M-am intalnit ieri cu unul dintre clientii mei pentru care fac si administrare de shopping cart. Asa, la o poveste scurta, mi-a spus cu mandrie ca merge business-ul foarte bine si ca uite ca are deja o mare problema: nu prea gaseste angajati buni. Imi amintesc de asemenea ca povesteam cu niste parteneri de afaceri tot pe tema asta: e greu sa gasesti pe cineva in specialitatea ta, cineva care sa lucreze foarte bine.
Discutii de genul asta am tot mai des cu tot felul de cunoscuti. Este plina piata de munca de posibili angajati, de absolventi etc. Dar putini se ridica la un nivel pe care l-ar dori angajatorul, un nivel foarte mare de specializare, care vine dupa experienta bogata.
Cu toate ca multi se plang de lipsa fortei de munca super-specializate, inca nu sunt dispusi sa remunereze corespunzator. Este absolut clar ca un “professional” nu vine pe 2-300 de euro pe luna, desi multi angajatori ar spera sa scape cu salarii mici. Povesti de genul “firma multinationala, sanse de crestere in ierarhie etc.” sunt chiar povesti. Putini dintre amicii mei ar fi dispusi sa plateasca un pret adevarat pe specializarea in cauza. Asa cum noi insine nu ne-am angaja de pilda pe un salariu de sub x euro, este foarte clar ca oamenii care isi stiu valoarea nu mai lucreaza pe boabe de fasole.
Specialistul ala pe care noi il cautam este constient de valoarea sa si este dispus sa munceasca numai la un anumit nivel de salarizare. Asa ca angajatorii trebuie sa mai ridice stacheta salariilor, pentru ca altfel nu vor “agata” niciodata un salariat asa cum doresc ei.
Observ la multi patroni romani chestia asta: ar dori sa aiba un angajat cel putin la fel de genial ca Einstein, daca se poate, pe care sa il plateasca insa ca pe o femeie ce se ocupa de curatenie in firma. Si partea frumoasa este ca tot mai multi asemenea angajati nu mai cad pe spate la auzul ofertei de job ci au pretentii mai mari.
Chiar daca si pe mine (in viitor) ma va costa poate mult un specialist in domeniul pe care doresc eu sa il angajez, consider totusi ca este un aspect pozitiv. Munca de calitate trebuie remunerata si trebuie si noi (actualii sau viitorii angajatori) sa intelegem ca un angajat excelent este deja un urias avantaj, dar ca este si un efort financiar.
In partea asta de tara (Timis) sunt destule joburi, o rata mica de somaj si angajati tot mai bine infipti. A trecut timpul salariilor exagerat de mici si a atitudinii de dumnezeu din partea patronului (suntem multi care am dat cu nasul de ea). La targuri de joburi multi tineri incep sa strambe din nas la anumite salarii, iar angajatorii stiu ca trebuie sa creasca si ei ceva acolo, pentru ca raman cu businessul in aer.
Ca un fel de revers insa al medaliei: multi absolventi fara nicio experienta incep si ei sa aiba mari pretentii. Din pacate insa, dupa cum am mai vazut si eu si partenerii pe care ii aminteam, multi sunt SUB nivelul asteptarilor angajatorului. Faptul ca ai o diploma si ai urmat niste cursuri nu inseamna nimic. Cei care au ramas numai la faza de “hai, ma, ca am o facultate”, nu prea fac nimic si nu vor avea prea multe sanse. Cei care au muncit insa peste norma scolara si au deja experienta “in campul muncii” si s-au dezvoltat mai mult decat le-a permis programa scolara sunt oamenii pe care ii vaneaza toata lumea.
Am avut si eu si altii experiente cu studenti care nu stiu mai mult decat li se spune la facultate. Oameni care nu sunt in stare sa gandeasca mai mult de cursul numarul 14 din semestrul curent, care nu au dobandit nicio calitate suplimentara. Sunt destui cei care iti flutura la nas diploma castigata deja sau in ‘lucru’, dar care nu pot realiza un task minim necesar jobului pentru care l-ai angaja.
Sunt bineinteles si tineri care deja se “joaca” in domeniul in cauza, si pe care ai putea lasa afacerea saptamani intregi. Si-ar face treaba excelent si nu ai avea nicio durere de cap. Iar acesti tineri este bine sa isi vanda pielea cat mai scump, pentru ca pielea lor valoreaza enorm 🙂
