Empire of the Sun (1987)

Nu mă pot opri la un regizor preferat, dar este cert că Spielberg a scos cel puţin 2 filme pe care le iubesc: Lista lui Schindler şi Imperiul Soarelui. Mi-au plăcut şi Jurassic Park, dar sunt de alt nivel.

Aş dori să pot spune cum am descoperit Empire of the Sun şi să mă pot lăuda că, în nemărginita-mi genialitate şi maximă cultură cinematografică, am căutat filmul să-l vizionez. În acest caz povestea nu prea “pică”, pentru că l-am prins acum câţiva ani din pură întâmplare la televizor, pe când televiziunile noastre nu difuzau doar hituri de box office de acum 10 ani. La fel am văzut şi La Vitta e Bella, dar pentru ăla merită să scriu o recenzie separată.

Îmi amintesc că am prins cîteva minute de început, pregătită să îmi caut altceva de lucru. La fel ca la cărţi, unde 20 de secunde de răsfoit mă pot convinge dacă îmi va plăcea romanul respectiv sau nu, la filme am un sistem similar. Am “talentul” să simt dacă este sau nu unul care mă va atrage. În 2 minute de vizionare pot ajunge la concluzia că merită oboseala sau că poate am ceva mai bun de făcut. Ei bine filmul ăsta m-a “lovit” din primele secunde. Nu am prins genericul, deci nu ştiam că este opera lui Spielberg; nu mă pot nici lăuda că am fost snoabă până la final. Dar mi-a plăcut instant şi l-am vizionat cu sufletul la gură.

Înainte de a vă plictisi cu tot felul de detalii, vă pot spune că e un film FRUMOS. Pur şi simplu frumos, chiar dacă tema e departe de a fi … estetică. Vorbim aici despre al doilea război mondial, despre un puştiulică obraznic dintr-o familie “engleză” ce locuieşte la standarde înalte în Shanghai. Jim Graham (Christian Bale) e genul de copil pe care si simţi nevoia să-l omori uneori în bătaie, dar cred că până la urmă e doar un băiat plictisit şi pasionat de un singur lucru: de avioane.

Odată cu invazia japoneză în Shanghai, Jim şi familia se pregătesc să fie evacuaţi, dar cum dracu’ nu doarme şi ăsta micu e parcă fii-su, va fi separat de părinţi şi se va trezi în “plăcuta” postură a copilului singur într-un oraş asediat. Este arestat şi ajunge în lagărul de la Soo Chow, unde continuă căutările lui aviatice şi aduce un suflu amărâţilor din lagăr.

După cum puteţi bănui regulile sunt ca de obicei inexistente pentru el, aşa că se împrieteneşte, culmea, cu un puşti din tabăra adversă, un japonez ce se pregăteşte de misiunea sa Kamikaze foarte aproape de lagăr. Interesant de observat este că, deşi sunt teoretic inamici, prietenia copiilor este mai importantă decât deciziile de pe câmpul de luptă. Şi ironic sau nu, trădarea vine mereu de la “prieteni”.

Îl regăsim şi pe John Malkovich, un actor URIAŞ, în umila-mi părere, într-un rol aproximativ negativ, aşa cum îi stă lui bine.

Pasiunea şi inocenţa lui Jim îi permit să treacă peste toate ororile războiului şi ale prizonieratului, fără a-l afecta pe cât ne-am aştepta. Se maturizează, dar este la fel de copil, atunci când vine vorba de păsările de metal din văzduh. Finalul este uşor previzibil, dar nu pot spune că deranjează, poate pentru că era nevoie de ceva optimism, de ideea că putem rămâne oameni prin lucrurile pe care le iubim şi că duşmănia politică şi cea la nivel personal sunt chestii diferite.

Vorbim despre un film vechi, deci cred că orice cinefil ce-şi merită numele l-a cam vizionat. Dacă nu aţi făcut asta, căutaţi filmul şi daţi-i ocazia să vă bucure. Există şi cartea scrisă de J.G. Ballard, dar mi s-a părut anostă şi prost scrisă pur şi simplu. Poate că traducerea era deficitară (nu am citit-o în engleză), dar este “telefonată” şi fără vreun farmec aparte. Normal, dacă aveţi poftă, o puteţi citi, poate vi se pare totuşi bună.

Ecranizarea este însă absolut deosebită şi merită fiecare minut “pierdut” vizionând-o.

IF YOU ENJOYED, PLEASE SHARE. THANK YOU IN ADVANCE.
Ramona Jar
Ramona Jar

I'm an SEO consultant, web designer and part-time tennis coach. Wife, mother, dog and cat owner (or owned). Romanian by birth, American by choice.

Articles: 1793