaiva chestii prăjite cu o urmă de cicioare, că nu sunt amatoare de cafea) şi început bântuiala pe “neţi”.
Coroborat cu programul de muncă (lista cu “de făcut”, pusă la cale de cu seară) şi un creier în sfârşit odihnit, treaba merge tot mai bine.
Am revenit deci în rândul “oamenilor muncii”, chiar dacă programul se desfăşoară tot la biroul meu. Singura problemă acum e că, deşi programul oficial de muncă se termină la 17, io încă fac “extra-time” pe net. E adevărat că petrec timpul ăla pe proiectele mele, deci nu e chiar atât de grav.
Voi ce program de muncă aveţi unde lucraţi? V-ar plăcea o altă “aranjare”?
