Weekendul acesta am fost în “şpaţir” prin Boiţa, o comună din apropierea Sibiului, ocazie de a mai scoate nasul din casă şi a vizita locul respectiv, în care n-am mai fost de 10 ani. Am venit bine dispusă (chiar dacă m-am dus la înmormântare), obosită (eu am condus tot timpul şi a fost prima ieşire atât de lungă cu maşina) şi clar plină de impresii:
- În general traficul a fost OK, mai puţine “caleşti” cu cai pe drumul european, deci ceva mai bine decât în anii anteriori. Normal, se fac în continuare depăşiri “kamikaze”, în general de către cei cu SUV-uri, care probabil trăiesc cu impresia că au 9 vieţi ca mâţa. Câţiva au reintrat în coloană în ultima secundă, în “uralele” şoferului maşinii din faţă, ce probabil şi-a văzut moartea cu ochii.
- Sebeşul şi Sibiul au o URIAŞĂ problemă cu traficul din “exterior”. Am stat 30 de minute şi am bătut pasul pe loc în Sebeş, pentru că nu funcţiona exact semaforul de pe drumul pe care se vine în oraş. Ne-a luat 40 de minute să trecem şi prin Sibiu, în condiţiile în care s-a mers 2 metri în 5 minute o mare parte de drum. Am pierdut deci 70 de minute să trecem prin aceste oraşe.
- Primarul comunei este un tip tânăr, pare-se la al doilea mandat deja. În ultimii ani au realizat următoarele
- drumurile sunt toate asfaltate CA LUMEA. Interesant de observat că, deşi e munte, deci drumurile suportă nişte temperaturi extreme, nu există O GROAPĂ măcar. Poate află şi primarul Timişoarei reţeta, că ne-ar fi necesar.
- au cablu TV de hăt bine deja
- canalizarea este funcţională
- au gaz tras la fiecare “bojdeucă”
- gunoiul se colectează de două ori pe săptămână
- au internet
- satul este CURAT
- în clădirea Primăriei s-a refăcut “căminul cultural”, unde se ţin toate sindrofiile de la nuntă la pomană. Au bucătărie, veselă pentru 200 de oameni etc. Sunt organizaţi mai ceva ca nemţii
- Multe case au fost refăcute, mai sunt puţine dintre cele vechi şi dărăpănate. În general satul arată prosper şi curat. Poate de asta nu există picior de ţigan pe acolo.
- Tot omul are un telefon mobil. Care sună şi în timpul predicii, că se ştie că orice sătean e om important în munca lui şi trebuie să primească notificări de la vaci şi porci, să nu uite să îi hrănească. Majoritatea se plâng că nu stau excelent cu banii, dar plătesc zeci de lei pe abonamentul de mobil, chiar dacă tot ei se plâng că le rămân sute de minute nevorbite în fiecare lună.
- La mort se stă non-stop până e dus la “subsol”, se mai plânge, se mai rememorează nişte aventuri cu el, în rest se alocă timp pentru discuţii de tot felul şi certuri. Că doar nu se va opri careva din astea. Interesant de observat că aceste certuri sunt stârnite de probleme “tehnice” de genul ăla a băut prea mult, ăla a spus aia despre tine, celălalt nu a returnat 10 lei. Chestii vitale, nu te joci. Colac peste pupăză a fost cearta celor 2 fiice ale răposatului, apărută pentru că una, ruptă de beată, a făcut-o mincinoasă pe cealaltă. Io apreciez că a mai recunoscut-o, la cât era de torpilată
- Se bea de să te ferească ăl de sus. Muieri la rând cu masculii. Paharele de la pomană erau de vreo 150 de ml, umplute cu “ţuicomicină”, iar mesenii le aruncau peste cap mai ceva ca “şoturile”. Unii nu au fost chiar încântaţi că s-a pus beuturică limitat, că altfel ieşea de nuntă pe acolo. Au primit câte un pahar şi cam atât.
- Mâncarea a fost genial de bună. Mâncare “ţărănească” bine preparată.
- Am dat de zeci de rubedenii, dintre care am recunoscut puţine persoane. Din fericire mă ştiau ei, aşa că mi-au reîmprospătat memoria. A fost plăcut să rememorăm prostiile pe care le făceam acum 15-20 de ani pe acolo
- Am trecut şi la mormântul fostei iubite a verişorului meu. Mi-au dat lacrimile când m-am gândit că era de vârsta noastră. Verişoară-mea îmi spune că părinţii ei sunt zilnic prin cimitir şi că încă nu şi-au revenit. A fost singurul lor copil.
- Drumurile din Caraş sunt sinistre pur şi simplu. Am prins nişte cratere, de mi-era milă de maşină.
Cam astea sunt câteva impresii de călătorie. Am ceva poze pregătite pentru voi, doar să le pun în ordine şi suntem gata.
